Legea 10/2001. Decizia nr. 818/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 818/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 11797/271/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 818/R/2013
Ședința publică din 09 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. I. C.
JUDECĂTOR C. T. S.
JUDECĂTOR M. C. R.
GREFIER D. C.
Pe rol fiind pentru azi judecarea recursurilor civile înaintate de recurenții B. G., B. S. V. în calitate de succesor al defunctului B. V., recurenta B. G. și recurentul C. L. AL MUNICIPIULUI ORADEA, împotriva sentinței civile nr.8638 din 7 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 2 septembrie 2013 când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pentru data de 9 septembrie 2013, zi în care s-a pronunțat hotărârea.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND,
Asupra recursurilor civile de față tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 8638 din 7.06.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele aferente perioadei martie 2002-21 iunie 2008 invocata de pârâta C. L. al mun Oradea, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B. G. in contradictoriu cu paratii C. local al Mun Oradea, B. V. si B. G., au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 10.254,40 lei reprezentând folos nerealizat pentru perioada 22 iunie 2008 -mai 2009, au fost obligați pârâții B. V. si B. G. la plata către reclamantă a sumei de 23.984 lei reprezentând folos nerealizat pentru perioada 1 iunie_11, au fost respinse ca prescrise celelalte pretenții, s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de reclamanți reconvenționali B. V. si B. G. in contradictoriu cu pârâta recoventionala B. G., a fost obligată pârâta reconvențională B. G. la plata către pârâții –reconvenționali a sumei de 1851 lei reprezentând îmbunătățiri necesare și utile realizate la imobilul reclamantei, au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții, au fost compensate parțial cheltuielile de judecata si au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 2065 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Dispoziția Primarului nr. 164/21.02.2002 (fila 7 dosar) apartamentul nr. 2 din imobilul situat in Oradea, . parter a fost restituit in temeiul legii 10/2001 reclamantei. La data emiterii dispoziției de restituire apartamentul in discuție se afla in folosinta paratilor B. in baza contactului de închiriere încheiat intre aceștia si Direcția Imobiliara Oradea pentru perioada mai 1999- mai 2004, înregistrat sub nr. 1902/2000 (filele 9-10 dosar). Prin adresa nr._/2002 (filele 11 dosar) pârâților li s-a comunicat dispoziția de restituire nr. 164/2002.
Ulterior se încheie contractul de închiriere intre pârâții B. si Administrația Patrimoniului Imobiliar, înregistrat sub nr. 6618/19.08.2004 termenul de închiriere fiind 01.07._09 (filele 12-13 dosar)
Dispoziția Primarului mun Oradea nr. 164/21.02.2002 a fost atacata de către pârâții B. in instanță. Prin sentința civila nr. 466/C/26.06.2006 pronunțata in dosar 6355/2003 al Tribunalului Bihor s-a respins cererea acestora prin care solicitau sa se dispună anularea Dispoziției nr. 164/21.02.2002 (fila 15-16 dosar). Prin decizia civila nr. 162/2006-A cauza este trimisa spre competenta soluționare Judecatoriei Oradea (fila 17-18 dosar ), unde prin sentința civila nr. 7138/2007 din dosar_ (filelel 19-21 dosar) se respinge cererea de anulare a dispoziției primarului 164/21.02.2002, rectificare cf . Aceasta sentința a rămas definitiva prin Decizia nr. 334/A/2008 din 22 mai 2008 a Tribunalului Bihor (filele 22-24 dosar) si irevocabila prin Decizia nr. 819/2009-R a Curtii de Apel Oradea (filele 25-28 dosar)
Deși reclamantei i s-a restituit imobilul prin Dispoziția Primarului nr. 164/21.02.2002, acesta a continuat să fie ocupat de pârâtii reclamanti reconvențional până la data de 31.10.2011, fiind efectiv predat pârâtei-reclamante reconvențional la acesta data, astfel cum rezultă din procesul verbal de predare primire a imobilului nr. 491/E/2011 din 31.10.2011 (f.87 dosar).
Conform art. 25 alin. 5 din Legea 10/2001 proprietarii cărora, prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege, le-au fost restituite în natură imobilele solicitate vor încheia cu deținătorii actuali ai acestora un protocol de predare-preluare, în mod obligatoriu, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei/dispoziției de restituire, termen după care, dacă protocolul nu a fost semnat, se va încheia în prezența executorului judecătoresc un proces-verbal de constatare unilaterală a preluării imobilului.
Potrivit art. 40 din legea 10/2001 nerespectarea obligației prevăzute la art. 25 alin. (5) atrage obligația deținătorului căruia îi revine aceasta obligație de a plăti noului proprietar o suma calculată pe zi de întârziere, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului restituit.
Articolul 480 C.civ. statuează că proprietatea este dreptul pe care îl are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut însă în limitele determinate de lege.
Aceste texte de lege consacră dreptul proprietarului, indiferent dacă este vorba despre un proprietar care și-a redobândit acest drept în temeiul Legii 10/2001 sau despre unul care exercită acest drept real fără a fi fost supus măsurilor de naționalizare din perioada comunistă, de a exercita în mod exclusiv atributele de posesie folosință și dispoziție asupra bunului ce formează obiectul dreptului său.
Astfel, niciun proprietar nu poate fi lipsit de posesia bunului său, posesie privită în înțelesul său de atribut al dreptului de proprietate, fără consimțământul său iar în cazul în care o astfel de privare intervine, proprietarul poate cere despăgubiri constând în valoarea lipsei de folosință a imobilului pe perioada privării.
În speță, instanța a constatat că deși reclamantei i s-a restituit prin Dispoziția nr. 164/21.02.2002 imobilul, pârâții B. au continuat să folosească imobilul până la data de 31.10.2011 când acesta a fost predat reclamantei (fila 87 dosar). Astfel, reclamanta a fost lipsită pe această perioadă de exercitarea deplină a atributelor dreptului de proprietate asupra bunului său, fapt pentru care se impune despăgubirea sa la valoarea echivalentului lipsei de folosință a imobilului.
In ce privește solicitarea de obligarea a pârâților la plata sumei de 71.062 lei pentru perioada martie 2002- 30 mai 2009, instanța constata ca pârâta C. L. al Mun. Oradea a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele aferente perioadei martie 2002- iunie 2008, excepție pe care instanța urmează a o admite pentru următoarele considerente:
Conform art. 1 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.Articolul 3 din Decretul 167/1958 statuează că termenul de prescripție este de 3 ani iar cf. Art.8 alin (3) din același act normativ termenul de prescriptie a dreptului la actiune ain repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita incepe sa curgă de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea.
Instanța a constatat că prin Dispoziția Primarului nr. 164/21.02.2002 (fila 7 dosar) apartamentul nr. 2 din imobilul situat in Oradea, . parter a fost restituit in temeiul legii 10/2001 reclamantei si ca acesteasta dispozitie constituie titlu de proprietate apt de a fi intabulat in cartea funciara a imobilului, astfel ca prin Incheierea nr. 3903/01.03.,2002 s-a dispus intabularea dreptului de proprietate in favoarea reclamantei in CF_-C1-U1(provenita din conversia de pe hartie a CF_ cu nr. Topo 605/2/II (filele 8 dosar). Este adevarat ca acesta dispozitie a fost atacata de catre pârâtii B. in instanta dar nici un moment dispozitia de restituire nu a fost anulata de catre instantele judecatoresti, prin urmare reclamanta si-a pastrat calitatea de proprietar cu toate prerogativele ce decurg din aceasta.
Prin urmare reclamanta lipsita de folosinta bunului si pagubita astfel a cunoscut atat dauna cat si pe cel care raspunde de aceasta si fata de data inregistrarii actiunii pe rolul Judecatoriei Oradea anume 22.06.2011 a admis exceptia prescriptiei in ceea ce priveste contravaloarea folosintei aferente perioada martie 2002-21 iunie 2008 .
În ceea ce privește cuantumul efectiv despăgubirii pentru perioada 21 iunie 2008-30 mai 2009, instanța a constatat că prin raportul de expertiză contabilă astfel cum acesta a fost completat (filele 173-174 dosar) întocmit în cauză expertul a concluzionat că echivalentul folosului de tras nerealizat privind imobilul pentru perioada 22 iunie 2008 -mai 2009 este 10.254,40 lei .
In ceea ce privește cererea de obligare a pârâților B. si C. L. al Mun Oradea la plata acestor despăgubiri in solidar instanța a constatat că nu sunt opozabile reclamantei, proprietar al imobilului, contractele de închiriere încheiate de pârâta C. L. al mun. Oradea cu pârâții B.. S-a mai reținut faptul ca prin nici una hotărârile judecătorești pronunțate in litigiile promovate de pârâții B. nu s-a dispus anularea titlului reclamantei si că Dispoziția de restituire nr._.02.2002 a rămas definitiva prin Decizia civila nr. 334/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor la data de 22.05.2005 in dosarul_ (filele 22-24 dosar) după cum susține de altfel pârâta C. local al mun. Oradea. Prin urmare, in temeiul art. 25 alin 5 din legea 10/2001 acesta trebuia se procedeze la predarea imobilului proprietarei reclamante, ceea ce nu s-a întâmplat .
F. d e aceste argumente instanța a constatat că si pârâta C. L. al mun. Oradea alături de pârâții B. V. si Gerogeta răspund de paguba cauzată reclamantei, fiind obligați in solidar la plata sumei de este 10.254,40 lei .
Având în vedere argumentele mai sus expuse instanta a admis in parte capătul de cerere formulat de reclamanta B. G. în contradictoriu cu pârâtii B. V., B. G. și C. L. al mun Oradea si a obligat pârâtii, in solidar, a achita reclamantei suma de 10.254,40 lei reprezentând folos nerealizat pentru perioada 22 iunie 2008 -mai 2009 și va respinge ca nefondate celelalte pretenții.
În ceea ce cuantumul efectiv al despăgubirii pentru perioada 1 iunie_11, instanța a constatat că prin raportul de expertiză contabilă astfel cum acesta a fost completat (filele 173-174 dosar) întocmit în cauză expertul a concluzionat că echivalentul folosului de tras nerealizat privind imobilul pentru acesta perioada este de 23.984 lei.
Având în vedere argumentele mai sus expuse instanta a admis acest capat de cerere formulat de reclamanta B. G. în contradictoriu cu pârâtii B. V. si B. G. și a obligat pârâtii a achita reclamantei suma de 23.984 lei reprezentând folos nerealizat pentru perioada 1 iunie_11.
Asupra acțiunii reconvenționale, instanța a constatat căotrivit art. 48 alin. 1 din Legea 10/2001 „chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile”.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că pentru ca o persoană să poată pretinde despăgubiri pentru lucrările efectuate asupra unui imobil naționalizat restituit proprietarului este necesară îndeplinirea în mod cumulativ a trei condiții: persoana care solicită despăgubiri să fi avut calitatea de chiriaș în respectivul imobil, chiriașul să fi adus îmbunătățiri necesare și utile imobilului și îmbunătățirile să fi adus un spor de valoare imobilului.
Așadar, din analiza temeiului legal al unei astfel de acțiuni, rezultă că nu este relevant nici momentul în care îmbunătățirile au fost efectiv aduse și nici acordul proprietarului. Prin urmare, nu poate fi reținută susținerea pârâtei reconvenționale că acțiunea este neîntemeiată deoarece lucrările au fost efectuate fără acordul său.
Nu poate fi reținută nici susținerea pârâtei – reclamantă reconvențional conform căreia nu poate fi obligată la plata îmbunătățirilor aduse imobilului deoarece în prezent acestea nu mai există. Instanța reține că îmbunătățirile necesare sunt acelea fără de care era cu neputință conservarea bunului, așadar prin acestea se evită pierderea sau degradarea unui bun din patrimoniul proprietarului. Cheltuielile utile efectuate cu imobilul sunt acelea care, deși nu erau necesare, au avut ca efect sporul de valoare sau creșterea gradului de utilitate al bunului. Faptul că ulterior proprietarul a transformat bunul nu presupune încetarea dreptului la despăgubire al chiriașului pentru cheltuielile utile efectuate, în măsura în care acestea au adus un spor de valoare bunului. Cu atât mai mult nici pentru cheltuielile necesare dreptul la despăgubire nu dispare deoarece în lipsa acestora bunul s-ar fi degradat sau ar fi pierit, or prin efectuarea lor chiriașul a conservat pentru proprietar starea bunului.
Revenind la analiza îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru admiterea acțiunii formulate de reclamanții reconvenționali, instanța a constatat că prima dintre aceste condiții, respectiv calitatea de chiriaș a pârâților reconvențional este îndeplinită. Astfel, pârâții reclamanți reconvenționali B. au avut calitatea de chiriaș în imobilul la care pretinde că a efectuat îmbunătățiri, conform contractului de închiriere încheiat intre aceștia si Direcția Imobiliara Oradea pentru perioada mai 1999- mai 2004, înregistrat sub nr. 1902/2000 (filele 9-10 dosar) si respectiv cf. contractul de închiriere încheiat intre pârâții-reclamanți reconvenționali B. si Administrația Patrimoniului Imobiliar, înregistrat sub nr. 6618/19.08.2004 (filele 12-13 dosar)
Referitor la ce-a de-a doua condiție cerută de lege, respectiv să se fi adus îmbunătățiri necesare și utile imobilului, instanța reține că și această condiție este îndeplinită. Astfel, din depoziția martorului audiat in cauză (fila 196 dosar) rezultă că reclamanții reconvenționali au efectuat o . investiții la imobilul reclamantei constând în: înlocuire conductori electrici vechi cu conductori din cupru, înlocuire întrerupătoare si prize, înlocuire robinete si baterii la baie, înlocuire lavoar si vas wc, montata faianța in baie si bucătărie plus realizare amenajare cămara de alimente in subsol prin construire a doi pereți de BCA si montare ușa din lemn.
Cu privire la cea de-a treia condiție cerută de lege, instanța a constatat că din raportul de expertiză în construcții depus la dosar rezultă că investițiile făcute de pârâți la imobilul proprietatea reclamantei au sporit valoarea acestuia, sporul de valoare fiind în cuantum de 1851 lei (1635 lei plus 216 lei ) instanța neacordând valoarea vanei de fonta, înlocuirea acesteia nerezultând din nici o proba a dosarului iar martorul audiat (fila 196 dosar) nu a putut declara nimic concret si sigur referitor la acest aspect. Din conținutul raportului de expertiză în construcții depus la dosar, reiese că expertul a calculat valoarea investițiilor efectuate actualizând cuantumul cheltuielilor și scăzând gradul de uzură al acestora raportat la durata de viață normală a investițiilor efectuate, astfel cum prevede art. 48 alin. 5 teza a doua din Legea 10/2001.
Prin urmare, instanța a apreciat că raportul de expertiză în construcții întocmit în cauză a determinat în mod corect cuantumul cheltuielilor necesare și utile reprezentând îmbunătățiri aduse imobilului, raportat la prevederile art. 48 alin. 5 teza a doua din Legea 10/2001, valoarea acestor cheltuieli reprezentând în prezent 1851 lei.
Pe cale de consecință, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea in parte a acțiunii reconvenționale formulată de pârâții reconvenționali B. V. si B. G. și raportat la valoarea actualizată a cheltuielilor efectuate de aceasta în legătură cu imobilul, calculate prin raportul de expertiză întocmit în cauză conform prevederilor art. 48 alin. 5 teza a doua din Legea 10/2001, se impune obligarea reclamantei pârâta reconvențională la plata către pârâții reclamanți reconvenționali a sumei de 1851 lei .
Referitor la petitul din acțiunea reconvenționala privind recunoașterea unui drept de retenție cu privire la imobilul proprietatea reclamantei pârâta reconvențională în favoarea pârâților reclamanți reconvenționali până la plata sumei stabilite de instanță prin prezenta hotărâre si notarea acestuia in cartea funciară instanța constată că pentru a putea fi recunoscut un astfel de drept real imperfect este necesar să existe o creanță născută în legătură cu bunul și bunul să fie în detenția creditorului creanței.
Din probele de la dosar rezultă cu imobilul în legătură cu care s-a născut creanța constând în despăgubiri a fost predat pârâtei – reclamantă reconvențional la data de 31.10.2011 (f.87 dosar), aceasta având în prezent posesia imobilului și exercitând atributele dreptului de proprietate asupra acestuia. Prin urmare, bunul nemaifiind în detenția pârâților reclamanți reconvenționali nu i se poate recunoaște acesteia un drept de retenție asupra imobilului.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea reconvenționala formulată de reclamanții reconvenționali B. V. si B. G. în contradictoriu cu pârâta reconvenționala B. G., a obligat-o la plata către reclamanții reconvenționali a sumei de 1851 lei reprezentând îmbunătățiri necesare și utile realizate la imobilul reclamantei și va respinge ca nefondate celelalte pretenții.
Conform art. 274 alin. 1 C.proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În speță, atât reclamanta – pârâtă reconvențional cât și pârâții – reclamantă reconvențional au formulat pretenții care le-au fost admise doar în parte.
Potrivit art. 276 C.proc.civ. când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte instanța va aprecia în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor. Instanța apreciază că ambelor părți le incumbă culpa procesuală cu privire la pretențiile părții adverse. Prin urmare, instanța a apreciat că fiecare parte trebuie să își suporte propriile cheltuieli de judecată constând în onorarii de avocat și celelalte cheltuieli de judecată cu excepția onorariilor pentru experți. În ce privește aceste din urmă onorarii, instanța, apreciind că fiecare parte este în culpă procesuală pentru expertiza efectuată de partea adversă, si procedând la compensarea parțiala a onorariului expert va obliga pe pârâții la plata către reclamantă a sumei de 2065 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în diferență de onorariu expert
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs în termen legal toate părțile.
Prin recursul formulat, reclamanta B. G. a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune, obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de_ lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pe perioada 1.03._09 și respingerea ca nefondată a acțiunii reconvenționale formulate de pârâții B. V. și B. G., cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a reiterat istoricul raporturilor dintre părți redat și în cererea de chemare în judecată și arătat că în cauză se impunea respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune față de faptul că pârâții au exercitat o posesie continuă și ilegitimă în perioada 2002-2011. De asemenea, nu se poate înlătura răspunderea AIO, care nu a încheiat cu reclamanta protocol de predare-primire a imobilului, încasând în continuare chirie de la pârâți. În ce privește cererea reconvențională s-a arătat că pârâții susțin că au efectuat lucrările după comunicarea dispoziției de restituire. Deși părțile au fost în litigiu iar dispoziția de restituire a fost menținută, pârâții au efectuat pretinsele investiții fără acordul scris al reclamantei ca proprietar și fără vreo autorizație în acest sens. Pârâții susțin că au amenajat o boxă la subsol, în realitate aceasta exista și era delimitată la data când tatăl pârâtei a intrat în imobil, aceasta figurând în anexa la contractul de închiriere. Nu se impunea ca pârâții să efectueze vreo lucrare câtă vreme aceștia știau că vor fi evacuați. Martorul P. V. a arătat că lucrările au fost efectuate în ultimii 2-4 ani, astfel că întrucât primul proces a fost finalizat în 2006, pârâții nu mai pot invoca buna credință. Pe de altă parte, chiar dacă ar invoca contractul de închiriere, încheiat cu un neproprietar, în acesta, ca obligație a chiriașilor figurează și obligația de a întreține și repara instalațiile electrice, sanitare etc, care se degradează prin folosința de către chiriaș și nu prin trecerea timpului. La data preluării folosinței imobilului pârâții au primit instalațiile în stare de funcționare, situație în care, în mod firesc, la data predării apartamentului către proprietar obligația lor era de a asigura funcționalitatea acestora.
Pârâții reclamanți reconvenționali B. V. și B. G. au solicitat prin recursul formulat modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul înlăturării obligației de plată a sumei reprezentând folos nerealizat pe perioada 22.06.2008-mai 2009 și a reducerii cuantumului acestei sume la 9140 lei, reducerii cuantumului folosului nerealizat pentru perioada 1.06._11 la suma de_ lei, obligării reclamantei la plata contravalorii investițiilor efectuate la imobil în cuantum de 2996,18 conform raportului de expertiză și răspunsului la obiecțiuni din 23.05.2012, înlăturarea obligării pârâților la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, cu cheltuieli de judecată în primă instanță și în recurs.
În motivare, pârâții au arătat că se impune respingerea față de ei a pretențiilor reclamantei pentru perioada 22.06.2008- mai 2009 întrucât au locuit în imobil în baza unui contract de închiriere valabil în temeiul căruia au folosit spațiul. Pe de altă parte, suma de_ lei este greșită, corect fiind doar 9140 lei. Pentru perioada 1.06._11 calculul expertului este de_ lei și nu_ lei, astfel că se impune reducerea sumei acordate de instanță. În ce privește cererea reconvențională, s-a arătat că instanța nu a luat în considerare contravaloarea vanei din fontă, a lavoarului și a 4 întrerupătoare deși aceste sume au fost calculate prin răspunsul la obiecțiuni. În urma admiterii recursului formulat de pârâți se impune și înlăturarea obligației lor de a achita cheltuieli de judecată către reclamantă.
În drept s-au invocat disp. art. 304 pct.9 c.pr.civ.
Pârâtul C. L. AL MUNICIPIULUI ORADEA – ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ORADEA a solicitat prin recursul formulat modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă și în ce privește folosul nerealizat pentru perioada 22.06.2008-mai 2009.
În motivare, pârâta a arătat că Potrivit disp. art. 25 alin. 5 din Lg 10/2001 avea obligația de a preda imobilul reclamantei în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a dispoziției de restituire, ori, în speță dispoziția a rămas irevocabilă la 28.04.2009, motiv pentru care chiria a fost sistată începând cu 1.06.2009, împrejurare care a fost comunicată reclamantei. Deși legea îi permitea, reclamanta nu a intrat în posesia imobilului până la finalizarea litigiilor. Așadar, în speță sunt incidente prev. art. 40 din Lg 10/2001, reclamanta neputând fi pusă în posesie până la rămânerea definitivă a dispoziției de restituire.
În drept s-au invocat disp. art. 299, 304 ind. 1 c.pr.civ.
Părțile nu au solicitat probe noi în recurs.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și a celor din oficiu tribunalul apreciază recursurile declarate de pârâți ca nefondate, iar recursul declarat de reclamantă ca fiind fondat în parte pentru următoarele considerente:
În ce privește acțiunea principală.
În mod legal și temeinic a reținut prima instanță prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 2002-iunie 2008. Critica reclamantei cu privire la acest aspect din recurs constă în faptul că pârâții au posedat continuu și ilegitim în toată perioada 2002-2011, aspect față de care reclamanta consideră că se impune respingerea excepției de prescripție. Această împrejurare însă nu constituie motiv de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției extinctive dintre cele enumerate în art. 13, 16 din D 167/1958, motiv pentru care critica reclamantei nu poate fi primită.
Pentru perioada 22.06.2008- mai 2009 corect a reținut prima instanță că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de despăgubiri pentru prejudiciul ce i s-a creat prin lipsirea sa de folosința imobilului, la care avea dreptul în virtutea calității de proprietar, care nu a fost nici un moment infirmată de-a lungul proceselor ce s-au purtat între părți. În ce privește data rămânerii definitive a dispoziției de restituire, raportat la care reclamanta trebuia pusă în posesie, Tribunalul reține că disp. art. 25 alin. 5 din Lg. 10/2001 se referă la soluționarea definitivă a procedurilor de contestare reglementate de Lg 10/2001 și nu la acțiunile pe dreptul comun formulate de terți, cărora Lg 10/2001 nu le conferă calitate procesuală în procedura specială și cărora nu li se comunică în baza legii Dispoziția de restituire. Așa fiind, faptul că soții B., în calitate de terți au contestat pe dreptul comun, nu înlătura obligația Consiliului L. Oradea – AIO de a preda imobilul către reclamantă după expirarea termenului de formulare a contestațiilor în procedura Lg 10/2001. Cu atât mai mult, după emiterea deciziei de restituire și intabularea acesteia în CF, nu mai trebuia să închirieze contract de închiriere cu privire la imobil, care nu mai constituia proprietatea sa. Ca atare, recursul acestuia este nefondat, acest pârât având obligația de a suporta contravaloarea lipsei de folosință a imobilului.
Pârâții recurenți B. susțin că nu ar fi datori să suporte contravaloarea lipsei de folosință pentru această perioadă, întrucât au locuit în imobil în virtutea contractului de închiriere valabil încheiat. Tribunalul, în acord cu instanța de fond, reține cu privire la acest aspect că respectivul contract nu este opozabil reclamantei, astfel că în privința acesteia nu produce nici un efect, pârâții, ca ocupanți ai imobilului, fiind obligați a suporta contravaloarea lipsei de folosință, cu atât mai mult cu cât în concret comportamentul acestora a cauzat întârzierea intrării în posesie a reclamantei, aceștia inițiind toate demersurile împotriva dispoziției de restituire.
Referitor la cuantumul sumelor datorate, instanța reține ca fiind nefondate susținerile din recursul formulat de pârâții B., deoarece sumele indicate de recurenți reprezintă sumele neactualizate cu indicele de inflație, instanța acordând în mod corect sumele rezultate în urma actualizării cu indicele de inflație, așa cum au fost acestea calculate de expert prin răspunsul la obiecțiuni depus la 11.04.2012.
În ce privește cererea reconvențională, instanța reține ca fondate criticile din recursul formulat de reclamantă, în speță impunându-se respingerea cererii reconvenționale.
Potrivit disp. art. 48 alin. 1 din Lg 10/2001 chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuința prin îmbunătățirile necesare si utile, ori, din probațiunea administrată în cauză nu se poate reține că lucrările efectuate de pârâți ar fi avut caracter de îmbunătățiri necesare și utile și nici că acestea ar spori în vreun fel valoarea imobilului, adăugarea unui spor de valoare fondului locativ fiind o condiție esențială pentru nașterea dreptului la despăgubire. În ce privește cada de baie și boxa de la subsol, acestea existau la data intrării pârâților în imobil, fiind trecute în anexele la contractul de închiriere, iar în ce privește celelalte lucrări, în cauză nu s-a dovedit că acestea ar fi fost necesare și nici că ar fi excedat cheltuielilor locative normale care cad în sarcina chiriașului ca o consecință a degradării prin folosința îndelungată. Din constatările expertului tehnic judiciar în specialitatea construcții, confirmate de fotografiile realizate de acesta la fața locului, rezultă că în fapt apartamentul este într-o stare precară, că nu au fost efectuate lucrările minime de întreținere, finisajele fiind de calitate inferioară și degradate. În aceste condiții nici nu se poate pune problema unui spor de valoare adus imobilului, de care reclamanta să beneficieze în vreun fel pentru a fi datoare să-i despăgubească pe pârâți.
Pentru ansamblul considerentelor mai sus expuse, tribunalul în baza art.312 c.pr.civ. va respinge ca nefondate recursurile civile formulate de pârâții recurenți C. L. AL MUNICIPIULUI ORADEA și B. G., B. S. V. și va admite ca fondat recursul civil formulat de reclamanta recurentă B. G. împotriva sentinței civile nr. 8638 din 7 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o va modifica în parte în sensul că se va respinge cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvenționali B. V. și B. G., în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională B. G..
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată în recurs recurentei B. G., instanța reținând că în cauză nu s-a făcut dovada achitării acestora, instanța reținând că copiile chitanțelor nr._ și_ depuse la dosar nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul conform art. 112 aln. 2 c.pr.civ., fiind doar copii xerox simple, care însă prezintă alterări, în sensul unor modificări făcute cu altă culoare, data inițială a achitării sumelor fiind aprilie 2012, anterior soluționării litigiului în primă instanță. Cum contractul de asistență juridică pentru recurs este datat 2013 potrivit delegației de la fila 28 din dosar, iar sumele sunt achitate chiar anterior pronunțării hotărârii în primă instanță, cele două chitanțe nu se pot constitui în dovezi pentru achitarea unor cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile civile formulate de recurenții C. L. AL MUNICIPIULUI ORADEA, cu sediul în Oradea, P-ța űnirii nr. 1, jud. Bihor și B. S. V. în calitate de succesor al defunctului B. V. și B. G., ambii domiciliați în Oradea ..3 ..
Admite ca fondat recursul civil formulat de recurenta B. G., domiciliată în Oradea ..20/A, județul Bihor împotriva sentinței civile nr.8638 din 7.06.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvenționali B. V. și B. G., în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională B. G..
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9.09.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
F. I. C. C. T. S. C. M. R. D. C.
Red.jud. fond G. C.
Red.jud. recurs C. F.
Tehnoredactat CFI /DC, azi 2.10.2013
2 ex.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 913/2013. Tribunalul BIHOR | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2011/2013. Tribunalul BIHOR → |
|---|
