Legea 10/2001. Decizia nr. 99/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 99/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 19745/271/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 99/A/2013
Ședința publică de la 19 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. M.
Judecător A. C.
Grefier M. N.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de către apelanta V. V. în contradictoriu cu intimații M. FINANȚELOR PUBLICE, E. V. (ENGBER I.), A.N.R.P.,C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și P. M. ORADEA împotriva sentinței civile 4401 pronunțată la data de 19 martie 2012 de Judecătoria Oradea, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză la prima și la a doua strigare nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, că prezenta cauză este la al doilea termen de judecată, la a doua striga, apelul este motivat și este scutit de taxa judiciară de timbru.
Se constată că s-a depus la dosar prin serviciul registratură, de către intimat Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, C. C. Pentru Stabilirea Despăgubirilor și P. M. Oradea, întâmpinare, iar de către apelantă cerere prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 pct.2 c.pr.civilă, după care:
Instanța constatând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Asupra apelului de față constată că prin sentința civilă nr. 4401 din 19 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea, invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bihor.
A fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bihor, și, în consecință, s-a respins, ca inadmisibilă, acțiunea civilă formulată de reclamanta V. V. (născută H. C.), în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bihor și pârâta E. Ibolyia (Violet).
S-a respins, ca inadmisibilă, cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional E. Ibolyia (Violet) în contradictoriu cu pârâtul reconvențional Primarul M. Oradea.
S-au respins cererile de chemare în garanție a COMISIEI CENTRALE PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și a AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, formulate de către pârâtul STATUL ROMÂN, prin M. FINANȚELOR PUBLICE, ca lipsite de obiect.
S-au respins celelalte excepții invocate în cauză, ca rămase fără obiect.
A fost obligată reclamanta V. V. (născută H. C.) să plătească în contul Biroului Local de Expertiză de pe lângă Tribunalul Bihor, diferența de onorariu în cuantum de 2.320 lei rămasă neachitată, pentru expertiza în construcții efectuată în cauză de către exp. Tîrhaș P..
Nu s-au acordat alte cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta împreună cu pârâta de rândul 2 sunt moștenitoarele legale ale foștilor proprietari tabulari ai imobilului înscris în C.F. 2474 Oradea, fapt constatat și de către instanțele judecătorești, respectiv Tribunalul Bihor, prin sentința civilă nr. 156/C/2007, hotărâre definitivă și irevocabilă. În această calitate au formulat, în conformitate cu prevederile L. 10/2001, o cerere de retrocedare a imobilului care a aparținut anterior naționalizării autorilor lor comuni, notificările fiind înregistrate sub nr. 582/2001 și 777/2001. Prin dispoziția 8723/06.11.2007, Primarul mun. Oradea a dispus restituirea către reclamantă și pârâta de rândul 2 a apartamentului nr.6 din imobilul situat în Oradea, .. 4, singurul apartament din imobil care se mai găsea în proprietatea Statului R. la acea dată. Pentru celelalte 5 apartamente, pe care Statul Român le-a înstrăinat anterior anului 2001, s-a propus restituirea dreptului de proprietate prin echivalent, sens în care s-a și înaintat dosarul Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Oradea invocată în cauză, instanța de fond a respins-o, având în vedere că, potrivit principiului disponibilității părților, reclamanta a înțeles să formuleze o acțiune pe dreptul comun, întemeiată pe art. 1 din Protocolul CEDO. Instanța de fond a mai considerat că dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în speță, fiind vorba despre o lege specială, pentru care s-a prevăzut o procedură judiciară derogatorie de la dreptul comun, fiind aplicabilă doar situațiilor în care dispoziția emisă în temeiul acestei legi a fost atacată de proprietarii deposedați sau de moștenitorii acestora. Cum temeiul prezentei acțiuni este dreptul comun în materie, competența revine instanței de drept comun, în speță Judecătoriei Oradea, raportat la art. 1, pct. 1 Cod procedură civilă și la valoarea pricinii – sub 500.000 lei.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că obiectul prezentului dosar îl constituie obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor pentru imobile naționalizate, în condițiile stabilirii dreptului la despăgubirii în procedura Legii nr. 10/2001, fără însă ca până în prezent reclamanta să fi intrat în posesia despăgubirii stabilite.
Întrucât situația reclamantei este una generalizată, cu referire la persoanele în favoarea cărora s-au stabilit în baza Legii nr. 10/2001 măsuri compensatorii, la nivelul instanțelor din țară s-a creat o practică unitară pentru obligarea Statului Român la plata despăgubirii la valoarea de circulație a imobilului/imobilelor expropriate în temeiul art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție și art. 480-481 din vechiul cod civil.
Însă, prin Decizia nr. 27 pronunțată în dos. nr. 28/2011 al ICCJ au fost admise recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curți de Casație și Justiție, stabilindu-se că „acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobile preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 13 din această Convenție, sunt inadmisibile”.
Conform dispozițiilor art. 3307 alin. (4) C.proc.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în soluționarea recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Instanța a reținut că, în considerentele Deciziei nr. 27/2011, se motivează că acțiunile pentru plata despăgubirilor pentru imobilele naționalizate și care nu pot fi restituite în natură, pot fi judecate numai în condițiile prevăzute de legea specială, nefiind admisibile acțiunile întemeiate pe dreptul comun sau Convenția E.D.O.
Prin urmare, persoanele care au stabilit un drept de despăgubire și încă nu au obținut un titlul de despăgubire și/sau plată nu mai pot acționa pe calea dreptului comun pentru a intra în posesia despăgubirii cuvenite, având la dispoziție doar acțiunea în contencios administrativ, în temeiul prevederilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
În consecință, având în vedere cele de mai sus, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității formulării acțiunii, invocată de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerului Finanțelor Publice, prin DGFP Bihor, și a respins ca inadmisibilă prezenta acțiune și în consecință și cererea reconvențională ca rămasă fără obiect.
Având în vedere soluția pronunțată, instanța de fond a respins celelalte excepții invocate în cauză, cererea de chemare în garanție, precum și excepțiile invocate de chematele în garanție, ca rămase fără obiect.
Cât privește cererea reconvențională formulată în prezenta cauză de către pârâta E. I. (Violet) împotriva Primarului M. Oradea, instanța de fond a considerat că, pentru a fi admisibilă această cerere, pretențiile pârâtei trebuie să aibă legătură cu cererea reclamantei, conform prevederilor art. 119 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă. Or, câtă vreme reclamanta a optat pentru o acțiune pe dreptul comun, îndreptată împotriva Statului Român, reprezentat de către Ministerul Finanțelor Publice, reprezentantul general al Statului Român, iar pârâta și-a întemeiat cererea reconvențională pe prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001, îndreptându-se împotriva subiecților de drept prevăzuți prin această procedură specială, instanța a apreciat că cererea reconvențională nu are legătură cu acțiunea principală, astfel că a respins-o ca inadmisibilă.
Sub aspectul onorariului de expertiză datorat în cauză de reclamantă, instanța de fond a constatat că, până la pronunțarea prezentei hotărâri, reclamanta nu a făcut dovada achitării integrale a acestui onorariu. În consecință, a dispus și prin dispozitivul prezentei hotărâri, obligarea reclamantei să achite în contul Biroului Local de Expertiză de pe lângă Tribunalul Bihor, diferența de onorariu în cuantum de 2.320 lei rămasă neachitată, pentru expertiza în construcții efectuată în cauză de către exp. Tîrhaș P.. La momentul încuviințării expertizei, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 27 pronunțate în dos. nr. 28/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, practica instanțelor era de admitere a acțiunilor de tipul celei formulate de reclamantă, astfel că, la acel moment, expertiza tehnică apărea ca fiind utilă cauzei.
Totodată, instanța a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata de cheltuieli de judecată, având în vedere respingerea ca inadmisibilă a acțiunii, pentru considerentele precizate mai sus.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta apelantă V. V. solicitând modificarea ei în sensul respingerii excepției inadmisibilității și admiterii în întregime a cererii introductive astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului a arătat că a solicitat acordarea de despăgubiri în calitate de persoană îndreptățită, succesoare a proprietarilor tabulari ale căror imobile au fost preluate de către Statul Român în perioada comunistă, instanța reținând că statul nu poate fi obligat prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice ci doar prin intermediul A. în condițiile legii speciale respectiv a Legii 10/2001, ceea ce înseamnă o încălcare a dreptului său la proprietate, garanție pe care Statul Român i-o datorează, cu atât mai mult cu cât calitatea sa de persoană îndreptățită alături de intimata de rândul 2 a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească, iar A., în prezent nu acordă despăgubiri de nici un tip până la o dată necunoscută.
Prin întâmpinare A. s-a opus admiterii apelului ca fiind neîntemeiat arătând în esență că plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv de stat se acordă conform procedurii prevăzute de Legea 10/2001, ori în speță procedura administrativă prev. de Titlul 7 din Lg. 247/2005 nu a fost declanșată în sensul că dosarul aferent unei notificări formulate de reclamant nu figurează ca fiind transmis Secretariatului Comisiei Centrale.
Și intimata P. M. Oradea a depus întâmpinare prin care a invocat lipsa capacității procesuale pasive în ceea ce o privește arătând că potrivit Legii 215/2001, primăria este o structură funcțională cu activitate permanentă, fără personalitate juridică care duce la îndeplinirea Hotărârilor Consiliului Local și dispozițiile primarului. Pe fondul cauzei a arătat că acțiunea este neîntemeiată deoarece în ceea ce privește plata despăgubirilor de către stat pentru imobilele preluate abuziv, există o procedură specială derogatorie de la dreptul comun, procedură prevăzută de Legea 10/2001 și Legea 246/2005.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că prin acțiunea introductivă reclamanta V. V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și pe E. V. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul de rândul 1 să-i plătească ei și pârâtei de rândul 2 contravaloarea a 5 apartamente situate într-o casă colectivă și teren aferent situate în Oradea, .. 4, imobil înscris în CF 2474 Oradea cu nr. top 784/2 Oradea, cu cheltuieli de judecată.
Cererea a fost motivată prin faptul că prin dispoziția primarului M. Oradea s-a dispus restituirea către ea și pârâta de rândul 2 a apartamentului nr. 6 din imobilul situat în Oradea, .. 4, singurul apartament din imobil care se mai găsea în proprietatea statului român la acea dată. Pentru celelalte 5 apartamente, pe care statul român le-a înstrăinat anterior anului 2001 s-a propus restituirea dreptului de proprietate prin echivalent, sens în care s-a și înaintat dosarul A., însă despăgubirile nu le-au fost acordate.
La dosar s-a depus Dispoziția 8723 din 6.11.2007 emisă de primarul M. Oradea prin care se dispune restituirea în natură în cote egale reclamantei și pârâtei E. V. a apartamentului nr. 6 din imobilul situat în Oradea, .. 4 înscris în CF 2474 Oradea cu nr. top 784/2, iar cu privire la celelalte 5 apartamente situate în același imobil s-a propus acordarea de despăgubiri conform Dispoziției 908/2008, dosarul fiind înaintat A., deoarece potrivit art.1(2) din Lg.10/2001 „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent”.
Conform Lg. 247/2005 pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură se acordă despăgubiri iar stabilirea despăgubirilor cade în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională coordonând procesul de acordarea s despăgubirilor, realizând activitățile prevăzute în acte normative speciale precum și activitățile necesare implementării acestei legi incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acțiuni și achitarea despăgubirilor în numerar. Așadar, odată cu . Legii 10/2001 s-a instituit o procedură specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, derogatorie de la dreptul comun, potrivit principiului că legea specială derogă de la legea generală. În acest fel s-a pronunțat și Înalta Curte de casație și Justiție prin Decizia 27 pronunțată în dosarul 28/2011 arătându-se că acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin .3 din Legea 10/2001 republicată, prin care se solicită obligarea Statului Român să acorde despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă, asemenea acțiunii fiind inadmisibile, dispoziție obligatorie pentru instanță potrivit art. 330 ind.7 alin.4 c.pr.civilă.
Ca urmare, în mod corect a reținut prima instanță că invocarea prevederilor dreptului comun sau a prevederilor CEDO de persoanele care au stabilit un drept la despăgubire și încă nu au obținut un titlu de despăgubire și/sau plată nu pot constitui temei o pentru obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata de despăgubiri pe calea acțiunii directe în justiție.
Pentru valorificarea drepturilor ei reclamanta trebuie să urmeze procedura specială prevăzută de cele 2 acte normative mai sus arătate, respectiv Lg. 10/2001 și Lg. 247/2005, iar în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor legale de către A. reclamanta apelantă are la îndemână calea acțiunii în contencios administrativ.
Ca urmare, instanța constată că hotărârea primei instanțe de respingere a acțiunii formulate de reclamantă împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca inadmisibilă este legală și temeinică, că excepțiile reținute de către prima instanță, deși nu au fost criticate în apel, au fost corect reținute, respectiv ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Oradea, față de prevederile art. 1 pct.1 c.pr.civilă ținând cont și de valoarea obiectului litigiului, sub 500.000 lei precum și celelalte excepții invocate în cauză, la fel și cererea de chemare în garanție, ca efect al respingerii acțiunii principale, excepțiile invocate de chematul în garanție și cererea reconvențională ca fiind rămasă fără obiect, neavând legătură cu acțiunea principală, acțiunea fiind formulată față de primarul M. Oradea, ceea ce nu mai impune analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de intimata P. Oradea .
Se constată așadar că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, că motivele invocate în apel nu sunt de natură să ducă la schimbarea hotărârii, în baza art. 296 c.pr.civilă apelul urmând a fi respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondat apelul civil introdus de apelanta V. V. cu domiciliul procesual ales în Oradea, .. 13, ., județul Bihor în contradictoriu cu intimații STATUL ROMÂN PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, E. V. (ENGBER I.), cu domiciliul procesual ales în Oradea, Splaiul Crișanei, nr. 12, .. B, ., C. CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1 și P. M. ORADEA cu sediul în Oradea, Piața Unirii, nr. 2-4, jud. Bihor, împotriva sentinței civile 4401 din 19 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o păstrează în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19.03.2013.
Președinte, Judecător, Grefier
F. M. A. C. M. N.
Red.dec..>
Red.hot fond C. O.
Tehnored. NM
8 Ex./04.04. 2013
6 .> -V. V. cu domiciliul procesual ales în Oradea, .. 13, ., județul Bihor
-STATUL ROMÂN PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5
-E. V. (ENGBER I.), cu domiciliul procesual ales în Oradea, Splaiul Crișanei, nr. 12, .. B, .
-C. CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1,
-AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1
-P. M. ORADEA cu sediul în Oradea, Piața Unirii, nr. 2-4, jud. Bihor
| ← Pretenţii. Decizia nr. 354/2013. Tribunalul BIHOR | Pretenţii. Decizia nr. 528/2013. Tribunalul BIHOR → |
|---|
