Legea 112/1995. Hotărâre din 23-01-2013, Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 8680/271/2008
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 13/A/2013
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. R.
Judecător L. E. M.-G.
Grefier S. O.
Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat împotriva sentinței civile nr. 9028/2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, formulat de apelantul S. R. prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE – reprezentat de D.G.F.P. B. în contradictoriu cu intimații R. P., P. M. ORADEA, C. L. ORADEA, ADMINISTRAȚIA I. ORADEA, . P. R., având ca obiect legea 112/1995.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. D. T. pentru intimatul R. P., lipsă fiind restul părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, că apelul este motivat și scutit de plata taxei de timbru, că s-a depus la dosar întâmpinare formulată de intimata P. Oradea,prin care se invocă excepția lipsei calității procesuale, că s-a depus la dosar întâmpinare formulată de intimatul R. P., după care:
I n s t a n ț a, comunică reprezentantei intimatului R. P. un exemplar din întâmpinarea formulată de P. Oradea.
I n s t a n ț a, constată că în baza dispozițiilor art. 15 lit. r din Lg. 146/1997, prezentul litigiu este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
I n s t a n ț a, acordă părții prezente cuvântul pe excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de P. Oradea.
Reprezentanta intimatului P. R., lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Reprezentanta intimatului P. R., arată că nu are alte cereri și alte probe, solicită a se acorda cuvântul asupra apelului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, instanța în baza art. 150 C.p.c. închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului P. R., solicită respingerea apelului, menținerea sentinței apelate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1200 lei, se obligă ca până la sfârșitul dezbaterilor să depună chitanța ce atestă plata acestora.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 9028/2012 pronunțată de Judecătoria Oradea constată că prin hotărârea apelată s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților CONSILIULUI L. ORADEA și PRIMĂRIEI M. ORADEA și au fost respinse pretențiile reclamantului față de acești pârâți, ca fiind formulate împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul R. P. împotriva pârâților S. R. prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE reprezentant de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., C. L. ORADEA și P. MUNICIOIULUI ORADEA.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a chematelor în garanție C. L. ORADEA, AIO și P. M. ORADEA.
A fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a chematei în garanție SCCTI B., și în consecință a fost respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. în contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. în contradictoriu cu C. L. ORADEA, AIO și P. M. ORADEA.
A fost obligat pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să achite reclamantului suma de 221.000 lei, reprezentând valoarea de piață a apartamentului nr. 2 din Oradea, ., județul B., cumpărat în baza contractului nr. 1511/1997.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, la data de 20.01.1997 reclamantul P. R. V. și soția Zsuzsanna K. au încheiat cu RAGCL Oradea, contractul de vânzare-cumpărare nr.1511/20.01.1997 (f.5), prin care, în baza prevederilor Legii nr.112/1995, au cumpărat imobilul situat în localitatea Oradea, ., . reprezentând apartament cu 2 camere de locuit cu o suprafață utilă de 70,13 mp, înscris în CF nr._ Oradea, la prețul de_ lei.
Prin decizia civilă nr. 797/A/02.07.2004 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 4205/2003 a fost admisă acțiunea formulată, însușită, precizată și completată a numiților Keri S., Keri E. E., Keri Sabolcs Zahel, Keri N. E., B. Gongyver, Stanovics Erszebet, Keri N. Ș. I., Stankovics Ladislau, Stankovics A., Stankovics A., în contradictoriu cu pârâții C. L. al M. Oradea, Administrația Patrimoniului Imobiliar Oradea, Statul Român prin Ministerul Finanțelor București, K. I. F. R., Șooș Ș. sn. Și Șooș Ș. jr. și în contradictoriu cu reclamantul P. R. din prezenta cauză. Prin aceeași decizie s-a admis și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții Stankovits Ladislau, Stankovits A. și Stankovits A..
Prin decizia sus menționată s-a constatat trecerea abuzivă în proprietatea Statului R. a imobilului înscris în CF nr._ nr. top. 6228/15 și 97/6 Oradea și s-a dispus repunerea în situația anterioară sub B2, radierea înscrierilor din CF nr._ Oradea și readucerea imobilului în CF nr._ Oradea. De asemenea s-a constatat nulitatea mai multor contracte de vânzare – cumpărare, printre acestea numărându-se și contractul nr. 1511/20.01.1997 încheiat între R.A.G.C.L. Oradea și reclamantul din prezenta cauză, P. R..
S-a reținut în considerentele hotărârii menționate că, deși reclamanții și-au înscris procesul sub B2 în CF nr._, unitatea specializată și mandatată de administratorul imobilului a trecut la vânzarea apartamentelor fiind încheiat contractul nr. 1511/1997 cu numitul P., situație față de care atât vânzătorul, cât și cumpărătorul au fost de rea credință, acestora fiindu-le aplicabile condițiile prevăzute de art. 46, alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
După constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.1511/20.01.1997, reclamantul a promovat prezenta acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtului S. R. la restituirea prețului de piață al imobilului, fie în temeiul garanției pentru evicțiune, fie al disp. Legii nr. 10/2001.
Analizând cererea formulată prin raportare la primul motiv de drept invocat, instanța de fond a reținut din interpretarea disp. art. 1337 și urm. Cod civil, că pentru a opera garanția de evicțiune a vânzătorului trebuie îndeplinite trei condiții cumulative și anume: să existe o tulburare de drept provenită de la un terț, aceasta să aibă o cauză anterioară vânzării și respectiv, tulburarea să nu fi fost cunoscută de cumpărător la data încheierii contractului.
Dacă primele două condiții necesare pentru angajarea răspunderii vânzătorului pentru evicțiune sunt realizate în cauză, reclamantul fiind tulburat în dreptul său ca urmare a acționării în judecată de cel ce se pretindea adevăratul proprietar al imobilului - acțiune finalizată prin constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare nr. 1511/20.01.1997- instanța reține că cea de a treia condiție obligatorie pentru angajarea răspunderii pentru evicțiune, nu este îndeplinită.
Acest fapt rezultă din însăși considerentele deciziei civile nr. 797/A/2004 a Curții de Apel Oradea, în care se reține cu autoritate de lucru judecat, faptul adevărații proprietari ai imobilului, reclamanții în acel dosar și-au notat procesul sub B2 în CF nr._ Oradea, fiind evident că atât vânzătorul, cât și cumpărătorul au fost de rea credință. Prin înscrierea în cartea funciară a procesului, practic, adevăratul proprietar a făcut publice demersurile sale pentru redobândirea proprietății, un bonus pater familias putând, cu minime diligente, să ia cunoștință despre situația reală a imobilului. Reclamantul a avut astfel posibilitatea reală de a cunoaște faptul că cel de la care cumpără nu este proprietar și, în consecință și-a asumat riscul pierderii bunului, ca urmare vânzătorul este exonerat de obligația de a garanta pentru evicțiune.
Față de cele de mai sus, reținând că dovada cunoașterii efective a situației juridice a bunului din partea cumpărătorului, exonerează pe vânzător de obligația de a garanta pentru evicțiune, instanța a respins ca neîntemeiate pretențiile reclamantului invocate pe acest temei juridic.
Analizând cererea formulată și din perspectiva dispozițiilor Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, modificată și actualizată, instanța reține că potrivit art.50 din Legea nr.10/2001, „(2) Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru.
(21) Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.
În conformitate cu art.501 din Legea nr.10/2001: „(1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. (2) Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin.(1) se stabilește prin expertiză.”
Instanța de fond a considerat că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, ce stabilesc dreptul cumpărătorului la restituirea prețului de piață a imobilului cumpărat. Aceasta întrucât, din analiza considerentelor deciziei civile nr. 797/A/2004 a Curții de Apel Oradea, se reține că atât vânzătorul, cât și cumpărătorul, au fost de rea credință, fără însă ca din cuprinsul acestora să reiasă că s-ar fi făcut referire la o eludare a dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Temeiul juridic al anulării contractului a fost art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, care prevede nulitatea contractelor pentru imobilele preluate fără titlu valabil, cu excepția situației în care cumpărătorul a fost de bună credință. Contractul de vânzare-cumpărare al reclamantului nu a fost anulat așa cum susține de Ministerul Finanțelor Publice pentru că ar fi fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, ci pentru că a fost reținută reaua credință a părților contractante. Ori, doar în măsura în care din considerentele hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare cumpărare ar reieși că acesta ar fi fost încheiat cu eludarea Legii nr. 112/1995, s-ar fi impus aplicarea art. 50 alin. 2 - 3 din Legea nr. 10/2001.
În consecință instanța de fond a avut în vedere la soluționarea prezentei cereri, prețul de piață al apartamentului cumpărat de reclamant, pentru a cărui evaluare s-a efectuat în cauză atât o expertiză tehnică de specialitate - întocmită de expert Z. T. (f. 99-105), cât și o contraexpertiză - întocmită de experți M. S. V., M. M. C. și S. R. (f. 394-406).
Instanța a mai avut în vedere valoarea de piață indicată în cuprinsul contraexpertizei, respectiv cea de 221.000 lei, aceasta întrucât concluziile acestei lucrări tehnice nu au fost combătute de nici una dintre părți, iar domnii experți au stabilit prețul de piață prin luarea în considerare a obiecțiunilor formulate de pârâtul S. R., obiecțiuni legate de coeficienții de uzură fizică a imobilului, de influența negocierilor și comisioanelor pe piață.
În consecință, având în vedere prevederile art. 501 din Legea nr. 10/2001 republicată, mai sus redate, instanța de fond a obliga pârâtul S. R., reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, să plătească reclamantului suma de 221.000 lei reprezentând valoarea de piață a apartamentului nr. 2 din Oradea, ., județul B., cumpărat în baza contractului nr. 1511/1997.
Pentru a obliga pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata despăgubirilor, instanța a avut în vedere și prevederile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001. Potrivit acestui text legal, Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de restituire a prețului, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. În consecință, ceilalți pârâți, respectiv C. L. ORADEA și P. M. ORADEA nu au calitate procesuală pasivă în cauză, instanța urmând să admită excepțiile invocate și să respingă acțiunea formulată de reclamant față de aceștia.
Cât privește cererea de chemare în garanție, instanța de fond reține că pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE reprezentat de DIRECTIA GENERALA FINANTELOR PUBLICE B. a chemat în judecată C. L. ORADEA, AIO, P. ORADEA și . temeiul prevederilor art. 60-63 Cod pr. civ. și art. 37, alin. 1 din Decretul nr. 31/1954.
Legal citate, toate cele patru instituții chemate în garanție au invocat excepția lipsei calității lor procesual pasive.
În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesual pasive a Consiliului L., AIO și Primăriei M. Oradea, instanța de fond a respins-o atât pentru rațiuni de opozabilitate a hotărârii, cât și datorită faptului că aceste unități au deținut în administrare imobilul ce a făcut obiectul prezentului litigiu, până la data vânzării sale către reclamant. În schimb, excepția invocată de chemata în garanție . fost apreciată drept întemeiată, urmând a fi admisă. Aceasta datorită faptului că imobilul nu a fost vândut prin intermediul acestui mandatar, ci printr-o altă instituție, respectiv RAGCL Oradea, al cărei continuator în drepturi nu este chemata în garanție, ci Administrația I. Oradea.
În ceea ce privește fondul pretențiilor cererii de chemare în garanție, instanța a respins-o ca neîntemeiate, în cauză nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 60-63 Cod pr. civilă, niciuna dintre acestei instituții neavând obligația de garanție sau de despăgubire a pârâtului S. R.. Instanța reține că potrivit disp. art. 50alin. 3 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, obligația de plată revine în astfel de cazuri Ministerului Finanțelor Publice și urmează a se suporta din fondul extrabugetar constituit la dispoziția acestuia. Cererea este neîntemeiată cu atât mai mult cu cât sumele încasate din vânzarea apartamentelor au fost virate Ministerului Finanțelor Publice constituind surse ale fondului extrabugetar în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 și art. 39 și 41 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi. Pe de altă parte, instanța constată că întreaga reglementare cuprinsă în Legea nr.10/2001 instituie o procedură în aplicarea principiului reparării în natură a prejudiciului pentru fapta ilicită a statului, constând în preluarea abuzivă a imobilului, textul special instituind o legitimare specială, direct în sarcina acestui minister.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța de fond a constatat că singurele cheltuieli dovedite de reclamant a fi fost efectuate în cauză constau în suma de 1500 lei, achitată cu titlu de onorariu expertiză judiciară (f. 88 și f. 106). În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate de pârâtul S. R., acestea constau în suma de 4900 lei, reprezentând onorariu achitat celor trei experți ce au efectuat contraexpertiza de specialitate.
Având în vedere dispozițiile art.274 C.proc.civ. și ținând seama de faptul că soluția pronunțată în cauză nu are la bază concluziile raportului de expertiză judiciară, instanța de fond a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata acestor cheltuieli. Și cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, formulată de pârâtul S. R. a fost respinsă, acesta nefiind îndreptățit la cheltuieli de judecată, dată fiind culpa sa procesuală.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Direcția Generala a Finanțelor Publice B. in reprezentarea MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, pentru S. R. solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiuni fata de Ministerul Finanțelor Publice si înlăturarea. obligației de plata a sumei de 221.000 lei_reprezentând valoarea de piața a apartamentului nr.2 din Oradea, ., jud. B., cumpărat in baza contractului nr. 1511/1997, iar in subsidiar admiterea cererii de chemare in garanție.
În motivarea apelului se susține faptul că sentința atacată este nelegală și inaptă de executare din următoarele considerente:
Instanța de fond în mod greșit a interpretat dispozițiile art. 50 din Legea 10/2001 și ale Sentinței Civile nr. 2392/2003 a Judecătoriei Oradea. Astfel, conform art.50 alin".2A1) din Legea nr.10/2001, modificata de LEGEA nr. 1 din 30 ianuarie 2009, pentru modificarea și completarea Leaii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Art. 50 A 1 din Legea 10/2001 prevede:
" Proprietarii ale căror contracte de vânzare- cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/ 1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare"
In prezenta cauza asa cum a arătat si in apărarea formulata apelatul, acest articol de lege nu este aplicabil. Conform Deciziei Civile nr.797/2004 pronunțata de către Curtea de Apel Oradea in dosar nr.4205/2003 s-a constatat ca, la data încheierii contractului de vanzare-cumparare, chiriașii cumpărători din prezenta cauza au fost de rea credință la încheierea contractelor. Astfel, adevărații proprietari ( Keri S., Keri E. s.a) au înscris procesul privind imobilul din prezenta cauza sub B2 in CF_. Astfel, fără a mai depune alte diligente, doar printr-o simpla lecturare a cârtii funciare a imobilului, chiriașii cumpărători puteau să constate că asupra imobilului pe care doreau să-l cumpere exista un litigiu privind dreptul de proprietate. Pentru aceste motive in baza art.46 din Legea nr.10/2001 s-a constatat nulitatea contractului care face obiectul prezentului dosar.De altfel si prin Decizia Civila nr.797/2004 pronunțata de către Curtea de Apel Oradea in dosar nr.4205/2003 s-a reținut ca " atat vânzătorul cat si cumpărătorul au fost de rea credința, astfel încat contractelor le sunt aplicabile condițiile prevăzute de art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, urmând a se constata nulitatea acestora".
Mai mult, instanța de fond a reținut in considerente sentinței recurate ca,
".....desi reclamanții si-au inscris procesul sub B2 in CF nr._, unitatea specializata si mandatata de administratorul imobilului a trecut la vânzarea apartamentelor fiind incheiat contractul nr.1511/1997 cu numitul P., situație fata de care atat vânzătorul cat si cump^raldJuTau fost de re-a credința, acestora fiindu-le aplicabile condițiile prevăzute de art.46 alin.2 din legea nr. 10/2001"; Pentru aceste motive s-a constatat nulitatea contractului care face obiectul prezentului contract, iar instanța de fond incalcat dispozițiile legale in materie, trece peste faptul ca s-a hotărât cu putere de lucru judecat (prin Decizia Civila din 797/2004 pronunțata de către Curtea de Apel Oradea in dosar nr.4205/2003) ea, reclamantul a fost de rea credința la "încheierea contractului care face obiectul prezentului dosar si totodată nu tine cont de practica unitara a instanțelor din B. in aceasta materie (anexam Sentința civila nr. 4360/2011 pronunțata de Judecat6ria Oradea in dosar_, Sentința civila nr. 2346/2011 pronunțata de Judecătoria Oradea in dosar_ ).In atare situație, in prezenta cauza nu se poate vorbi de acordarea despăgubirilor in cuantumul stabilit de art.50 alin.2A1) și art. 50 A 1 din Legea nr.10/2001, modificata de LEGEA nr. 1 din 30 ianuarie 2009, Legea 112/1995 nefiind respectata.
In continuare se mai susține că în prezenta speță, despăgubirile ce se pot acorda reclamantului ar fi cele stabilite la art.50 din Legea nr.10/2001, adică restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vanzare-cumparare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, si nicidecum restituirea prețului de piața al imobilului cumpărat de reclamant ce ar duce la "încălcarea principiilor stabilite de codul civil cu privire la imbogatirea fara just temei.
Dealtfel, eventualele sume care se pot acorda in cazul in care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 50 alin.2A1) din Legea nr.10/2001, modificata de LEGEA nr. 1 din 30 ianuarie 2009, Legea 112/1995, se pot face doar cu respectarea art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995. cu modificările ulterioare. De asemenea se mai susține faptul că in condițiile in care art.48 din Legea nr. 10/2001 asa cum a fost modificata de pct.14 al art.l din Legea nr. 1 din 30 ianuarie, prevede ca:
(1) Chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuința prin imbunatatile necesare si utile.
(2) Indiferent daca imobilul a fost preluat cu titlul valabil sau fara titlu, obligația despăgubirii prevăzuta la alin.1 revine persoanei îndreptățite.
Stabilirea prin expertiza tehnica efectuata si a sumelor aferente investițiilor, contravine in mod flagrant acestor prevederi legale deoarece reclamantul putea si avea obligația legala sa le solicite de la persoana căreia i s-a restituit imobilul. Având in vedere ca se solicita despăgubiri pentru imobil si datorita faptului ca vânzătorul avea obligația de evicțiune, se arată onoratei instanțe ca nu S. R. prin MFP a vândut imobilul ci . cu AIO Oradea, Ca atare, se solicită onoratei instanțe sa constate ca, in ceea ce privește acest aspect S. R. prin MFP nu are calitate procesuala pasiva.
Totodată se arată că, în fapt reclamantul și-a întemeiat acțiunea și pe dreptul comun, respectiv Codul Civil, or este cunoscut faptul că S. nu răspunde delictual sau pentru evictiune, în condițiile în care există dispoziții legale exprese, aplicabile reparării pagubei, respectiv Legea 10/ 2001 si Legea 112/1995). Așadar, acțiunea se impunea a fi respinsa ca inadmisibilă, iar cererea de chemare in garanție formulata de instituția noastră se impunea a fi admisa intrucat doar C. L. -AiO poate fi răspunzător din acest punct de vedere întrucât această instituție este succesoarea în drepturi a RAGCL si are în administrare fondul locativ al localității Oradea, nicidecum Ministerul Finanțelor Publice.
În concluzie, se solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiuni fata de Ministerul Finanțelor Publice - si înlăturarea obligației de plata a sumei de 221.000 lei reprezentând valoarea de piața a apartamentului nr.2 din Oradea, ., jud. B., cumpărat in baza contractului nr.1511/1997, iar in subsidiar admiterea cererii de chemare in garanție.
Intimatul R. P. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului declarat de către apelantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței Civile nr.9028/14.06.2012 pronunțata de către Judecătoria Oradea in dosar nr._ ca fiind nefondat si in consecința, păstrarea in tot a dispozițiilor sentinței apelate in sensul obligării paratului apelant Statul Român prin Ministerul Economiei si Finanțelor Publice București -DGFP B. la plata sumei de 221.000 lei reprezentând valoarea de piața a apartamentului nr. 2 situat in Oradea, ., jud. B., cumpărat in baza contractului nr.1511/1997,
In motivarea poziției sale procesuale intimatul susține că, analizând cererea din perspectiva dispozițiilor Legii 10/2001 potrivit art. 50 din legea susnumita ,cererile sau acțiunile in justiție privind restituirea prețului de piața al imobilelor privind contractele de vânzare cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor legii 112/1995 cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piața al imobilelor stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, valoarea desbagubirilor fiind stabilita prin expertiza.
Intimatul arată că a cumpărat imobilul situat in Oradea, ., . Legii 112/1995 prin RAGCL Oradea, in calitate de administrator al bunurilor aparținând Statului R..Din analiza considerentelor Deciziei Civile nr. 797/A/2004 a Curții de Apel Oradea se retine faptul ca nu s-au eludat prevederile legii 112/1995, dispunandu-se lipsirea de efecte juridice a contractului de vânzare cumpărare încheiat de intimat, astfel ca acesta ar fi îndreptățit la restituirea prețului plătit la valoarea de circulație a apartamentului, valoare care a fost stabilita in cauza prin expertiza si contraexpertiza efectuate in dosarul de fond.
Deasemenea, se mai susține că in mod corect instanța de fond a reținut faptul ca in cauza nu sunt aplicabile prevederile art. 50 alin. 2-3 din legea 10/2001, întrucât, contractul de vânzare cumpărare al subsemnatului intimat nu a fost anulat asa cum susține apelantul pentru încălcarea dispozițiilor legii 112/1995, ci pentru ca a fost reținuta reaua credința a pârtilor contractante.
Ori, numai in măsura in care din considerentele hotărârii Curții de Apel Oradea, ar fi reieșit faptul ca acest contract ar fi fost încheiat cu eludarea legii 112/1995, s-ar fi impus aplicarea art.50 2-3 din legea 10/2001.
Pentru a obliga paratul apelant la plata despăgubirilor, instanța a avut in vedere si prevederile art. 50 alin. 3 din legea 10/2001.
Potrivit acestui text legal,Ministerul are obligația de restituire a prețului, din fondul extrabugetar constituit in temeiul art 13 alin. 6 din legea 112/1995, întrucât sumele încasate din vânzarea apartamentelor au fost virate Ministerului constituind surse ale fondului extrabugetar in conformitate cu art. 39 si 41 din formele metodologice de aplicare a legii 112/1995.
In ceea ce privește fondul pretențiilor cererii de chemare in garanție formulata de către apelanta, instanța de fond in mod corect a reținut faptul ca,in cauza nu sunt întrunite condițiile art. 60-63 Cod Proc. Civila, niciuna dintre instituțiile chemate in garanție nu au obligația de a garanta sau despăgubi obligațiile Statului R., aceasta obligație incuband in mod expres in sarcina apelantului conform art 13 alin. 6 din legea 112/1995 modificata IARîntreaga reglementare cuprinsa in legea 10/2001 instituie o procedura in aplicarea principiului reparării in natura a prejudiciului pentru fapta ilicita a statului, constând in preluarea abuziva a imobilului, textul special instituind o legitimare speciala, direct in sarcina acestui minister.
Date fiind motivele si textele de lege invocate, se solicită respingerea apelului.
In drept au fost invocate prevederile art. 50 alin. 3 din legea 10/2001, art 13 alin. 6 din legea 112/1995, art.115 Cod Proc. Civila, temeiul art 13 alin. 6 din legea 112/1995 art. 50 alin/3 din legea 10/2001.Cu cheltuieli de judecata constând in onorar avocat.
Intimata P. M. Oradea a formulat întâmpinare reiterând pe cale de excepție, excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei pârâte P. Muncipiului Oradea.
În motivarea poziției sale procesuale intimata susține că S. R. a formulat cerere de chemare în garanție fără a indica în concret care este prejudiciul cauzat prin fapta sa de P. Oradea, ori in condițiile în care nu s-a indicat prejudiciul se consideră că o cerere de chemare în garanție este neîntemeiată și nelegală.
Pe fondul cauzei se solicită respingerea apelului ca fiind neîntemeiat pe motivul că Administrația I. Oradea din cadrul Primăriei Oradea a avut doar calitatea de administrator al imobilului aparținând în proprietatea Statului R..Se mai susține că in ceea ce privește vânzarea bunurilor din fondul locativ de Stat aceasta se face prin intermediul SCCTI B. iar potrivit art.13 din Lg.112/1995 la dispoziția Ministerului Finanțelor se constituie fonduri extrabugetare pentru asigurarea punerii in aplicare a legii 112/1995 iar potrivit prevederilor art.50 și art.50 ind 1 din Lg.10/2001 restituirea prețului actualizat sau după caz a valorii de circulație a imobilului, către persoanele cărora li s-a anulat contractul încheiat în baza Lg.112/1995 se face de căte Ministerul Finanțelor din fonduri extrabugetare.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței apelate in lumina dispozițiilor art.295 Cod de procedură civilă, incidente in cauză, adică verificând hotărârea sub toate aspectele și în limita aspectelor invocate de apelantă, instanța de apel reține următoarele:
Analizând apelul civil din perspectiva motivelor de fapt și de drept invocate de apelantă instanța reține că acesta este fondat în parte, pentru motivele ce succed:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei M. Oradea, excepția invocată in fața instanței de fond și reiterată in fața instanței de apel, se reține că în mod corect instanța de fond a respins această excepției din considerentele temeinice legate pe de o parte de necesitatea asigurării opozabilitatea hotărârii față de această autoritate publică, precum și datorită faptului că la data cumpărării imobilului intimata era cea care deținea și administra imobilul, calitate pe care o are și in prezent A.I.O față de imobilele din fondul locativ.
In consecință în mod legal s-a dispus respingerea excepției invocate de P. M. Oradea iar în ceea ce privește apărările sale legate de chemarea sa în garanție instanța de apel reține că sunt aspecte legate de fondul dreptul de chemare în garanție și vizează temeinicia acestei cereri in raport cu intimata, urmând a fi analizate ca atare.
Pe fondul apelului se invocă in esență două aspecte pe de o parte respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanței a apelantului în raport cu autoritățile publică prin intermediul cărora s-a vândut imobilul iar pe de altă parte greșita aplicare a legii în ceea ce privește acordarea despăgubirilor la valoarea de piață a imobilului în condițiile în care s-a dovedit reaua credință atât a vânzătorului cât și a cumpărătorului.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanței pentru evicțiune în mod corect a reținut instanța de fond că nu sunt îndeplinite condițiile legale ale răspunderii pentru evicțiune, reglementate de art.1337 cod civil mai precis necunoașterea de către cumpărător a tulburării la data cumpărării, în condițiile în care adevăratul proprietar și-a înscris procesul în cartea funciară.
Mai mult instanța de apel reține că acțiunea în garanței pentru evicțiune reglementată de art.1337 Cod Civil de la 1864, reglementează cu caracter general condițiile și efectele evicțiunii or dispozițiile art.50 și 50 ind 1 după caz din Legea 10/2001 reglementează un regim special al evicțiunii aplicabil cumpărătorilor care au dobândit un bun imobil in condițiile legii 112/1995, cu sau după caz fără încălcarea acesteia și al căror drepturi de proprietate au fost desființate ulterior, printr-o acțiune a fostului proprietar, care și-a valorificat drepturile întemeiată pe dispozițiile legii 10/2001.
In consecință in situația din speță în baza principiului specialia generalibus derongant, generalia specialibus non derogant, regimul juridic al evicțiunii e reglementat de prevederile speciale ale Legii 10/2001.
In consecință in mod corect a reținut instanța de fond faptul că îndreptățirea reclamantului intimat, la despăgubiri întemeiate tocmai pe principiul garanției pentru evicțiune, trebuie să fie analizate din perspectiva dispozițiilor legii speciale.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de intimatul recurent Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de DFFPS B. în contradictoriu cu C. L. Oradea, P. Oradea, Administrația I. Oradea și SCCTI B., instanța de fond in mod corect a reținut faptul că este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art.60 din codul de procedură civilă partea va putea chema în garanția o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar căderea în pretenții cu o cerere în garanție sau cu despăgubiri.
Dispozițiile art.62 din Codul de procedură civilă impun instanței să comunice cu părțile cererea de chemare în garanție și să se pronunțe asupra acesteia odată cu fondul, fără a putea pune în discuție de principiu admisibilitatea ei.
Din reglementarea legală a cererii de chemare în garanție rezultă cu claritate faptul că aceasta poate fi admisă numai în cazul drepturilor legale sau de creanță garantate legal sau convențional și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții are posibilitatea de a solicita de la o altă persoană despăgubiri pentru dreptul pierdut, respectiv sarcina ce a fost stabilită în sarcina sa de instanță.
Or in situația de față terțul evins este tocmai reclamantul cumpărător al cărui contract de vânzare cumpărare a fost desființat, iar partea obligată sa-l garanteze pentru evicțiune este tocmai S. prin Ministerul Finanțelor care la rândul său cheamă in garanție intimații C. L. Oradea, P. Oradea, Administrația I. Oradea și SCCTI B..
Aceștia din urmă nu au însă nici un fel de obligație legală sau contractuală de a garanta S. în cazul in care acesta trebuie să îl despăgubească pe cumpărătorul evins de dreptul de proprietate transmis prin contract, cu atât mai mult cu cât intimații nu au avut decât calitatea de administratori ai bunului, respectiv intermediari/mandatari ai vânzării, neavând insă nici o obligația de garanție raportat la Ministerul Finanțelor, cu atât mai mult cu cât dispozițiile art.50 si 50 ind 1 din Lg.10/2001 prevăd foarte clar faptul că aceste despăguburi ce fac obiectul litigiului se vor plăti de Ministerul Finanțelor din fonduri extrabugetare constituite in baza art.13 alin 6 din Lg.112/1995.De asemenea plata prețului la data contractării a intrat în fondurile Ministerului Finanțelor și nu in conturile intermediarilor prin care s-a contractat așa cum rezultă și din Normele Metodologice de aplicare a Legii 112/1995.
Nu exista reglementată nici o obligație legală sau contractuală a intermediarului vânzării sau al administratorului bunului, care oricum nu a beneficiat de prețul primit, de a garanta S. pentru obligația sa de a achita despăgubiri terțului evins de dreptul pe care S. i l-a transmis cu titlu oneros.
In consecință in mod corect a respins instanța de fond cererea de chemare in garanție a Statului în contradictoriu cu intimații C. L. Oradea, P. Oradea, Administrația I. Oradea, iar față de SCCTI B., a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, toate criticile apelantului în privința modalității de soluționare a cererii sale de chemare în garanție fiind total nefondate.
În ceea ce privește valoarea despăgubirilor la care este îndreptățit reclamantul intimat în temeiul Legii 10/2001, instanța de apel reține că se impune analiza dispozițiilor legale incidente în cauză.
Astfel din coroborarea dispozițiilor art.50 alin 2, 2 ind 1 si alin 3 din Legea 10/2001 rezultă că legiuitorul face o diferență între chiriașii ai căror contracte de vânzare cumpărare, desființate ulterior în instanță, au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995 și cei a căror contracte de vânzare cumpărare s-au încheiat cu eludarea acestor dispoziții. In ceea ce privește prima categorie de îndreptățiți cei care au respectat dispozițiile legii la data încheierii contractului, legiuitorul le conferă dreptul la despăgubiri la valoarea de piață a imobilului, în timp ce la cei ce au încheiat contractul cu încălcarea legii li se poate acorda doar prețul actualizat plătit de chiriaș la data contractării.
Instanța de fond reține că hotărârile judecătorești prin care s-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare nr.1511/1997 încheiat de chiriaș cu S., au stabilit doar faptul că atât vânzătorul cât și cumpărătorul au fost de rea credință la data contractării, deoarece procesul fostului proprietar era înscris în cartea funciară, însă nu au reținut o încălcare a dispozițiilor Legii 112/1995 motiv pentru care a recunoscut îndreptățirea reclamantului intimat la despăgubiri la valoarea de piață a imobilului considerând faptul că s-a contractat cu respectarea legii.
Aceste argumente ale instanței de fond nu pot fi primite de instanța de apel, deoarece reaua-credință a părților în sensul fraudării drepturilor adevăratului proprietar îndreptățit la restituirea imobilului, atrag după sine nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare pentru cauză ilicită, scopul urmărit de ambele părți la contractare fiind unul ilicit. Or încălcarea condițiilor generale ale contractului reglementate prin art.948 Cod Civil de la 1864 atrag după sine și încălcarea condițiilor speciale reglementate de Legii 112/1995, neputâdu-se reține respectarea dispozițiilor legale ce reglementează contractul atâta timp cât dispozițiile ce reglementează condițiile generale de valabilitate ale contractului au fost încălcare flagrant.
Mai mult intenția clară a legiuitorului și spiritul legii a fost mereu acela de a proteja buna credință a celor care au contractat cu respectarea condițiilor impuse de lege, neputându-se așeza pe același plan cei care au contractat cu rea credință.
Aceasta intenție clară a legiuitorului de a proteja buna credință și de a conferi acesteia un regim preferențial în raport cu reaua credință rezultă cu claritate din diverse reglementări, cum ar fi art.494, art.485 -487, art.1895 Cod Civil de la 1864 dar și din dispozițiile speciale, cum ar fi art.20 alin 2 ind 1 din Legea 10/2001 care prevede următoarele:
În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, chiriașii care au cumpărat cu bună-credință imobilele în care locuiau și ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuințe din fondurile de locuințe gestionate de consiliile locale și/sau de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor.
Rezultă cu claritate din acest text de lege că legiuitorul a dorit să confere protecție și un regim mai favorabil celor care au cumpărat cu bună credință, această bună credință fiind un element intrinsic în aprecierile privind validitatea contractului încheiat în baza Legii 112/1995.
Totodată art.45 din același act normative prevede și faptul că :”Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință.-acesta fiind chiar temeiul ce a stat la baza anulării contractului de vânzare cumpărare al reclamantului intimate.
In acelasi timp dispozițiile art.21 alin 5 din Legea 10/2001 sanctionează cu nulitate absolută vânzarea imobilelor terenuri si/sau constucții cu privire la care exista depusa o notificare, sau o procedura administrativa in curs, izvorâtă din dispozițiile legii speciale.
Mai mult așa cum se reține și in Decizia 2665 din 23 martie 2011 a Inaltei Curți de Casație și Justiție. Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, ., cauza ilicită dedusă din convenția ilicită a părților contractante denotă faptul că părțile au încheiat acest contract cu nerespectarea dispozițiilor Legii 112/1995 iar prin însăși faptul că părțile au ignorat acțiunea în revendicare aflată pe rolul instanțelor echivalează cu o nerespectare a condițiilor privind posibilitatea cumpărării apartamentului ce nu se restituie in natură foștilor proprietari. „Notarea făcută cu privire la procesul de revendicare a imobilului ce a făcut obiectul vânzării era de natură să-i oblige pe recurenți să se abțină de la cumpărarea imobilului până la încetarea tuturor afacerilor judiciare ce îl priveau.”
În concluzie reclamantul intimat era îndreptățit doar la acordarea despăgubirilor reprezentând prețul actualizat al imobilului in baza art. 30 al 2 și 3 din Lg. 10/2001 actualizată.
Pentru toate aceste motive de fapt și de drept in baza art.296 Cod de procedură civilă, costatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre parțial nelegală prin interpretarea și aplicarea eronată a normelor incidente în cauză, doar în ceea ce privește valoarea despăgubirilor datorate intimatului reclamant, instanța va admite apelul formulat de apelantul DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., în reprezentarea S. R. prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE în contradictoriu cu intimații R. P., P. MUNICIOIULUI ORADEA, C. L. ORADEA, ADMINISTRAȚIA I. ORADEA și SCCTI B., împotriva sentinței civile nr. 9028/14.06.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o va schimba în parte, în sensul că:
Va obliga pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE să achite reclamantului în baza art. 30 al 2 și 3 din Lg. 10/2001 actualizată, prețul actualizat pe care reclamantul l-a plătit cu ocazia achiziționării apartamentului nr. 2 din Oradea ., jud. B. prin intermediul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1511/1997.
Se vor menține restul dispozițiilor.
In baza art.274 Cod de procedură civilă nu se vor acorda cheltuieli de judecată constatându-se că recurentul îndreptățit nu le-a solicitat iar intimații nu sunt îndreptățiți a le primi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat apelul civil formulat de apelantul DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în Oradea, .. 2, jud. B. în reprezentarea S. R. prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, . în contradictoriu cu intimații R. P. cu reședința în loc. Satu M., .. 66, județul Satu M. și cu dom. ales în Oradea, P-ța 1 Decembrie, nr. 25, ., jud. B., P. MUNICIOIULUI ORADEA, ambii cu sediul în Oradea, Piața Unirii nr. 1, județul B., C. L. ORADEA, Oradea, Piața Unirii nr. 1, județul B., ADMINISTRAȚIA I. ORADEA, Piața Unirii nr. 1, județul B. și SCCTI B., Oradea, .. 108, .. B. împotriva sentinței civile nr. 9028/14.06.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Obligă pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE să achite reclamantului în baza art. 30 al 2 și 3 din Lg. 10/2001 actualizată, prețul actualizat pe care reclamantul l-a plătit cu ocazia achiziționării apartamentului nr. 2 din Oradea ., jud. B. prin intermediul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1511/1997.
Menține restul dispozițiilor.
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2013
Președinte, M. C. R. | Judecător, L. E. M.-G. | |
Grefier, S. O. |
Red. I.F. M. N.
Red. Jud. T.B. M.- G. L.
Tehnoredactat S.O. / 28 Ianuarie 2013
8 ex.
6 .
DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în Oradea, .. 2, jud. B. în reprezentarea S. R. prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, .
R. P. cu reședința în loc. Satu M., .. 66, județul Satu M. și cu dom. ales în Oradea, P-ța 1 Decembrie, nr. 25, ., jud. B.,
P. MUNICIOIULUI ORADEA, ambii cu sediul în Oradea, Piața Unirii nr. 1, județul B.,
C. L. ORADEA, Oradea, Piața Unirii nr. 1, județul B., ADMINISTRAȚIA I. ORADEA, Piața Unirii nr. 1, județul B.
SCCTI B., Oradea, .. 108, .. B.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 371/2013. Tribunalul BIHOR | Pretenţii. Decizia nr. 458/2013. Tribunalul BIHOR → |
|---|
