Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 7285/2013. Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Sentința nr. 7285/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 3927/271/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 321/A/2013
Ședința publică de la 15 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C.
Judecător F. M.
Grefier M. N.
Pe rol soluționarea apelului civil formulat de apelant M. A. NAȚIONALE - UM_, împotriva Sentinței civile nr. 7285/2013 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura completă prin necitarea părților.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 7 martie 2013 când părțile prezente au pus concluzii în recurs, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Asupra apelului de față constată că:
Prin sentința civilă nr.7285 din 28 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a respins plângerea formulata de petenta M. A. NAȚIONALE - UM_.
În motivarea hotărârii instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Decizia ICCJ nr 72 din 2007 pronunțata in urma soluționării unui recurs promovat in interesul legii, se prevede ca potrivit art. 17 alin. (1) din Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996, republicata, "publicitatea imobiliara intemeiata pe sistemul de evidenta al cadastrului general are ca obiect inscrierea in cartea funciara a actelor si faptelor juridice referitoare la imobilele din acelasi teritoriu administrativ si se realizeaza de catre oficiile teritoriale pentru imobilele situate in raza teritoriala a acestora".
In acest cadru de reglementare, prin art. 20 alin. (1) din aceeasi lege se prevede ca "dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor inscrie in cartea funciara pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis in mod valabil", iar in cuprinsul art. 21 s-a subliniat ca "modificarea continutului unui drept ce greveaza un drept real imobiliar se inscrie, daca legea nu dispune altfel, potrivit regulilor stabilite pentru dobandirea si stingerea drepturilor reale".
Caracterul necontencios al procedurii de inscriere in cartea funciara este subliniat in dispozitiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, republicata, potrivit carora "inscrierile in cartea funciara se efectueaza la cererea partilor interesate, cu exceptia cazurilor in care legea prevede inscrierea din oficiu", precum si in alin. (6) al aceluiasi articol, prin care se precizeaza ca "intabularea sau inscrierea provizorie poate fi ceruta de orice persoana care, potrivit inscrisului original, hotararii judecatoresti sau hotararii autoritatii administrative, urmeaza sa stramute, sa constituie, sa modifice, sa dobandeasca sau sa stinga un drept tabular".
Prin art. 50 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicata, este reglementata obligativitatea comunicarii incheierii, iar prin alineatele urmatoare se prevede ca "incheierea de inscriere sau de respingere poate fi atacata cu plangere", care se inainteaza judecatoriei in a carei raza de competenta teritoriala se afla imobilul, ca "hotararea pronuntata de judecatorie poate fi atacata cu apel", iar "hotararea judecatoreasca definitiva si irevocabila se comunica, din oficiu, biroului teritorial de catre instanta care s-a pronuntat ultima asupra fondului".
Ca urmare, datorita naturii lor derogatorii, toate aceste reglementari au un caracter special in raport cu dispozitiile generale privind procedurile necontencioase cuprinse in cartea a III-a din Codul de procedura civila, la art. 331-339, fiind de observat ca in art. 338 alin. 2 din Codul de procedura civila se prevede ca "materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedura speciala raman sub dispozitiile speciale, care se vor intregi cu cele prevazute in cuprinsul cartii de fata".
Procedura de inscriere in cartea funciara este guvernata de regulile cuprinse in Legea nr. 7/1996, republicata, si de actele normative emise in baza ei, iar numai in masura in care acestea nu prevad nimic, legea este completata cu dispozitiile generale in materie necontencioasa prevazute in Codul de procedura civila.
De altfel, prin art. 31 din Ordinul directorului general al Agentiei Nationale de cadastru si Publicitate Imobiliara nr. 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a birourilor de cadastru si publicitate imobiliara, s-a subliniat ca "activitatii de publicitate imobiliara i se aplica principiile si regulile specifice prevazute de lege, care se intregesc cu dispozitiile art. 331-339 din Codul de procedura civila".
Potrivit art. 331 c.pr.civ. cererile pentru dezlegarea carora este nevoie de mijlocirea instantei fara insa sa se urmareasca stabilirea unui drept potrivnic fata de o alta persoana, sunt supuse dispozitiilor cartii III c.pr.civ. privind procedura necontencioasa.
Art. 335 c.pr.civ. prevede ca daca cererea prin insasi cuprinsul ei sau prin obiectiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezinta caracter contencios, instanta o va respinge - cererea formulata fiind inadmisibila pe calea acestei proceduri speciale.
Instanța a constatat că din încheierea atacată rezultă că au fost emise mai multe titluri de proprietate de către .> Caracterul contencios al prezentei cereri rezulta din inscrisurile din dosar, in mod evident petenta urmarind stabilirea unui drept potrivnic fata de alte persoane pentru care s-au emis titluri de proprietate pentru parte din suprafata pentru care s-a solicitat înscrierea in cartea funciara de către petentă. Ca urmare, reținând caracterul contencios al prezentei cereri, instanta a respins ca fiind inadmisibila in cadrul procedurii prevazute de art. 335 si urm. C.pr.civ. urmand ca litigiul dintre parti sa fie soluționat in cadrul procedurii contencioase.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelantul M. A. Naționale solicitând modificarea ei în sensul admiterii plângerii formulate de ea împotriva încheierii de carte funciară.
În motivarea apelului a arătat că instanța de fond a menținut soluția OCPI Bihor în sensul respingerii plângerii formulate fără a intra și cerceta fondul cauzei.
Imobilul în litigiu este un teren cu destinație specială aflându-se în domeniul public al Statului Român și prin administrarea Ministerului Apărăii Naționale având nr.cad. 2537 Oșorhei – în suprafața de 8,96 ha. ce a intrat în administrarea Ministerului Apărăii Naționale astfel suprafața de 3 ha în baza Decretului de Stat nr. 472/31.05.1919 și a Ordinului Departamentului I.A.S. din Consiliul Superior al Agriculturii nr._ din 26.06.1969, iar cu Ordinul Departamentului Agriculturii de Stat din M.A.I.A. nr. 179/As din 07.12.1982 în suprafață de 5,96 ha.
Pentru aceste motive consideră că terenul nu putea face obiectul constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate.
Din adresa Comisiei C. nr. 424/18.10.2012 rezultă că pentru incinta nr.3 ce face obiectul prezentului dosar – nu au fost emise titluri de proprietate – cu toate acestea OCPI susține că pentru acest teren au fost emise titluri de proprietate de primăria Oșorhei.
În drept s-au invocat disp.art.282 și următoarele c.pr.civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că, așa cum rezultă din dosarul OCPI nr. cererea nr._/23.11.2012 formulată de . pentru M...M:_ Sibiu s-a solicitat înscrierea în evidențele de cadastru și publicitate imobiliară a imobilului cu suprafața de 9739 mp. C. format din 3247 mp si top 851/2 înscris în CF 324 Felcheriu 3246 mp. din top 851/3 înscris în CF 325 Felcheriu și 3246 mp. din 851/4 înscris în CF 326 Felcheriu în baza HG 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului – cu modificările și completările ulterioare și a extrasului din anexa 4 la HG 1705/2006 – modificată și completată prin HG 812/2009 pentru aprobarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea M..> Cererea a fost respinsă cu motivarea că pentru imobilele cu nr. top 851/2, 851/3 și 851/4 Oșorhei au fost emise titluri de proprietate conform datei de baze a OCPI.
Cererea de reexaminare a fost respinsă cu motivarea că nu sunt întrunite prevederile legale, respectiv cele al art. 27 ^1 alin.1 din Regulamentul privind conținutul, modul de întocmire și recepție a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 634/2006, neexistând o documentație cadastrală corectă de dezmembrare a imobilului înscris în cartea funciară – având în vedere ca pe topograficele în litigiu au fost emise titluri de proprietate.
Astfel în referat se arată că din analiza C.F. 324 Felcheriu, cu nr. topo. 851/2 reiese că_ mp. teren s-a atribuit lui T. E. cu Titlul de Proprietate nr. 560/2005 eliberată de Comisia de aplicare a legilor fondului funciar Oșorhei, astfel nu rămâne suprafață disponibilă - iar prin documentația cadastrală depusă pentru recepție se menționează suprafața de 3247 mp.; din C.F. 325 Felcheriu, cu nr. topo. 851/3 reiese că 8751 mp. teren s-a atribuit lui Ciucoiu I. cu Titlul de Proprietate nr. 568/2005 eliberată de Comisia de aplicare a legilor fondului funciar Oșorhei, astfel rămâne suprafață disponibilă de 887 mp. iar prin documentația cadastrală depusă pentru recepție se menționează suprafața de 3246 mp; din C.F. 326 Felcheriu, cu nr. topo. 851/4 reiese că_ mp. teren s-a atribuit lui T. G. cu Titlul de Proprietate nr. 567/2005 eliberată de Comisia de aplicare a legilor fondului funciar Oșorhei, astfel nu rămâne suprafață disponibilă - iar prin documentația cadastrală depusă pentru recepție se menționează suprafața de 3246 mp.
Față de cele de mai sus, constatând că în mod corect prima instanță a respins cererea, constatând caracterul contencios al acesteia – respectiv faptul că petenta urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de alte persoane, pentru care s-au emis titluri de proprietate pentru parte din suprafața pentru care s-a solicitat înscrierea în cartea funciară de către petentă, constatând că motivele de apel formulate nu sunt de natură să ducă la admiterea acestuia fiind de fapt o reiterare a cererii și nicidecum critici aduse hotărârii apelate, în baza art.296 c.pr.civilă se va respinge apelul ca neîntemeiat.
Constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil introdus de apelantul M. A. NAȚIONALE - UM_, cu sediul în SIBIU, P-ȚA ARMELOR, nr. 10, jud Sibiu, împotriva Sentinței civile nr. 7285 din 28 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o păstrează în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2013.
P. JUDECATOR GREFIER
A. C. F. M. M. N.
Red.hot.fond Rădoca N.
Red.dec.apel C. A.
Tehnored. N. M.
3 ex./28.10.2013
1 .> - M.Ap.N.- UM_, cu sediul în Sibiu, P-ța Armelor, nr. 10, jud Sibiu
← Legea 10/2001. Decizia nr. 488/2013. Tribunalul BIHOR | Contestaţie la executare. Decizia nr. 855/2013. Tribunalul BIHOR → |
---|