Pretenţii. Decizia nr. 390/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 390/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 1069/177/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 390/R/2013

Ședința publică de la 04 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. A. D.

Judecător D. C.

Judecător J. B.

Grefier G. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civil privind pe recurenții . BIZTOSITO, prin reprezentant . DE asigurare SRL, B. L., P. A., D. G., D. M. F. în contradictoriu cu intimații D. M., B. E. I., împotriva sentinței civile nr.2000/07.12.2012, pronunțată de Judecătoria Aleșd având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: . BIZTOSITO, prin reprezentant . DE ASIGURARE SRL prin av.E. C. în baza împuterniciri av.de substituire de la dosar în substituirea av. V. M. în baza împuternicirii av.de la dosar și recurenții B. L., P. A., D. G., D. M. F. I. personal și asistați de av. T. O. în baza împuternicirii av.de la dosar și

intimații D. M., și B. E. I. personal Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este completă, că s-au depus prin Serviciul registratură la 26.03.2013 de către recurenții B. L., P. A., D. G., D. M. F. prin avocat, motive de recurs, și la 29.03.2013 de către . BIZTOSITO, motive recurs și practică judiciară ,după care:

Reprezentanta recurentei . BIZTOSITO av. E. C. solicită calificarea cauzei ca fiind una penală și înaintarea dosarului la Curtea de Apel Oradea –Secția penală, instanță competentă să soluționeze recursul în raport de disp.art.28 indice 1 pct.3 C.pr.penală coroborate cu art.27.pct.3 C.pr.cpenală potrivit considerentelor expuse pe larg în motivele de recurs. Invocă excepția necompetența materială și funcțională a Tribunalului Bihor Secția I Civilă.

Reprezentantul recurenților av. T. O. solicită înaintarea dosarului la Curtea de Apel Oradea –Secția penală, instanță competentă să soluționeze recursul și admiterea excepției necompetenței materiale și funcționale a Tribunalului Bihor Secția I Civilă.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin sentința civilă nr.2000/2012 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr._ , dosar format în urma disjungerii laturii civile a cauzei penale judecată în dosar penal nr._ al Judecătoriei Aleșd, instanța civilă a admis în parte acțiunea civilă exercitată de părțile civile D. M., dom în loc. Borod, nr. 482, jud. Bihor, B. L., dom în loc. Borod, nr. 216, jud. Bihor, D. G., dom în loc. Groși, nr. 71, jud. Bihor, D. M. F., dom în loc. Borod, nr. 216, jud. Bihor și P. A., dom în loc. Topa de Criș, nr.140, jud. Bihor, împotriva inculpatului B. E. I., dom în Ciumani, ., jud. Harghita și a asiguratorului . Biztosito din Ungaria prin reprezentant . de Asigurare SRL, cu sediul în București, ., ., . 4.

A obligat inculpatul B. E. I., alături de asiguratorul . Biztosito - Ungaria prin reprezentant . de Asigurare SRL să plătească părții civile D. M. suma de 4881 lei cu titlu de daune materiale și suma de 100.000 Euro cu titlu de daune morale.

A obligat inculpatul B. E. I., alături de asiguratorul . Biztosito - Ungaria prin reprezentant . de Asigurare SRL să plătească părții civile B. L., suma de 15.000 Euro cu titlu de daune morale.

A obligat inculpatul B. E. I., alături de asiguratorul . Biztosito - Ungaria prin reprezentant . de Asigurare SRL să plătească părții civile D. G., suma de 15.000 Euro cu titlu de daune morale.

A obligat inculpatul B. E. I., alături de asiguratorul . Biztosito - Ungaria prin reprezentant . de Asigurare SRL să plătească părții civile D. M. F., suma de_,42 lei cu titlu de daune materiale și suma de 10.000 Euro cu titlu de daune morale.

A obligat inculpatul B. E. I., alături de asiguratorul . Biztosito - Ungaria prin reprezentant . de Asigurare SRL să plătească părții civile P. A., suma de 10.000 Euro cu titlu de daune morale.

A respins restul pretențiilor formulate de reclamanți ca neîntemeiate.

A obligat inculpatul B. E. I., alături de asiguratorul . Biztosito - Ungaria prin reprezentant . de Asigurare SRL să plătească părților civile D. M., B. L., D. G., D. M. F. și P. A. câte 1152 lei pentru fiecare dintre acestea cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs în termenul legal recurenții B. L., P. A., D. G., D. M. F. în calitate de părți civile în cauză, solicitând, în principal, ca instanța să constate necompetenta solutionarii acestui recurs de Tribunalul Bihor, Secția civilă, pe motiv că în mod greșit instanța de fond a înregistrat acțiunea civilă pornită în procesul penal drept o acțiune de sine stătătoare și că sentința pronunțată trebuie să fie una penală și nu una civilă, chiar dacă acțiunea civilă a fost disjunsă din acțiunea penală. De asemenea, recurenții apreciază că ar fi competentă a soluționa recursul declarat de aceștia Curtea de Apel Oradea –Secția Penală și nu Tribunalul Bihor întrucât în această sentință recurată s-au aplicat normele de proces penal, Un alt argument al recurenților vizează faptul că, în cazul în care acțiunea civilă disjunsă ar fi fost o acțiune civilă în pretenții, Judecătoria Aleșd nu era competentă material să soluționeze litigiul deoarece valoarea pretențiilor depășeau pragul de 500.000 lei, și prin urmare, competența ar fi aparținut Tribunalului Bihor în primă instanță secția civilă .

În subsidiar, recurenții au solicitat admiterea recursului lor pe fond și modificarea sentinței recurate numai în ceea ce privește cuantumul daunelor morale solicitate, apreciat de aceștia ca fiind diminuat nejustificat față de probatoriul administrat în cauză și față de jurisprudența în materie fiind invocată existența prejudiciului moral, a prejudiciului de afectațiune, a prejudiciului psihologic, acelui de companie și a prejudiciului de agrement.

Recurenții solicită instanței a judeca” în echitate „ și a majora cuantumul despăgubirilor morale acordate celor lezați prin comiterea infracțiunii.

În termen legal de recurs a declarat recurs în cauză și asiguratorul . A. M. ALTALANOS BIZTOSITO, solicitând în principal, instanței de recurs să califice cauza ca fiind una penală și nu civilă, și să înainteze dosarul la Curtea de Apel Oradea –Secția penală, instanța apreciată ca fiind competentă în soluționarea recursului împotriva sentinței civile nr.2000/2012 a Judecătoriei Aleșd .

În motivarea recursului recurentul asigurator arată că sentința recurată a avut ca obiect acțiunea civilă disjunsă din acțiunea penală în os.nr._ al Judecătoriei Aleșd, iar prin sentința penală nr. 105/2012 a Judecătoriei Aleșd pronunțată în acesta din urmă dosar inculpatul B. E. I. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și totodată s-a dispus disjungerea acțiunii civile

După disjungere, acțiunea civilă a fost înregistrată sub nr. dosar_ și a fost calificată de instanță ca fiind o cauză civilă, cu încălcarea dispozițiilor art.346 alin.4 și art.347 C.pr.c.penală.

Pe fondul cauzei, recurentul asigurator solicită instanței de recurs constatarea netemeiniciei sentinței Judecătoriei Aleșd, apreciind cuantumul despăgubirilor morale în sumă de 100.000 euro acordate părții civile D. M. nejustificat de mare în raport de împrejurările cauzei și de practica instanțelor judecătorești, solicitând reducerea acestora la suma de 25.000 euro pentru această parte civilă .

Analizând recursurile declarate de recurenti prin prisma motivelor invocate precum și prin prisma motivelor de casare prev.de art. 304 C.p.c. de la 1848, instanța de recurs reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.2000/2012 a Judecătoriei Aleșd, a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de părțile civile D. M., dom în loc. Borod, nr. 482, jud. Bihor, B. L., dom în loc. Borod, nr. 216, jud. Bihor, D. G., dom în loc. Groși, nr. 71, jud. Bihor, D. M. F., dom în loc. Borod, nr. 216, jud. Bihor și P. A., dom în loc. Topa de Criș, nr.140, jud. Bihor, împotriva inculpatului B. E. I., dom în Ciumani, ., jud. Harghita și a asiguratorului . Biztosito din Ungaria prin reprezentant . de Asigurare SRL, cu sediul în București, ., ., . 4.

A obligat inculpatul B. E. I., alături de asiguratorul . Biztosito - Ungaria prin reprezentant . de Asigurare SRL să plătească părții civile D. M. suma de 4881 lei cu titlu de daune materiale și suma de 100.000 Euro cu titlu de daune morale.

A obligat inculpatul B. E. I., alături de asiguratorul . Biztosito - Ungaria prin reprezentant . de Asigurare SRL să plătească părții civile B. L., suma de 15.000 Euro cu titlu de daune morale.

A obligat inculpatul B. E. I., alături de asiguratorul . Biztosito - Ungaria prin reprezentant . de Asigurare SRL să plătească părții civile D. G., suma de 15.000 Euro cu titlu de daune morale.

A obligat inculpatul B. E. I., alături de asiguratorul . Biztosito - Ungaria prin reprezentant . de Asigurare SRL să plătească părții civile D. M. F., suma de_,42 lei cu titlu de daune materiale și suma de 10.000 Euro cu titlu de daune morale.

A obligat inculpatul B. E. I., alături de asiguratorul . Biztosito - Ungaria prin reprezentant . de Asigurare SRL să plătească părții civile P. A., suma de 10.000 Euro cu titlu de daune morale.

A respins restul pretențiilor formulate de reclamanți ca neîntemeiate.

A obligat inculpatul B. E. I., alături de asiguratorul . Biztosito - Ungaria prin reprezentant . de Asigurare SRL să plătească părților civile D. M., B. L., D. G., D. M. F. și P. A. câte 1152 lei pentru fiecare dintre acestea cu titlu de cheltuieli de judecată.

În prezentul dosar se judecă acțiunea civilă alăturată acțiunii penale declanșată în dos.penal nr._ al Judecătoriei Aleșd, dosar penal având ca obiect infracțiunea de ucidere din culpă comisă de inculpatul B. E. I..Prin încheierea de ședință din data de 25.05.2012, instanța de fond a dispus disjungerea acțiunii civile de acțiunea penală pe care a soluționat-o prin sentința penală nr.105/22.06.2012, și s-a format un nou dosar având ca obiect”pretenții” care a fost repartizat instanței civile . Acțiunea civilă a fost soluționată prin pronunțarea unei sentințe civile, sentința civilă nr. 2000/07.12.2012, recurată în prezentul dosar și criticata pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

Văzând motivele de recurs invocate de recurenți precum și prevederile art. 346 al.4 și art.347 C.pr.pen.precum și motivul de casare prev.de art.304 al.1 pct.3 C.p.c. de la 1848, instanța de recurs apreciază că în cauză au fost încălcate normele care reglementează competența materială și funcțională a instanțelor de judecată, competența de ordine publica în condițiile în care instanța penală a fost investită cu soluționarea acțiunii civile alăturată acțiunii penale în procesul penal și nu a înțeles să pronunțe o hotărâre penală și în ceea ce privește latura civilă a cauzei, conform art.346 și 347 C.p.pen. Astfel, instanța apreciază că judecarea acțiunii civile a cauzei penale alăturate( chiar disjunsă, ulterior) acțiunii penale a unui proces, este guvernata de regulile și termenele prevăzute în procedura penală, cu toate consecințele care decurg din această opțiune a părții vătămate constituită parte civilă în procesul penal, desfășurarea procesului cu participarea obligatorie a procurorului, administrarea probelor, natura hotărârii judecătorești pronunțate (una penală), termenul de exercitare al căii de atac.

În speță, instanța de recurs apreciază că în mod greșit și cu încălcarea prevederilor legale amintite, instanța de fond a calificat-o drept „acțiune în pretenții” acțiunea civilă disjunsă din acțiunea penală înregistrată și soluționată în dos.nr._ al Judecătoriei Aleșd prin s.p. nr.105/2012 și a pronunțat o sentință civilă, respectiv sentința civ.nr. 2000/2012, recurată în prezentul dosar, în loc să pronunțe o sentință penală, cu toate consecințele procedurale și legale care decurg din aceasta.

În ceea ce privește competența instanței civile a Tribunalului Bihor în soluționarea prezentului recurs, instanța de recurs apreciază că, fiind vorba despre o cale de atac îndreptată împotriva unei sentințe civile pronunțată in prima instanță de o judecătorie din raza sa de competență teritorială, este competent a soluționa acest recurs, și în temeiul art312 al.6 C.p.c. de la_, făcând aplic.art.304 al 1 pct.3 C.p.c. de la a1848 ,respingând excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bihor Secția I Civilă, va admite recursurile declarate de recurenți, va casa în totalitate sentința civilă nr.2000/07.12.2012 a Judecătoriei Aleșd și va trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Aleșd unui complet penal spre a pronunța o sentință penală având în vedere considerentele prezentei decizii.

Cheltuielile de judecată ale părților vor fi avute în vedere de către instanță cu ocazia rejudecării cauzei .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția de necompetență materială a Tribunalului Bihor Secția I Civilă.

Admite ca fondat recursul civil introdus de recurenții B. L. domiciliată în Borod, nr.216,jud. Bihor, P. A. domiciliată în comuna Vadul Crișului, . ,nr.140,jud. Bihor, D. G. domiciliat în comuna Aușeu, .,jud. Bihor, D. M. F. domiciliat în Borod, nr. 216,jud. Bihor și S.C. A. M. ALTALANOS BIZTOSITO cu sediul în Ungaria, cu reședința procesuală la mandatarul . DE ASIGURARE SRL cu sediul în București, ., ., . 4 în contradictoriu cu intimatii B. E. I. dom în Ciumani, ., jud. Harghita si D. M. dom în loc. Borod, nr. 482, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr.2000/07.12.2012, pronunțată de Judecătoria Aleșd pe care o casează în totalitate și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Aleșd – Penal .

Cheltuielile de judecată se vor avea în vedere la rejudecarea cauzei .

DEFINITIVĂ și IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 04 Aprilie 2013

Președinte Judecător Judecător Grefier

C. A. D. D. C. J. B. G. M.

Vicepreședinte instanță

Red.jud.fond.A. C.

Red.Tr.Bihor .jud.C.A.D.

Tehnoredactat C.A.D./G.M. 2 ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 390/2013. Tribunalul BIHOR