Acţiune în constatare. Decizia nr. 919/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 919/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 9539/271/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 919/R/2013
Ședința publică din 24.10.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. C. T.
Judecător: C. F. I.
JUDECĂTOR: R. C. M.
Grefier: P. M.
Pe rol fiind judecarea recursului civil înaintat de recurenții M. A. și M. M., în contradictoriu cu intimații C. P. și C. G., împotriva sentinței civile nr. 4107 din 22.03.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței de judecată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 10.10.2013, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta, când în vederea depunerii de concluzii scrise și a legalei constituiri a completului de judecată a fost amânată pronunțarea pentru data de 17.10.2013 și respectiv pentru acest termen de judecată.
TRIBUNALUL
DELIBERAND,
Asupra recursului civil de față reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4107 din 22.03.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea a fost respinsă acțiunea reclamanților M. A. și M. M., împotriva pârâților C. P. și C. G..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Părțile dețin proprietăți învecinate si intre ei există o situație conflictuală mai veche izvorâtă și din modul in care o magazie de 1,6 m2 este folosită de pârâți, precum și de modul in care proprietatea lor este grănițuită. Cu privire la acea magazie de 1,6 m2, instanța, in baza probelor administrate in cauză a constatat că aceasta aparține casei cumpărate de pârâți in 1995 și intabulată în CF_ în baza contractului de vânzare-cumpărare_/1995. Atât expertul Dâmba G. in planul de situație din anexa 1A 1B din raportul de expertiză efectuat, cât si martora Harsony I. V., o plasează în partea de imobile ce aparțin, prin cumpărare pârâților. Respectiva magazie a fost folosită de vânzători si a fost predată cumpărătorilor pârâți, care au continuat să o folosească neîntrerupt alături de celelalte încăperi ale imobilului cumpărat. Pârâtul nu a avut niciodată posesia acestei magazii si nici un titlu de proprietate care să-i permită revendicarea acestuia, astfel încât aceasta rămâne in continuare in posesia si folosința pârâtului, care o folosește astfel de la cumpărare fără a realiza modificări la aceasta.
Si cu privire la zidul pe care reclamanții doresc ca pârâții să-l realizeze pentru ca propria proprietate să devină mai bine vandabilă, apare ca fiind una neîntemeiată. Dacă reclamanții doresc să-i oblige pe pârâți să construiască un zid, o pot face numai in condițiile in care acest zid poate fi socotit in sensul art 590 cod civil ca fiind un zid comun. Dacă nu este zid comun, ci doar al pârâților, reclamanții nu au nici un drept să dispună asupra lui. Dacă este vorba de un zid comun, potrivit art 592 cod civil, reparația și reclădirea zidului comun sunt in sarcina tuturor codevălmașilor si in proporție cu dreptul fiecăruia. În aceste condiții reclamanții nu pot decât să solicite pârâților să contribuie la ridicarea ori întreținerea zidului comun si nu să-l realizeze singuri, pe cheltuială proprie. Prin urmare, pârâții nu pot fi obligați de reclamanți la realizarea zidului dorit de reclamanți, aceștia având posibilitatea, dacă este vorba de un zid comun, să procedeze conform art 594 și 595 cod civil pentru reabilitarea acestuia.
Pentru motivele mai sus expuse, întreaga acțiune a reclamanților, respectiv cele 2 capete de cerere formulate de aceștia au fost considerate de instanță ca fiind neîntemeiate.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel în termen legal reclamanții M. A. și M. M., prin care au solicitat admiterea acestuia și schimbarea în totalitate a hotărârii pronunțate, în sensul admiterii în întregime a acțiunii, cu cheltuieli de judecată în apel.
În motivare s-a invocat faptul că hotărârea atacată este nelegală, fiind încălcate dispozițiile legale în materie, este motivată confuz și încurcând calitățile procesuale ale părților, iar hotărârea se bazează pe dispoziții de martori interzise de lege.
Reclamanții și-au dovedit dreptul de proprietate asupra magaziei, cu înscrierea de CF și schița care a stat la baza intabulării dreptului lor de proprietate. Chiar și martorii propuși de pârâți arată că reclamanții ar fi vândut acea magazie, contrar a ceea ce reține greșit instanța de fond, că nu au posedat și nu au avut niciodată proprietatea și posesia magaziei. Antecesorii pârâților au cumpărat de la B. doar teren și nicidecum casă, iar pârâții au cumpărat la rândul lor tot teren, casa fiind intabulată abia în 1995 pe baza adeverinței PO_/2.10.1995 care atestă că pe imobilul cu nr. top. 7075/5 este o casă și nu atestă existența casei pârâților sau a magaziei pe nr. top. 7073 care este al reclamanților. Din contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat între pârâți și Harsanyi rezultă că cămara de alimente cumpărată de pârâți are 1,44 mp. În realitate, pârâții și-au extins magazia de alimente în cămara de scule a reclamanților. Inițial, magazia reclamanților avea . proprietatea pârâților, care, pe vremea aceea era teren viran. Foștii proprietari au putut cu ușurință să își facă intrare în această magazie dinspre casa lor, așa cu se vede clar în expertiză. Depoziția martorei Harsanyi, autoarea pârâților, trebuie înlăturată, întrucât tinde să dovedească în contra și peste conținutul actului scris și este contrazisă de declarația martorului P. Beibi care arată că reclamantul a dat doar spre folosință această magazie și nu a vândut-o niciodată. Așa fiind, nici pârâții nu o puteau cumpăra de la cineva ce nu a avut-o niciodată, iar reclamanții au tot dreptul să intre în posesia acesteia. Între părți, s-a purtat un litigiu de grănițuire, magazia cu pricina apărând în interiorul conturului proprietății reclamanților.
Declararea ca fiind comun a zidului construit pe proprietatea reclamanților aduce atingere proprietății acestora. Din expertiză rezultă că zidul este propriu, fiind zid de susținere al casai reclamanților, iar prezumția de comunitate nu se aplică, casa reclamanților fiind construită în 1979, iar casa pârâților în 1985 și are doar 3 pereți. Potrivit art. 598 c.civ. orice vecin al unui zid poate să-l facă comun plătind stăpânului zidului jumătate din valoare, precum și jumătate din valoarea locului pe care este clădit zidul, ceea ce nu s-a întâmplat, neexistând nici o dovadă în acest sens. Orice proprietar trebuie să-și folosească proprietate astfel încât să nu producă o vătămare vecinilor, ori, potrivit modului în care pârâții își folosesc proprietatea, folosindu-se de zidul de sprijin al reclamanților pentru a-și sprijini propria casă aduce atingere dreptului de proprietate al acestora și îi limitează în exercitarea acestui drept, nu numai că o face greu vandabilă, dar cele două construcții nu pot exista una fără cealaltă, nu se poate modifica structura lor. Chiar dacă nu pârâții au construit casa în care locuiesc ci antecesorii lor civili, stătea în puterea pârâților să elimine inconvenientele, peste normal, create de această situație.
În concluzie, dreptul de proprietate se dovedește în sistemul de CF cu Coala Cf, iar magazia și zidul ce fac obiectul dosarului, se află pe nr. top. 7073 proprietatea reclamanților, astfel că acțiunea acestora este întemeiată și admisibilă sub aspectul ambelor capete de cerere.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații C. P. și C. G. au solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
Intimații au arătat că ei au cumpărat imobilul în starea în care se află și la ora actuală, ușa de acces la aceasta aflându-se în interiorul construcției intimaților, fără să fi existat vreodată vreo altă cale de acces. Concluzia expertizei efectuate în cauză a fost că această magazie este parte componentă a imobilului proprietatea pârâților. Cu privire la edificarea zidului, intimații au arătat că din probele administrate în cauză rezultă că antecesorii reclamanților au edificat cele două construcții.
Față de valoarea obiectului pricinii, sub 100.000 lei, calea de atac în cauză a fost recalificată din apel în recurs.
Părțile nu au solicitat probe noi în recurs.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, sub toate aspectele, se constată că aceasta este legală și temeinică.
Criticile aduse de recurenți hotărârii atacate, se apreciază în totalitate nefondate.
În ce privește magazia în litigiu, instanța reține ca nefondate susținerile și argumentele recurenților în sensul că aceasta ar fi proprietatea lor.
Din probațiunea administrată în cauză rezultă că în fapt cele două construcții ale părților au fost edificate în urmă cu 34 respectiv 28 de ani, pârâții dobândind ulterior proprietatea, când imobilele erau deja edificate în forma actuală. Delimitarea proprietății reclamanților a fost făcută încă din anul 1979 în forma actuală. Magazia în litigiu nu a avut niciodată intrare dinspre construcția reclamanților și se află în exteriorul zonei îngrădite pe care aceștia nu folosit-o, chiar dacă în realitate aceasta este situată pe nr. top. 7073.
Dezmembrarea nr. top. 7075 s-a făcut în anul 1994, când existau ambele construcții, fără a se ține însă cont de conturul construcțiilor, respectiv limita dintre nr. top. 7075/4 și 7075/4 trece prin mijlocul construcției care este actualmente proprietatea pârâților.
Despre epoca și împrejurările edificării celor două construcții învecinate, persoanele care au construit nu au fost produse probe concludente în cauză, cert fiind însă faptul că locuința reclamanților nu corespunde în realitate (f.17) cu releveul inițial (fila 42). Astfel, pe releveul inițial apare o magazie de 5 mp în partea stângă a construcției privind dinspre stradă, actualmente în spațiul respectiv existând două încăperi, respectiv o bucătărie și o cămară. Apoi, pe același releveu apare peretele din partea dreaptă a construcției ca fiind în linie dreaptă pe o lungime de 9,40 m, de-a lungul căreia există 3 încăperi. În realitate construcția reclamanților are în partea dreaptă un zid drept pe o lungime de 7,5 m, de-a lungul căreia există două încăperi, ce-a de a treia încăpere, pe o lungime de 1,9 m, nefiind în linie cu restul zidului, ci adusă spre interior cu 1,2 m, în spațiul respectiv aflându-se magazia în litigiu. În raport de aceasta se poate reține că încă de la data edificării construcției reclamanților spațiul respectiv a fost gândit ca fiind în afara construcției reclamanților și fără nici o cale de acces dinspre proprietatea acestora, fiind din punct de vedere legal loc înfundat, chiar dacă la momentul respectiv casa vecină nu era încă construită. Este evident că reclamanții și-au construit casa intenționat în felul arătat, însă nu poate fi reținută justificarea acestora că și-ar fi făcut o magazie exterioară cu . vecini și înafara porțiunii folosite și îngrădite de ei și că ar fi dat această magazie spre folosință unor vecini care au înglobat-o în casa lor fără drept, în condițiile în care reclamanții nu s-au opus în vreun fel la epoca construirii sau în următorii 25 de ani, timp în care proprietatea vecină a și fost înstrăinată, pârâții fiind proprietari din 1995.
Spațiul respectiv este înglobat în construcția pârâților, singura ușă de acces fiind dinspre bucătăria acestora. La data cumpărării imobilului de către pârâți construcția era edificată și folosită în forma actuală, magazia apărând ca și o componentă a casei acestora în schița de orientare datată în anul 1995, când aceștia au cumpărat (fila 41).
De altfel, prin precizarea de acțiune în temeiul căreia s-a format prezentul dosar s-a arătat de către reclamanți că spațiul respectiv ar fi fost dat de ei spre folosință fam. Harsony, autorii pârâților și că pârâții ar fi deschis abuziv o intrare dinspre bucătăria lor spre acest spațiu. Această afirmație reprezintă cu totul o contradicție, în condițiile în care, pe de o parte, ar rezulta că fam. Harsony și-a edificat casa pe care ulterior a înstrăinat-o pârâților fără intrare în magazia respectivă, care ar fi fost astfel închisă din toate laturile de pereți și deci nu aveau cum să o folosească nici ei. Rezultă că din 1985 și până în 1995 spațiul respectiv ar fi trebuit să fie complet închis din toate părțile, fără ca reclamanții să fi fost împiedicați de cineva să își deschidă ușă spre acesta, dacă ar fi considerat că este al lor. În realitate, reclamanții au ridicat pentru prima dată pretenții cu privire la spațiul respectiv doar după efectuarea expertizei în dosarul de grănițuire.
Prin urmare, chiar dacă magazia litigioasă se află pe terenul care este proprietatea reclamanților, aceasta nu le aparține acestora, ci pârâților, fiind parte integrantă a casei acestora.
Dacă magazia ar fi fost a reclamanților, chiar cu ieșire la proprietatea vecină, este neverosimil ca aceștia să accepte înglobarea ei în construcția vecinilor, ceea ce reprezintă o operațiune constructivă definitivă și să tolereze acest lucru o perioadă atât de îndelungată și fără a aduce la cunoștința noilor vecini, atunci când proprietatea învecinată a fost înstrăinată.
În ce privește zidul dintre cele două case, criticile reclamanților sunt de asemenea nefondate.
În speță, între construcțiile părților, construite în 1979 și respectiv 1985 există un singur zid care le deservește pe amândouă.
Prima instanță nu a analizat și nu a tras nici o concluzie cu privire la statutul juridic al acestui zid, ci a analizat doar pretenția reclamanților ca pârâții să edifice un zid, reținând că dacă ceea ce solicită reclamanții este ca pârâții să își edifice un zid propriu al lor, cererea este neîntemeiată întrucât reclamanții nu au drept de a dispune cu privire la un zid propriu al pârâților, iar dacă se solicită ca zidul cerut să aibă statut de zid comun nu se poate dispune obligarea vecinilor să îl ridice, aceștia putând doar fi obligați să contribuie, în condițiile legii.
În ce privește susținerile recurenților referitoare la încălcarea dreptului lor de proprietate, instanța consideră că acestea nu pot fi avute în vedere, câtă vreme din probele administrate în cauză nu rezultă care au fost împrejurările în care au fost edificate cele două construcții, ce înțelegeri au existat între vecini la momentul respectiv, în condițiile în care mai mult de 25 de ani de la edificarea ultimei construcții nu au existat neînțelegeri, fosta proprietară Harsony I. a indicat existența unui zid comun, pârâtul indicând că reclamantul personal a ridicat ce-a de-a doua construcție, angajat de proprietara de la vremea respectivă. Nu este dovedită în cauză nici existența unei vătămări concrete pentru reclamanți prin faptul că cele două construcții formează în fapt o structură unică (concluzia fiind a unui expert topograf și nu a unui expert în construcții și structuri de rezistență) și nici că prin edificarea unui simplu zid de către pârâți construcțiile nu ar mai forma o structură unică.
În raport de considerentele expuse, criticile aduse de recurenți hotărârii atacate se apreciază a fi nefondate, motiv pentru care în baza art.312 C.pr.civ. – recursul se va respinge ca nefondat.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil introdus de recurenții M. A. și M. M., ambii domiciliați în Oradea, .. 58, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimații C. P. și C. G., ambii domiciliați în Oradea, ., .. B, ., împotriva sentinței civile numărul 4107 din 22.03.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o păstrează în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 24.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. C. T. C. F. I. R. C. M.
GREFIER
P. M.
red. fond C. S.
- red. apel C.F.I.
- dact. PM
2 ex. / 22.11.2013
| ← Partaj judiciar. Hotărâre din 27-09-2013, Tribunalul BIHOR | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 45/2013.... → |
|---|
