Rectificare carte funciară. Decizia nr. 526/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 526/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 9935/271/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 526/R/2013

Ședința publică din 29.04.2013

PREȘEDINTE: B. N.

JUDECĂTOR: S. M.

JUDECĂTOR: C. A.

GREFIER: P. D.

Pe rol fiind judecarea recursului civil privind pe recurenta T. S. în contradictoriu cu intimata B. E., împotriva sentinței civile nr. 7059 din 10 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr._, având ca obiect rectificare carte funciară.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 19 aprilie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în recurs, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 26 aprilie 2013 și apoi pentru acest termen de judecată.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, instanța de recurs reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7059 din 10 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr._, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanta T. S. în contradictoriu cu pârâta B. E. și a fost obligată reclamanta să achite pârâtei cheltuieli de judecată de 1.200 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin schița de dezmembrare nr. 5/6963/07.07.1956, nr. top 6289/2 din CF 401 Oradea în suprafață de 564 stânjeni este dezmembrat în două nr. topografice: 6289/3 în suprafață de 382 stânjeni și 6289/4 în suprafață de 182 stânjeni. Prin încheierea Tribunalului Popular al orașului Oradea din 21.11.1956, terenul cu nr. top 6289/4 în suprafață de 182 stânjeni, însemnând 655 mp se transcrie în CF 1374 nou înființată, în favoarea lui Furtos N. și V., ai căror descendenți sunt Furtos N. C. și reclamanta (B4,5).

Pârâta este proprietară tabulară asupra terenului de 800 mp identificat cu nr. top 6289/5 din CF_. Acest nr. topografic împreună cu nr. top 6289/6 provine din dezmembrarea nr. top 6289/3 în suprafață de 382 stânjeni. Din înscrisurile depuse la dosar nu se poate identifica faptul că există o eroare cu ocazia transformării suprafeței din stânjeni în metri pătrați în ce privește nr. topo 6289/5.

În prezentul dosar instanța de fond nu a ținut cont de expertiza topografică efectuată de expert S. D. în dosarul nr._ al Judecătoriei Oradea întrucât, în lipsa unei hotărâri judecătorești pronunțate pe baza expertizei, aceasta nu a intrat sub puterea de lucru judecat pentru a putea constitui probă în alt dosar. A folosi o expertiză judiciară dintr-un litigiu nefinalizat presupune încălcarea principiului nemijlocirii în administrarea probelor, cu atât mai mult cu cât partea adversă a contestat proba în acest dosar.

Lecturând expertiza efectuată în dosarul nr._ de care a înțeles să se folosească reclamanta în probarea pretențiilor sale, reiese că expertul a ajuns la concluzia diferenței de suprafață cu privire la nr. topografic 6289/5 nu doar din calcule matematice, dar și din modul în care sunt amplasate terenurile.

Instanța de fond a apreciat că probele administrate în cauză nu dovedesc o eroare săvârșită cu ocazia dezmembrării, astfel că a respins cererea ca nefondată și în temeiul art. 274 Cod roc. Civ. a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1.200 lei reprezentând onorariu avocat achitat cu chitanța nr. 1.200 lei.

Expertul S. D. a solicitat în ședința publică din 26.04.2012 despăgubiri de 300 lei pentru deplasarea la instanță, dar nu a întocmit un decont justificativ, astfel că cererea a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal și timbrat cu 4 lei taxă timbru și 0,30 lei timbru judiciar, a declarat apel reclamanta T. S. solicitând admiterea apelului iar pe fond admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată în recurs.

În dezvoltarea motivelor în fapt, s-a învederat că instanța de fond a apreciat că expertiza întocmită într-o altă cauză, respectiv în Dosarul nr._, nu poate fi folosită într-un alt dosar deoarece partea adversă a contestat proba în acest dosar, dar din lecturarea încheierii de Ședință din acel dosar (dosar suspendat în acest moment) rezultă că intimata a achiesat la concluziile raportului de expertiză. Mai mult, expertul S. D. a dat lămuriri în fața instanței în acest dosar în urma deplasării la fața locului.

Declarația expertului S. D. audiat la termenul din 26.04.2012, atestă faptul că există eroarea de calcul la momentul efectuării Schiței nr. 1210/1971 și că suprafața corectă a topograficului 6289/5 este 620 mp și nu 800 mp.

Menționează că acest expert a fost audiat având în vedere calitatea lui de expert, în plus, realizând un raport de expertiză neînsușit în acest dosar de partea adversă dar raportat la aceleași imobile și aceleași părți și însușit în celălalt dosar, a studiat în amănunt problema doar că nu a avut la dispoziție și Schița OCOT nr._ care atestă aceeași situație.

Instanța de fond trebuia să constate nulitatea schiței de dezmembrare nr. 1210/18.09.1971 în sensul corectării suprafeței nr. top 6289/3 ca fiind 1374 mp în loc de 1574 mp și pe cale de consecință corectarea suprafeței nr. top 6289/5 din 800 mp în 620 mp cu efectuarea cuvenitelor corecturi în CF_ Oradea prin diminuarea suprafeței nr. top 6289/5 de pe Foaia A la 620 mp și a Foii Al a CF_ Oradea cu privire la suprafața nr. top 6289/5 la 620 mp precum și a modificărilor inerente în Foaia B doar raportat la actele existente la dosar deoarece este vorba de un calcul matematic.

Pentru soluționarea prezentei cauze se impunea ca situația topograficelor din litigiu să fie urmărită cronologic iar raportat la data efectuării schițelor de dezmembrare să fie apreciată posibilitatea efectuării notațiilor în CF raportat la suprafețe.

Mai arată că probele de care s-a prevalat în prezenta cauză le reprezintă Registrul Parcelar și Schița avizată de OCOT nr._ încheiată în favoarea antecesorului nostru Furtos N. intabulat în CF_ Oradea sub B 12 încă din 21 nov. 1956, care arată că primul topografic edificat, în anul 1956, este topograficul lor 6289/4 în suprafață de 182 stj, respectiv 655 mp corect atât în CF cât și în Registrul Parcelar iar topograficul pârâtei 6289/5 este edificat ulterior și este trecut greșit ca și suprafață în CF nefiind în concordanță cu Registrul Parcelar.

Suprafața totală a nr. top 6289 nedezmembrat este de 734 stj= 2640 mp.

In anul 1956, la poziția 140 din Parcelar, se arată crearea nr. top. 6289/3 și 6289/4 care au în total suprafața de 564 stj= 2029 mp, la data respectivă, în 1956, exista topograficul său 6289/4 și topograficul 6289/3 cu următoarele suprafețe: nr. top 6289/4=182 stj= 655 mp, nr. top 6289/3 = 382 stj = 1374 mp

În anul 1958, la poziția 145 din Parcelar se creează din nr. topografic 6289/3 nr. topografic al pârâtei 6289/5 și 6289/6 urmate de alte dezmembrări. Evident că la această dată suprafețele care se pot dezmembra pot cumula suprafața de 1374 mp.

În anul 1971 are loc întocmirea Schiței nr. 1210/18.09.1971 unde se strecoară eroarea de calcul în sensul trecerii suprafeței nr. top 6289/5 ca fiind 800 mp în loc de 620 mp eroare produsă odată cu transformarea din stânjeni în mp. Eroarea de calcul vizează strict nr. top 6289/5 și 6289/6 (provenite din 6289/3) care nu au nici o legătură cu nr. top 6289/4 proprietatea sa.

Se mai arată ca instanța să aibă în vedere reaua credință a pârâtei care a recunoscut, acceptat și achiesat la concluziile Raportului de Expertiză în Dosarul Civil nr._, dosar în care s-a discutat grănițuirea dintre proprietățile părților, iar odată cu depunerea Raportului de Expertiză pârâta nu a formulat obiecțiuni, dimpotrivă a fost de acord cu concluziile acestui raport de expertiză.

Este adevărat că nu s-a dat o soluție în acel dosar dar proba constând în Raportul de Expertiză întocmit de expert S. D. a fost câștigată cauzei iar concluziile acestui raport au fost acceptate în totalitate de către pârâtă.

În acel Raport de Expertiză s-a arătat doar că folosința sa este conform suprafeței din CF, iar a pârâtei nu este conform situației de carte funciară de 800 mp ci doar de 620 mp, adică exact cât este corect să fie conform situației corecte a actelor, că acel Raport de Expertiză aduce lămuriri doar privind folosința faptică care nu interesează prezenta cauză.

Arată apelanta că prezenta cauză vizează conformitatea dintre cuprinsul cărții funciare și situația juridică reală astfel cum prevede Legea nr. 7/1996 la art. 33 și art. 35.

Se mai arată că reclamanta a primit acest teren abia în 2002 prin Ordinul Prefectului,iar folosința pârâtei nu s-a extins niciodată asupra terenului pe care îl revendică și nu a folosit niciodată terenul pe care încearcă să-1 dobândească acum și că prin acțiunea introductivă din Dosarul nr._ reclamanta din acel dosar, pârâta din acest dosar la alineatul 4 fila 2 recunoaște că nu a realizat exact limitele topograficului 6289/5 Oradea.

Solicită respingerea cererii de plată a cheltuielilor de judecată sau, în subsidiar, diminuarea acestora deoarece cuantumul lor este nejustificat de mare față de numărul de ședințe și față de probațiunea administrată în prezenta cauză.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 35, alin 1, pct. 1 din Legea nr. 7/1996.

Prin întâmpinare, intimata B. E. a solicitat respingerea apelului ca fiind neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată în sumă de 1200 lei, conform chitanței anexate, iar în motive s-a învederat că în mod corect s-a reținut că între părți se află în curs de judecată dosarul nr._ la Judecătoria Oradea având drept obiect grănițuire, în prezent suspendat in condițiile art. 244 pct. 1 Cod. Proc. Civ., în cadrul căruia s-a efectuat o expertiză de către expert S. D., din care rezultă că reclamanții folosesc din terenul, proprietatea noastră, o suprafață de 120 mp. din punct de vedere topografic și 124 mp. din punct de vedere cadastral.

Același expert S. D. a declarat in calitate de martor in prezentul dosar ca ( . scripte a numărului topo 6289/5 este de 620 mp si nu de 800 mp., arătând in același timp ca limitele si configurația suprafeței topograficului nu se schimba datorită acestei diferențe de suprafață.

Împrejurarea existentei acestei diferențe de suprafețe a topograficului proprietatea - paraților nu afectează cu nimic asupra faptului ca suprafața de 120 mp. ce pretind reclamanții este situat în cadrul limitelor topograficului 6289/5, proprietatea pârâtei înscrisă în CF_ Oradea.

Esențial este faptul ca diferența de suprafața de la 800 mp. la 600 mp. afectează doar dreptul de proprietate al paraților intimați, si nicidecum dreptul de proprietate al apelanților, având in vedere ca limita dintre proprietatea sa si proprietatea apelanților nu se schimba ca urmare a acestei diferențe de suprafață.

Tocmai aceasta împrejurare se putea lamuri in aceasta cauza printr-o expertiza topografica care putea fi efectuata de același expert S. D., dar expertiza care nu a |fost ceruta de reclamanți.

Probațiunea inserata si prezentata de către apelanți nu poate servi decât ca probațiune pentru parații intimați . rectificare de carte funciara, pe care urmează sa o înainteze, dar aceasta rectificare nu afectează cu nimic drepturile apelanților.

Pe de altă parte, acțiunea este inadmisibilă și pentru faptul că reclamanta nu justifică un interes procesual activ pe care ar trebui să o aibă ca și orice cetățean care se adresează instanței.

Din declarația martorului S. D. rezultă că topograficul 6289/5 aparținând reclamantei are același amplasament și în situația în care se constată că suprafața acestuia este de 620 mp. și nu de 800 mp., ceea ce înseamnă ca eventuala diferență de suprafață nu afectează vecinătățile acestui nr. topografic deci nici pe reclamanta.

Reclamanta neputând justifica vreun prejudiciu care să aibă din cauza modificării suprafeței numărului topografic 6289/5 aparținând paratei nu poate justifica nici interes procesual activ în prezenta cauză.

Nimeni altcineva nu poate iniția o rectificare de CF legat de un număr topo, decât fie persoana care este înscrisă în CF ca și titular al dreptului de proprietate, fie o altă persoană care ar fi prejudiciat din cauza diminuării suprafeței numărului topo învecinat;

Având în vedere că altă probă nu există la dosar decât declarația martorului S. D., trebuie să se țină cont de această declarație în sensul că amplasamentul și deci conturul topograficului 6289/5 nu se modifică ca urmare a diminuării suprafeței acestuia, ceea ce înseamnă că nu afectează parcelele învecinate.

Și în acest sens o expertiză tehnică topo ar fi putut clarifica acest aspect, respectiv faptul dacă reclamanta este sau nu prejudiciată prin eventuala rectificare a numărului topo 6289/5 aparținând pârâtei.

Având în vedere că reclamanta nu a putut și nu poate justifica nici un prejudiciu datorită modificării numărului topo 5289/5 aparținând paratei, nu poate justifica nici interes procesual activ pentru a formula o asemenea cerere, în caz contrar reclamanta neputând face imixtiune în situația de proprietate, acest drept aparținând exclusiv pârâtei.

În ședința publică din 19 aprilie 2013 instanța, având în vedere valoarea obiectului de chemare în judecată, dispozițiile art. 2821 Cod procedură civilă a recalificat calea de atac în cauză din apel în recurs.

Examinând recursul formulat prin prisma criticilor aduse, cât și din oficiu, instanța de recurs reține următoarele:

Conform registrului parcelar depus la fila 69 dosar fond rezultă că imobilul cu nr. top. 6289/2 înscris în CF 401 Oradea are suprafața de 564 stj., suprafață care a fost avută în vedere și la dezmembrarea acestui nr. top. prin schița de dezmembrare nr._ în nr. top. 6289/3 în suprafață de 382 stj. și nr. top. 6289/4 în suprafață de 182 stj. Imobilul cu nr. top. 6289/4 a fost transcris în CF 1374 nou înființată în favoarea lui Furtos N. și soția, născută L. V. în baza Încheierii CF nr. 2959/1956 a fostului Tribunal Popular al Orașului Oradea.

Din înscrisurile efectuate sub B 18-21 din CF 401 Oradea, rezultă că prin Încheierea CF 1258-9/1972, s-a dispus înscrierea în baza declarației de dezmembrare din 09.02.1972, autentificată sub nr. 952/1972 de notariatul de Stat Județean Bihor și a schiței de dezmembrare, imobilul de sub A II 7, respectiv nr. top. 6289/3 în suprafață de 382 stj. - 1574 mp, se abnotează din această coală și conform schiței se dezmembrează în nr. top. noi 6289/5 cu suprafața de 800 mp și nr. top. 6289/6, în suprafață de 774 mp, după care imobilul cu nr. top._/5 se transcrie în CF_ nou înființată în favoarea lui N. A. și soția N. T., iar .. 6289/6 a fost reînscrisă sub A II 9 și asupra acestui imobil alături de alte imobile s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea CAP Ogorul Nou sub B 20.

Conform schiței de dezmembrare nr. 1210 din 18.09.1971, imobilul cu nr. top. 6289/5 provine prin alipire/dezlipire dezmembrare din nr. top. 6288, 6289/3, 6290/4 și_. În tabelul de dezmembrare ce aparține schiței de mai sus, nr. top. 6289/3 a cărei suprafață, conform situației CF, este de 382 stj. reprezintă 1374 mp, a fost menționată ca fiind de 1574 mp.

Instanța de fond, în opinia instanței de recurs, în mod eronat nu a ținut cont la pronunțarea sentinței recurate de expertiza efectuată de expert S. D. în dosar nr._ al Judecătoriei Oradea, dosar care se află în prezent suspendat până la soluționarea acestui dosar și care are ca obiect aceste imobile ca și în prezentul litigiu și aceleași părți și în care s-a solicitat stabilirea liniei de hotar dintre imobilele în litigiu. Această probă se impune a fi avută în vedere în prezentul dosar, în condițiile în care expertul S. D., care a întocmit lucrarea de expertiză a fost ascultat de prima instanță în ședința publică din 26 aprilie 2012 pentru lămuriri în legătură tocmai cu raportul de expertiză efectuat în dosarul mai sus arătat. Pe de altă parte, la baza întocmiri acestui raport au stat măsurătorile efectuate asupra imobilelor în litigiu și consultarea datelor existente la OCPI Bihor. Conform acestui raport de expertiză și care se coroborează cu situația CF 401 Oradea, imobilul cu nr. top. 6289/3 a avut suprafața de 382 stj., fiind notat sub A II 7 din CF cu această suprafață. La transformarea suprafeței de 382 stj. s-a produs o eroare, în sensul că s-a trecut suprafața de 1574 mp în loc de 1374 mp(382 stj. x 3,_), ceea ce înseamnă că suprafețele imobilelor cu nr. top. 6289/5 și 6289/6 nu pot depăși suprafața de 1374 mp a imobilului 6289/3 din care s-au dezmembrat. În raportul de expertiză mai sus arătat expertul a calculat suprafața vectorizată determinată în mp la 620 mp pentru imobilul cu nr. top. 6289/5 și la 651 mp pentru imobilul cu nr. top. 6289/6. În ședința publică din 26.04.2012 expertul S. D. a arătat că amplasamentul nr. top. aparținând pârâtei nu este modificat.

Conform art. 33 din Legea 7/196, în cazul în care cuprinsul cărți funciare nu corespunde în privința înscrierii cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia, text de lege care, în opinia instanței de recurs, este pe deplin aplicabil în cauză raportat la probațiunea administrată. Apărarea intimatei potrivit căreia recurenta nu justifică un interes procesual activ, este apreciată ca neîntemeiată având în vedere că între părțile prezentului litigiu se poartă un alt proces înregistrat sub nr._ al Judecătoriei Oradea, în prezent suspendat în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă care are ca și obiect stabilirea liniei de hotar între imobilul proprietatea intimatei înscris în CF_ Oradea, nr. top. 6289/5 și imobilul proprietatea recurentei înscris în CF NDF 3059 Oradea, nr. cad. 4768 constituit din nr. top. 6289/4 și 6290/9 aduse din CF_ Oradea, iar prin prezenta acțiune se urmărește rectificarea CF, punerea de acord a situației faptice cu situația juridică.

În contextul considerentelor mai sus expuse, instanța de recurs apreciază recursul formulat ca fiind fondat, urmând să-l admită în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă împotriva sentinței recurate pe care o va modifica în totalitate, în sensul că va dispune corectarea schiței de dezmembrare nr. 1210 din 18.09.1971, în sensul că suprafața nr. top. 6289/3 este de 1374 mp în loc de 1574 mp, va dispune rectificarea situației CF_ Oradea, nr. top. 6289/5 devenit prin conversia de pe hârtie CF_ Oradea la foaia A 1, în sensul că suprafața corectă a nr. top. 6289/5 este de 620 mp.

Cheltuielile de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, solicitate de recurentă, nu vor fi acordate întrucât nu au fost cuantificate și nici justificate cu chitanța de plată depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondat recursul civil introdus de recurenta T. S. domiciliată în Oradea, .. 26, județul Bihor în contradictoriu cu intimata B. E. domiciliată în Oradea, ., județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 7059 din 10 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o modifică în totalitate, în sensul că:

Admite acțiunea precizată formulată de reclamanta T. S. împotriva pârâtei B. E. și în consecință:

Dispune corectarea schiței de dezmembrare nr. 1210 din 18.09.1971, în sensul că suprafața nr. top. 6289/3 este de 1374 mp în loc de 1574 mp.

Dispune rectificarea situației CF_ Oradea, nr. top. 6289/5 devenit prin conversia de pe hârtie CF_ Oradea la foaia A 1, în sensul că suprafața corectă a nr. top. 6289/5 este de 620 mp.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitiva si irevocabila.

Pronunțata in ședința publica din 29 aprilie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

B. N. S. M. C. A. P. D.

Red. fond

U. L.

Red. SM

Dact. SM/PD

Ex. 2/28.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Decizia nr. 526/2013. Tribunalul BIHOR