Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 214/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Comentarii

0

Decizia nr. 214/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 214/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ Nr. 214/A/2015

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: I. C., judecător

JUDECĂTOR: F. G. C., președinte secție

GREFIER: G. N.

Pe rol fiind soluționarea cererilor de revizuire formulate de pârâții M. L. N., M. A. M. și M. V. împotriva deciziei civile nr. 103/A/2015 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._ .

Dezbaterea în fond a cererilor de revizuire a avut loc în ședința publică din data de 29 octombrie 2015. Concluziile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

TRIBUNALUL,

deliberând,constată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bistrița-Năsăud sub nr._, M. L. N. și M. A. M. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 103/A/2015 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar_, sub incidența art. 509 alin. 1 pct. 1 NCPC, cu consecința schimbării în tot a hotărârii în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii introductive precizată, în integralitatea acesteia; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de cererea de revizuire, pentru motivele ce urmează.

Instanța de apel s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut și, mai mult, admițând un capăt de cerere subsidiar, direct în apel, nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, respectiv asupra excepției ridicate cu privire la capătul de cerere subsidiar, excepție de fond, dirimantă, a cărei admitere avea efect direct asupra soluției pronunțate în cauză.

Prin prisma limitelor cadrului procesual stabilit prin cererile de apel cu care tribunalul a fost investit, apreciază că instanța s-a pronunțat ultra petita.

Este de observat, așa cum de altfel reține și tribunalul în considerentele decizie contestate, că acțiunea introductivă are atât un capăt de cerere principal - privind simulația cât și unul subsidiar - privind revocarea donației . Dincolo de faptul că argumentele care ar susține fiecare din cele două soluții se opun categoric, este de observat faptul că la fondul cauzei toată atenția reclamantei (care a stabilit cadrul procesual prin cererea introductivă și prin modul în care a administrat probatoriul) și implicit a instanței de fond s-a îndreptat asupra capătului principal de cerere - simulația. Instanța de fond nu analizează sub nici un aspect capătul de cerere subsidiar.

Ca urmare, apelul formulat de revizuenți (deoarece apelul intimatei reclamante, care oricum privea doar cheltuielile de judecată a fost retras) este cel care a stabilit cadrul procesual din apel, iar ei au solicitat admiterea apelului și desființarea hotărârii atacate, care a analizat doar primul capăt de cerere.

Mai mult, în apel la discutarea admisibilității probelor nu s-a amintit nici măcar în treacăt teza probatorie a revocării donației (capătul subsidiar) și, ca urmare, toate probele, atât ale apelanților, cât și ale intimatei reclamante s-au subsumat capătului principal de cerere, care, de altfel, făcea obiectul hotărârii instanței de fond și implicit a apelului.

În consecință, instanța de apel a analizat un capăt de cerere în lipsa oricăror dezbateri asupra acestui petit și, culmea, în lipsa oricărei probe pentru dovedirea acestuia (deoarece analiza unui contract de donație - chiar și în forma darului manual, impune în primul rând dovedirea elementelor contractului atât de forma - acceptarea donației, dar și a condițiilor de fond - intenția de a gratifica și de a primi donația).

Analiza și admiterea direct în apel a unui capăt de cerere subsidiar care nu a fost discutat în contradictoriu și nu a fost probat în nici un fel reprezintă o pronunțare peste cadrul procesual stabilit la fondul cauzei. Instanța de apel avea obligația, raportat la disp.art. 22 NCPC (alin.2 și mai ales alin.6), de a pune în discuția părților, în cazul în care aprecia admisibil apelul, și capătul de cerere subsidiar, pentru o judecată corectă și completă a dosarului, ceea ce nu a făcut.

De asemenea, potrivit art.22 alin.7, instanța de apel avea obligația de a ține seama de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință.

Astfel, prin soluția adoptată instanța de apel a adus atingere unui principiu general al căilor de atac - non reformatio în pejus.

Astfel, soluția adoptată de instanța de fond este mult mai avantajoasă pentru reclamanți decât cea a revocării donației pronunțată de instanța de apel, și aceasta s-a întâmplat în propria lor cale de atac.

Judecătoria Beclean a admis cererea principală a reclamantei și a constatat "existența a două contracte de vânzare încheiate concomitent, unul public, aparent și simulat in care cumpărător al imobilelor construcții și terenuri aferente înscrise în Cartea Funciară numărul 2298 Beclean, numerele topografice 1003/2/1/1, 1004/2/1/1,1005/1/1 și 1006/1/1 constând în seră metalică, grădină, casă de locuit și curte în suprafață totală de 800 metri pătrați, imobile situate în orașul Beclean, . 36C, județul Bistrița-Năsăud, apare pârâtul M. L. N., iar celălalt secret, dar real, în care adevăratul cumpărător al imobilelor este pârâtul M. V., simulația realizându-se în acest caz prin interpunere de persoană".

Avantajul reclamanților în ce privește această soluție constă în investițiile realizate la casa cumpărată prin contractul "simulat" sus indicat. Din întregul probatoriu administrat atât la fond, dar și în apel reiese că imobilul cumpărat în anul 2004 și care prin constatarea simulației devenea proprietatea pârâtului M. V. și putea fi urmărit de către reclamanta intimată pentru a-și recupera prejudiciul era de fapt o casă nefinalizată, fără etaj și într-o anumită stare de degradare. Reclamanți aveau posibilitatea, în cazul soluției de la fond, să invoce aceste investiții realizate, inclusiv un drept de retenție asupra imobilului în eventualitatea unei executări silite, dar cel puțin nu pierdeau dreptul la aceste îmbunătățiri substanțiale (edificarea etajului și finisarea integrală a casei).

In situația adoptată de instanța de apel, acest avantaj a fost șters prin obligarea revizuenților la plata unei sume de bani dar și a dobânzii legale, soluție mult mai grea pentru ei deoarece le poate fi executat silit întregul imobil, adică inclusiv îmbunătățirile care au fost aduse de la cumpărarea imobilului și până în prezent, creându-li-se astfel o situație mult mai grea, în propria cale de atac. Pe de altă parte, reclamanta intimată este acum fără nici o grijă și își poate recupera de la revizuenți un prejudiciu de care ei nu sunt răspunzători și de care au aflat abia în prezentul proces. Și aceasta fără a formula cale de atac, rezumându-se la a formula doar apărări față de apelul lor și în susținerea soluției instanței de fond.

Față de capătul de cerere subsidiar, însă, revizuenta a ridicat o excepție de fond (prin întâmpinarea depusă la fond, la data de 17.09.2013), excepție peremptorie care, deși amintită de instanța de apel în considerente, nu a fost analizată. Această excepție trebuia soluționată cu prioritate, din cel puțin două motive.

Instanța de apel arată că nu analizează această excepție deoarece nu a face obiectul apelului, dar în condițiile în care a analizat capătul de cerere subsidiar trebuia să analizeze și apărările lor față de acest petit, inclusiv excepție prescripției dreptului la acțiunea revocatorie, ridicată la fondul cauzei.

Practic, instanța de apel a soluționat cererea fără a avea în vedere întâmpinarea (apărările lor), ori acest mod de a soluționa o cerere echivalează cu o nepronunțare asupra a ceea ce s-a cerut.

Dealtfel, principiul egalității de arme impune ca, în cazul analizării unei cereri direct în apel, orice apărare invocată la fond să fie luată în seamă și analizată. Oricum este o gravă încălcare a dreptului la apărare, faptul că nici instanța de fond, dar nici cea de apel nu a analizat apărările revizuenților raportat la un capăt de cerere analizat și admis doar în apel.

Excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată și solicită a fi admisă.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în speță, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba,cât și pe cel care răspunde de ea. Art. 8 alin. 2 stabilește, prin asemănare, că același criteriu se aplică și în cazul îmbogățirii fără just temei, iar doctrina a statuat că și acțiunilor asimilate, cum ar fi acțiunea revocatorie (pauliană), etc. Stabilirea momentului începutului cursului prescripției extinctive, în condițiile articolului sus enunțat, se face în funcție doua criterii: unul subiectiv - data cunoașterii pagubei și pe autorul ei și unul obiectiv - data când păgubitul trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea. Acest din urmă criteriu a fost stabilit de legiuitor pentru că s-a apreciat că nu ar fi just ca din neglijența celui îndreptățit la repararea prejudiciului să se amâne momentul la când începe să curgă termenul de prescripție. Păgubitul trebuie să depună stăruințele necesare pentru a cunoaște paguba și pe autorul ei. Ori‚ nu s-ar putea susține cu temei și cu bună-credință că reclamanta intimată, din 2004 de când a fost, chipurile, prejudiciată de către pârâtul M. V. nu a cunoscut acest fapt. Dovada este însăși dosarul penal, în care s-a analizat fiecare mișcare din conturile bancare folosite de pârâtul M. V., putându-se cunoaște această plată făcută în anul 2004. Faptul de a solicita abia în anul 2013 revocarea unei presupuse donații din anul 2004 nu dovedește decât neglijența de care a dat dovada reclamanta în recuperarea pretinsului său prejudiciu.

Dealtfel, cu privire la acest pretins prejudiciu, respectiv la condițiile de admisibilitate ale acțiunii revocatorii, printre acestea se numără și aceea conform căreia creditorul trebuie să aibă o creanță certă, lichida, exigibilă și în principiu anterioara actului atacat.

Ori, creanța reclamantei a dobândit certitudine și exigibilitate cel mai devreme la data de 24 iunie 2010 când s-a pronunțat decizia penală nr. 89/A/2010 a Curții de Apel Cluj, decizie care reprezintă titlul executoriu pus în executare silită de către reclamantă și care oricum este inopozabil revizuenților.

Așa fiind, în baza acestui titlu executoriu nu se poate solicita desființarea unui act juridic încheiat în 2004 - cu mult înaintea titlului executoriu care stabilește creanța reclamantei intimate.

Mai mult, nicăieri în cauză nu este dovedit faptul că revizuenții au cunoscut proveniența sumei plătite de M. V. ori faptul că prin aceasta el își crea sau adâncea o stare de insolvabilitate în detrimentul reclamantei. Nu au cunoscut aceste aspecte, iar plata prețului imobilului cumpărat în 2004 a reprezentat restituirea de către M. V. a sumelor de bani împrumutate de revizuent de-a lungul timpului, așa cum reiese din probatoriul testimonial administrat în cauză, atât la fond, dar și în apel, probatoriu înlăturat în mod inexplicabil de către instanța de apel.

Instanța de apel a adoptat soluția revocării darului manual, fără însă a analiza condițiile presupusei donații și dovedirea elementelor acestui presupus contract. Deși caracterizat de actul material al plății sumei de bani, nu se poate ignora întrunirea celorlalte condiții ale existenței actului juridic civil.

În primul rând, nu s-a dovedit (și nici măcar analizat) existența consimțământului revizuenților de a primi o donație, concluzionându-se simplu că este suficientă intenția de fraudă a pârâtului intimat M. V., care ar fi urmărit să-și devalizeze patrimoniul pentru că urma să fie urmărit penal. La acea vreme, pârâtul M. V. desfășura afaceri numeroase și manipula sume importante de bani - fapte de notorietate, ca urmare nimănui nu i-ar fi trecut prin cap că banii nu sunt ai săi. Nu au cunoscut aceste aspecte și singura lor intenție a fost aceea de a li se restitui banii pe care M. V. i-a folosit în afacerile sale și nicidecum intenția de a fi gratificați în vreun fel.

Pentru a fi admisibilă acțiunea revocatorie, ar fi fost absolut necesară dovedirea consimțământului revizuenților - deci participarea la pretinsă fraudă, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.

S-a precizat și încălcarea dublului grad de jurisdicție în ce privește capătul de cerere privind revizuirea donației, chestiune justificată de instanța de apel prin trimitere la dispozițiile art.480 alin.3 NCPC, dar aplicat greșit.

Potrivit art. 480 alin.3 teza I NCPC: ,, În cazul în care se constată că, mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul".

Acest text nu este aplicabil în speță, deoarece instanța a soluționat fondul procesului în sensul avut în vedere de art.480, respectiv nu a soluționat procesul prin admiterea vreunei excepții de procedură, ci a soluționat cauza pe fond, admițând primul capăt de cerere. Ca urmare, instanța de apei nu putea invoca fondul direct în apei, fără să exercite un control asupra judecății făcute la fond (care de fapt n-a avut loc cu privire la petitul subsidiar privind revocarea donației). S-a pierdut astfel rațiunea căii de atac, respectiv de control a unei soluții de fond. Soluția corectă, în speță, era aceea a casării cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se asigura dublul grad de jurisdicție.

Aceste aspecte, coroborate cu faptul că nici la fond nu s-au purtat nici un fel de discuții contradictorii și nu s-a administrat nici un fel de probe, de către nici una din părți cu privire la capătul subsidiar al cererii introductive, apreciază că duc în final la încălcarea dreptului la un proces echitabil, așa cum a fost conturat acest principiu în Jurisprudența Curții Europene referitoare la disp. art. 6 paragraf I din CEDO, dar și a art.21 din Constituția României.

În cazul încuviințării cererii de revizuire și în rejudecarea cauzei, se cere a se avea în vedere și toate argumentele aduse atât la fondul cauzei, dar și în apel, în special cele privind realitatea împrumuturilor acordate pârâtului M. V. de către M. L. N., fapte rezultate din probatoriul administrat în cauză.

Intimata D. S. Rodrigues C. A. a depus la dosar întâmpinare (f.31-38), prin care s-a opus admiterii cererii de revizuire și a solicitat obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul litigiu.

În apărare, după ce se prezintă starea de fapt din care au rezultat raporturile juridice supuse judecății în dosar nr._, a subliniat cele ce succed.

Cu privire la critica că instanța de apel s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (ultra petita) - art. 509 alin. 1 pct. 1, se arată că revizuirea pe acest text poate fi promovată numai în măsura in care instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, mai exact are în vedere o pronunțare extra petita în raport cu pretențiile deduse judecății.

Cu toate acestea, intimata a investit instanța cu privire judecarea pe fond a 2 petite distincte, astfel că instanța în rejudecare s-a pronunțat asupra a ceea ce a solicitat, în principal: constatarea caracterului simulat al Contractului de vânzare-cumpărare nr. 2083/06.10.2004 încheiat între pârâții T. G. și M. L. N., autentificat la BNP C. C. D., având ca obiect construcții și terenuri; constatarea inopozabilității față de reclamantă a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 2083/06.10.2004 încheiat între pârâții T. G. și M. L. N.; rectificarea cărții funciare nr.2298 - Beclean, nr.topo 1003/2/1/1, 1004/2/1/1, 1005/1/1, 1006/1/1 - Sera metalică, gradina, casa de locuit și curte în suprafață totală de 800 mp - situate în orașul Beclean, ..36C, jud.Bistrița-Năsăud, în sensul stabilirii ca fiind proprietar al acestor imobile pârâtul M. V.; în subsidiar: revocarea contractului de donație în limita sumei de 140.872,5 lei - plus dobânda legală datorată de la data scadenței și până la achitarea efectivă, încheiat între debitorul reclamantei - pârâtul M. V., în calitate de donator, și fiul său - pârâtul M. L. N., în calitate de donatar; obligarea pârâtului M. L. N. la restituirea acestei sume, plus dobânda legală, către reclamantă, în calitate de creditoare a pârâtului M. V..

Un petit a avut calitatea de petit principal, iar cel de al doilea de petit subsidiar și nu secundar, astfel că petitul al doilea se impunea a fi admis doar în măsura în care petitul principal era respins.

A timbrat ambele petite, a propus probe cu privire la dovedirea ambelor acțiuni, a pus concluzii pe termenul de prescripției al acțiunii pauliene și a pus concluzii pe fondul ambelor acțiuni.

De asemenea, instanța la fond a pus în discuție ambele acțiuni, a se vedea în acest sens și concluziile scrise depuse de subsemnată.

Mai mult, chiar revizuenții au pus concluzii pe fond și pe al doilea capăt de cerere.

Este evident că în măsura în care instanța de fond a admis capătul de cerere principal nu se mai impunea analizarea capătului de cerere subsidiar, petit care putea fi admis doar în măsura în care se respingea petitul principal.

În temeiul efectului devolutiv al apelului, instanța de apel în urma admiterii apelului va rejudeca fondul litigiului.

Astfel, art. 476 din Codul de procedură civilă, se prevede cu privire la efectul devolutiv al apelului că: 1). Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept. 2). În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță. 3). Prin apel este posibil să nu se solicite judecata în fond sau rejudecarea, ci anularea hotărârii de primă instanță și respingerea ori anularea cererii de chemare în judecată ca urmare a invocării unei excepții sau trimiterea dosarului la instanța competentă.

Prin cererea de apel, apelanții au solicitat: admiterea apelului; schimbarea în totalitate a hotărârii atacate; rejudecarea pe fond a cauzei și respingerea acțiunii introductive, în integralitatea acesteia.

Astfel, în speță, apelanții au apelat în integralitatea hotărârea instanței de fond și au solicitat rejudecarea pe fond în integralitate.

Nu s-a solicitat o rejudecare parțială sau o solicitare de a schimba în parte hotărârea instanței de fond.

In acest caz, instanța, după soluționarea apelului și admiterea acestuia, va examina fondul, ceea ce presupune ca raportul litigios va fi cercetat prin prisma probelor de la fond, care vor fi reapreciate de instanța de apel.

În măsura în care se rejudecă în integralitate fondul litigiului vorbim de o devoluțiune totală.

Astfel, instanța de apel era obligată să rejudece cauza având în vedere că s-a solicitat expres acest fapt de către apelanți și întrucât intimata a învestit instanța de fond cu un petit subsidiar, care se impunea a fi analizat în urma rejudecării.

Faptul că apelanții nu au înțeles să facă apărări cu privire la acest aspect, aceasta nu presupune că instanța nu putea să-l analizeze, ci aceștia nu și-au făcut o apărare adecvată, care ține de propriile lor decizii și modalitatea în care au înțeles să-și formuleze apărările, propriile erori neputând fi invocate ca și o culpă a instanței de apel.

Aceștia au fost asistați din punct de vedere juridic de către un avocat, astfel că nu pot invoca că nu cunoșteau ce presupune o devoluțiune totală, mai exact că se rejudecă fondul în integralitatea acestuia.

Petitul 2 a fost pus în discuție atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel

La fondul cauzei, părțile au fost pus concluzii și au administrat probe cu privire la ambele petite, acestea fiind petitele cu care a fost învestită și instanța de judecată.

Mai mult, în apel s-a discutat de donația realizată de revizuentul M. V. fiului acestuia, această donație fiind recunoscută expres de pârâții din acest dosar în etapa apelului.

În apelul declarat de către M. L. N., aceasta arată că: ,,cauza plății de către pârâtul M. V. a prețului cumpărării de către noi a imobilelor în discuție este reprezentată tocmai de rambursarea acestor împrumuturi către subsemnatul”.

Revizuenții au recunoscut că nu au avut banii necesari cumpărării casei și că au cumpărat-o cu banii de la M. V..

La momentul cumpărării imobilului, atât apelantul M. L. N., cât și intimatul M. V. aveau cunoștință de faptul că prețul imobilului era achitat din banii intimatei, fapt care constituia o infracțiune.

Intimata a probat contractul de donație.

Este indubitabil că imobil a fost cumpărat de către pârâtul M. V. și nu de către pârâtul M. N., pentru suma de 140.875 lei și nu cea de 10.000 lei, cum a fost consemnat in contract.

Pârâtul M. V. a încasat prețurile din vânzarea terenurilor intimatei, în calitate de mandatar al acesteia.

După cum reiese din extrasul de cont al pârâtului M. V., după încasarea sumelor cuvenite intimatei, de 327.800 lei, de la numitul M. N. și, respectiv, 409.750 lei de la numitul Moisan I., acesta a efectuat un virament în sumă de 140.875 lei către numitul T. G., la data de 06.10.2004, reprezentând contravaloare imobil.

Pârâtul M. V. a recunoscut la fondul cauzei că imobilul a fost cumpărat de către acesta, printr-un virament bancar din contul său de la Banca Transilvania, cu banii "proprii" (în fapt, cuveniți intimatei), și nu cu bani presupuși dați acestuia de către fiul acestuia.

Astfel, în interogatoriul luat pârâtului M. V., acesta a recunoscut că: prețul, reprezentând contravaloarea imobilului, a fost achitat de mine, din banii mei”; prețul imobilului, în suma de 140.875 lei, a fost achitat dintr-un cont al său personal, de la Banca Transilvania, către pârâtul T. G.; ,, Este real că contul din care a fost achitat prețul imobilului a fost creditat doar de către dnii. Moisan I., cu suma de 327.800 lei și M. N., cu suma de 409.750 lei, cei 2 fiind cumpărători ai unor terenuri proprietatea mea, sumele reprezentând prețul acestor terenuri”

De asemenea, acesta a declarat că ,,cele 2 sume de bani (încasate de la dnii. M.) reprezintă prețul unor terenuri pe care le-a vândut celor 2 persoane, terenuri care este adevărat că le-a cumpărat de la reclamanta, dar întrucât la momentul vânzării către acele persoane menționate eram proprietar, sumele obținute mi se cuveneau mie și nu reclamantei”.

Astfel, pârâtul M. V. a recunoscut că imobilul a fost cumpărat de către dânsul, și nu de către fiul său, M. L. N., din sumele de bani provenite de la dnii. Moisan I., suma de 327.800 lei și Moisan N., suma de 409.750 lei.

Motivarea acestuia a constat în faptul că a cumpărat terenurile vândute către dnii. M. de la reclamanta, iar contravaloarea acestora i se cuvenea acestuia.

Și în concluziile pe fond, intimata a arătat că, în măsura în care se consideră că nu este vorba de o simulație în speță, nu se poate respinge acțiunea, fiind recunoscut de către apelanți petitul subsidiar, astfel încât s-ar impune revocarea donației făcute de M. V. fiului acestuia.

Prin hotărârea pronunțată nu s-a creat o situație mai grea în propria cale de atac.

Ca urmare a hotărârii instanței de fond s-a constat ca adevăratul proprietar al imobilului este M. V., revizuenții neavând niciun drept asupra acestui bun.

S-a constat că aceștia nu au niciun drept asupra unui imobil, care, prin compararea preturilor de pe piața din Beclean, ar fi evaluat la suma de 100.000 euro.

Aceștia nu au formulat nicio cerere în pretenții împotriva lui M. V. pentru înbunătățirile aduse casei, astfel încât nu se poate considera că aveau un drept asupra acestora.

Mai mult, un eventual drept de retenție poate fi invocat de o persoana care are calitatea de creditor, calitate care nu exista la acest moment, o astfel de cerere fiind neîntemeiată.

Dreptul de retenție nu există, în primul rând, prin prisma faptului că nu există o obligație de despăgubire prealabilă, întrucât nu există niciun temei juridic în baza căruia să poată fi solicitată o despăgubire prealabilă, raportat la faptul că nu s-a introdus o asemenea cerere.

Pe cale de consecință, un atare drept inexistent nu poate fi opus pârâtului M. V. sau intimatei la momentul executării imobilului.

Suplimentar, dreptul de retenție poate fi invocat doar în acele situații în care este prevăzut expres, fiind un accesoriu al unei obligații principale existente între două părți, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.

Pe de alta parte, în apel, aceștia au fost obligați la plata sumei de 140.875 lei, aproximativ 32.000 euro la acest moment, aceștia fiind evident într-o situație mai favorabilă.

Nu se poate susține că li s-a înrăutățit situația în propria cale de atac, chiar din contra acestora li s-a îmbunătățit situația, fiind obligați la plata unei sume mai mici decât valoarea imobilului pe care l-ar fi pierdut prin admiterea petitului principal.

Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost analizată de către instanța de fond, care a respins-o.

Aceasta a fost invocată de către pârâta M. M. prin întâmpinare. Instanța, la termenul din data de 22.10.2013, a prorogat discutarea acestei excepții pentru termenul din data de 26.11.2013. Intimata a depus note de ședința la data de 21.11.2013, prin care a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.

Excepția a fost respinsă la termenul din data de 26.11.2013, astfel că instanța

s-a pronunțat asupra acestei excepții.

In măsura în care revizuenții erau nemulțumiți de hotărârea instanței de fond, aceștia trebuiau să atace încheierea de respingere odată cu fondul și separat de acesta.

Revizuenții nu au atacat încheierea de ședința din data de 26.11.2013, astfel că instanța de apel nu a fost învestita cu acest petit și nu trebuia să se pronunțe asupra lui.

Cu privire la criticile la fondul cauzei, revizuenții încearcă în calea de atac extraordinară a revizurii să forțeze o nouă judecată a fondului ceea ce nu este admisibil.

Pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud s-a înregistrat sub nr._ cererea de revizuire introdusă de M. V. împotriva aceleiași decizii, cu solicitări, motive de drept și de fapt, în esență, identice cu cele din dosarul_, afirmând că:

Prin sentința civilă nr. 1108/2014 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar_ s-a admis petitul principal al acțiunii formulate de reclamanta D. S. Rodrigues C. A., constatându-se caracterul simulat al contractului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâții M. L. N., M. A. M. în calitate de cumpărători și T. G. în calitate de vânzător având ca obiect imobilele casă de locuit, sera metalică, curte și grădină ...etc, în sensul că adevăratul proprietar al imobilelor ce au făcut obiectul contractului autentic ar fi fost revizuentul.

Împotriva Sentinței civile nr. 1108/2014 au declarant apel pârâții M. L. N. și M. A. M., criticând soluția pronunțată de instanța de fond pentru motive de nelegalitate și netemeinicie cu referire strictă la caracterul simulat al contractului de vânzare - cumpărare.

Astfel, în speță, instanța de control judiciar a fost investită de către intimații - apelanți M. L. N., și M. A. M. cu o cerere de apel prin care s-au stabilit expres limitele criticilor formulate, instanța în temeiul art. 477 Cod procedură civilă fiind ținută să rejudece în fond cauza în limitele criticilor formulate prin motivele de apel și nu asupra tuturor problemelor de fapt și de drept invocate în fața primei instanțe.

Conform art. 9 alin 2, obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar, în condițiile art. 22 alin (6), judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea dispune altfel.

Potrivit art. 477" Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat

1). Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

2). Devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil."

Instanța de apel, prin decizia atacată a încălcat dispozițiile legale enunțate mai sus judecând cauza peste limitele învestirii de către apelanți, judecând din oficiu un petit ce nu a făcut obiectul cererii de apel și nici obiectul analizei instanței de fond, încălcând astfel principiul disponibilității părților, pronunțându-se asupra a ceea ce nu s-a cerut.

Procedând în această manieră, instanța de apel, evocând fondul, s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita), a dat mai mult decât s-a cerut încălcând astfel principiul disponibilității părților, fiind dat în speță motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct.l Cod procedură civilă.

Pentru a "justifica" încălcarea principiului disponibilității părților, instanța de apel reține că "determinat de modificarea soluției din hotărârea atacată, în sensul că se va respinge cererea principală, se impune ca instanța de apel să se pronunțe cu privire la cererea subsidiară de revocare a donației", cerere ce nu a făcut obiectul apelului, instanța de apel nefiind investită cu un asemenea petit.

Fără a arăta temeiul de drept pentru care instanța de apel a apreciat că "se impune" a se pronunța asupra unei cereri cu care nu a fost investită, instanța de apel constată că acest petit nu a făcut obiectul analizei instanței de fond, însă, părțile au avut ocazia în fața instanței de fond de a administra mijloace de probă și de a-și susține poziția procesuală și raportat la acest capăt de cerere subsidiar.

Nimic mai real. În mod legal a reținut instanța de apel că în fața instanței de fond am avut ocazia de a administra mijloace de probă și a susține poziția procesuală raportat la petitul subsidiar.

Această ocazie nu le-a mai fost "oferită" în fața instanței de apel, întrucât instanța nu a pus în discuția părților acest petit subsidiar și nici nu a sugerat că s-a investit cu judecarea lui, astfel că toate apărările părților au vizat legalitatea/nelegalitatea soluției pronunțate de instanța de fond cu privire la obiectul asupra căruia aceasta s-a pronunțat, respectiv acțiune în simulație prin interpunere de persoane.

Mai mult, în apel la discutarea admisibilității probelor nu s-a amintit nici tangențial teza probatorie a revocării donației (capătul subsidiar) și ca urmare toate probele, atât ale apelanților, cât și ale intimatei reclamante s-au subsumat capătului principal de cerere, care de altfel făcea obiectul hotărârii instanței de fond și implicit a apelului.

In consecință, instanța de apel a analizat un capăt de cerere în lipsa oricăror dezbateri asupra acestui petit și în lipsa oricărei probe pentru dovedirea acestuia (deoarece analiza unui contract de donație - chiar și în forma darului manual, impune în primul rând dovedirea elementelor contractului atât de formă -acceptarea donației dar și a condițiilor de fond - intenția de a gratifica și de a primi donația).

Prin modalitatea în care a procedat instanța de apel a încălcat în mod flagrant disp. art. 478 al 3, schimbând obiectul cererii de apel ce a stat la baza investirii instanței.

Petitul subsidiar al cererii de chemare în judecată nu a făcut obiectul cercetării instanței de fond, acesta nefiind analizat sub nici un aspect, iar prin pronunțarea asupra acestui petit doar în apel instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea principiului dublului grad de jurisdicție, pronunțând o hotărâre fără cale de atac.

In garantarea dublului grad de jurisdicție legiuitorul a instituit prin disp. art. 478 alin 3 Cod procedură civilă anumite limitări printre care și aceea potrivit căreia în apel nu se pot face cereri noi.

Astfel, este real că practica și doctrina au statuat că nu este considerată o cerere nouă, cererea pe care reclamantul o formulase în subsidiar în primă instanță, și pe care o reiterează în apel. Insă, pentru a nu fi considerată cerere nouă și pentru a investi instanța cu petitul subsidiar trebuie să existe în primul rând o cerere de apel formulată de reclamant și prin cerere să investească instanța cu petitul subsidiar.

Intimata D. S. Rodrigues C. A. a formulat întâmpinare și în acest dosar (f. 32-35). În prealabil, a ridicat excepția conexității dosarelor nr._ și nr._ și excepția lipsei de interes a revizuentului M. V., argumentate astfel:

Împotriva deciziei civile nr. 103/A/2015 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud au formulat cerere de revizuire atât apelanții M. L. N. și soția M. A. M., cât și de intimatul M. V..

Cele două cereri, deși privesc aceeași decizie a Tribunalului, au fost înregistrate sub numere de dosar diferite, cu termene de judecată diferite.

Cererea de revizuire formulată de către apelanții M. L. N. și M. A. M. a fost înregistrată la data de 23.09.2015, pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, sub dosar nr._ * cu termen de judecată în data de 29.10.2015.

Cererea de revizuire formulată de către Intimatul M. V. a fost înregistrata la data de 25.09.2015, pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, sub dosar nr._ cu termen de judecată în data de 14.10.2015.

Potrivit art. 95 din Regulamentul din 22 septembrie 2005 de ordine interioară al instanțelor Judecătorești: 1.) Persoana desemnata cu repartizarea aleatorie a cauzelor, primind dosarul, verifică în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane împotriva acelorași persoane având același obiect, întocmește un referat în care se menționează rezultatul verificării și atașează la dosarul nou format.

În completare, în art. 97(3) din același Regulament se stipulează că: (3) În cazul în care din referatul întocmit de persoana desemnată cu repartizarea aleatorie rezultă că pe rolul instanței există alte dosare având aceleași părți și același obiect sau o parte dintre obiectele acestora sunt identice cu ale dosarului în care se iau masurile necesare în scopul pregătirii ședinței de judecată, se dispune atașarea dosarelor indicate în referat pentru primul termen de judecată în dosarul nou-format.

Art. 103 din Regulamentul din 22 septembrie 2005 de ordine interioara al instanțelor judecătorești prevede că: 1¹.) Pentru dosarele aflate la primul termen de judecata, grefierul de ședință verifică în sistemul Ecris dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect și întocmește un referat în care menționează rezultatul verificării, pe care îl prezintă completului de judecată cel mai târziu cu o zi înainte de data la care este planificata ședința de judecată, în vederea verificării aplicării prevederilor art. 962, președintele completului sau alt judecător care face parte din complet va dispune atașarea dosarelor identificate.

Suplimentar, art. 103: 1.) Pentru dosarele aflate la primul termen de judecată, grefierul de ședință verifică în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect și întocmește un referat în care menționează rezultatul verificării pe care îl prezintă completului de judecați cel mai târziu cu o zi înainte de data la care este planificată ședința de judecată, în vederea verificării aplicării prevederilor art. 962, președintele completului sau alt judecător care face parte din complet va dispune atașarea dosarelor identificate.

S-ar fi impus ca, anterior primului termen de judecată, să se fi dispus atașarea dosarului_ la dosarul anterior precizat.

Așadar, deci cele două căi de atac vizau aceeași hotărâre și în considerarea faptului că primul complet învestit era cel din dosarul nr._, cu termen de judecată în data de 29.10.2015, a fost prima introdusă se impune trimiterea prezentei cauze la instanța mai întâi investită.

Pârâtul M. V. nu a formulat apel față de hotărârea instanței de fond, acesta neavând calitatea de apelant.

Prin interes se înțelege folosul practic, imediat, pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare. Condiția interesului este necesară pentru orice cerere, inclusiv căi de atac, în desfășurarea procesului civil.

Cererea formulată de către revizuentul M. V. este lipsită de interes, întrucât Hotărârea instanței de apel nu îli afectează negativ, fiindu-i favorabilă.

Numai în măsura în care revizuentul ar fi fost obligat la restituirea unei sume de bani prin hotărârea pronunțată in rejudecare acesta ar fi justificat un interes, ceea ce nu este cazul, cel obligat fiind pârâtul M. L. N..

Pe fond, a reluat apărările din întâmpinarea din dosar_, așa încât instanța nu le va mai reda.

Intimatul T. G., prin întâmpinarea de la fila 37, a lăsat soluția ce se va da în cauză la aprecierea instanței, cu cererea de a nu fi obligat la plata cheltuielilor de judecată întrucât nu s-a opus nici la admiterea acțiunii principale și nici a cererii reconvenționale.

M. L. N. și M. A. M. prin întâmpinarea de la filele 39-40 au ridicat, de asemenea, excepția conexității celor două dosare, cu trimiterea dosarului nr._ instanței mai întâi învestite.

La termenul de judecată din 14 octombrie 2015 (f.68), tribunalul, în temeiul art. 139 alin.2 și 3 NCPC raportat la art. 513 alin.1, art. 475 alin.3 NCPC, a admis excepția conexității și, având în vedere că cererea de revizuire formulată de M. L. N. și M. A. M. s-a înregistrat mai întâi, a dispus trimiterea dosarului nr._ la dosar_, completului căruia i s-a repartizat acest ultim dosar, fiind instanța mai întâi învestită.

Analizând cererile de revizuire, tribunalul constată:

Prin sentința civilă nr. 1108/2014 din dosarul nr._ al Judecătoriei Beclean s-a admis capătul principal al acțiunii reclamantei D. S. Rodrigues C. A., în contradictoriu cu pârâții M. V., M. L. N., M. A. M. și T. G..

S-a constatat caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții T. G., în calitate de vânzător, și M. L. N., în calitate de cumpărător, autentificat la Biroul Notarului Public C. C. D. sub numărul 2083 din 6 octombrie 2004, având ca obiect imobilele casă de locuit, seră metalică, curte și grădină, în suprafață de 800 de metri pătrați, situate în orașul Beclean, . 36 C, județul Bistrița-Năsăud, identificate prin Cartea Funciară 2298 (număr nou_) Beclean numerele topografice 1003/2/1/1, 1004/2/1/1, 1005/1/1 și 1006/1/1, pentru prețul de_ de lei vechi, în sensul că adevăratul cumpărător al imobilelor este pârâtul M. V..

S-a dispus rectificarea Cărții Funciare_ (număr vechi 2298) Beclean numerele topografice 1003/2/1/1, 1004/2/1/1, 1005/1/1 și 1006/1/1, în sensul că proprietar al imobilelor casă de locuit, seră metalică, curte și grădină, în suprafață de 800 de metri pătrați, situate în orașul Beclean, . 36 C, județul Bistrița-Năsăud, este pârâtul M. V..

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta M. A. M..

Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 4.490 de lei.

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a statuat că reclamanta D. S. Rodrigues C. A. a chemat în judecată pe pârâții M. V., M. L. N. și T. G. solicitând instanței, în principal, să dispună constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare numărul 2083 din 6 octombrie 2004, încheiat între pârâții T. G. și M. L. N., autentificat la Biroul Notarului Public C. C. D., având ca obiect construcții și teren, constatarea inopozabilității față de ea, reclamanta, a acestui contract de vânzare și rectificarea cărții funciare numărul 2298 Beclean numerele topografice 1003/2/1/1, 1004/2/1/1, 1005/1/1 și 1006/1/1 în care sunt înscrise imobilele seră metalică, grădină, casă de locuit și curte în suprafață totală de 800 de metri pătrați, situate în orașul Beclean, . 36 C, județul Bistrița-Năsăud în sensul stabilirii lui M. V. ca proprietar al acestor imobile.

În subsidiar, reclamanta a solicitat revocarea contractului de donație în limita sumei de 140.875 de lei, plus dobânda legală datorată de la data scadenței și până la achitarea efectivă, contract încheiat între pârâtul M. V., în calitate de donator, și pârâtul M. L. N., în calitate de donatar, obligarea pârâtului M. L. N. la restituirea acestei sume plus dobânda legală către ea, reclamanta, în calitate de creditoare a pârâtului M. V..

Reclamanta solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest litigiu, în temeiul articolului 453 din Noul cod de procedură civilă, în cuantumul pe care îl va menționa ulterior.

Analizând materialul probator, s-a reținut că la Biroul Notarului Public C. C. D., sub numărul 1420 din 22 iulie 2004, a fost autentificată procura specială care face dovada contractului de mandat dintre reclamanta Marincean (actuală D. S. Rodrigues) C. A. și pârâtului M. V. (fila 288). Prin acest contract pârâtul M. V. a fost împuternicit de reclamantă pentru ca în nunele ei și pentru ea să încheie contracte de vânzare cu privire la mai multe suprafețe de teren, însumând 9,36 hectare situate pe teritoriul municipiului Bistrița, acest suprafețe de teren reprezentând bunurile proprii ale reclamantei dobândite cu titlu de moștenire. În același contract s-a stabilit ca mandatarul, pârâtul M. V., să solicite încheierea contractelor de vânzare în forma autentica notarială, să semneze toate actele necesare în fața autorităților publice și în fața notarului public, să achite taxele și impozitele care se impun, să efectueze operațiunile de publicitate imobiliară și să solicite eliberarea unui exemplar din fiecare contract pentru mandant, reclamanta din prezenta cauză, mandatul fiind cu titlu gratuit, așa cum rezultă din cuprinsul său.

La un interval de aproape 3 luni de zile, la data de 4 octombrie 2004, a fost emis de către reclamantă în favoarea pârâtului M. V. o nouă procură specială, autentificată la biroul Notarului Public P. A. V. sub numărul 1058 din 4 octombrie 2004 (fila 289). Prin această procură se acordă pârâtului M. V. împuternicirea de a vinde cui va crede de cuviință și la prețul cel mai avantajos suprafața de teren de 9 hectare și 5.000 de metri pătrați situată în extravilanul municipiului Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, înscrisă în Titlul de proprietate numărul_ din 2 august 2004 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Bistrița-Năsăud. Motivul emiterii celei de-a doua procuri cu privire la aceleași terenuri este acela care rezultă din cuprinsul Deciziei penale numărul 89 din 24 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul numărul_ anume că a fost aprobat creditul cumpărătorilor terenului, însă documentația bancară a fost întocmită pe numele mandatarului și ca atare reclamanta trebuie să-i semneze acestuia o nouă procură pentru a putea încasa prețul (fila 19 verso, paragraful al 3-lea).

Întrucât pârâtul M. V., inculpat în dosarul penal numărul_, a indus-o în eroare pe reclamanta D. S. Rodrigues C. A., care în același dosar a avut calitatea de parte vătămată și parte civilă - în sensul că a înșelat-o pe în privința sumei care a reprezentat prețul terenurilor, indicându-i și plătindu-i acesteia o sumă mai mică decât cea încasată de la cumpărătorii terenurilor - a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani de închisoare cu executare și interzicerea drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a) teza a II-a și litera b) din Vechiul cod penal pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută și pedepsită de articolul 215 alineatele 1, 2, 3, și 5 din același cod, cu aplicarea articolului 74 litera a), iar în baza articolului 71 din Vechiul cod penal i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de articolul 64 litera a) teza a II-a și litera b) din același cod, pe durata executării pedepsei. Prin aceeași hotărâre M. V. a fost obligat la plata către reclamantă a sumelor de 2.000 de lei și 162.500 de euro cu titlu de despăgubiri civile, sume la care urmează să fie calculată dobânda legală începând cu data de 7 octombrie 2004 (filele 11-22).

Pentru punerea în executare a Deciziei penale numărul 89 din 24 iunie 2010, reclamanta s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc P. N. Fanfany, care a demarat procedura de executare silită în dosarul execuțional numărul 31 din 2012. În urma investigațiilor efectuate, executorul judecătoresc a constatat că debitorul M. V. nu deține în proprietate bunuri mobile sau imobile, drept pentru care, plecând de la faptul reținut în motivarea hotărârii penale în sensul că în perioada 4 - 7 octombrie 2004 M. V. a intrat în posesia unei sume de 180.000 de euro prin virament bancar de la M. V. și M. N., s-a adresa Băncii Transilvania căreia i-a solicitat un extras al contului deschis la această bancă de M. V., în care să fie evidențiate operațiunile efectuate începând cu data de 4 octombrie 2004 (fila 23).

Ca răspuns, prin adresa numărul_ din 4 ianuarie 2013 (fila 24), Banca Transilvania i-a comunicat executorului judecătoresc faptul ca M. V. a deținut conturi atât la Sucursala Bistrița, cât și la Sucursala D.. Astfel, la Sucursala Bistrița M. V. a deținut contul identificat prin numărul_, deschis la data de 25 august 2005 și închis la data de 9 iunie 2008, precum și contul identificat prin numărul_, deschis la data de 5 octombrie 2004 și închis la data de 17 septembrie 2007. Cu privire la contul cu numărul de identificare_ pe are M. V. l-a deținut la Sucursala D., banca i-a comunicat executorului judecătoresc că nu au fost identificate în perioada 4 octombrie 2004 - 29 august 2005 operațiuni care prezintă interes potrivit celor solicitate în adresa către bancă. La această adresă Banca Transilvania a anexat un CD cuprinzând fișele de cont în format electronic a celor două conturi deschise la Sucursala Bistrița pe numele lui M. V..

Prin cererea înregistrată la biroul executorului judecătoresc pe data de 8 februarie 2013 (fila 28), reclamanta a solicitat acestuia să procedeze la identificarea unei persoane pe nume T. G., care, potrivit informațiilor comunicate de Banca Transilvania, Sucursala Bistrița, ar fi încasat la data de 8 octombrie 2004 suma de 1._ lei vechi prin transfer bancar de la M. V., cu titlu de preț al unui imobil și anexe gospodărești. Reclamanta arată în adresă că potrivit extrasului de cont această sumă de bani provine din aceea pe care debitorul M. V. a încasat-o în calitate de mandatar al ei din vânzarea terenurilor care i-au aparținut. Prin aceeași adresă, reclamanta a solicitat obținerea unei copii a contractului de vânzare încheiat cu ocazia acestei tranzacții și indicarea acelui imobil cu date de carte funciară. Conform procesului-verbal încheiat de executorul judecătoresc pe data de 12 februarie 2013 în cadrul dosarului execuțional numărul 31 din 2012, acesta a reușit să se întâlnească cu T. G., care i-a relatat că în vara anului 2004 a negociat cu M. V. prețul de vânzare al unei case și anexe situate în orașul Beclean, pe . care l-a oferit spre vânzare printr-un anunț în ziar. T. G. i-a mai relatat executorului judecătoresc că a încheiat contractul de vânzare cu M. L. N., fiul lui M. V., și s-a angajat să transmită executorului judecătoresc o copie a contractului de vânzare încheiat (fila 29).

Contractul de vânzare menționat la paragraful anterior este cel autentificat la Biroul Notarului Public C. C. D. sub numărul 2083 din 6 octombrie 2004. Acest contract a fost încheiat între pârâtul T. G., în calitate de vânzător, și pârâtul M. L. N., în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilele construcții și terenuri aferente înscrise în Cartea Funciară numărul 2298 Beclean numerele topografice 1003/2/1/1, 1004/2/1/1, 1005/1/1 și 1006/1/1, constând în seră metalică, grădină, casă de locuit și curte în suprafață totală de 800 de metri pătrați, imobile situate in orașul Beclean, . 36 C, județul Bistrița-Năsăud pentru prețul de_ de lei vechi (fila 228).

Potrivit declarațiilor martorilor propuși de pârâți (filele 217, 234 și 290), pârâtul M. L. N. ar fi dispus de importante sume de bani provenind din partajul bunurilor comune ca urmare a desfacerii primei căsătorii a acestui pârât, din darul de nuntă obținut cu ocazia celebrării actualei căsătorii cu pârâta M. A. M., din vânzarea unor terenuri situate în localitatea G., județul Cluj, precum și sume de bani care i-au fost remise de bunica sa, sume pe care pârâtul M. L. N. le-a remis tatălui său, pârâtul M. V., pentru a fi reinvestite în afacerile pe care acesta le derula și care i-au fost restituite prin achitarea prețului imobilelor care au format obiectul contractului de vânzare numărul 2083 din 6 octombrie 2004.

Declarațiile martorilor nu relevă, măcar cu aproximație, cuantumul sumelor de care pârâtul M. L. N. ar fi dispus și pe care le-ar fi remis tatălui său, pârâtul M. V.. În al doilea rând, aspectele relatate au fost percepute de martori în mod indirect, din discuțiile pe care aceștia le-au avut, fie cu pârâții, fie cu rude sau persoane apropiate acestora, iar, în al treilea rând, pretinsul împrumut acordat pârâtului M. V. de către fiul său M. L. N. nu este susținut de alte probe în afara declarațiilor acestor martori, pe care, pentru acest motiv, instanța le-a apreciat drept neconcludente sub acest aspect.

Cert este că la data de 6 octombrie 2004 pârâtul M. V. a virat din contul său numărul_ deschis la Banca Transilvania, Sucursala Bistrița, suma de 1._ lei vechi în contul deschis la aceeași bancă pe numele pârâtului T. G. cu numărul_, așa cum rezultă din fișa contului conținută de CD-ul transmis de bancă executorului judecătoresc (fila 33), acest fapt fiind confirmat și de copia ordinului de plată obținut de reclamantă în același mod (fila 26). Important de reținut este faptul că această sumă, virată pârâtului T. G., provine din suma de 3._ de lei vechi virată în contul pârâtului M. V. de către M. N., la aceeași dată de 6 octombrie 2004, cu titlu de preț pentru cumpărarea terenurilor reclamantei, așa cum rezultă din aceeași fișă. Această sumă de 1._ lei vechi reprezintă prețul real al imobilelor care au făcut obiectul contractului de vânzare numărul 2083 din 6 octombrie 2004, fapt recunoscut de pârâtul T. G. prin interogatoriu (filele 130 – 133), și nu cel de_ de lei vechi menționat în contract.

Instituția juridică invocată de reclamantă - simulația - presupune existența concomitentă între aceleași părți a două contracte, unul public, aparent, denumit contract simulat prin care se creează o anumita aparență juridică ce nu corespunde realității și un altul secret denumit contraînscris care corespunde voinței reale a părților și prin care acestea anihilează în tot sau în parte aparența juridică creată prin actul public simulat. Spre a ne afla în fața unei simulații atât în doctrină, cât și în jurisprudență s-a reținut că este necesar ca actul secret, contraînscrisul, să se fi încheiat concomitent sau eventual înainte de încheierea contractului aparent. Cu privire la formele simulației acestea se pot manifesta sub formă încheierii unui contract fictiv, a unui contract deghizat sau a unui contract prin interpunerea de persoană.

S-a hotărât existența a două contracte de vânzare încheiate concomitent, unul public, aparent și simulat în care cumpărător al imobilelor construcții și terenuri aferente înscrise în Cartea Funciară numărul 2298 Beclean numerele topografice 1003/2/1/1, 1004/2/1/1, 1005/1/1 și 1006/1/1 constând în seră metalică, grădină, casă de locuit și curte în suprafață totală de 800 de metri pătrați, imobile situate in orașul Beclean, . 36 C, județul Bistrița-Năsăud, apare pârâtul M. L. N., iar celălalt secret, dar real, în care adevăratul cumpărător al imobilelor este pârâtul M. V., simulația realizându-se în acest caz prin interpunerea de persoană. În speță, simulația există nu numai cu privire la adevăratul cumpărător al imobilelor, dar și cu privire la prețul acestora care, așa cum s-a arătat mai sus, este de 1._ lei vechi, iar nu de_ de lei cum s-a menționat, aspect cu privire la care însă reclamanta nu a cerut să se constate simulația, drept pentru care instanța nu s-a pronunțat în acest sens.

Pârâții M. L. N. și soția sa, pârâta M. A. M., locatarii actuali ai acestui imobil, știind că au adus imobilului în litigiu mai multe îmbunătățiri ulterior perfectării vânzării, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză (filele 217, 234 și 290), au avut posibilitatea formulării în cauză a unei cereri reconvenționale, cu caracter subsidiar față de acțiunea principală, eventual, prin care ar fi putut solicita ca pârâtul M. V. să le restituie valoarea acestor modernizări în situația admiterii cererii principale. În situația în care ei nu au uzat de această posibilitate, le rămâne calea unei acțiuni separate în acest sens.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta M. A. M., unită cu fondul la termenul din 22 octombrie 2013, această pârâtă are, așa cum s-a arătat, calitatea de locatar al imobilului în litigiu, condiții în care poate sta în proces în calitate de pârâtă și excepția a fost respinsă.

În cauză, reclamanta a efectuat cheltuieli de judecata în suma de 4.240 de lei reprezentând onorariu avocat filele (274 – 285), pe care pârâții, în solidar, în calitate de părți care au pierdut procesul urmează să le suporte în temeiul articolului 453 din Noul cod de procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri, pârâții M. L. N. și M. A. M. au declarat apel, solicitând admiterea acestuia și schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, iar în rejudecarea pe fond a cauzei, după administrarea probatoriului, respingerea acțiunii introductive, precizate în integralitatea acesteia.

În motivare s-a arătat că, instanța fondului a soluționat cauza fără a analiza complet raporturile juridice reale dintre părți, fără a administra probatoriul necesar pentru lămurirea sub toate aspectele a acestor raporturi juridice, limitându-se a constata succint "existența a două contracte de vânzare încheiate concomitent, unul public, aparent și simulat în care cumpărător al imobilelor construcții și terenuri aferente înscrise în Cartea Funciară numărul 2298 Beclean, numerele topografice 1003/2/1/1, 1004/2/1/1, 1005/1/1 și 1006/1/1 constând în seră metalică, grădină, casă de locuit și curte în suprafață totală de 800 metri pătrați, imobile situate în orașul Beclean, . 36C, județul Bistrița-Năsăud, apare pârâtul M. L. N., iar celălalt secret, dar real, în care adevăratul cumpărător a imobilelor este pârâtul M. V., simulația realizându-se în acest caz prin interpunere de persoană ".

Nu numai că din probatoriul administrat în cauză a rezultat contrariul celor reținute de instanța de fond, dar aceasta a greșit și sub aspectul calificării date raporturilor juridice dintre părți, ignorând total îndeplinirea condițiilor cerute de lege (art. 1175 Cod civil) și conturate de jurisprudența și literatura juridică în materia simulației prin interpunere de persoană.

Simulația, reglementată ca excepție de la principiul opozabilității contractelor față de terți, a rămas operațiunea juridică realizată prin disimularea voinței reale a părților care a constat în încheierea și existența simultană a două convenții: una publică și aparentă, iar alta secretă și reală, care a anihilat sau modificat efectele convenției publice și a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părțile contractante cuprinzând, implicit sau explicit, dar în mod obligatoriu, acordul părților de a simula (ÎCCJ, Decizia nr. 5782/2013, dosar nr._ ).

S-a mai arătat că, simulația a fost alcătuită, așadar, din două acte juridice sau contracte, și anume: actul public, de regulă consemnat într-un înscris, cunoscut și din care s-a născut o situație juridică aparentă, neadevărată, iar pe de altă parte, actul secret, care a stabilit situația juridică reală creată între părțile contractante. Contractul secret a cuprins practic două acorduri de voință secrete, și anume: acordul simulator, care nu a putut lipsi niciodată, fiind convenția secretă în care părțile și-au exprimat una față de cealaltă intenția și voința de a simula, și contractul secret stricto sensu, care a fost actul sau contractul real propriu-zis; lipsa acordului simulator a însemnat inexistența operației juridice a simulației. Mai mult decât atât, acordul simulator trebuia să fie anterior sau concomitent cu actul public, aparent.

S-a putut, astfel, conchide în sensul că, pentru existența simulației, ca operațiune juridică, au fost necesare: intenția comună de a simula și acordul simulator.

În cazul simulației prin interpunere de persoane, structura operațiuni a fost trinomică, rezultând din faptul că au existat trei participanți, cu denumiri specifice: interponentul, care a fost este beneficiarul real al dreptului, interpusul, cel care a figurat ca parte în contractul public și terțul, cel care a fost adevăratul contractant sau beneficiar. În doctrină, s-a considerat, cu caracter unitar, necesitatea realizării acordului simulator între toate cele trei persoane, pentru a fi în prezența simulației prin interpunere de persoane.

De asemenea, s-a arătat că în principiu, simulația nu a afectat validitatea contractului public și nici a contractului secret, ea nefiind o cauză de nulitate, decât în cazul în cazul în care s-ar fi urmărit fraudarea legii ori fraudarea drepturilor altor persoane. Cu alte cuvinte, ori de câte ori dreptul de a simula se exercită în limitele sale interne, simulația fiind licită, valabilă, ea produce efecte între părți, contractul secret fiind inopozabil terțelor persoane, în raport cu dispozițiile art. 1175 Cod civil.

Evident, atunci când nulitatea a vizat numai contractul secret, efectele au fost desființate între părți, însă contractul public nu a fost afectat de nulitate, în afară de cazurile de excepție prevăzute de lege în mod expres. În consecință, în raport cu terții, nulitatea contractului secret nu a produs efecte întrucât, potrivit art. 1175 Cod civil, efectele acestui contract nu le-au fost opozabile, față de terți fiind opozabil doar contractul public.

Pe de altă parte, așa cum s-a arătat și în literatura juridică (Monografia Simulația - Studiu de doctrină și jurisprudență, F. A.Baias, Ed. Rosetti, pag. 171) dar și în jurisprudență (Decizia nr. 6041/2010 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._, anexat cu titlu de jurisprudență), pentru a se admite pe cale judecătorească o acțiune în simulația care să înlăture efectele contractului aparent a fost necesar ca actul secret să îndeplinească condițiile de valabilitate, de fond și de formă, cerute de legislația în vigoare la data încheierii actului, condiții nu numai inexistente (nedovedit) în cauză, dar nici măcar analizate de instanța de fond.

Astfel, dacă în ceea ce a privit actul public - Contractul autentic 2083/6.10.2004 încheiat între pârâtul T. G. și apelanți, situația a fost clară - acesta a îndeplinit toate condițiile de fond și formă, înainte de a concluziona succint existența actului secret de vânzare-cumpărare, era necesar ca instanța de fond să stabilească în primul rând îndeplinirea condițiilor de fond ale actului juridic secret: consimțământul părților și mai ales cauza acestuia, fapt nerezultat din probe. Mai mult, din singura probă care a stat la baza considerentelor instanței de fond privind presupusul consimțământ al părților actului secret a fost declarația martorului P. N. Fanfany - executorul judecătoresc angajat și plătit de către reclamantă, care a arăta că (fila 215 dosar fond) "am aflat din discuția cu T. G. că i-a vândut pârâtului M. V. o casă de locuit pe care acesta din urmă a cumpărat-o pentru fiul său întrucât așa fac părinții". Pe lângă faptul că această declarație trebuia privită cu circumspecție având în vedere relațiile contractuale dintre martor (executor judecătoresc) și reclamantă (creditor urmăritor) și interesul evident al ambilor de a "găsi" bunuri urmăribile în patrimoniul lui M. V. (debitor urmărit de către reclamantă), această declarație nu s-a coroborat însă cu nici o altă probă de la dosar (a se vedea răspunsurile la interogatoriu ale pârâtului T. G. - filele 130-133 dosar fond, interogatoriul pârâtului M. V. - filele 154-157 dosar fond, declarațiile martorilor audiați (C. A., Hener A.), precum și întâmpinarea depusă de T. G. la dosar - fila 84 dosar fond). Mai mult cele relatate de executorul judecătoresc au fost aflate în urma discuției cu T. G., care aflându-se la o petrecere era în stare de ebrietate (aspect ce s-a coroborat atât cu declarația executorului judecătoresc cât și cu răspunsul la întrebarea 5 a pârâtului T. G.). Din motivarea primei instanței de fond, care a arătat că "important de reținut este faptul că această sumă, virată pârâtului T. G., provine din suma de 3._ de lei vechi virată în contul pârâtului M. V. de către M. N., la aceeași dată de 6 octombrie 2004, fapt recunoscut de pârâtul T. G. prin interogatoriu (filele 130-133) și nu cel de_ de lei vechi menționat în contract" a rezultă că un element apreciat ca important pentru existența actului secret dintre M. V. și T. G. a fost plata prețului de către M. V., din contul său personal, către vânzătorul T..

S-a arătat că, în ceea ce a privit validitatea unui contract de vânzare-cumpărare, plata prețului a ținut de executarea contractului și nu de existența valabilă a acestuia. Astfel, prețul contractual putea să nu fie plătit deloc, ceea ce nu ar fi afectat în nici un fel validitatea contractului autentic, tot așa cum plata unei sume de bani a putut avea la baza un alt raport juridic decât presupusul contract de vânzare-cumpărare.

Pe de altă parte, faptul plății nu a îndreptățit la concluzia că plătitorul a avut calitatea de cumpărător, în realitate între apelantul M. L. N. și tatăl său, M. V., au existat raporturi juridice mai vechi, constând în împrumuturi succesive de bani, cu obligația acestuia din urmă de a le restitui atunci când urma să-și cumpere o locuință.

Astfel, aceste împrumuturi au avut loc astfel: 1. Banii rezultați din prima nuntă a apelantului, cca._ lei vechi, pentru a nu-i cheltui fără rost i-a împrumutat tatălui său, pârâtul M. V., care i-a cerut pentru a-i folosi în afacerile pe care le avea; 2 B. apelantului, Szekely M., a vândut o . terenuri (a se vedea declarația martorei Hener A.), sumele obținute,_ lei vechi, fiind destinate apelantului, nepot, folosite însă tot de tatăl său, M. V., până când ar fi avut nevoie pentru locuință (a se vedea declarația martorei P. M. M. și C. A.); 3. În sfârșit, o altă sumă de bani - 14.000 USD, proveniți din vânzarea unui teren cumpărat împreună cu fosta soție a apelantului, au fost de asemenea, împrumutați pârâtului M. V., cu înțelegerea de a-i se restitui când va avea nevoie.

S-a menționat că, desigur aceste acte de împrumut nu s-au preconstituit din punct de vedere probatoriu prin înscrisuri, pe de o parte pentru că niciodată nu a crezut că toate economiile apelantului, date cu bună-credință spre folosință tatălui său, vor ajunge în pericol de a fi pierdute astfel, iar pe de altă parte nu s-a gândit niciodată că în familie, între tată și fiu au fost necesare înscrisuri. Tot așa, nu s-a gândit niciodată că tatăl său, despre ale cărui afaceri necurate nu a avut cunoștință, a săvârșit fapte penale care să-l prejudicieze și pe apelant.

În anul 2004 (luna mai), apelantul s-a recăsătorit și în mod logic a început să-și caute o locuință, având în vedere tocmai înțelegerea cu tatăl său, M. V., de a-i restitui banii pentru plata acestei case. Situația de fapt privind modul în care a fost găsită casa, precum și cum a avut loc negocierea cumpărării nu a reluat-o, deoarece ea a reieșit din declarațiile martorilor audiați la fond și pentru care a solicitat să fie audiate și alte persoane în apel.

S-a considerat că instanța de fond a ignorat raporturile juridice, deși neconstatate în scris, dintre apelant și tatăl său și a înlăturat nejustificat declarațiile martorilor propuși de apelant, fără a ține seama de faptul că, pe de o parte a trecut o perioadă destul de lungă de timp de la producerea faptelor expuse de martori, astfel încât a fost greu pentru aceștia de a-și aminti sume exacte din urmă cu 10-20 de ani, iar pe de altă parte a fost greu ca martorii care nu au fost rude ale familiei să fi cunoscut aspecte exacte dintr-o familie.

S-a arătat că, cauza plății de către pârâtul M. V. a prețului cumpărării de către apelanți a imobilelor în discuție a fost reprezentată tocmai de rambursarea acestor împrumuturi către apelant, ori instanța de fond nu a analizat deloc cauza presupusului act juridic secret, considerând că faptul plății prețului a fost suficient pentru a concluziona existența unei vânzări-cumpărări a unui imobil. Tocmai de aceea apelanții au fost obligați a dovedi existența cauzei plății de către pârâtul M. V. a prețului cumpărării imobilelor.

De aceea, având în vedere imposibilitatea morală de preconstituire a unor înscrisuri având ca obiect împrumuturile și pentru lămurirea situației de fapt, s-a solicitat încuviințarea probei testimoniale.

S-a precizat că, alt aspect, ignorat complet de către instanța de fond a fost forma pretinsului act secret care, având ca obiect un imobil ar fi trebuit să îmbrace forma înscrisului autentic pentru a produce efecte juridice și pentru a putea fi înscris în cartea funciară ca și act translativ de proprietate, mai ales că s-a dispus și rectificarea cărții funciare a imobilului cu înscrierea ca și cumpărător a pârâtului M. V..

În sfârșit, instanța de fond ar fi trebuit să analizeze acordul simulator, condiție imperios necesară pentru existența simulației.

Acordul simulator a fost convenția secretă în care părțile își exprimă una față de cealaltă intenția și voința de a simula, și contractul secret stricto sensu, care a fost actul sau contractul real propriu-zis, lipsa acordului simulator însemnând inexistența operației juridice a simulației.

În cauză nu a existat un asemenea acord simulator, respectiv o înțelegere între apelantul cumpărător, vânzătorul T. G. și pârâtul M. G.. Faptul plății prețului contractual de către acesta din urmă nu a putut duce la concluzia acestui acord. Instanța de fond a ignorat situația de fapt din care a rezultat buna-credință a apelantului-cumpărător, bună credință care de altfel a fost prezumată de către lege și nu a trebuit dovedită de apelant.

Astfel, apelantul nu a avut cunoștință (și nu s-a dovedit contrariul în cauză) de faptele tatălui său, M. V. (de fapt nici măcar soția lui nu a cunoscut afacerile sale), nu a avut acces la conturile sale și nu a știut din ce sume de bani îi va restitui el banii pentru cumpărarea casei. Din punct de vedere juridic, prin plata prețului imobilului către T. G., pârâtul M. V. a stins o datorie existentă către apelant, fără ca acesta să poată cunoaște detaliile acestei plăți. Știa că tatăl său, având afaceri în derulare în perioada aceea (2004) avea conturi bancare și efectua des plăți bancare cu sume importante de bani, dar nu a avut cunoștință de afacerile dintre el și reclamantă sau ce sume a utilizat el pentru a-i restitui împrumutul.

Un asemenea acord simulator ar fi putut fi reținut doar în situația în care apelantul, împreună cu vânzătorul T. G. și cu pârâtul M. V. ar fi convenit să fraudeze interesele reclamantei, pe care la acea dată nu avea cum să o cunoască, nici apelantul și nici pârâtul T. G.. De altfel, pe reclamantă nu a cunoscut-o decât în cadrul procesului, iar asemenea acord fraudulos nu a putut fi reținut în cauză.

S-a menționat că, în lipsa unui contraînscris, instanța de fond a analizat declarația singurului martor audiat în cauză din partea reclamantei - P. N. Fanfany. Acesta nu a făcut mențiune despre existența unei înțelegeri ascunse între cele trei părți, știind numai ce a discutat cu vânzătorul T. G., aflat în stare de ebrietate. Martorul nu știa nimic despre vreo înțelegere secretă între cele trei părți, element esențial pentru dovedirea raporturilor contractuale secrete pretinse de către reclamantă.

Un ultim aspect, susținut și probat și la fondul cauzei, care a venit să confirme (dacă mai era nevoie) realitatea actului autentic de vânzare-cumpărare, mai precis persoana cumpărătorului, a fost cel privind folosința imobilelor casă și teren precum și investițiile realizate la această construcție. Apelanții au arătat că au fost singurii care au folosit ca și locuință (acesta a și fost scopul - cauza, cumpărării) imobilul casă, a realizat investiții importante financiare: a finalizat construcția care era în roșu, a edificat etajul, etc., întrebându-se că, dacă cel care a cumpărat ar fi fost tatăl apelantului, pentru ce ar fi investit apelanții peste 30.000 euro.

O prezumție simplă de bună credință a rezultat și din faptul efectuării acestor investiții - dacă ar fi apreciat că a existat cel mai mic risc ca această casă să fi fost pierdută nu ar fi efectuat atâtea investiții, practic toate economiile într-o casă care ar fi putut-o pierde oricând. Apelantul a cumpărat casa împreună cu soția, o folosesc, având doi copii împreună cu care au locuit și nu au putut fi făcuți vinovați pentru afacerile necurate ale tatălui său.

Pentru aceste considerente, văzând dispozițiile art. 1175 cod civil din 1864, s-a solicitat ca, după administrarea probatoriului în apel prin coroborare cu cel administrat la fondul cauzei, respingerea cererii ca neîntemeiată, atât în ce a privit cererea principală cât și cea subsidiară.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 466 și urm. din Noul Cod civil, art. 948, art. 966, art. 977 și urm., art. 1175, art. 198 din Codul civil de la 1864.

Și reclamanta-intimată D. S. Rodrigues C. A. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia și, pe cale de consecință modificarea în parte a sentinței nr. 1108/2014 din 24.06.2014, pronunțată de Judecătoria Beclean, în dosarul nr._, cu privire la cheltuielile de judecată, în sensul admiterii acestor cheltuieli în integralitatea lor, obligarea intimaților la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu, în temeiul prevederilor art. 453 Noul Cod procedură civilă.

Prin decizia civilă nr. 103/A/2015, Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis în parte apelul formulat de pârâții M. L. N. și M. A. M. împotriva sentinței civile nr. 1108/24.06.2014 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

S-a admis capătul de cerere subsidiar al acțiunii reclamantei D. S. Rodrigues C. A., în contradictoriu cu pârâții M. V., M. L. N., M. A. M. și T. G..

S-a dispus revocarea contractului de donație sub forma darului manual pentru suma de 140.875 lei, încheiat între debitorul reclamantei – pârâtul - M. V., în calitate de donator, și pârâtul M. L. N., în calitate de donatar.

M. L. N. a fost obligat să plătească reclamantei D. S. Rodrigues C. A. suma de 140.875 lei și dobândă legală începând cu data introducerii acțiunii, 01.03.2013, și până la efectuarea plății.

S-a respins capătul de cerere principal al acțiunii, ca neîntemeiat.

S-au menținut restul dispozițiilor din sentința atacată cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta M. A. M. și cheltuielile de judecată.

S-au compensat integral cheltuielile de judecată în apel.

S-a apreciat apelul declarat de pârâții M. L. N. și M. A. M. ca fiind fondat în parte pentru considerentele și în limitele ce vor fi arătate în cele ce urmează.

Tribunalul a constatat că starea de fapt a fost corect reținută de instanța de fond, dar în aprecierea probelor administrate cu privire la caracterul simulat al contractului au intervenit erori care se impune a fi remediate prin prezenta decizie. Față de reținerea însă în mod corect a aspectelor legate de starea de fapt, s-a apreciat că cele arătate de instanța de fond în considerente, începând cu pagina 7 aliniatul 4 și până la pagina 9 ultimul aliniat (inclusiv cele două rânduri de pe pagina 10), corespund realității și se bazează pe probatoriul existent la dosarul cauzei, nefiind necesară reluarea acestor statuări.

Prin acțiunea formulată, reclamanta D. S. Rodrigues C. A. a investit instanța de fond cu două capete de cerere, solicitând instanței, în principal, să dispună constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare - cumpărare nr. 2083 din 6 octombrie 2004 încheiat între pârâții T. G. și M. L. N., autentificat la Biroul Notarului Public C. C. D., având ca obiect construcții și teren, constatarea inopozabilității față de ea, reclamanta, a acestui contract de vânzare - cumpărare și rectificarea cărții funciare numărul 2298 Beclean numerele topografice 1003/2/1/1, 1004/2/1/1, 1005/1/1 și 1006/1/1 în care sunt înscrise imobilele seră metalică, grădină, casă de locuit și curte în suprafață totală de 800 de metri pătrați, situate în orașul Beclean, . 36 C, județul Bistrița-Năsăud, în sensul stabilirii lui M. V. ca proprietar al acestor imobile.

În subsidiar, reclamanta a solicitat revocarea contractului de donație în limita sumei de 140.875 de lei, plus dobânda legală datorată de la data scadenței și până la achitarea efectivă, contract încheiat între pârâtul M. V., în calitate de donator, și pârâtul M. L. N., în calitate de donatar, obligarea pârâtului M. L. N. la restituirea acestei sume plus dobânda legală către ea, reclamanta, în calitate de creditoare a pârâtului M. V..

În cuprinsul sentinței civile nr. 1108/24.06.2014 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._ a fost analizat doar petitul principal, întrucât prin admiterea acestei solicitări cererea subsidiară nu mai fost abordată de instanța de fond, dar în ceea ce privește derularea procesului trebuie observat că instanța de fond a fost investită cu ambele cereri, iar părțile au avut posibilitatea de a administra probe în susținerea acțiunii în ansamblu, respectiv în apărare cu privire la ambele capete de cerere.

Instanța de fond a reținut existența a două contracte de vânzare – cumpărare încheiate concomitent, unul public, aparent și unul simulat în care cumpărător al imobilelor construcții și terenuri aferente înscrise în Cartea Funciară numărul 2298 Beclean numerele topografice 1003/2/1/1, 1004/2/1/1, 1005/1/1 și 1006/1/1, constând în seră metalică, grădină, casă de locuit și curte în suprafață totală de 800 de metri pătrați, imobile situate în orașul Beclean, . 36 C, județul Bistrița-Năsăud, a apărut pârâtul M. L. N., iar celălalt secret, dar real, în care adevăratul cumpărător al imobilelor a fost pârâtul M. V., simulația realizându-se în acest caz prin interpunerea de persoană. Instanța de fond a reținut că simulația a existat nu numai cu privire la adevăratul cumpărător al imobilelor, dar și cu privire la prețul acestora care, așa cum s-a arătat mai sus, a fost de 1._ lei vechi, iar nu de_ de lei cum s-a menționat, aspect cu privire la care însă reclamanta nu a cerut să se constate simulația, drept pentru care instanța de fond nu s-a pronunțat în acest sens.

În opinia apelanților - pârâți M. L. N. și M. A. M. această soluție a instanței de fond este eronată, întrucât nu numai că din probatoriul administrat în cauză ar fi rezultat contrariul celor reținute de instanța de fond, dar aceasta a greșit și sub aspectul calificării date raporturilor juridice dintre părți, ignorând total îndeplinirea condițiilor cerute de lege (art. 1175 Cod civil) și conturate de jurisprudența și literatura juridică în materia simulației prin interpunere de persoană.

Tribunalul reține în primul rând aspectul că față de momentul încheierii contractului atacat, respectiv anul 2004, văzând și dispozițiile art. 102 din Legea nr. 71/2001, aplicabile în cauză sunt reglementările Codului civil din 1864, așa cum în mod corect s-a apreciat și de către instanța de fond.

Cu privire la noțiunea de simulație, s-a reținut în doctrină și practica judiciară, că ceea ce este caracteristic pentru simulație este faptul că ea presupune existența concomitentă între aceleași părți, a două contracte: unul public aparent, denumit și contract simulat, prin care se creează o anumită aparență juridică ce nu corespunde realității, iar un altul secret, denumit contraînscris, care corespunde voinței reale a părților și prin care acestea anihilează în tot sau în parte, aparența juridică creată prin actul public, simulat. Este astfel necesar ca actul secret – contraînscrisul să se fi încheiat concomitent sau, eventual, înainte de încheierea contractului aparent. De asemenea, ambele acte juridice trebuie încheiate între aceleași părți.

În ipoteza unei simulații prin interpunere de persoane, contractul aparent se încheie între anumite persoane, iar în contractul secret se precizează că adevăratul beneficiar al contractului este o altă persoană decât cea care apare în contractul public. Esențial este în această ipoteză ca ambele părți din contractul aparent să urmărească în mod conștient ca efectele să se producă față de o terță persoană căreia i se asigură anonimatul tocmai prin simularea persoanei. Rezultă astfel că pentru a se constata o simulație prin interpunere de persoane, se impune dovedirea intenției de simulare a tuturor părților contractante implicate.

Față de aceste considerente, s-a apreciat întemeiată critica apelanților referitoare la aspectul că instanța de fond ar fi trebuit să analizeze existența intenției de simulare din partea tuturor părților implicate, condiție imperios necesară pentru existența simulației.

Apelanții mai subliniază că o asemenea înțelegere în vederea realizării simulației ar fi putut fi reținută doar în situația în care apelantul, împreună cu vânzătorul T. G. și cu pârâtul M. V. ar fi convenit să fraudeze interesele reclamantei, pe care la acea dată nu avea cum să o cunoască, nici apelantul și nici pârâtul T. G.. Tribunalul a apreciat că pentru întrunirea condiției amintite nu era necesar neapărat ca cei trei pârâți să fi urmărit fraudarea intereselor reclamantei, ci să existe o înțelegere între ei, că adevăratul cumpărător este pârâtul M. V., motivul pentru care s-ar fi urmărit disimularea identității cumpărătorului neavând nicio relevanță.

Instanța de fond nu a efectuat o analiză detailată cu privire la întrunirea acestei condiții a simulației, rezumându-se să aprecieze caracterul simulat al contractului aparent prin referire în principal la aspectul că prețul a fost plătit din contul bancar al pârâtului M. V. din banii încasați de la cumpărătorii terenurilor reclamantei, or, în opinia tribunalului, aceste argumente nu sunt de natură a justifica concluzia instanței de fond referitor la existența simulației.

Esențială apare sub acest aspect poziția pârâtului T. G., iar acesta a arătat, prin întâmpinarea formulată, că în anul 2004 a vândut o casă, curte și grădină domnului M. L. N. și a încasat prețul, conform înțelegerii cu acesta (f.84 dosar fond). În cuprinsul interogatoriului (f.130-133 dosar fond) administrat la solicitarea reclamantei D. S. Rodrigues C. A., pârâtul T. G. a arătat că M. L. N. a fost cel care a luat legătura cu el referitor la vânzarea imobilului, iar abia la o a doua vizită a fost prezent și pârâtul M. V. și posibil soția acestuia. Vânzătorul, pârâtul T. G., a mai precizat că prețul l-a negociat cu M. L. N. și a avut convingerea că pentru el se cumpără casa și nu pentru tatăl acestuia M. V., acesta din urmă nefiind de altfel prezent nici la notar cu ocazia semnării contractului.

Pârâtul M. V. a arătat cu ocazia interogatoriului (f. 154-156 dosar fond) că negocierile în vederea achiziționării imobilului s-au purtat de fiul acestuia, M. L. N., iar plata s-a făcut din contul său personal deschis la Banca Transilvania, din banii proprii ai lui M. V., întrucât i-ar fi datorat fiului său aproximativ 40.000 Euro. Nici cele arătate de pârâtul M. L. N. (f.157-161 dosar fond) nu confirmă existența vreunei înțelegeri între el, tatăl său și, respectiv, vânzătorul T. G. cu privire la dobândirea imobilului de către pârâtul M. V., chiar din contră, se susține că inițiativa cumpărării imobilului i-a aparținut lui M. L. N., el dorind să cumpere imobilul la prețul de 35.000 Euro, prețul fiind achitat de tatăl său, M. V., în contul unui împrumut intervenit între cei doi anterior.

Tribunalul a observat astfel că nici unul dintre cei trei pârâți, care în opinia reclamantei ar fi fost titularii contractului aparent și ai celui secret, nu au convenit cu privire la aspectul că pârâtul M. V. ar fi fost cumpărătorul real al imobilului, chiar din contră, toți au avut prefigurarea faptului că pârâtul M. L. N. va fi titularul dreptului de proprietate, urmând ca el și ,respectiv, soția acestuia ( el fiind căsătorit în momentul încheierii contractului) să locuiască în casa achiziționată.

Nici celelalte probe administrate în cauză nu demonstrează existența vreunei înțelegeri în simulare între cei trei pârâți, astfel toți martorii audiați la solicitarea pârâților: P. M. M. (f.217 dosar fond), Cățcăuan C. A. (f.234 dosar fond), Hener A. (f.290 dosar fond) au arătat că M. L. N. a cumpărat în anul 2004 casa, tot el împreună cu soția sa au efectuat îmbunătățirile existente la acest moment și s-au mutat în imobil. Așa cum în mod justificat au susținut și apelanții, declarația martorului P. N. Fanfany (214-216 dosar fond) se impune a fi privită cu rezerve, el având calitatea de executor judecătoresc, reclamanta însărcinându-l cu executarea silită pornită împotriva pârâtului M. V.. De altfel, declarația acestuia că pârâtul T. G. i-ar fi declarat că i-a vândut imobilul lui M. V., pe care acesta din urmă ar fi cumpărat-o pentru fiul său „întrucât așa fac părinții”, nu este de natură a determina concluzia că pârâtul T. G. ar fi avut intenția de simulare, atâta timp cât din cele relatate mai sus apare ca fiind evident că prefigurarea pârâtului T. G. a fost că M. L. N. este cumpărătorul, dar desigur sprijinit de tatăl acestuia.

Reclamanta D. S. Rodrigues C. A. prin răspunsul dat la întrebarea nr. 7 din interogatoriu (f. 135 dosar fond) a arătat că în opinia ei se justifică caracterul simulat al contractului pin aceea că din soldul contului pârâtului M. V. a rezultat că imediat după virarea sumelor de bani primiți din vânzarea terenurilor reclamantei, a doua zi sau în zilele următoare, din acestea a fost virat către pârâtul T. G. suma reprezentând prețul casei de locuit. Prin extrasele de cont depuse la dosarul cauzei rezultă indubitabil că prețul imobilului din contractul de vânzare - cumpărare nr. 2083 din 6 octombrie 2004 a fost de 1._ lei ROL (140.875 lei RON) și această sumă a fost achitată integral prin virament bancar din contul pârâtului M. V., în contul vânzătorului - pârâtul T. G., dar această plată în sine nu este în măsură a atrage caracterul simulat al contractului arătat. Este unanim admis în doctrină și în practica judiciară că plata poate fi efectuată nu doar de debitorul obligației de plată, ci și de alte persoane în favoarea debitorului, o astfel de operație juridică putând îmbrăca forma unei donații sau poate fi efectuată în contul stingerii unei datorii.

Nu în ultimul rând, tribunalul a observat că aspectul că pârâtul M. L. N. a fost cumpărătorul real al imobilului rezultă și din faptul că ulterior perfectării contractului, acesta s-a mutat împreună cu soția sa în casă, cei doi efectuând și toate lucrările de îmbunătățire, care conform declarațiilor martorilor P. M. M. (f.217 dosar fond), Cățcăuan C. A. (f.234 dosar fond), Hener A. (f.290 dosar fond) au reprezentat o investiție consistentă în imobil, iar la acest moment pârâții M. L. N. și M. A. M. și copiii acestora locuiesc în casa respectivă. Nu există elemente care să indice faptul că pârâtul M. V. ar fi intrat vreodată în posesia imobilului, că ar fi locuit în casă sau ar fi exercitat orice acte prin care să se fi considerat el însuși sau să fi fost apreciat de alții ca proprietar al imobilului respectiv.

Tribunalul a concluzionat astfel că în prezenta cauză reclamanta nu a dovedit existența unei înțelegeri de simulare care să fi intervenit între pârâții T. G., M. L. N. și M. V. cu ocazia încheierii contractului de vânzare – cumpărare autentificat nr. 2083 din 6 octombrie 2004, iar în lipsa dovedirii unui astfel de acord, cererea reclamantei de constatarea existenței simulației se impunea a fi respinsă.

Raportat la aceste concluzii, s-a apreciat că nu se mai impune o analiză a celorlalte condiții ale simulației referitoare la încheierea și forma actului secret, aspecte invocate prin cererea de apel.

Având în vedere cele evidențiate mai sus, s-a apreciat că se impune admiterea apelului declarat de pârâții M. L. N. și M. A. M. în ceea ce privește soluția instanței de fond de admitere a petitului principal al acțiunii reclamantei, urmând a fi respinsă cererea de constatare a caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții T. G., în calitate de vânzător, și M. L. N., în calitate de cumpărător, autentificat la Biroul Notarului Public C. C. D. sub nr. 2083 din 6 octombrie 2004.

Raportat însă la aspectul că acțiunea formulată de reclamanta D. S. Rodrigues C. A. conține și un petit subsidiar care, față de admiterea cererii principale, nu a mai fost analizat de instanța de fond, s-a apreciat că, determinat de modificarea soluției din hotărârea atacată, în sensul că se va respinge cererea principală, se impune ca instanța de apel să se pronunțe cu privire la cererea subsidiară de revocare a donației.

În acest sens s-a arătat deja mai sus că părțile au avut ocazia în fața instanței de fond de a administra mijloacele de probă și de a-și susține poziția procesuală și raportat la acest capăt de cerere subsidiar.

În ceea ce privește dispozițiile legale incidente cu privire la acțiunea revocatorie, reclamanta și-a fundamentat în drept solicitarea pe dispozițiile art. 975 din Codul civil din 1864, conform cărora creditorii „pot asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor”. Acțiunea revocatorie a fost definită ca fiind acea acțiune prin care creditorul cere revocarea (desființarea) pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale. Prejudicierea creditorului se concretizează în faptul că prin încheierea actelor atacate debitorul își mărește sau creează o stare de insolvabilitate. Atunci când un debitor încheie actul fraudulos cu scopul de a prejudicia un creditor viitor, acesta poate ataca actul respectiv, chiar dacă este vorba despre un act încheiat anterior nașterii dreptului său de creanță.

Analizând întrunirea condițiilor acțiunii revocatorii declanșate de reclamanta D. S. Rodrigues C. A. față de contractul de donație pentru suma de 140.875 lei RON, încheiat între pârâții M. L. N., în calitate de donatar, și tatăl acestuia, pârâtul M. V., în calitate de donator, s-a reținut că în anul 2004 între reclamanta D. S. Rodrigues C. A. și pârâtul M. V. s-au derulat raporturi juridice, pârâtul fiind împuternicit de reclamantă prin două acte notariale succesive, ca în numele ei și pentru ea, să încheie contracte de vânzare cu privire la mai multe suprafețe de teren, însumând 9,36 hectare situate pe teritoriul municipiului Bistrița. În acest context, pârâtul M. V. a încasat sume de bani de la persoanele cărora le-a vândut terenurile reclamantei, dar din sumele încasate, i-a remis acesteia doar o parte.

La data de 06.10.2014, din contul pârâtului M. V. a fost virată în contul pârâtului T. G. suma de 1._ lei ROL, reprezentând conform declarațiilor pârâților, prețul imobilului cumpărat de pârâtul M. L. N. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2083 din 6 octombrie 2004.

Ulterior, în anul 2005, reclamanta D. S. Rodrigues C. A. a depus o plângerea penală împotriva pârâtului M. V., iar prin decizia penală numărul 89 din 24 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul numărul_ s-a reținut că M. V., inculpat în dosarul penal numărul_, a indus-o în eroare pe reclamanta D. S. Rodrigues C. A., care în același dosar a avut calitatea de parte vătămată și parte civilă - în sensul că a înșelat-o în privința sumei care a reprezentat prețul terenurilor, indicându-i și plătindu-i acesteia o sumă mai mică decât cea încasată de la cumpărătorii terenurilor - a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani de închisoare cu executare și interzicerea drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a) teza a II-a și litera b) din Vechiul cod penal pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută și pedepsită de articolul 215 alineatele 1, 2, 3, și 5 din același cod, cu aplicarea articolului 74 litera a), iar în baza articolului 71 din Vechiul cod penal i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de articolul 64 litera a) teza a II-a și litera b) din același cod, pe durata executării pedepsei. Prin aceeași hotărâre M. V. a fost obligat la plata către reclamantă a sumelor de 2.000 de lei și 162.500 de euro cu titlu de despăgubiri civile, sume la care a urmat să fie calculată dobânda legală începând cu data de 7 octombrie 2004 (filele 11-22 dosar fond).

Dispoziția de virament în contul vânzătorului T. G., achitarea prețului convenit între vânzător și cumpărătorul M. L. N., reprezintă un act de donație sub forma darului manual, care potrivit art. 644 Cod civil din 1864 nu este supusă formalității actului autentic, având ca și condiții doar existența acordului de voință și tradițiunea, predarea efectivă și reală a bunului dăruit. În cazul unor sume de bani, tradițiunea poate îmbrăca și forma unui virament bancar către vânzătorului unui imobil ce urmează să îi revină donatarului, în calitate de cumpărător.

Acest act de donație, darul manual constând în transferarea din patrimoniul pârâtului M. V., în contul pârâtului T. G., a sumei de 1._ lei ROL, reprezentând prețul ce trebuia achitat de M. L. N. pentru imobilul care a intrat ulterior în proprietatea sa, a provocat un prejudiciu creditoarei - reclamanta D. S. Rodrigues C. A., întrucât a fost una din tranzacțiile care au dus la insolvabilitatea debitorului ei, a pârâtului M. V..

Pârâtul M. V. încă din anul 2004 a avut prefigurarea faptului, că odată descoperite infracțiunile sale, urmează a fi obligat la despăgubiri civile în favoarea reclamantei, chiar dacă finalizarea procesului penal a intervenit abia în anul 2010. Astfel, încă din anul 2004, pârâtul M. V. a intenționat să determine insolvabilitatea sa și să evite ca reclamanta să îl poate executa silit, iar, într-adevăr, în anul 2012 s-a și constatat de către executorul judecătoresc P. N. Fanfany faptul că pârâtul M. V. este insolvabil, neavând bunuri imobile pe numele său, nici bunuri mobile valorificabile.

Reclamanta D. S. Rodrigues C. A. are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtului M. V., constând în dispozițiile din decizia penală numărul 89 din 24 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul numărul_, prin care M. V. a fost obligat la plata către reclamantă a sumelor de 2.000 de lei și 162.500 de euro cu titlu de despăgubiri civile. Chiar dacă acest titlu de creanță datează din anul 2010, față de activitatea infracțională a pârâtului, actul donației poate fi atacat de reclamantă, în calitate de creditor, întrucât pârâtul M. V. încă din anul 2004 a avut intenția de a-și determina insolvabilitatea.

Fiind vorba de un act cu titlu gratuit, un contract de donație sub forma darului manual, nu este necesară analizarea condiției complicității terțului, în cazul de față a donatarului M. L. N., la fraudă.

În apărare față de acțiunea reclamantei în ansamblu, dar și cu privire la acest capăt de cerere subsidiar, pârâții - apelanți M. L. N. și M. A. M. au susținut că suma de 1._ lei ROL ar fi reprezentat restituirea de către pârâtul M. V. a unor sume împrumutate pe parcursul anilor de către acesta de la fiul său, M. L. N..

În acest sens s-a arătat că aceste împrumuturi au avut loc astfel: 1. Banii rezultați din prima nuntă a apelantului, cca._ lei vechi, pentru a nu-i cheltui fără rost i-a împrumutat tatălui său, pârâtul M. V., care i-a cerut pentru a-i folosi în afacerile pe care le avea; 2 B. apelantului, Szekely M., a vândut o . terenuri (a se vedea declarația martorei Hener A.), sumele obținute,_ lei vechi, fiind destinate apelantului, nepot, folosite însă tot de tatăl său, M. V., până când ar fi avut nevoie pentru locuință (a se vedea declarația martorei P. M. M. și C. A.); 3. În sfârșit, o altă sumă de bani - 14.000 USD, proveniți din vânzarea unui teren cumpărat împreună cu fosta soție a apelantului, au fost de asemenea, împrumutați pârâtului M. V., cu înțelegerea de a-i se restitui când va avea nevoie.

S-a mai arătat că nu s-au preconstituit acte de împrumut din punct de vedere probatoriu prin înscrisuri, pe de o parte pentru că niciodată nu a crezut că toate economiile apelantului, date cu bună-credință spre folosință tatălui său, vor ajunge în pericol de a fi pierdute astfel, iar pe de altă parte nu s-a gândit niciodată că în familie, între tată și fiu, au fost necesare înscrisuri.

Tribunalul a reținut că, chiar și în ipoteza operării în cauză a dispozițiilor art. 1198 Codul civil din 1864 și a constatării imposibilității preconstituirii unei dovezi scrise cu privire la perfectarea împrumuturilor, raportat la gradul de rudenie dintre cocontractanți, părțile trebuie să dovedească prin mijloace de probă concludente și convingătoare perfectarea unor astfel de contracte. Or, în prezenta cauză pârâții - apelanți M. L. N. și M. A. M. și pârâtul M. V. nu au furnizat probe care să determine convingerea tribunalului că suma de 1._ lei ROL a reprezentat restituirea unor sume împrumutate și nu o donație, dar manual, din partea pârâtului M. V..

Verificând materialul probator raportat la fiecare sumă pretins împrumutată de M. L. N., tatălui acestuia, tribunalul a observat că: despre banii rezultați din prima nuntă a apelantului, cca._ lei vechi, apelanții au susținut că această sumă i-ar fi fost împrumutată în întregime pârâtului M. V., dar martorele Cățcăuan C. A. și G. L. au arătat că pârâtul – apelant M. L. N. și prima soție au achiziționat și un teren pe raza localității G. din banii de la nuntă, contrazicând astfel parțial susținerile apelanților. Aceste două martore au aflat doar din relatările familiei M., respectiv a pârâtului apelant M. L. N., de toate aceste amănunte, ele neavând cunoștințe directe cu privire la înțelegerile intervenite dintre părți, neasistând personal la intervenirea acestor convenții.

O altă sumă pretins împrumutată de apelantul M. L. N. tatălui său a constat în cei aproximativ_ lei vechi, pe care bunica apelantului, Szekely M., i-a obținut din vânzarea unor terenuri. Din declarația martorei Hener A. rezultă, într-adevăr, că în anul 2004 soțul acesteia, Hener P., i-a dat bunicii apelantului o sumă de peste 400 milioane lei vechi, reprezentând partea bunicii din casa în care locuiește familia Hener și din terenul în suprafață de aproximativ 5 ha. Martora a aflat de la numita Szekely M. că i-a dat apelantului M. L. N. această sumă, dar martora nu a precizat nimic cu privire la modul în care apelantul a folosit această sumă de bani și nici că i-ar fi dat împrumut tatălui acestuia M. V.. Cu privire la această sumă martorele Cățcăuan C. A. și G. L. au arătat că au aflat de la apelant că a dat banii împrumut tatălui său, dar martorele nu au avut cunoștințe directe cu privire la înțelegerea dintre cei doi. O sumă mai mică, de doar 200 milioane lei vechi este menționată de martora P. M. M., dar și această martoră a avut cunoștințe directe doar cu privire la primirea sumei de către M. L. N., iar cu privire la împrumutarea acestei sume pârâtului M. V. martora a aflat doar din spusele pârâților.

În ceea ce privește ultima sumă pretins împrumutată, cei 14.000 USD, proveniți din vânzarea unui teren cumpărat împreună cu fosta soție a apelantului, tribunalul a reținut că în susținerea acestei teze pârâții - apelanți au depus la dosarul cauzei contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 15/06.01.2004, având ca obiect suprafața de 2700 mp din CF 2745 proiect G. nr. top comasat 5195/7 (identificat și prin . de proprietate nr._/29 iulie 1999); Titlul de proprietate nr._/29.07.1999; raport de expertiză; extras CF 2745, dar și un antecontract de vânzare – cumpărare, cu o anexă (f.137-148).

Tribunalul a constatat însă că pârâtul M. L. N. nu a fost parte semnatară a contractului de vânzare-cumpărare, vânzătorii fiind Raduțoiu M. D. și M. D., iar cumpărătorii B. C. și B. N.-G.. În ceea ce privește antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 4.10.1999, aceste înscris nu certifică faptul că apelantul M. L. N. și prima soție a acestuia ar fi devenit proprietarii terenului sau că ulterior ar fi încasat ei prețul arătat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 15/06.01.2004, respectiv cei 14.000 USD. De altfel, chiar și în ipoteza încasării de către pârât a acestui preț, tribunalul a reținut că acesta ar fi reprezentat contravaloarea unui bun imobil achiziționat în timpul căsătoriei, iar ulterior divorțului ar fi fost supus partajului, or pârâtul M. L. N. nu a oferit elemente lămuritoare nici în acest sens.

Față de ansamblul materialului probator administrat atât la fondul cauzei, cât și în cursul apelului (cu mențiunea că declarațiile martorilor M. P. și H. M. C. nu conțin informații relevante), s-a conchis că pârâții – apelanți M. L. N. și M. A. M. nu au demonstrat prin elemente concrete existența acestor împrumuturi între M. L. N. și tatăl acestuia M. V., declarațiile martorilor nu apar ca fiind suficient de convingătoare în acest sens, mai ales luând în considerare că martorii nu au avut cunoștințe directe cu privire la convențiile de împrumut, aflând despre acestea doar din relatările pârâților. Pe cale de consecință, tribunalul a apreciat că transferarea din patrimoniul pârâtului M. V., în contul pârâtului T. G. a sumei de 1._ lei ROL a reprezentat o donație, un dar manual în favoarea pârâtului M. L. N. și fiind îndeplinite condițiile acțiunii revocatorii prev. de art. 975 Cod civil din 1864,s-a admis cererea subsidiară formulată de reclamanta D. S. Rodrigues C. A..

Având în vedere cele arătate mai sus, văzând dispozițiile art. 480 alin.2 NCPC a admis în parte apelul formulat de pârâții M. L. N. și M. A. M. împotriva sentinței civile nr. 1108/24.06.2014 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

S-a admis capătul de cerere subsidiar al acțiunii reclamantei D. S. Rodrigues C. A., în contradictoriu cu pârâții M. V., M. L. N., M. A. M. și T. G. și s-a dispus revocarea contractului de donație sub forma darului manual pentru suma de 140.875 lei, încheiat între debitorul reclamantei – pârâtul - M. V. în calitate de donator și pârâtul M. L. N., în calitate de donatar, iar, pe cale de consecință, M. L. N. a fost obligat să plătească reclamantei D. S. Rodrigues C. A. suma de 140.875 lei și dobândă legală începând cu data introducerii acțiunii, 01.03.2013, și până la efectuarea plății.

Cu privire la dobânda legală s-a reținut că reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii legale, aferente sumei de 140.875 lei, nefiind necesară dovedirea existenței și întinderii prejudiciului cauzat prin întârzierea plății, existând prezumția că ori de câte ori un creditor a fost lipsit de folosința sumei de bani datorate de debitor el a suferit un prejudiciu. Pârâții nu au fost puși în întârziere anterior declanșării prezentului litigiu, nici nu este incidentă vreo situație de întârziere de drept, astfel că dobândă legală urmează a fi calculată de la data introducerii acțiunii, 01.03.2013, și până la plata integrală a debitului, dobândă fiind stabilită conform dispozițiilor OG nr. 13/2011.

Față de argumentele expuse mai sus, s-a respins capătul de cerere principal al acțiunii – de constatare a caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții T. G., în calitate de vânzător, și M. L. N., în calitate de cumpărător, autentificat la Biroul Notarului Public C. C. D. sub numărul 2083 din 6 octombrie 2004, ca neîntemeiat.

S-au menținut restul dispozițiilor din sentința atacată cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta M. A. M. și cheltuielile de judecată, întrucât aceste aspecte nu au făcut obiectul apelului declarat.

Raportat la soluția pronunțată, văzând și dispozițiile art. 453 alin. 2 NCPC, s-a dispus compensarea integrală a cheltuielile de judecată efectuate de părți în cursul judecării apelului.

Prin încheierea pronunțată la data de 12.02.2015 (f.76 dosar apel) s-a admis cererea de acordarea a ajutorului public judiciar formulată de pârâții - apelanți M. L. N. și M. A. M., fiind dispusă scutirea apelanților de la plata sumei de 2.218 lei datorată cu titlul de taxă judiciară de timbru stabilită pentru cererea de apel în prezentul dosar.

Conform art. 18 din OUG nr. 51/2008, cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale, iar partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume.

Admiterea în parte a apelului declarat de pârâții M. L. N. și M. A. M. nu determină în această situație particulară căderea în pretenții a reclamantei - intimate D. S. Rodrigues C. A., întrucât prin modificarea sentinței atacate, s-a admis cererea subsidiară formulată de aceasta, astfel încât nu se poate dispune obligarea ei la plata sumei de 2.218 lei în favoarea statului, această sumă rămânând conform art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008 în sarcina statului.

Reclamanta intimată D. S. Rodrigues C. A. a formulat cerere de renunțare la calea de atac a apelului și achiesare la hotărârea instanței de fond, prin care, ca urmare a completării dispozitivului sentinței civile nr. 1108/2014, prin sentința civilă nr. 1827/2014, pronunțată la data de 18 noiembrie 2014, s-a solicitat să se ia act de achiesarea la hotărârea instanței de fond, deoarece apelul formulat a rămas fără obiect.

Tribunalul, ulterior punerii în discuția contradictorie a părților, prin încheierea de ședință 30.04.2015, în baza art. 463-464 Noul Cod de procedură civilă, a luat act de renunțarea apelantei - reclamante D. S. Rodrigues C. A., la calea de atac declarată și achiesarea la hotărârea instanței de fond.

I. Revizuirea introdusă de pârâții M. L. N. și M. A. M. nu este întemeiată și se va respinge ca atare.

Articolul 509 alin. 1 pct. 1 din NCPC prevede că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Textul reprezintă o aplicare a regulii ce consfințește obligația instanței de a soluționa toate pretențiile supuse judecății, reglementată de art. 22 alin.6 din același cod. Deci, în rezolvarea revizuirii se impune necesitatea coroborării celor două norme. Interpretarea lor conduce la concluzia că, în judecata acestei căi de atac, instanța de revizuire trebuie să raporteze soluția adoptată în apel la pretențiile formulate de reclamantă în cererea introductivă și să stabilească dacă a respectat limitele cu care aceasta a învestit judecătoria și nicidecum să compare petitele apelului cu dispozițiile deciziei din apel, cum greșit precizează revizuenții.

Din verificarea acțiunii principale reiese cu claritate că s-a supus judecății o cerere principală, cu obiect simulație, și una subsidiară, dar tot cu caracter principal, de revocare a donației. În această situație, instanța de apel, decizând că prima cerere nu este întemeiată, cu consecința schimbării sentinței, sub imperativul soluționării întregii cereri de chemare în judecată, avea legal dreptul și îndatorirea, în același timp, să procedeze la verificarea cererii secunde, aflată numai în relație de subsidiaritate cu cea dintâi, pe care prima instanță nu a examinat-o și nu a soluționat-o întrucât nu avea această obligație față de soluția admiterii primei pretenții de constatare a naturii simulate a contractului de vânzare-cumpărare, prin interpunere de persoane.

Din perspectiva prevederilor indicate mai înainte, teza cazului ultra petita pretins a fi comis prin decizia 103/A/2015 nu poate fi acceptată.

Analizarea criticilor referitoare la nerespectarea de către tribunal a principiilor ce guvernează materia apelului, a regulilor privind judecata acestuia – adică limitele efectului devolutiv, neînrăutățirea situației în propria cale de atac, punerea în discuția părților a necesității administrării unor probe noi pentru justa rezolvare a cererii subsidiare, omisiunea de a se pronunța asupra unei excepții invocată de părți, soluția aleasă dintre cele indicate în articolul 480- este interzisă de norma cuprinsă în articolul 513 alin.3, unde se dispune că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Din perspectiva înțelesului strict al legii, ce nu poate fi extins în maniera dorită de revizuenți, se conchide că în revizuire nu pot fi examinate motive de nelegalitate ale deciziei dată în apel constând în pretinse greșeli de judecată, pentru că, în caz contrar, revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, s-ar transforma într-un recurs, pe care părțile din cauza de față nu îl au deschis.

II. Excepția lipsei de interes a revizuentului M. V. va fi admisă și cererea sa se va respinge în consecință.

Prin decizia nr. 103/A/2015 s-a revocat contractul de donație sub forma darului manual încheiat între M. V., donator, și M. L. N., donatar, pentru suma de 140.875 lei. M. L. N. a fost obligat să-i plătească reclamantei suma arătată.

Interesul pentru a promova revizuirea trebuie să întrunească cerințele articolului 33 din NCPC: să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Condițiile se cer îndeplinite inclusiv în privința căilor de atac. Dintre acestea, în cazul concret, nu se regăsește condiția interesului personal, deoarece tribunalul, ca efect al constatării inopozabilității donației față de creditor, nu a hotărât ca urmărirea creanței reclamantei să se efectueze asupra patrimoniului revizuentului debitor, considerând obiectul actului ca și cum n-ar fi ieșit din averea datornicului, ci l-a obligat pe donatar la plata creanței donatorului. Așadar, lui M. V. nu i s-a produs niciun dezavantaj de ordin material pentru că în sarcina lui nu s-a fixat nicio obligație.

Este de observat că între cei doi pârâți revizuenți există independență procesuală, devenind aplicabil art. 60 alin. 1 din NCPC. Obligația statornicită prin decizia de apel nu este solidară sau indivizibilă. Ei se situează pe poziții diferite, chiar divergente, dezlegare bazată pe calitățile opuse ce se deduc din raportul contractual, precum și din însăși soluția apelului, astfel că, ocolit, M. V., donator, nu poate sprijini situația donatarului, având posibilitatea de a declara revizuirea numia în scopul apărării propriilor interese.

Pe de altă parte, interesul trebuie privit exclusiv la momentul actual, ceea ce face inadmisibilă orice statuare asupra eventualelor litigii ulterioare prin care M. L. N. ar intenționa să recupereze suma la care a fost obligat de la M. V., procese întemeiate fie pe un afirmat contract de împrumut intervenit între ei, prin reaprecierea darului manual ca fiind în realitate o restituire a unei sume împrumutate de către M. L. N. în favoarea lui M. V. ( susținere ce se regăsește ca motiv de apel în dosarul nr._, neîmbrățișată însă de tribunal prin decizia a cărei revizuire se cere), fie pe îmbogățire fără justă cauză, derivată din aceeași relație convențională, cum s-a motivat de către reprezentantul primilor revizuenți cu ocazia dezbaterii acestei cauze.

Revizuenții au pierdut procesul. Prin urmare, vor fi obligați, la cererea intimatei reclamante, să-i plătească suma de 1.240 lei, fiecare câte 413,33 lei, cheltuieli de judecată justificate cu plata onorariului avocațial ( filele 70-71), acordate conform art. 451-453, 455 NCPC.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de pârâții M. L. N., CNP_ și M. A. M., CNP_, domiciliați în orașul Beclean, .. 36 C, județul Bistrița-Năsăud, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA F. & Asociații din Bistrița, .. 20, județul Bistrița-Năsăud, împotriva deciziei civile nr. 103/A/2015 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._ .

Admite excepția lipsei de interes a pârâtului M. V., CNP_, domiciliat în orașul Beclean, .. 5, ., .-Năsăud, pentru promovarea cererii de revizuire îndreptată împotriva aceleași decizii, ridicată de intimata reclamantă D. S. Rodrigues C. A., CNP_, domiciliată în municipiul Cluj-N., ., nr. 4, ., cu domiciliul procesual ales la sediul profesional al Societății civile de avocați B. & Partners, situat în Cluj-N., ., județul Cluj, și respinge cererea de revizuire în consecință.

Obligă pe fiecare revizuent să plătească intimatei D. S. Rodrigues C. A. câte 413,33 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 noiembrie 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

I. C. F. G. C. G. N.

Red./Dact.

I.C./G.N./18.11.2015

← Pretenţii. Decizia nr. 52/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD		Acţiune în constatare. Decizia nr. 64/2015. Tribunalul... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Obligaţie de a face. Decizia nr. 51/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Pretenţii. Decizia nr. 52/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Acţiune în constatare. Decizia nr. 64/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Contestaţie la executare. Decizia nr. 63/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Revendicare imobiliară. Decizia nr. 33/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Obligaţie de a face. Decizia nr. 31/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD