Acţiune în constatare. Decizia nr. 230/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 230/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 230/2015
ROMANIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR CIVIL NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.230/A/2015
Ședința publică din: 19 noiembrie 2015
PREȘEDINTE: S. I.,vicepreședinte tribunal
JUDECĂTORI: N. C.
GREFIER: H. V.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de reclamanții F. I. P. și F. I. F. împotriva sentinței civile cu nr.1945 din 11 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar civil nr._, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru reclamanții apelanți, avocat C. C. C., cu împuternicire avocațială iar pentru pârâta intimată S.C.”B. L. Energy”SRL, avocat P. R. C. cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei la fila 20, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul reclamanților apelanți, avocat C. C. C. depune la dosarul cauzei un număr de 9 planșe fotografice alb-negru, arată că pe locul asupra căruia instanța de fond a dispus instituirea servituții de trecere, familia M. a construit, după pronunțarea sentinței, o piscină pentru a obstrucționa accesul reclamanților la terenul proprietatea lor. Solicită încuviințarea efectuării unei completări la raportul de expertiză prin care același expert să comunice instanței dacă varianta stabilită prin suplimentul din 8.05.2014 mai este de actualitate sau nu și un probatoriul testimonial pentru a dovedi faptul că este obturat în totalitate accesul reclamanților pe acel drum stabilit de către expert.
Reprezentanta pârâtei intimate, avocat P. R. C. consideră că din planșele depuse de partea adversă nu rezultă cât teren a rămas pentru accesul reclamanților pe lângă acea piscină. Se opune probelor solicitate de reprezentantul apelanților, consideră că nu sunt îndeplinite condițiile legale, mai mult, locul înfundat a rezultat ca urmare a partajului intervenit anterior între părți. În situația în care instanța ar încuviința probele solicitate de reclamanții apelanți solicită la rândul său încuviințarea efectuării unei cercetări locale pentru a se verifica dacă este vorba sau nu despre un loc înfundat.
Tribunalul, după deliberare, asupra cererii în probațiune formulată de către apelanți, raportat la probațiunea deja administrată, la actele depuse și la obiectul cauzei, o apreciază ca nefiind utilă soluționării pricinii, motiv pentru care o respinge.
Reprezentantul reclamanților apelanți, avocat C. C. C. arată că nu are de formulat cereri prealabile judecării apelului.
Reprezentanta pârâtei intimate, avocat P. R. C. arată că nu are de formulat cereri prealabile judecării apelului.
Nemaifiind de formulat alte cereri, tribunalul închide faza de cercetare judecătorească și dispune judecarea apelului.
Reprezentantul reclamanților apelanți, avocat C. C. C. solicită admiterea apelului așa cum este formulat în scris, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii principale așa cum este formulată în scris, cu cheltuieli de judecată la fond și în apel reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat.
Reprezentanta pârâtei intimate, avocat P. R. C. solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea hotărârii dată de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu de avocat potrivit facturii pe care o depune la dosarul cauzei.
TRIBUNALUL
Deliberând constată:
Prin sentința civilă cu nr.1945 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul civil nr._ s-a respins, ca nefondată, acțiunea precizată formulată de către reclamanții F. I. - P. și F. I. – F. îndreptată împotriva pârâților ., S.C. B. L. Energy SRL și M. M. F. și L. G.. S-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de către S.C. B. L. Energy SRL și îndreptată împotriva reclamanților F. I. P. și I. F.. Au fost obligați reclamanții, în solidar, la plata sumei de 6.380 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intervenienta S.C. B. L. Energy SRL.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Terenul ce face obiectul prezentei acțiuni, reprezentând fondul dominant este situat în intravilanul loc. Lechința, la nr. adm. 365B, în suprafață de 700 mp (în fapt, de doar 625 mp), iar cu date de carte funciară se identifică cu nr. cadastral 287/2/1, CF nr._ Lechința, avându-i ca proprietari tabulari pe cei doi soți reclamanți.
Categoria de folosință a terenului este arabil și curți-construcții, pe o suprafață de 166 mp fiind edificată casa de locuit a reclamanților (în regim de înălțime P+1E).
Vecinătățile terenului în discuție sunt: la nord – nr. cadastral 287/1, avându-l ca proprietar tabular pe pârâtul M. M. F.; la est – statul român, la sud – nr. cadastral 287/2/2, avându-l ca proprietar pe același pârât, M. M. F. și la vest – H. A..
În beneficiul imobilului sus menționat, a fost instituit un drept de servitute de trecere (cu piciorul), pe o lungime de 75,83 m și o lățime de 1 m, înscrisă în CF nr._ Lechința, sub nr. cadastral 287/2/2, proprietar tabular al fondului aservit fiind pârâtul M. M. F..
De precizat că instituirea acestui drept s-a realizat la momentul înscrierii Actului de parcelare teren și de împărțeală, autentificat sub nr. 358/22.08.2005 de către BNP E. S., act în baza căruia cei trei coproprietari tabulari – pârâtul M. M. F., respectiv cei doi soți reclamanți – au convenit asupra partajării suprafeței totale de teren de 1.690 mp, sens în care s-au format două loturi (lotul I, în suprafață de 990 mp revenindu-i pârâtului M. M. F., iar lotul II, în suprafață de 700 mp, reclamanților).
Din probatoriul administrat în cauză și constând în aspectele reținute cu ocazia cercetării locale, în concluziile consemnate în raportul de expertiză tehnică judiciară (și a celor două suplimente la acesta), respectiv răspunsurile date la interogatoriul luat reclamanților și pârâților soți M., instanța a reținut că, în cauză, varianta optimă și cea mai puțin împovărătoare, menită să confere reclamanților accesul din drumul public cu autoturismul la imobilul lor casă de locuit este cea delimitată de către expert prin punctele F-G-G’-I-K’-K-J-J’-H, variantă ce are o lungime de cca. 37,17 metri (față de 46,9 metri ce vizează nr. topo. 24/1/2 – proprietatea tabulară a statului român și asupra căruia intervenienta are înscris un drept de superficie) și care vizează fondul aservit identificat prin nr. cadastral 287/1, înscris în CF nr. 3061/1 și avându-i ca proprietari tabular pe pârâții M. M. F. și M. L. G. (conf. suplimentului nr. I al raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză – fil.217-222 din dosar).
Varianta solicitată (și unica preferată) de către reclamanți – delimitată de punctele A-B-C-D-E – ar presupune ca servitutea de trecere cu piciorul și cu autoturismul să se instituie asupra terenului fond aservit reprezentat de nr. topo. 24/1/2, înscris în CF nr._ Lechința, în favoarea Statului Român (reprezentat în cauză prin unitatea administrativ teritorială - . asupra căruia intervenienta are un drept de superficie, situație în care lungimea traseului ar viza 46,9 metri, iar lățimea 3 metri.
Susținerile reclamanților întemeiate pe absența desfășurării de activitate (de mai bine de 10 ani) de către . SRL în imobilul cu destinația „moară” – imobil amplasat pe terenul aflat în proprietatea statului român - nu sunt în măsură să conducă la admiterea prezentei acțiuni. Aceasta întrucât – înainte de orice – la momentul parcelării terenului în suprafață de 1.690 mp, reclamanții s-au declarat de acord cu instituirea unui drept de servitute de trecere doar cu piciorul asupra fondului aservit și reprezentat de terenul ce i-a revenit pârâtului M. M. F. (cumnatul reclamantului) în urma parcelării. Au acceptat, astfel, ca imobilul teren aferent lotului 1 (potrivit actului de parcelare) să fie amplasat între două suprafețe de teren (la mijloc, practic) aflate în proprietatea pârâților soți M.. S-a întâmplat astfel întrucât – așa cum au recunoscut cu ocazia administrării probei cu interogatoriul – între părțile menționate s-au derulat discuții amiabile în baza cărora accesul reclamanților cu autovehiculul la imobilul lor casă de locuit le-a fost permis de către pârâții soți M. în modalitatea deplasării vehiculului, din drumul public principal, prin curtea interioară a casei de locuit a pârâților M. (doar așa explicându-se și poziționarea garajului la parterul casei de locuit a reclamanților, respectiv edificarea în interiorul curții soților M. a unei piscine comune, conform celor menționate în procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării la fața locului).
Reclamanții și cei doi pârâți soți M. au recunoscut, fiecare, că accederea celor dintâi cu autoturismul la imobilul lor casă de locuit s-a realizat preț de câțiva ani prin curtea interioară a imobilului construcție aparținând celor din urmă (accesul fiindu-le, ulterior, interzis, ca urmare a stării tensionate iscate între aceștia).
Relevantă pentru soluționarea cauzei este, însă, înainte de toate, conduita culpabilă a reclamanților, persoane care, prin acordul declarat cu ocazia întocmirii la notar a actului de parcelare, și-au asumat riscul înfundării terenului identificat ca Lotul 1 (cât privește accederea la acesta cu un autovehicul), suprafață pe care au edificat, apoi, imobilul casă de locuit. Au acceptat, cu aceeași ocazie, ca servitutea de trecere să se realizeze pe terenul identificat în actul de parcelare ca Lotul 2, în modalitatea parcurgerii acestuia doar cu piciorul (raportat la lățimea stabilită, de doar 1 metru), din drumul secundar.
Față de împrejurările sus menționate, nimic nu-i împiedică pe aceștia în a solicita coindivizarilor exercitarea în mod deplin a atributelor dreptului lor de proprietate, prin instituirea servituții de trecere necesară accederii la calea publică.
Dobândirea „locului înfundat” este consecința directă a acțiunii coproprietarilor care au împărțit terenul aflat inițial în indiviziune, fără a avea în vedere că accesul reclamanților cu autovehiculul nu se putea realiza decât pe limitele teritoriale ale fondului aflat în indiviziune (jurisprudența sancționând, de altfel, situațiile in care situația lotului înfundat este rezultatul modului defectuos în care coindivizarii au înțeles să sisteze starea de indiviziune asupra unui imobil ce are ieșire la calea publică).
Față de considerentele mai sus expuse și având în vedere disp. art. 616 și urm. din vechiul Cod civil, instanța a respins, ca nefondată, prezenta acțiune, respectiv a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de către . SRL.
Raportat la soluția adoptată și având în vedere solicitarea intervenientei, în virtutea disp. art. 274 din vechiul Cod de procedură civilă, au fost obligați reclamanții, în solidar, la plata sumei totale de 6.380 lei, din care 6.080 lei reprezentând onorariu avocațial (conf. facturilor nr. 0082,_ și_ - atașate concluziilor scrise), iar 300 lei onorariu expert (conf. Ordinului de plată depus la dosar).
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs în termen legal reclamanții F. I.-P. și F. I. F. solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate și în consecință având în vedere probatoriul administrat în cauză admiterea în întregimea a acțiunii introductive de instanța și:
- să se constate că imobilul înscris în c.f._ Lechința, nr. cadastral 287/2/1 proprietatea reclamanților recurenți este teren înfundat;
- să se dispună instituirea unei servituți de trecere cu piciorul și autovehicule pe întregul curs al anului, pe o lungime de 46.9 metri si o lățime de 3 metri în favoarea fondului dominant proprietatea reclamanților înscris în c.f._ Lechința, nr. cadastral 287/2/1 și în sarcina fondului aservit înscrise în c.f._ nr. cadastral 24/1/2 Lechința conform variantei inițiale din raportul de expertiza depus la data de 15.11.2012 de către expertul T. M.;
- să se dispună intabularea în cartea funciara a servituții instituite potrivit variantei din raportul de expertiza mai sus menționată.
Cu privire la cererea de intervenție formulata în cauză:
- în principal invocă excepția calității procesuale active a intervenientei cu privire la cererea de intervenție si excepția lipsei de interes a intervenientei in a formula cererea de intervenție;
- în subsidiar solicită respingerea ca nefondată a cererii de intervenție în interes propriu formulată de către pârâta . SRL întrucât servitutea instituită nu încalcă dreptul de superficie asupra terenului în imobilul cu nr.cadastral 24/1/2 care este afectat de servitute, întrucât așa cum se poate observa din extrasul de carte funciara_ Lechința anexat raportului de expertiza, cu privire la acest teren nu exista niciun fel de sarcini.
Consideră că restul variantelor de servitute efectuate în cauză nu au niciun fel de relevanță întrucât varianta solicitată de către ei a fost agreată de către proprietarul tabular și nu este afectat în niciun fel dreptul de superficie al intervenientei.
Pe de altă parte cererea de intervenție in interes propriu este inadmisibila așa cum a fost ea formulata, având in vedere următoarele:
Conform art.50 din C. de la 1865 cererea de intervenție principală trebuie să respecte condițiile de forma ale cererii de chemare in judecata, astfel cum sunt ele evidențiate in art.112 C. de la 1865, ea având caracterul unei veritabile acțiuni civile.
Prin cererea de intervenție în interes propriu terțul intervenient trebuia să invoce o pretenție proprie, fapt ce nu a fost făcut. Prin urmare, din punct de vedere formal și al conținutului, intervenția în interes propriu constituie o veritabilă acțiune civilă. Din punct de vedere tehnic procedural, intervenția în interes propriu presupune ca intervenientul să pretindă ca prin hotărârea ce se pronunță să i se recunoască lui un drept în legătură cu bunul obiect al litigiului, să solicite obligarea părții din acțiunea principală la o anumită prestație, fapt ce nu este de asemenea îndeplinit în prezenta cauză.
Având în vedere cele mai sus menționate și modul cum a fost formulată și soluționată cererea de intervenție, finalitatea acesteia nu poate fi decât respingerea ei, pe considerentul că prin aceasta terțul nu invocă un drept propriu.
Intervenienta . SRL, formulat și depus la dosarul cauzei în termen legal întâmpinare prin care a solicitat :
Respingerea recursului formulat de către reclamanții F. I. P. si F. I. F. împotriva sentinței civile nr. 1945/2014 pronunțata de Judecătoria Beclean la data de 11.12.2014 ca fiind nefondat si menținerea in totalitate a hotărârii atacate ca fiind legala si temeinică, cu cheltuieli de judecată pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește fondul cauzei:
Prin recursul formulat, recurenții F. I. P. si F. I. F. au solicitat modificarea în totalitate a sentinței civile nr. 1945/2014 pronunțată de Judecătoria Beclean la data de 11.12.2014, în sensul admiterii în întregime a acțiunii introductive de instanța prin care s-a solicitat constatarea caracterului de loc înfundat al terenului înscris în c.f._ Lechința, nr. cadastral 287/2/1 - proprietate a recurenților, respectiv, dispunerea instituirea unui drept de servitute de trecere.
Criticile formulate de recurenți în ceea ce privește hotărârea instanței de fond sunt in totalitate netemeinice, pentru următoarele motive:
Recurenții arată în motivarea recursului faptul ca instanța de fond a menționat in mod greșit in motivarea hotărârii atacate faptul ca intervenienta are un drept de superficie asupra terenului înscris in cf_ Lechința, fapt care ar atrage netemeinicia hotărârii. Analizând întregul cuprins a motivării, se poate deduce fără putința de tăgadă că motivele care au stat la baza respingerii cererii reclamanților de către instanța de fond sunt cu totul altele decât existenta sau inexistenta unui drept de superficie înscris în cartea funciara. Astfel, motivul respingerii cererii de chemare in judecata este neîndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru instituirea unui drept de servitute, respectiv faptul că terenul proprietate a recurenților nu reprezintă un loc înfundat si nicidecum faptul că aceasta are un drept de superficie asupra lotului asupra căruia recurenții au solicitat instituirea respectivului drept.
Instanța de fond a analizat probele aflate la dosarul cauzei și a concluzionat că recurenții nu au accesul auto la proprietatea acestora ca urmare a faptei proprii și nu că au fost siliți de împrejurări. Așadar, instanța de fond a analizat îndeplinirea condițiilor legale în vederea acordării unei servituți de trecere, având în vedere existenta sau inexistenta calității de „loc înfundat" al fondul în favoarea căruia se solicită servitutea.
Din prevederile art. 616 cod civil rezultă că servitutea de trecere poate fi solicitată doar de proprietarul al cărui loc este înfundat. Textul de lege explică noțiunea de „loc înfundat", respectiv, locul care nu are ieșire la calea publică. Totodată, același text de lege prevede și condițiile în care se poate constitui această servitute, stabilind în sarcina celui care deține „locul înfundat" obligația de a-1 despăgubi pe proprietarului fondului aservit pentru pagubele ce i le-ar cauza.
Loc înfundat întâlnim în situația în care proprietarul al cărui loc este înfundat „nu mai are nicio alta ieșire la calea publică". Pentru a fi considerat un loc înfundat se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: înfundarea sa existe la momentul in care se introduce acțiunea confesorie și înfundarea sa nu se datoreze faptei proprietarului locului înfundat.
Aceasta din urma condiție trebuie interpretata în sensul că pentru a da loc de trecere pe locul altuia, înfundarea trebuie sa fie naturală, adică străină de fapta titularului locului înfundat sau autorului său. Astfel, în situația în care înfundarea locului este datorată partajării voluntare a unui teren sau dezmembrării terenului si înstrăinării unei parcele, fără a se stabili o servitute de trecere prin actul de partaj sau de vânzare-cumpărare, acesta nu se considera un loc înfundat.
Cererea de creare a unei servituți de trecere nu poate fi adresată vecinilor fondului „dominant", ci doar copărtașilor acestui fond, sau după caz, dobânditorului parcelei, care o vor datora fără drept de despăgubiri, în cazul nostru, cererea de creare a servituții se poate introduce numai împotriva paraților M. M. F. si M. L. G..
Așadar, instanța de fond, analizând susținerile reclamanților si probațiunea administrată în cauză, respectiv înscrisurile, interogatoriul reclamanților si paraților M. M. F. si M. L. G., prin prisma condițiilor prevăzute de art. 616 C.civ., si, având în vedere documentația cadastrală pentru înscriere in cartea funciara terenuri, întocmită pentru beneficiarii: F. I.-P., F. I.-F. si M. M. F., documentație înregistrată la OCPI Bistrița-Năsăud sub nr. 4890/27.07.2005, mai exact, propunerile de dezmembrare întocmite de C. Constanta, a concluzionat în mod temeinic si legal ca terenul în suprafață de 700 mp, având nr. cadastral 287/1, aflat în proprietatea reclamanților nu are caracter de „loc înfundat"., pe de-o parte deoarece este deja stabilita o servitute de trecere cu piciorul - e adevărat fără acces auto -, pe de alta parte, deoarece aceasta situație a fost provocata de însăși proprietarii „locului înfundat", respectiv, reclamanții au fost aceia care au fost de acord cu partajarea lotului de teren, conform documentației cadastrale menționate.
Astfel, conform propunerilor de dezmembrare, expertul cadastral a prevăzut o servitute de trecere, in favoarea nr. cadastral 287/2/1, în sarcina terenului in suprafața de 990 mp, având nr. cadastral 287/2/2, aflat in proprietate lui M. M. F., constând . acces cu lungimea de 75,83 m si lățime de 1 m.
Faptul ca la acel moment recurenții nu au fost suficient de diligenți pentru a-si asigura si accesul auto, nu înseamnă ca aceștia au dreptul să solicite grevarea unui alt teren prin stabilirea unui drept de servitute asupra unui alt fond aservit, in funcție de interesele si conveniența acestora. Legea este foarte clara si explicita in acest sens.
Așa cum s-a arătat în doctrină și în jurisprudență, se consideră că lotul nu este înfundat atunci când deja exista o servitute de trecere, chiar daca aceasta nu este, în fapt, utilizată. Or, in speța, servitutea instituită deja deși nu este utilizata de reclamanți, face ca locul reclamanților să nu aibă caracterul de loc înfundat.
De asemenea, se mai arată că cei trei beneficiari ai lucrării cadastrale pentru dezmembrare erau coproprietari pe cote-părți ai terenului in suprafața totala de 1690 mp, teren care a fost împărțit și dezmembrat conform celor arătate mai sus.
De altfel, însăși reclamanții, în motivarea acțiunii, arată că sunt „proprietari asupra imobilului teren in suprafața de 700 mp situat in localitatea Lechința, înscris in cf 2642 Lechința, nr. cadastral 278/2/1, imobilul fiind dobândit in 2005, in cota de 1/1 cu titlu de ieșire din indiviziune, fapt care rezultă din extrasul de carte funciară atașat prezentei acțiuni". În consecință, putem trage concluzia ca lucrarea cadastrală arătată a fost operată și în cartea funciară, conform propunerilor și expertului cadastral. Iar dacă reclamanții nu au înțeles sa își valorifice dreptul de acces prevăzut de expert si convenit cu fostul coproprietar M. M. F. nu înseamnă că aceștia ar avea, în schimb, posibilitatea de a solicita aplicarea art. 616 Cod civil în ce privește terenul învecinat deținut in proprietate de . căruia ea are constituit un drept de superficie și folosință.
Practic, cei trei coproprietari ai suprafeței de 1690 mp au hotărât să înceteze coproprietatea pe cale amiabila, stabilind de comun acord modul de împărțire concretă a terenului aflat în coproprietate. Astfel, aceștia au avut posibilitatea de a împărți terenul respectiv, astfel încât niciunul dintre loturi să nu devină „loc înfundat", ceea ce s-a si întâmplat (conform Documentației cadastrale arătate anterior). Faptul că la acel moment reclamanții nu au fost suficient de diligenți pentru a stabili o servitute de trecere cu piciorul si acces auto, nu înseamnă ca, în prezent, îi îndreptățește să ceară stabilirea unei servituți in așa fel încât să nu afecteze loturile care făceau parte din lotul inițial de 1690 mp, încercând sa păgubească . afecteze dreptul nostru de folosința, datorita propriei neglijente si culpe.
Cu toate acestea, reclamanții susțin că lotul lor nu are acces la calea publică, motiv pentru care au formulat prezenta acțiune împotriva intervenientei si Comunei Lechința, arătând că servitutea cu lățime de 1 metru nu deservește suficient accesul acestora la imobilul proprietate personala, dorind si un acces cu autovehiculul.
Deși așa cum rezultă din expertiza administrată în cauză - suplimentul la raportul de expertiza, depus la data de 29.04.2014 de expertul topograf T. M., din cercetarea la fata locului efectuată de instanța de judecată și din interogatoriul reclamanților și pârâților M. M. F. și M. L. G., atât în prezent cât si după împărțirea terenului în cele 3 loturi, reclamanții folosesc calea de acces deja amenajata pe terenul proprietate a paraților M. M. F. și M. L. G., aceștia solicită o noua servitute de trecere, încercând să-și extindă în mod nelegal folosința și asupra terenurilor aflata deja în folosința intimatei.
Chiar dacă lotul reclamanților ar fi rămas într-adevăr fără o cale de acces la drumul public, ca urmare a ieșirii din indiviziune, tot nu s-ar fi putut face aplicarea art. 616 Cod civil, deoarece acest lucru s-ar fi datorat in exclusivitate faptei proprii a reclamanților, de a conveni asupra unei astfel de situații. Practic, in motivarea acțiunii reclamanții își invoca propria culpa în ce privește lipsa unei cai de acces la calea publica.
Pe de alta parte, dacă s-ar accepta că terenul reclamanților ar reprezenta un loc înfundat (fapt care nu corespunde realității), și ar fi necesară și legală instituirea unei servituți, trebuie avute în vedere condițiile legale de stabilire a acestei servituți: respectiv, calea cea mai scurtă la drumul public.
În speță, a fost administrat un al doilea supliment de expertiza în care s-a solicitat expertului topograf să determine care e calea cea mai scurtă la drumul public. În conformitate cu concluziile expertului, calea cea mai scurtă de ieșire a reclamanților la drumul public este pe proprietatea pârâților M. M. F. și M. L. G., conform variantei delimitată de expert prin punctele F-G-G -I-K -K-J-J -H, drum care este deja amenajat. Mai mult decât atât, conform interogatoriului administrat în cauză (întrebarea si răspunsul nr. 6) pârâții M. M. F. și M. L. G. recunosc că a existat o înțelegere verbală, la momentul construirii casei reclamanților, între aceștia și reclamanți de a se permite accesul cu piciorul și auto pe proprietatea lor.
În consecință, instanța de fond a respins in mod temeinic si legal cererea de chemare in judecata a reclamanților, arătând ca „relevanta pentru soluționarea cauzei este, insa, înainte de toate, conduita culpabila a reclamanților, persoane care, prin acordul declarat cu ocazia întocmirii la notar a actului de parcelare, si-au asumat riscul înfundării terenului identificat ca Lotul 1 (cat privește accederea la acesta cu un autovehicul), suprafața pe care au edificat, apoi, imobilul casa de locuit. Au acceptat, cu aceeași ocazie, ca servitutea de trecere sa se realizeze pe terenul identificat in act de parcelare ca Lotul 2, în modalitatea parcurgerii acestuia doar cu piciorul (raportat la lățimea stabilita, de doar un metru), din drumul secundar."
Totodată, în mod corect, instanța de fond a reținut ca fata de împrejurările arătate, nimic nu-i împiedica pe reclamanți in a solicita coindivizarilor exercitarea in mod deplin a dreptului lor de proprietate, prin instituirea servituții de trecere necesara accederii la calea publica. Dobândirea „locului înfundat" este consecința directa a acțiunii coproprietarilor care au împărțit terenul aflat inițial in indiviziune, fără a avea in vedere ca accesul reclamanților cu autovehiculul nu se putea realiza decât pe limitele teritoriale ale fondului aflat in indiviziune - jurisprudența sancționând, de altfel, situațiile in care situația locului înfundat este rezultatul modului defectuos in care coindivizarii au înțeles sa sisteze starea de indiviziune asupra unui imobil care are ieșire la calea publica.
Totodată, susținerea recurenților ca expertul in cauza a constatat la punctul 13 din raportul de expertiza ca imobilul proprietate a reclamanților este înfundat din cauze independente de voința acestora, nu poate fi luata in considerare deoarece expertul are ca îndatorire analizarea aspectelor de fapt care necesita cunoștințe de specialitate si nicidecum interpretarea legii. Acesta este atributul exclusiv al instanței, în luarea unei hotărâri, coroborând și probele aflate la dosarul cauzei.
Din aceste probe nu rezultă în niciun caz ca locul terenul proprietate a recurenților a devenit un loc înfundat independent de intenția si faptele acestora. Dimpotrivă, aceștia au acceptat, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, situația lipsei de acces auto la proprietatea acestora, la momentul ieșirii din indiviziune.
În ce privește excepția calității procesuale active precum si excepția lipsei de interes a intimatei, solicită respingerea acestora pentru următoarele considerente:
Așa cum se poate constata din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, cadrul procesual inițial stabilita de reclamanți nu a fost cel corect, pârâta Enel Greenpower România SRL nemaiavând calitate procesuala activă, deoarece continuatoarea personalității sale în ceea ce privește imobilul aflat in litigiu a fost intervenienta. Așadar, a formulat o cerere de intervenție în interes propriu având ca obiect protejarea și respectarea dreptului de superficie și folosință deținut pe terenul asupra căruia recurenții au solicitat instituirea unui drept de servitute cu piciorul și cu autovehiculul. În acest context, nu se poate discuta de o eventuală lipsă a calității procesuale active a intervenientei și nici de o lipsa a interesului. Dimpotrivă, având în vedere atitudinea Consiliului Local Lechința, care a fost de acord cu dezmembrarea dreptului de proprietate a statului fără măcar să aibă documentele necesare sau fără a face dovada unui consimțământ legal - in lipsa unei hotărâri de consiliu local în acest sens sau alt document care să ateste exprimarea unui consimțământ valabil – intervenienta a fost nevoită să utilizeze căile legale pentru a-si apăra drepturile și interesele, prin intermediul acestei cereri de intervenție în interes propriu.
Ulterior, reclamanții au constatat că intervenienta trebuia să fie chemată in judecata ca pârâtă, însă aceștia au formulat extinderea de acțiune fata de ea după ce s-a formulat cererea de intervenție in interes propriu.
Având in vedere faptul că intervenienta nu are calitatea de proprietară asupra terenului, ci are numai un drept de superficie și folosință asupra terenului, Statul Român fiind proprietar, singura modalitate juridică de a își apăra aceste drepturi a fost introducerea unei cereri de intervenție în interes propriu.
În concluzie, având în vedere toate aspectele prezentate, solicită respingerea recursului și menținerea în totalitate a hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din 8 octombrie 2015, văzând obiectul pricinii, tribunalul a calificat calea de atac ca fiind apelului și nu recursul cum greșit a menționat prima instanță, cauza de față nefăcând parte din categoriile enumerate de art. 2821 din Codul de procedură civilă.
Apelul declarat de către reclamanți este nefondat și urmează a fi respins în considerarea prevederilor art. 296 din codul de procedură civilă și a argumentelor ce succed.
În primul rând se impun a fi analizate motivele de apel vizând lipsa calității procesuale active, respectiv a interesului intervenientei . SRL de a promova cererea de intervenție ce a fost admisă de prima instanță.
Raportat la specificul cererii de intervenție în interes propriu, trebuie subliniat faptul că interesul și calitatea intervenientului de a participa la un proces pendinte, se analizează cu ocazia admiterii în principiu a solicitării.
În cauză, la termenul din 22 septembrie 2011 (f.79), instanța de fond a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu statuându-se asupra dreptului și interesului intervenientei de a participa la prezentul proces, iar încheierea de la acea dată nu a fost atacată în condițiile art. 52 alin.2 din Codul de procedură civilă, rămânând astfel irevocabilă.
Pe de altă parte, deși intervenienta are înscris în cartea funciară dreptul de folosință asupra terenului de 105 mp nr. top 23/2/3, aflat sub construcția moară (f.26 dosar fond), interesul său în promovarea cererii de intervenție este legitim și actual, aceasta fiind formulată pentru asigurarea bunei utilizări a construcției sale, de vreme ce traseul servituții pretinse de reclamanți trece exact prin fața ușii de acces al imobilului moară, proprietatea pârâtei, așa cum lesne se poate observa din planșa foto depusă la fila 145 din dosarul de fond, suprafața fiind folosită în mod evident de către intervenientă.
Oricum, independent de participarea în cauză a intervenientei, instanța era în măsură să admită cererea de chemare în judecată doar în cazul în care erau întrunite cerințele prevăzute de lege, simpla lipsă de opoziție a proprietarului tabular, nefiind suficientă pentru stabilirea judecătorească a servituții.
Pe fond, așa cum judicios a reținut și prima instanță, în cauză nu sunt întrunite condițiile legale pentru instituirea servituții de trecere solicitate de reclamanți.
Deși terenul aparținând reclamanților este un lot înfundat în privința accesului auto și cu atelaje, aceștia nu sunt în măsură să solicite trecere peste terenul învecinat, întrucât prin bună învoială, cu ocazia partajului realizat pe cale notarială, prin actul autentificat cu nr.358/2005, au înțeles să-și delimiteze proprietatea în așa fel încât nu au un astfel de acces la drumul public, înțelegând să-și constituie doar o servitute de trecere cu piciorul peste terenul ce a revenit copartajantului M. M. F.. De observat că imobilul inițial indiviz, cu nr. cadastral 287/2 avea acces la două drumuri publice, atât pe latura de nord cât și pe cea de sud (f.41).
Cu toate acestea, reclamanții au consimțit să efectueze ieșirea din indiviziune în așa fel încât lotul ce le-a revenit să nu aibă acces la calea publică și au păstrat doar acea servitute de trecere cu piciorul ce este înscrisă în cartea funciară și la acest moment. Așa fiind, solicitarea de a se institui o trecere auto peste un alt teren decât cel ce aparține copartajantului este total nejustificată.
În acest sens, nu are importanță natura construcțiilor edificate de foștii coindivizari și nici deteriorarea relațiilor de bună vecinătate între aceștia, reclamanții având posibilitatea de a solicita pe cale judecătorească constituirea servituții de trecere auto pe terenul pârâților M., în completarea celei cu piciorul deja existente, aceasta fiind de altfel și calea cea mai scurtă de acces la drumul public, așa cum a relevat expertul ( schița de la fila 132). Deși ulterior au fost chemați în judecată și proprietarii nr. cadastral 287/1, respectiv foștii coindivizari, reclamanții nu au înțeles să solicite cea mai scurtă variantă de servitute și cea care este singura legală prin prisma celor mai sus reținute. Este inadmisibil ca reclamanții, folosindu-se de propria culpă, să accepte la partajul voluntar un lot înfundat, pentru ca apoi să solicite drept de trecere peste imobile aflate în proprietatea unor terțe persoane,
În motivele căii de atac reclamanții apelanți au invocat și pretinsul acord al autorităților locale, terenul învecinat ce urma a fi fond aservit fiind proprietatea Statului Român și în mod necontestat aparținând domeniului privat al comunei Lechința. În această privință tribunalul reține că acest acord se manifestă printr-o simplă adresă (f.161), întocmită în numele consiliului local și semnată de primar respectiv consilierul juridic, fără a avea la bază o hotărâre a autorității administrative locale, care să permită efectuarea unui act de administrare în sens larg ( cum este cel al grevării unui imobil aflat în domeniul privat al statului) conform art. 36 alin.2 lit.c și 45 din Legea nr. 215/2001. Prin urmare, nu s-a făcut dovada unui consimțământ valabil al autorității competentă să administreze domeniul privat al comunei, care să constituie o achiesare la pretențiile reclamantului, care să fi premisa pronunțării unei hotărâri prin înțelegerea părților.
De altfel, dacă există un astfel de consimțământ, așa cum susțin apelanții, nimic nu îi împiedică să constituie un drept de folosință sau chiar de servitute, pe cale convențională nefiind necesară procedura judiciară.
Fiind în culpă procesuală, apelanții vor fi obligați în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, să plătească intimatei suma de 2800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial (f.40).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții F. I.-P. și F. I. F. domiciliați în ., Județul Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile cu nr.1945/11.12.2014 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar nr._ .
Obligă apelanta să plătească intimatei S.C."B. L. Energy"SRL suma de 2800 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.11.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. I. N. C. H. V.
Red./tehnored. S.I.4ex
08.01.2015
Jud fond:V. M.L.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 260/2015. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 216/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD → |
|---|
