Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 337/2013. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 337/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 717/193/2011

Dosar nr._ acțiune în răspundere

ROMÂNIA delictuală

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din 19 martie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE L. L.

Judecător G. B.

Judecător D. A.

Grefier C. B.

Decizia civilă nr. 337 R

Pe rol judecarea cererii de recurs formulate de reclamantul P. I., în contradictoriu cu intimatul pârât A. V. și cu intimatul intervenient în nume propriu S. Județean de Ambulanță B. împotriva sentinței civile nr. 243 din 16.01.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul reclamant P. I. personal, precum și avocat F. L. G. pentru intimatul lipsă, lipsind și celelalte părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile și obiectul pricinii, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită și că s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constatând terminată cercetarea judecătorească instanța acordă cuvântul asupra fondului recursului.

Reclamantul P. I. solicită admiterea recursului și acordarea daunelor conform motivelor de recurs.

Avocat F. L. G. pentru intimat solicită menținerea celor înscrise în întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat, conform art. 312 al. 1 Cod proc. civilă, menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse la dosar.

TRIBUNALUL

Prin acțiunea civilă formulată la Judecătoria B., înregistrată în data de 19.01.2011, sub nr._, reclamantul P. I. a chemat în judecată pe pârâtul A. V., solicitând obligarea acestuia la plata sumei e 25.000 lei reprezentând daune materiale, cu cheltuieli de judecată.

Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria B., prin sentința civilă nr. 243 din 16 ianuarie 2012 a admis în parte acțiunea precizată, ce are ca obiect pretenții bănești (daune morale), formulată de reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâtul A. V., și intervenientul în interes propriu S. Județean de Ambulanță B., a admis cererea de intervenție în interes propriu, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de daune morale, iar intervenientului suma de 353,20 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006,persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.

S-a reținut că această dispoziție legală specială nu reprezintă altceva decât o aplicație a dreptului comun în materie de răspundere civilă delictuală prevăzut de art. 998 C.civ., potrivit cărora cel care a cauzat, intenționat sau nu, un prejudiciu unei alte persoane, este obligat să-l repare.

Având în vedere aceste motive, instanța, a admis cererea de intervenție în interes propriu și a obligat pârâtul să plătească intervenientului suma de 353,20 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul P. I., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că acesta ar fi solicitat în cauză în calitate de pârât, și martor și a numitului R. V. I., aspect pe care prima instanță l-ar fi nesocotit, că în timpul procesului ar fi fost, în schimb audiată ca martor mama acestuia, R. R., care este nevăzătoare.

A arătat că recurentul dorește obligarea sa la plata contravalorii prejudiciului material pe care l-ar fi suferit, constând în cheltuielile de drum, estimate la 280 lei și cele făcute în vederea întocmirii certificatului medico legal, estimate la 38 lei, cât și contravaloarea cheltuielilor făcute în scopul remunerării persoanei care i-ar fi lucrat recurentului pământul pe perioada celor 15 zile de îngrijiri medicale, estimat la 480 lei, recurentul precizând că ar fi plătit câte 30 lei pe zi. Totodată, recurentul a solicitat și obligarea sa la plata contravalorii prejudiciului moral pe care i l-ar fi provocat în cuantum de 2500 lei.

Analizând motivele de recurs și probele administrate, instanța de control judiciar constată că temeinic și legal, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt, care răspunde în totalitate la motivele de recurs invocate de către recurent.

Din cercetarea cuprinsului ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, din data de 08.12.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria B. în dosarul 5327/P/2009 reiese că, în data de 11.02.2010, a fost confirmată începerea urmăririi penale împotriva numitului A. V. (pârâtul din prezenta cauză), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, constând în aceea că, la data de 21.10.2009, în jurul orei 1800, învinuitul l-a lovit cu pumnul în zona feței pe partea vătămată P. I. (reclamantul din prezenta cauză), cauzându-i leziuni ce au necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, aspect ce rezultă din certificatul medico-legal nr. 1255/26.10.2009 întocmit de S. de Medicină Legală B..

Reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în daune morale, bazată pe răspunderea delictuală a pârâtului, conform art. 998 - 999 C.civ., pentru a cărei admisibilitate se cer a fi întrunite cumulativ mai multe condiții: existența unei fapte ilicite din partea pârâtului, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența și imprudența cu care a acționat.

Practica și literatura juridică sunt unanime în a considera că prin „faptă” se înțelege acțiunea sau inacțiunea, iar prin „vinovăție” fiind pe tărâmul răspunderii civile, pentru antrenarea integrală a acesteia, nu există o preocupare specială pentru a o sublinia forma vinovăției, ci se face o simplă referire generală la existența culpei.

Din actele aflate la dosar, instanța reține că reclamantul a dovedit în mod cert evenimentul produs - fapta ilicită.

Se reține de către instanță, drept premisă a soluționării litigiului că organele de urmărire penală au stabilit că pârâtul A. V. este autorul unei fapte cu relevanță penală și, mai ales, cu urmări păgubitoare pentru persoana vătămată. Împrejurarea că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului și aplicarea unei sancțiunii cu caracter administrativ este producătoare de efecte doar în ceea ce privește răspunderea penală, neavând importanță sub aspectul răspunderii civile. Pe de altă parte, chiar dacă în cauză nu s-a pronunțat o sentință penală definitivă, care să atragă incidența prevederilor art. 22 alin. 1 C.pr.pen., instanța civilă este ținută de constatările din dosarul de urmărire, cel puțin până la proba contrară, probă care nu a fost produsă în cauză.

Referitor la prejudiciul(rezultatul negativ suferit de o persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană) produs, instanța reține că potrivit teoriei și practicii judiciare, acesta reprezentă rezultatul dăunător, de natură patrimonială sau nepatrimonială, al încălcării drepturilor subiective/intereselor legitime ale unei persoane. Dacă prejudiciul poate fi apreciat în bani, el este unul patrimonial, acesta putând rezulta însă și din lezarea unui drept nepatrimonial (lezarea sănătății/integrității fizice).

Instanța a reținut că în practica și teoria de specialitate, dauna morală s-a definit ca prejudiciu extrapatrimonial, respectiv ca vătămare a valorilor și drepturilor strâns legate de personalitatea umană.

Se mai precizează că, spre deosebire de situația daunelor materiale, în evaluarea prejudiciului moral nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele, pe orice plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală (C. S., C. B. - D. civil. Teoria generală a obligațiilor, Ed. Hamangiu, 2008. pag. 153) și că aplicând aceste condiții situației de fapt din prezenta cauză, s-a reține că pârâtul A. V., cu vinovăție, a cauzat reclamantului P. I. un prejudiciu moral evaluat la suma de 500 lei reprezentat de durerea fizică datorată agresiunii, disconfortul somatic și psihic, precum și situația umilitoare de a fi fost agresat în public, prejudiciu produs în urma agresiunii cauzată de pârât în data de 21.10.2009.

A arătat că raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu cauzat există, ca o consecință directă a faptului că prin fapta de lovire s-a produs în persoana reclamantului o durere fizică, precum și o diminuare a încrederii în sine, fiind pus în situația umilitoare de a fi fost agresat în public.

În privința vinovăției pârâtului în producerea pagubei, se constată că aceasta a fost stabilită, în principal, pe baza probelor administrate. În plus, în cauză nu au fost dovedite eventuale cauze exoneratoare de răspundere.

S. Județean de Ambulanță B. a depus un înscris la dosar, menționând că se constituie parte civilă cu suma de 353,20 lei pentru transportul și asistența sanitară acordată pacientului P. I., invocându-se dispozițiile art. 313 din Lg. nr. 95/2006. Pentru termenul de judecată din data de 11.11.2011 S. Județean de Ambulanță B. a depus o precizare la dosar, menționând că înscrisul depus pentru termenul din data de 30.09.2011 reprezintă a cerere de intervenție în interes propriu, depunând fișa de solicitare urgență prespitalicească nr._/21.10.2009.

În drept, instanța a reținut că potrivit art. 313 din Lg. nr. 95/2006: persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.

Această dispoziție legală specială nu reprezintă altceva decât o aplicație a dreptului comun în materie de răspundere civilă delictuală prevăzut de art. 998 C.civ., potrivit cărora cel care a cauzat, intenționat sau nu, un prejudiciu unei alte persoane, este obligat să-l repare.

Având în vedere aceste motive, instanța, urmează să admită cererea de intervenție în interes propriu și va obliga pârâtul să plătească intervenientului suma de 353,20 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod proc. Civilă, instanța de control judiciar va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul recurent P. I., împotriva sentinței civile nr. 243 din 16.01.2012 a Judecătoriei B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul recurent P. I., în contradictoriu cu intimatul pârât A. V. și cu intimatul intervenient în nume propriu S. Județean de Ambulanță B. împotriva sentinței civile nr. 243 din 16.01.2012 a Judecătoriei B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 martie 2013.

Președinte, Judecători, Grefier,

L. L. G. B. D. A. C. B.

Red.G.B./24.06.2013

Judec.C. C. M.

Dact.C.B./25.06.2013

2 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 337/2013. Tribunalul BOTOŞANI