Atribuire beneficiu contract de inchiriere. Decizia nr. 96/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 96/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 1657/193/2012
Dosar nr._ Atribuire beneficiu contract
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 20 mai 2013
Instanța compusă din:
Președinte - M. A.
Judecător – M. C.
Grefier – B. C.
Decizia civilă nr. 96 A
Pe rol judecarea apelului civil declarat de pârâtul apelant P. G., în contradictoriu cu reclamanta intimată P. S., împotriva sentinței civile nr. 895 din 28.01.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect atribuire beneficiu contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul P. G., lipsă fiind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile și obiectul pricinii arătând că procedura de citare este legal îndeplinită.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul asupra fondului.
Pârâtul apelant P. G. solicită admiterea apelului, arătând că este nemulțumit de evacuarea sa din imobil din luna decembrie, moment de la care în apartamentul său s-a instalat cumnata sa. A arătat că în data de 30 mai are stabilit termen în dosarul de partaj și că și reclamanta ar putea locui în această perioadă la fratele său, care are în proprietate două imobile, că el lucrează în 3 schimburi și că nu are posibilitatea de a întâlni cu soția sa. A mai arătat că prima instanță a apreciat declarația mamei sale ca fiind subiectivă, însă consideră că la fel de subiectivă poate fi apreciată și declarația fratelui reclamantei
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. înregistrată în data de 02.02.2012 sub nr._, reclamanta P. S. a chemat în judecată pe pârâtul P. G. solicitând ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să se atribuie reclamantei beneficiul locuinței conjugale situată în mun. B., .. 26, . și evacuarea pârâtului din imobil, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că, prin sentința civilă nr. 5390 din 07.09.2009 a Judecătoriei B., s-a declarat desfăcută căsătoria încheiată între părți din culpa exclusivă a pârâtului, minorul rezultat din căsătorie fiind încredințat spre creștere și educare reclamantei. După pronunțarea hotărârii de divorț, părțile au continuat să locuiască în același imobil, proprietate comună, iar pârâtul nu și-a schimbat comportamentul, dimpotrivă a continuat să consume băuturi alcoolice, să provoace scandaluri și să exercite acte de violență asupra fostei soții și a fiului părților.
S-a arătat că, datorită comportamentului pârâtului, fiul părților este extrem de traumatizat, a fost spitalizat de mai multe ori, iar la ultimul control medical i s-a recomandat un examen psihologic din cauza stresului familial. De asemenea, atmosfera tensionată de la domiciliu își pune amprenta și asupra activității reclamantei de la locul de muncă, aceasta având în subordine un număr de 32 de angajați, iar activitatea pe care o desfășoară necesită multă atenție și precizie.
S-a precizat că, dat fiind conduita reprobabilă a pârâtului, în mai multe rânduri, reclamanta a solicitat intervenția organelor de poliție, pârâtul fiind avertizat ori sancționat de fiecare dată însă, în ultima vreme, a renunțat a mai apela la poliție întrucât tot persoana sa a trebuit să plătească amenzile contravenționale primite de pârât.
Se susține că pârâtul nu contribuie cu absolut nimic la cheltuielile de întreținere, nu cumpără alimente, nu își prepară hrană, însă înțelege să o consume pe cea pregătită de reclamantă.
În final, se argumentează că nu mai este posibilă conviețuirea părților în același imobil.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 324 alin. 4 cod civil și art. 274 Cod procedură civilă.
În dovedire s-au depus în copie contractul de vânzare-cumpărare al imobilului, după procesul verbal de predare-primire a locuinței, sentința civilă nr. 5390 din 07.09.2010 a Judecătoriei B., caracterizare a reclamantei de la locul de muncă, înscrisuri medicale privind copilul părților și reclamanta, certificat constatator privind existența pe rolul instanței a dosarului având ca obiect partaj bunuri comune, adeverința de elev al copilului părților.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul P. G. a solicitat respingerea acțiunii, motivând că disensiunile familiare nu au fost și nu sunt reale, fiind intenționat generate de reclamantă în dorința de a rămâne singură. Problemele de sănătate invocate de reclamantă atât pentru persoana sa, cât și pentru cea a fiului părților nu ar avea un suport medical real întrucât simptomele sau bolile invocate nu au o geneză psihică, ci ar fi rezultatul vârstei. În ce privește conduita reprobabilă invocată de reclamantă se susține că nu este reală, fosta soție făcând reclamații false la organele de poliție pentru a-i prejudicia integritatea morală, pârâtul neavând abateri disciplinare la locul de muncă și nefiind sancționat contravențional vreodată. Referitor la fiul părților se precizează că acesta este major în prezent și locuiește la domiciliul prietenei sale, trecând pe la domiciliul părților în mod ocazional. Consumul repetat de băuturi alcoolice invocat de reclamantă este o speculație, programul de lucru în trei schimburi al pârâtului nepermițând acestuia să fie sub influența băuturilor alcoolice și consideră că este o diferență între starea de ebrietate și mirosul băuturilor alcoolice care poate fi posibil în anumite situații, dar nu permanent.
În apărare a depus caracterizare de la locul de muncă, înscrisuri medicale, înscrisuri privind fiul părților.
Pentru justa soluționare a cauzei, prima instanță a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și cea testimonială, fiind audiați martorii C. C. și A. Ilenuța propuși de reclamantă (depoziții - filele 68-69), respectiv H. A. A. și P. E. propuși de pârât (declarații - 70, 72-73).
Prin sentința civilă nr. 895 din 28.01.2013 Judecătoria B. a admis acțiunea formulată de reclamanta P. S., în contradictoriu cu pârâul P. G., a atribuit reclamantei beneficiul locuinței conjugale situată în mun. B., .. 26, . și a dispus evacuarea pârâtului din locuință, până la soluționarea dosarului nr._/193/2012, având ca obiect partaj bunuri comune. A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 808,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință a avut în vedere instanța că potrivit art. 324 alin. 4 Cod civil, în cazul în care bunul este proprietate comună, beneficiului locuinței conjugale poate fi atribuit uneia dintre părți, ținând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei și de posibilitățile locative proprii ale foștilor soți.
Prin sentința civilă nr. 5390 din 07.09.2010, Judecătoria B. a dispus desfacerea căsătoriei părților, din culpa exclusivă a pârâtului, reținând că neînțelegerile dintre părți se datorau comportamentului violent, trivial al pârâtului față de reclamantă și fiului acestora, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice. Prin aceeași hotărâre judecătorească s-a dispus încredințarea către reclamantă, spre creștere și educare, a minorului P. T. E., născut la 11.02.1994. În prezent, minorul este major și nu locuiește la domiciliul părților.
Se constată că, în timpul mariajului, părțile au dobândit apartamentul numărul 20 situat în mun. B., .. 26, jud. B., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 9100 din 01.04.1992, precum și că pe rolul acestei instanțe există înregistrat dosarul nr._/193/2012 privind aceleași părți și având ca obiect partaj bunuri comune, cu primul termen de judecată la 30.05.2013.
Deși ambele părți sunt titulare ale contractului de vânzare-cumpărare, datorită caracterul agresiv al pârâtului pe fondul consumului de alcool, părțile nu pot conviețui în același spațiu locativ. Aceste aspecte sub probate prin înscrisurile depuse la dosar (procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat de Poliția mun. B., din care rezultă sancționarea pârâtului pentru încălcarea prevederilor art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, filele 32-32), precum și prin declarațiile martorilor C. C., A. Ilenuța și H. A. A. audiați în cauză ce au arătat că pârâtul este consumator de băuturi alcoolice, iar pe fondul consumului de alcool provoacă scandaluri și devine violent. În ce privește depoziția martorei P. E., aceasta are un caracter subiectiv, martora fiind mama pârâtului. În plus, împărțirea locuinței nu este posibilă, aceasta având numai două camere. De asemenea, instanța reține din actele medicale depuse la dosar că, situația tensionată generată de pârât prin comportamentul său afectează starea de sănătate a reclamantei.
Atitudinea pârâtului față de reclamantă se circumscrie noțiunii de violență în familie definită de Legea nr. 217/2003, iar dintre formele în care se manifestă, violența psihică este cea mai dură și se manifestă prin certuri, cicăleală, reproșuri, amenințări, denigrare și, în general orice formă verbală care are drept scop rănirea celuilalt soț. Această formă de violență se regăsește în comportamentului pârâtului și poate avea consecințe devastatoarea asupra sănătății celuilalt soț.
De altfel, scenele de violență din cuplu și-au pus amprenta asupra comportamentului copilului acestora, care a fost condamnat penal, a părăsit locuința părinților și necesită examen psihologic „din cauza stresului familial”. Așadar, separarea celor două părți se impune.
Instanța mai observă că, deși pârâtul nu are o altă locuință, are posibilitatea de a locui împreună cu mama sa, martora P. E., persoană care locuiește singură și are un apartament cu două camere.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. G. prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă.
A arătat că prin sentința civilă nr.5390/07-09-2010, Judecătoria B. a declarat desfăcută căsătoria cu reclamanta, ei continuând să locuiască împreună la aceiași adresă.
Prin dosarul nr._ reclamanta a solicitat atribuirea beneficiului locuinței și evacuarea lui și chiar dacă sentința nu a fost adusă la cunoștința, reclamata și-a adus sora în apartamentul comun, aceasta locuind împreună cu ei din decembrie 2012.
În această perioadă întrucât fosta cumnată este fără ocupație fiind disponibilizată, și-a vândut locuința, actualmente ocupând o cameră din apartamentul de 2 camere în cealaltă locuind fosta soție. Deci apartamentul este in totalitate ocupat in timpul liber petrecând mai tot timpul în fața calculatorului, prin aceasta afectându-i confortul personal și încălcând prevederile Legii 287/2009 privind Codul civil art.74 Atingeri aduse vieții private alin. a) coroborat cu Art. 71 Dreptul la viata privata alin.(1) alin.(2).
Mai mult, cele două adoptă o atitudine obscenă, provocatoare care are ca scop hărțuirea sexuala ori de cate ori este prin preajma.
Fiul lor P. E. care este major nu locuiește împreună cu ei de mai mult timp întrucât are o prietenă cu apartament, iar când vine acasă este instigat de către mama sa și de mătușă drept urmare îi adresează injurii și îl amenință cu scopul intimidării și pentru a-l determina sa părăsească locuința. Mai mult provoacă tot felul de disensiuni pentru a-l irita și a-l determina să reacționeze negativ, amenințându-l în permanență. Desi a avut în permanenta disponibilitatea reconcilierii familiare si găsirea unei soluții amiabile s-a izbit invariabil de un negativism morbid cu tenta patologica.
Din acest motiv este în permanență obosit și tracasat mai ales la locul de muncă unde lucrează în schimburi. In drept, ca urmare a celor declarate mai sus, cere casarea hotărârii nr.895/2013 din 28 ianuarie 2013 si trimiterea dosarul spre rejudecare.
Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul apreciază că apelul declarat în cauză este întemeiat .
Potrivit art. 324 din Codul Civil la desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinței de către ambii soți și aceștia nu se înțeleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soți, ținând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei și de posibilitățile locative proprii ale foștilor soți.
Soțul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere este dator să plătească celuilalt soț o indemnizație pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altă locuință, cu excepția cazului în care divorțul a fost pronunțat din culpa exclusivă a acestuia din urmă. Dacă există bunuri comune, indemnizația se poate imputa, la partaj, asupra cotei cuvenite soțului căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere.
Atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face cu citarea locatorului și produce efecte față de acesta de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă.
Prevederile alin. (1) - (3) se aplică în mod similar și în cazul în care bunul este proprietatea comună a celor 2 soți, atribuirea beneficiului locuinței conjugale producând efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj.
Într-adevăr potrivit alin. 4 este posibilă atribuirea beneficiului locuinței conjugale dar potrivit art. 324 alin. 1 din același act acest lucru trebuie solicitat la desfacerea căsătoriei. Cu alte cuvinte odată cu cererea de divorț partea interesată are posibilitatea de a solicita și atribuirea beneficiului locuinței. Numai în această situație instanța trebuie să aibă în vedere culpa în desfacerea căsătoriei și interesul superior al minorilor.
Din probele administrate rezultă că desfacerea căsătoriei a fost dispusă la data de 07.09.2010 prin sentința civilă 5390 .
Prezenta cerere a fost introdusă la data de 02.02.2012 adică la aproximativ un an și cinci luni după data desfacerii căsătoriei. În aceste condiții susținerile instanței din hotărârea de divorț sunt fără relevanță întrucât privesc situații de fapt petrecute cu mult timp înainte de data sesizării instanței și respectiv de adoptarea unei soluții privind atribuire locuință. Ca urmare împrejurarea că divorțul a fost pronunțat din vina exclusivă a pârâtului apelant datorită comportamentului acestuia de dinainte de septembrie 2010 nu poate fi reținută ca motiv de atribuire a beneficiului locuinței aflată în proprietate comună. Situația ce trebuia analizată de instanță era a cea a doi coproprietari în devălmășie actele normative aplicabile fiind Vechiul Cod Civil până al 30.09.2011 și respectiv Legea 284 /2009 începând cu data 01.10.2011 .
Până la data de 30.09.201 nu existau norme care să reglementeze atribuirea apartamentului proprietate comună în cazul persoanelor care nu erau căsătorite. În practica judiciară însă s-a stabilit că este posibil un eventual partaj judiciar de folosință prin intermediul căruia instanța să hotărască ca numai unul dintre coproprietari să folosească bunul comun. Acest lucru era posibil numai în situația în care celălalt coproprietar exercita posesia asupra bunului în așa mod încât stânjenea în mod fundamental normala exercitare a dreptului de folosință de către celălalt coproprietar.
Începând cu data de 01.10.2011 au devenit aplicabile prevederile art. 636 din Legea 287/2009( Codul civil) care arată că fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul comun în măsura în care nu schimbă destinația și nu aduce atingere drepturilor celorlalți coproprietari.
Din probele administrate rezultă însă că P. G. nu a adus atingere drepturilor celuilalt coproprietar cu privire la folosirea bunului comun. În ceea ce privește declarațiile martorilor audiați în cauză tribunalul arată că în mod corect prima instanță a înlăturat de la soluționarea cauzei declarațiile numitei Popv E. mama pârâtului date fiind relațiile de rudenie dintre aceștia cât și a împrejurării că aspectele esențiale ale relațiilor celor doi copropietari ar fi fost relatate în mod părtinitor .Dar în egală măsură aceste susțineri sunt valabile și în ceea ce privește declarațiile martorului C. C. fratele reclamantei astfel că și susținerile acestuia trebuie îndepărtate de la soluționarea cauzei.
Din declarațiile celorlalți martori audiați în cauză rezultă că aceștia nu au asistat personal la exercitarea de acte de violență de către apelant asupra intimatei reclamante. Astfel atât A. Ilenuța cât și H. A. A. martori propuși de reclamantă respectiv pârât au declarat că nu au fost vreodată de față când reclamanta ar fi fost supusă la acte de violență de către P. G.. Faptul că reclamanta îi relata numitei A. L. anumite stări de fapt nu poate conduce cu certitudine la stabilirea ca fiind conformă cu realitatea a unei situații ce a presupus acte de presiune exercitate de apelant.
Relevante sunt în acest sens susținerile martorei H. A. cum că deși a fost aproape zilnic, într-un interval de 8-9 luni, la domiciliul părților fie nu l-a găsit acasă pe pârât fie nu a asistat la nici un act de violență pe parcursul prezenței acestuia în apartament.
La dosarul cauzei a fost atașat un proces verbal de stabilire și sancționare a contravenției încheiat la data de 26.05.2012, în adresa de înaintare organele de poliție arătându-se că a fost aplicată o sancțiune petentului pentru încălcarea prevederilor art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991 dar din copia acestui act aflată la fila 33 dosar nu rezultă fapta pentru care a fost sancționat apelantul . Pe de altă parte acest înscris relevă o situație punctuală dintr-o anumită zi și nu o atitudine constantă a lui P. G. de împiedicare a folosinței bunului imobil comun.
Tribunalul mai constată că la fila 49 dosar a fost depusă o caracterizare a pârâtului de la locul de muncă din care rezultă că acesta a dat dovadă de seriozitate în cadrul . B., nu a avut abateri disciplinare și nu a lipsit nemotivat. Această caracterizare infirmă susținerile reclamantei cum că pârâtul P. G. ar fi consumator de băuturi alcoolice în mod frecvent. Chiar în situația în care pârâtul ar consuma băuturi alcoolice acest fapt nu este în sine suficient pentru a dispune atribuirea bunului comun celuilalt coproprietar atâta timp cât nu au fost dovedite și alte împrejurări din care să rezulte o împiedicare a folosinței locuinței.
În raport cu cele reținute va fi admis apelul va fi schimbată, în tot, sentința nr. 895 din 28.01.2013 a Judecătoriei B., în sensul că va fi respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantei P. S..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâtul P. G., domiciliat în mun. B., .. 26, ap. 20, ., în contradictoriu cu reclamanta intimată P. S., cu același domiciliu împotriva sentinței civile nr. 895 din 28.01.2013 a Judecătoriei B..
Schimbă, în tot, sentința, în sensul că respinge, ca nefondată, acțiunea reclamantei P. S..
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 mai 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. A. M. C. C. B.
Red.M.C./20.06.2013
Judec.I. L. B.
Dact.C.B./20.06.2013
2 exp.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 179/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 148/2013. Tribunalul... → |
|---|
