Cereri. Decizia nr. 624/2013. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Decizia nr. 624/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 3451/193/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA - I - CIVILĂ
Dosar nr._ - Recurs -
- Alte cereri -
DECIZIA CIVILĂ NR. 624 - R
Ședința publică din data de 23 mai 2013
Instanța compusă din: PREȘEDINTE - H. I.
JUDECĂTOR - A. C.
JUDECĂTOR - D. M.
GREFIER - G. M.
La ordine, pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurenta C. E., împotriva sentinței civile nr. 6954 din data de 16.10.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații G. V., C. V., C. S., L. A., C. D., C. V., M. V., C. locală de aplicare a legii fondului funciar a comunei Bălușeni, prin primar, județul B. și C. I. - S., având ca obiect - alte cereri. -
Dezbaterile asupra fondului pricinii au avut loc în ședința publică din data de 15 mai 2013, fiind cuprinse în încheierea de ședință de la acea dată, făcând parte integrantă din prezenta hotărâre și când, pentru a da părților în litigiu posibilitatea formulării și prezentării de eventuale note de concluzii scrise la dosar, în temeiul dispozițiilor art. 156 Cod procedură civilă, s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 22 mai 2013, și, mai apoi, pentru a se soluționa cererea de abținere formulată în cauză de către doamna judecător A. C., pentru astăzi, data de mai sus, când;
După deliberare;
TRIBUNALUL ,
Asupra cererii de recurs, de față, constată că;
Prin cererea înregistrată în data de 07.03.2012, sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., petenta C. E. a solicitat în contradictoriu cu intimații G. V., C. V., C. S., C. D., C. V., M. V. și C. de aplicare a Legii nr.18/1991 a comunei Bălușeni, să se dispună nulitatea absolută a partajului dispus prin sentința civilă nr. 5777/14.12.2006 pronunțată în dosarul nr._ (9245/2005) al Judecătoriei B..
În motivare, petenta a arătat că solicită a se constata nulitatea absolută a sentinței civile nr. 5777/14.12.2006 pronunțată în dosarul nr._ (9245/2005) al Judecătoriei B., întrucât s-a omis citarea sa în calitate de cumpărător al imobilului în suprafață de 1492 m. p., situat în intravilanul satului Zăicești, ., dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/07.09.1993, împreună cu soțul său C. I. S. și care face parte din Titlul de proprietate nr._, emis pe numele defuncților C. C. și Pachița și care în mod greșit a făcut obiectul partajului în dosarul amintit.
Petenta a precieat că în anul 1990 A. (M.) V. și C. V. au înstrăinat un imobil și suprafața de 1492 m. p., aferentă acestuia numitului N. R., conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 944 din 08.02.1990. În anul 1992, prin contractul de vânzare-cumpărare nr._ din 30.09.1992, N. R. a vândut aceeași suprafață numitului C. J., iar acesta, în 1993 împreună cu soția sa, au vândut petentei suprafața de 1492 m.p., conform contractul de vânzare-cumpărare nr._/07.09.1993.
Ulterior, G. V. a nesocotit dreptul său de proprietate dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/07.09.1993, petenta fiind nevoită să obțină, după o lungă judecată, o hotărâre definitivă și irevocabilă împotriva acesteia, însă în anul 2005 G. V. a promovat o acțiune de partaj în care s-a judecat cu moștenitorii defuncților C. C. și Pachița, cărora li s-a emis Titlul de proprietate nr._/2002. Întrucât acțiunea de ieșirea din indiviziune nu a fost decât o nouă încercare a lui G. V. de a intra în posesia unei suprafețe de teren din grădina petentei, prin inducerea în eroare a instanței, aceasta a obținut pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care i s-a acordat dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren, după care a ocupat abuziv jumătate din terenul cumpărat de petentă. Deși soțul său a depus o copie a contractului de vânzare-cumpărare al căror proprietari sunt, instanța a avut în vedere doar expertiza efectuată de Ț. C. care nu a făcut nicio referire la actul de vânzare-cumpărare și a hotărât în final că terenul din contract nu face parte din Titlul de proprietate nr._/2002, că nu face parte din masa de partajat și prin hotărârea de partaj nu se aduce atingere actului de vânzare-cumpărare.
Susține petenta că a formulat o cerere de intervenție în proces, pentru a demonstra că în mod greșit a fost inclus terenul dobândit în masa de partajat, însă instanța a apreciat că este cumpărător de bună credință și trebuie să-și clarifice problema într-un alt cadru procesual, lucru pe care l-a și făcut.
Petenta nu a indicat temeiul de drept al cererii.
În dovedire, petenta a depus la dosar în copie, contractul de vânzare-cumpărare nr.944/08.02.1990 (fila 6), contractul de vânzare - cumpărare nr._/30.09.1992 (fila 7), contractul de vânzare-cumpărare nr._/07.09.1993 (fila 8), încheierea nr._/17.12.2008 (fila 10), extras de carte funciară nr. 648/N (fila 11), Titlul de proprietate nr._/2002 (fila 15), raportul de expertiză efectuată în dosarul nr._/193/2009 (fila 50).
Petenta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 442,44 lei (fila 71) și timbrul judiciar de 3 lei.
La solicitarea instanței făcută petentei, de a preciza obiectul acțiunii, aceasta a depus la dosar o precizare (fila 34), prin care a învederat că obiectul acesteia îl constituie constatarea nulității partajului dispus prin sentința civilă nr. 5777/2006 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., întrucât nu a fost parte în această cauză deși este proprietara suprafeței de 1492 m. p., instanța de recurs a respins recursul promovat de C. S. cu motivarea că acest teren nu face parte din acest titlu. Mai reiterează petenta că intimații G. V. și G. P. au fost de rea credință la judecarea acțiunii de partaj și au omis a informa instanța despre existența contractului de vânzare-cumpărare.
Intimata G. V. a formulat întâmpinare (fila 57), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, întrucât petenta nu poate sesiza instanța cu o acțiune care să aibă acest obiect, respectiv de a constata nulă o împărțeală pronunțată printr-o sentință civilă în care nu a fost parte.
Susține intimata că respectiva sentință nu are la bază învoiala părților, aceasta a făcut obiectul căilor de atac astfel că la acest moment are autoritate de lucru judecat și mai mult, întrucât vânzătorul contractului_/07.09.1993 este C. J. care a fost și parte în partaj, după decesul său, locul său procesual a fost preluat de C. I. S. (soțul petentei) și C. S. (soția supraviețuitoare a defunctului). C. S. nu a putut opune acest contract celorlalte părți, deoarece contractul avea relevanța doar a unui act rezolutoriu, aplicându-se astfel regula că soarta actului rezolutoriu depinde de soarta partajului.
În urma partajului, susține intimata că a primit un lot de teren care este parte din contractul de vânzare-cumpărare, respectiv suprafața de 691 m. p., așa cum s-a constatat în dosarul nr._/193/2009 a Judecătoriei B. în care s-a respins irevocabil acțiunea de anulare a Titlului de proprietate nr._/2002 ce a stat la baza sentinței de împărțeală. A mai solicitat intimata introducerea în cauză și a lui C. I. S. care este parte a sentinței atacate.
La termenul de judecată din data de 05.07.2012, petenta a declarat că-și însușește solicitarea intimatei G. V. de introducere în cauză a numitului C. I. S. în calitate de intimat.
Intimații C. I. S., C. S. și C. V. au formulat întâmpinare (fila 61, 62, 64), prin care au reiterat apărările petentei, iar la termenul de judecată din data de 07.09.2012, reprezentanta convențională a petentei a precizat că temeiul de drept al acțiunii îl constituie dispozițiile art. 785 cod civil și a depus la dosar note scrise (filele 72-89).
La solicitarea instanței, au fost atașate dosarele_ având ca obiect ieșirea din indiviziune cu dosarul de recurs,_ având ca obiect contestație la executare și dosarul de recurs și dosarul nr._/193/2009.
La termenul de judecată de astăzi, instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității, invocată de intimata G. V..
Prin sentința civilă nr. 6954 din data de 16 octombrie 2012, Judecătoria B., a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâți.
A respins acțiunea formulată de reclamanta C. E., în contradictoriu cu pârâții, G. V., C. V., C. S., L. A., C. D., C. V., M. V., C. de aplicare a legii nr. 18/1991 Bălușeni și C. I. - S., având ca obiect anularea sentinței civile nr. 5777/14.12.2006, pronunțată în dosarul nr._ având ca obiect ieșire din indiviziune, ca fiind inadmisibilă.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității, față de dispozițiile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a reținut următoarele:
În fapt, prin contractul de vânzare autentificat sub nr. 994/08.02.1990, numitele C. V. și A. V. au înstrăinat cumpărătorului N. R. suprafața de 1492 m. p., situată în localitatea Zăiceni, ., potrivit mențiunilor din convenție, prin moștenire de la defunctul A. I., iar ulterior, în mod succesiv, acest teren a făcut obiectul unor înstrăinării prin contractele nr._/30.09.1992 (N. R. către C. J.) și, respectiv, nr._/07.09.1993 (C. J. și S. către C. E.).
Întrucât vânzătoarele inițiale erau proprietare în indiviziune asupra terenului înstrăinat, cu privire la acesta a devenit incidentă regula din materia coproprietății, conform căreia vânzarea bunului indiviz este supusă condiției rezolutorii ca respectivul bun să nu fie atribuit altui coproprietar decât vânzătorul.
Prin sentința civilă nr. 5777/14.12.2006 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în care C. S. și C. I. S. au avut calitatea de pârâți - moștenitori ai defunctului C. J., s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților, iar suprafața înstrăinată petentei C. E. revenind parțial, intimatei G. V.. Se constată deci, că în pricina menționată a figurat ca parte și soțul petentei (C. S.), acesta fiind de altfel și proprietar în devălmășie asupra celor 1492 mp, iar la partaj s-a avut în vedere situația specială a construcțiilor (care au fost incluse în loturile acordate proprietarilor lor).
Prin Decizia nr. 559R/2007 a Tribunalului B., a fost respins recursul declarat de intimata C. S., fiind menținută sentința civilă nr. 5777/14.12.2006, iar în considerentele acestei decizii s-a reținut că prin sentința atacată nu s-a adus nicio atingere contractului de vânzare - cumpărare nr._/07.09.1993, întrucât acest teren nu este inclus în masa de împărțit, care este limitată doar la Titlul de proprietate nr._/2002.
Procedându-se la punerea în executare silită a acestei sentințe, s-a constatat existența unui incident la executare, întrucât petenta C. E., soția intimatului C. S., a prezentat copia Contractului de vânzare-cumpărare nr._/1993 prin care a devenit proprietara terenului ce face obiectul executării silite, iar prin sentința civilă nr.1679/24.04.2009 pronunțată în dosarul nr._ având ca obiect contestația la executare formulată de intimata G. V., s-a reținut că se impune clarificarea într-ul alt cadru procesual al aspectelor referitore la titlul executoriu și la contractul de vânzare-cumpărare.
Prin prezenta acțiune, petenta a solicitat a se constata nulitatea absolută a sentinței civile nr.5777/14.12.2006 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, prin care a fost soluționată cererea având ca obiect ieșirea din indiviziune și prin care, parte din terenul dobândit de petenta C. E. prin Contractul de vânzare-cumpărare nr._/1993 a fost inclus în lotul atribuit intimatei G. V., fiind indicat ca temei de drept dispozițiile art. 785 Cod civil.
În drept, potrivit dispozițiilor art.785 Cod civil, creditorii unui coproprietar, ca nu cumva împărțeala să se facă cu viclenie în vătămarea drepturilor lor, pot pretinde să fie prezenți la împărțeală, dar nu pot să atace o împărțeală săvârșită, afară numai dacă s-a făcut în lipsa lor și fără a se ține seama de opoziția lor.
În cazul de față, instanța constată că petenta a dobândit prin contractul vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1993 de notariatul de Stat B., dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1492 m. p., dreptul de proprietate dobândit fiind însă afectat de condiția rezolutorie ca la partaj, acesta ca fie inclus în lotul vânzătorului-coindivizar. Se constată astfel că, la momentul efectuării ieșirii din indiviziune, petenta nu avea calitatea de creditor a vreunui coproprietar din cei care au participat la soluționarea cererii de partaj ce a făcut obiectul dosarului nr._, pentru a fi aplicabile dispozițiile art.785 Cod civil, întrucât aceasta nu a dobândit un drept de creață ci chiar un drept real, aflat însă sub condiție rezolutorie.
Instanța amintește că valabilitatea actelor juridice încheiate de un coindivizar depinde de modalitatea de atribuire a masei succesorale, acestea fiind pe deplin valabile în situația în care bunurile înstrăinate sunt atribuite vânzătorului-coindivizar, întrucât potrivit art. 786 Cod civil, partajul succesoral are caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi, iar potrivit art. 1019 Cod civil, la împlinirea condiției rezolutorii, se desființează retroactiv dreptul subiectiv și obligația corelativă, acestea fiind considerate că nu au existat niciodată.
Având în vedere că petenta a solicitat constatarea nulității absolute a sentinței civile nr.5777/14.12.2006, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ ce a avut ca obiect ieșire din indiviziune, fără a fi îndeplinite cerințele legale prevăzute de art. 785 și 975 Cod civil care consacră dreptul creditorilor de a ataca actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor, întrucât petenta nu posedă calitatea de creditor față de nici un coindivizar, instanța apreciază ca fiind întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii formulată de petenta C. E. în contradictoriu cu intimații G. V., C. V., C. S., C. D., C. V., M. V. și C. de aplicare a Legii nr.18/1991 a comunei Bălușeni, motiv pentru care o va admite și va respinge acțiunea ca fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta C. E., criticând-o pentru motive de nelegalitate, în considerarea dispozițiilor art. 304 punctele 6, 7 8 și 9 Cod procedură civilă.
În motivare, recurenta arată că hotărârea pronunțată este nelegală, fiind dată cu încălcarea principiului disponibilității părții reclamante, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății și temeiul de fapt și de drept invocat.
Arată recurenta că nu a susținut niciodată că ar avea calitatea de creditor sau vreun drept de creanță, nu a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin succesiunea ca și ceilalți coindivizari ci, printr-un act translativ de proprietate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare pentru care instanțele de judecată i-au recunoscut calitatea de cumpărător de bună credință.
Că, a solicitat nulitatea absolută a partajului efectuat prin sentința civilă nr. 5777/2006, pentru omiterea unui coindivizar la partaj, adică omiterea ei, omitere care constituie o cauză de nulitate absolută. În continuarea motivării, recurenta arată împrejurările de fapt care au dus la promovarea prezentei acțiuni.
Recursul este nefondat, urmând ca, pentru considerentele ce vor succede să fie respins, în temeiul dispozițiilor art. 312 aliniat 1 Cod procedură civilă, cu consecința menținerii hotărârii recurate, ca fiind temeinică și legală.
Astfel, reține Tribunalul că, prima instanță a fost investită cu o acțiune în constatarea nulității partajului dispus prin sentința civilă nr. 5777/2006, pronunțată în dosar nr._, al Judecătoriei B., ca urmare a omisiunii unui coindivizar la partaj (art. 797 Cod civil).
Art. 797 Cod civil, prevede că ,,este nulă împărțeala în care nu s-au cuprins toți copiii în viață la deschiderea moștenirii și descendenții fiilor premuriți.”
La rândul său, art. 797 aliniat 2 Cod civil, prevede că ,,Acțiunea de nulitate se poate exercita de toți erezii fără distincție”.
Deci, art. 797 Cod civil se referă numai la moștenitorii acceptanți care au fost omiși de la partaj, ori, reclamanta nu are calitatea de moștenitor ai defuncților după care s-a făcut împărțeala prin sentința civilă nr. 5777/2006 a Judecătoriei B., astfel că, față de acest temei de drept reclamanta nu are calitate procesuală activă.
Însă, în raport de dispozițiile art. 785 Cod civil, temeiul de drept reținut de prima instanță și față de care a respins acțiunea, ca inadmisibilă, Tribunalul reține că reclamanta a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul_/1993, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1.492, aflat în indiviziune, dreptul de proprietate la data dobândirii fiind afectat de condiția rezolutorie ca la partaj, acesta să fie inclus în lotul vânzătorului coindivizar.
Art. 785 Cod civil prevede că creditorii unui coproprietar, ca nu cumva împărțeala să se facă cu viclenie în vătămarea drepturilor pot pretinde să fie prezenți la împărțeală, dar nu pot să atace o împărțeală săvârșită, afară numai de s-a făcut în lipsa lor și fără a se ține seama de opoziția lor.
Deci, acești creditori vor putea provoca împărțeala, de a face opoziție și de a interveni la împărțeală și de a ataca împărțeala atunci când aceasta s-a realizat ignorându-se opoziția sau intervenția lor.
În speță, reclamanta și-a exercitat acest drept prin cea de a doua modalitate prevăzută de dispozițiile art. 785 Cod civil respectiv, de a face opoziția și de a interveni la împărțeală.
Adevărat este că jurisprudența a extins dreptul de a interveni și la terții care au dobândit cu titlu particular drepturi reale asupra unui bun succesoral, contractând în timpul indiviziunii cu unul din copărtași și care, dat fiind caracterul declarativ al partajului, au interes ca acel bun să fie atribuit moștenitorului rezervatar”, însă, în principiu, dreptul de opoziție și de intervenție aparținând creditorilor moștenitorilor ipotecari sau chirografari, în general, tuturor acelora care au o acțiune împotriva moștenitorilor.
Reclamanta, intervenind în procedura de împărțeală a debitorilor săi, instanțele de judecată în soluția de respingere a cererii de intervenție au reținut că terenul ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr._ din data de 07 septembrie 1993 nu este inclus în masa de împărțit, care este limitată doar la Titlului de proprietate nr._/2002, și, deci, intervenienta - reclamantă nu a fost ignorată pentru ca acesta să aibă posibilitatea de a ataca împărțeala, singura condiție solicitată pentru a recurge la această ultimă modalitate prevăzută de dispozițiile art. 785 Cod civil fiind ca opoziția sau intervenția sa la împărțeală să fi fost ignorată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta - reclamantă C. E., citată fiind în cauză din satul Bălușeni, ., împotriva sentinței civile nr. 6954 din data de 16 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria B., județul B., în dosar nr._, pe care o menține, în contradictoriu cu intimații G. V., citată fiind în cauză din satul Bălușeni, ., C. V., citată fiind din satul Bălușeni, ., C. S., citată fiind în cauză din satul Bălușeni, ., L. A., din municipiul B., .. 29, .. B, apt. 6, C. D., citată fiind din localitatea Flămânzi,județul B., C. V.,din municipiul Bootșani, .. 4, județul B., M. V., din municipiul București, sector 1, ., ., C. locală de aplicare a legii fondului funciar a comunei Bălușeni, prin primar, județul B. și C. I. - S., citat fiind în cauză din satul Zăicești, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
H. I. A. C. D. M. G. M.
Red. H. I. / 10 . 10 . 2013
Judec. fond P. A. - M.
Tehnored. G. M. / 2 Exempl. / 18 . 10 . 2013
← Acţiune în constatare. Decizia nr. 340/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Reziliere contract. Decizia nr. 366/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
---|