Revendicare imobiliară. Decizia nr. 445/2013. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 445/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 883/217/2009

Dosar nr._ revendicare imobiliară

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 445

Ședința publică din data de 11 aprilie 2013

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE- A. D.

Judecător – H. I.

Judecător - T. N.

Grefier – T. R.

Pe rol judecarea recursurilor civile declarate de recurenta A. C., în contradictoriu cu pârâții R. M. și Z. G., împotriva sentinței civile nr. 183 din 21.02.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Darabani, având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta reclamantă A. C., lipsă fiind pârâții R. M. și Z. G..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile și obiectul pricinii arătând că procedura de citare este legal îndeplinită, și că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului registratură, dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 135 lei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente asupra acestuia.

Recurenta A. C. arată că cel care a cumpărat casa de la R. G. este R. V. I., cel acare a vândut lui R. M. este o altă persoană, nu vânzătorul din contractul de vânzare-cumpărare din 1963. arată că între R. V. I. și R. N. I. este un grad de rudenie, fiind niște verișori,mai îndepărtați. Învederează instanței că R. N. I. a vândut terenul tatălui ei, deși el nu a cumpărat terenul de la tatăl său. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

După deliberări,

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Darabani la data de 27.04.2009 reclamanta A. C. în contradictoriu cu pârâții R. M. și Z. G. a solicitat obligarea acestora din urmă să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 781 m.p. teren intravilan situat în p.c. 278/1 arabil, precum și suprafața de 781 m.p. teren intravilan-curte, construcții situat în p.c. 278/1, suprafețe înscrise în T.P. nr._/04.07.1994, a cărui proprietară a devenit prin sentința civilă nr.11 din 14.01.2009.

În motivare, reclamanta arată că în anul 1994 s-a eliberat titlul de proprietate nr._/04.07.1994 pe numele defunctului R. V., iar în urma ieșirii din indiviziune, prin sentința civilă nr.11 din 14.01.2009, prin învoiala părților, tot terenul inclus în T.P. nr._/1994 i-a fost atribuit inclusiv suprafețele revendicate, însă pârâții, din anul 2000 îi ocupă cele două parcele fără drept.

Pârâtul Z. G. prin declarația dată în instanță a arătat că nu este de acord cu acțiunea în revendicare formulată de reclamantă, că a cumpărat casa cu acte precum și 21 ari teren de la R. M. potrivit contractului de vânzare-cumpărare ( f.50 ds.).

Prin sentința civilă nr.183 din 21.02.2012 Judecătoria Darabani a respins acțiunea ca nefondată reținând în considerente următoarele:

Prin sentința civilă nr.599 din 16.09.2010 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Darabani a respins acțiunea formulată de reclamanta din prezenta cauză, având ca obiect anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare în contradictoriu cu R. M., anulare ce viza radierea din contract a suprafeței de 2100 m.p. situați în ..

Judecătoria în motivarea soluției de respingere, reținând că suprafața înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.679/3.11.1993 a aparținut vânzătorului R. I., astfel că a fost trecut eronat în T.P. nr._/04.07.1994, emisă anterior reclamantei, întrucât aceștia au înstrăinat prin contractul nr.2061/15.08.1983 terenul în litigiu împreună cu casa vânzătorului R. I., reclamanta fiind în cunoștință de această eroare și a refuzat să prezinte T.P. în instanță pentru a fi corectat.

Sentința a fost menținută prin decizia civilă nr.377 R/07.04.2011 a Tribunalului B..

Prin sentința civilă nr.11/14.01.2009 definitivă și irevocabilă pronunțată de Judecătoria Darabani în dosarul nr._ s-a dispus ieșirea din indiviziune pentru terenul înscris în T.P. nr._/1994 eliberat pe numele R. I. G. terenul fiind împărțit prin învoiala comoștenitorilor, iar suprafața de teren revendicată în prezenta cauză a intrat în rolul reclamantei A. C..

Reține Judecătoria în ce privește acțiunea în revendicare că, încă din anul 2007, Comisia Locală de fond funciar Havârna s-a sesizat că, în T.P. nr._/1994 eliberat pe numele R. I. G. s-a trecut în mod eronat P.C. nr.278/1, în loc de 277, P.C. 278/1, aparținând de drept pârâtului R. M. care a cumpărat terenul de la R. I. în baza cuvântului de vânzare-cumpărare nr.6798/1994, deși s-a solicitat reclamantei prezentarea titlului în vederea corectării aceasta a refuzat.

Concluzionând Judecătoria a reținut că terenul revendicat de reclamantă aparține pârâtului R. M. în baza contractului de vânzare-cumpărare din 03.11.1994 iar pentru suprapunerea de proprietate cu privire la acest teren răspunzătoare este reclamanta A. C. care a refuzat să prezinte T.P. pentru corectarea erorilor potrivit invitației Comisie Locale de fond funciar.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta A. C., criticând-o pentru nelegalitate în considerente prevederilor art.304 pct.1 și 7 Cod proc.civ. arătând în motivare că, hotărârea atacată este nulă pentru greșita alcătuire a instanței fără însă a arăta în ce constă aceasta, iar în ce privește cel de-al doilea motiv de recurs s-a arătat că motivarea cuprinde motive contradictorii cu faptele stabilite de instanță, aceasta întrucât din cererea de reconstituire a lui R. I. reiese faptul că nu deține teren intravilan în . contractul de vânzare-cumpărare reiese că ar fi cumpărat casa și terenul de la o persoană ce nu dorește să-i dea numele, contractul de vânzare-cumpărare dintre R. I. și R. M. neavând suport legal.

Tribunalul analizând recursul declarat sub aspectul dispozițiilor art.304 ind.1 Cod proc.civ. potrivit cu care instanța de control judiciar poate analiza cauza sub toate aspectele, constată recursul ca fiind întemeiat urmând ca în tem. art.312 alin.4 Cod proc.civ. să fie admis, hotărârea casată și cauza să fie trimisă spre rejudecare la această instanță potrivit considerentelor ce succed.

Astfel, reține Tribunalul că în prezenta cauză atât reclamantul cât și pârâții au produs titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra terenului revendicat, provenite însă de la autori diferiți, situație care impun din partea instanței de judecată o analiză comparabilă a conținutului celor două titluri de proprietate, urmând să câștige, în revendicare, partea care are un drept preferabil, determinat pe baza criteriilor de reconstituire a dreptului de proprietate prevăzut de Legea 118/1991.

Titlul de proprietate, privit ca act administrativ care prin conținut nu este conform Legii fondului funciar, este socotit ineficient.

Prin urmare, în urma acestei analize comparabile, instanța va da câștig în revendicare părții al cărei titlu de proprietate, concordă legii, adică este eficient.

Ca urmare, cum prin sentința civilă nr.599/2010 a Judecătoriei Darabani, irevocabilă ca urmare a respingerii recursului nu s-a făcut o asemenea analiză a titlurilor de proprietate emise autorilor celor două părți, Tribunalul va trimite cauza spre rejudecare pentru administrarea probatoriului adecvat unei astfel de acțiuni în revendicare a unor terenuri dobândite în baza Legii nr.18/1991, urmând ca instanța de trimitere să aibă în vedere aspectele arătate în precedent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. C.,domiciliată în D., ..8 bis, jud.B., în contradictoriu cu intimații pârâți R. M.- domiciliat în loc.B., ., jud.C. și Z. G., domiciliat în loc.Havârna, ., împotriva sentinței civile nr. 183/21 feb. 2012 a Judecătoriei Darabani.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 11.04.2013.

Președinte, Judecători, Grefier,

A. D., H. I., T. N. T. R.

Plecată în C.O. semnează

P. grefier,

Red.H.I./12.09.2013

Tehnored.P.R./13.09.2013

.ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 445/2013. Tribunalul BOTOŞANI