Grăniţuire. Decizia nr. 38/2013. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Decizia nr. 38/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 880/193/2011
Dosar nr._ - Apel -
- Grănițuire -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA - I - CIVILĂ
Ședința publică din data de 28 februarie 2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 38 - A
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE - A. D.
JUDECĂTOR - H. I.
GREFIER - G. M.
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de către apelanta - reclamantă D. A., împotriva sentinței civile nr. 8743 din data de 29 noiembrie_, pronunțată de Judecătoria B., județul B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât I. A., având ca obiect - grănițuire. -
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă intimatul - pârât I. A., asistat de către avocat S. M., lipsind apelanta - reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, avocat S. M. prezintă la dosar împuternicirea avocațială, pentru partea intimată pârâtă, precum și chitanța privind încasarea onorariului de apărător. De asemenea, se depune cauzei și cerere de întâmpinare, prin care se solicită respingerea apelului, ca fiind nefondat.
Din oficiu, însă, instanța pune în discuție excepția de netimbrare a cererii de apel, partea prezentă având în acest sens cuvântul.
Astfel, avocat S. M., pentru partea intimată - pârâtă I. A., solicită admiterea excepției, în sensul anulării cererii de apel, pentru netimbrare. De asemenea, se solicită și obligarea părții apelante la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței depusă astăzi la dosar.
După deliberare;
TRIBUNALUL ,
Asupra cererii de apel, de față, constată că;
Prin sentința civilă nr. 8743 din data de 20 noiembrie 2012, Judecătoria B. a admis, în parte, cererea având ca obiect „grănițuire + revendicare”, formulată și completată ulterior de către reclamanta D. A., în contradictoriu cu pârâtul I. A..
A stabilit linia de hotar între proprietatea reclamantei și a pârâtului pe aliniamentul marcat de punctele M, N și X (cu dimensiunea de 33,30 m) conform schiței 1 C din precizările la raportul de expertiză nr. 771/24.11.2011, întocmite în data de 27.04.2012, de expertul D. F., schiță ce face parte integrantă din hotărârea pronunțată.
Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea de revendicare.
De asemenea, a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert după compensarea cheltuielilor ambelor părți.
Împotriva sentinței astfel pronunțată, declară apel, în termen legal, partea apelantă - reclamantă D. A., invocând motive de netemeinicie și nelegalitate.
Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în materie instanța de apel constată că, deși legal citată, cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 216,00 lei, taxă judiciară de timbru și 5,00 lei, timbre mobile aferente judecării apelului, partea apelantă D. A., nu s-a prezentat la termenul de judecată stabilit și nici nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații.
În atare condiții, din oficiu, Tribunalul a pus în discuție excepția de netimbrare a cererii de apel și potrivit dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, a rămasă în pronunțare cu privire la această excepție, care face de prisos cercetare în fond a pricinii.
Astfel, potrivit art. 20 din Legea 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa nu a fost achitată în momentul depunerii cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată, până la primul termen de judecată.
De observat este că, apelantă - reclamantă D. A., nu a dat curs acestei solicitări, motiv pentru care Tribunalul va admite excepția de netimbrare și făcând aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 3 din legea 146/1997, va anula apelul, ca netimbrat.
Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, va obliga apelanta să achite intimatului I. A. suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Anulează, ca netimbrat, apelul declarat de către apelanta - reclamantă D. A., citată fiind din municipiul Flămânzi, județul B., împotriva sentinței civile nr. 8743 din data de 29 noiembrie 2012 a Judecătoriei B., pe care o păstrează, în contradictoriu cu intimatul - pârât I. A., citat fiind din satul și ..
Obligă apelanta să achite intimatului I. A. suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, reprezentând onorariu avocat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
A. D. H. I. G. M.
Red. H. I. / 13. 03 . 2013
Judec. V. O. - M.
Tehnored. G. M. / 4 Exempl. / 14. 03 . 2013
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 130/2013. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 959/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
---|