Grăniţuire. Decizia nr. 101/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 101/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 13552/193/2010*
Dosar nr._ revendicare imobiliară
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 23 mai 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. A.
Judecător M. C.
Grefier C. B.
Decizia civilă nr. 101 A
Pe rol pronunțarea asupra apelului civil declarat de apelanții pârâți C. M. și C. L. în contradictoriu cu intimații reclamanți T. A. și T. M., împotriva sentinței civile nr. 6414 din 14 octombrie 2011 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect revendicare imobiliară și grănițuire.
Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din 20 mai 2013 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când la solicitarea reprezentantului intimaților de amânare a pronunțării pentru a formula concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL,
Prin acțiunea civilă formulată la Judecătoria B. și înregistrată la data de 25 august 2010, reclamanții T. A. și T. M. au chemat în judecată pe pârâții C. M. și C. E., solicitând instanței să dispună:
- în temeiul disp. art. 480 și urm. Cod civil, obligarea pârâților să le lase, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 21,6 m.p. teren situat în intravilanul satului Mănăstirea Doamnei, ., structurat și amplasat, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1401/2009 în p.c. 116 și p.c. 117, identificată cu numărul cadastral 1239/2/2 înscrisă în C.F. cu nr._ a .> - în temeiul art. 584 Cod civil, grănițuirea proprietății lor – a reclamanților, conform actelor de proprietate;
- în temeiul disp. art. 1079 și urm. Cod civil, obligarea pârâților să își ridice construcția (imobil dezafectat) de pe proprietatea lor – a reclamanților – și plata de daune pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile până la executarea ei sau demolarea construcției de către ei – reclamanții – pe cheltuiala pârâților;
- în temeiul disp. art. 274 Cod procedură civilă, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria B., prin sentința civilă nr. 6414 din 14 oct. 2011, a admis acțiunea civilă în revendicare și grănițuireformulată și a obligat pârâții să lase reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 24 m.p., delimitată de punctele 58, 22, 21, 28, 15, 59 în schița Anexa nr. 1 la raportul de expertiză.
A stabilit linia de demarcație dintre proprietățile părților pe aliniamentul punctelor 60 – 61.
A obligat pârâții să-și ridice partea de construcție de pe terenul proprietatea reclamanților, în suprafață de 24 m.p., iar în caz de refuz, a autorizat pe reclamanți să îndeplinească această obligație, pe cheltuiala pârâților.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, respectiv: acte de proprietate, expertiză de specialitate, rezultă calitatea de proprietari a reclamanților asupra terenului în litigiu, dar și faptul posesiei nelegitime a pârâților asupra suprafeței de 24 m.p. teren, motiv pentru care instanța, în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod civil, a admis primul capăt de cerere și a obligat pârâții să lase reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 24 m.p. delimitată de punctele 58, 22, 21, 28, 15, 59 în schița Anexa nr. 1 la raportul de expertiză.
Al doilea capăt de cerere al acțiunii este grănițuirea proprietății, cerere accesorie și utilă, urmare a acțiunii în revendicare și acest capăt de cerere fiind dovedit cu probele administrate în cauză, motiv pentru care, conform dispozițiilor art. 584 cod civil (conform cărora, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa), instanța a admis, în sensul că a stabilit linia de demarcație dintre proprietățile părților pe aliniamentul punctelor 60 – 61.
Referitor la cel de-al treilea capăt de cerere al acțiunii, instanța, având în vedere dispozițiile art._ Cod civil, a obligat pârâții să-și ridice partea de construcție de pe terenul proprietatea reclamanților, în suprafață de 24 m.p., iar în caz de refuz, a autorizat pe reclamanți să îndeplinească această obligație, pe cheltuiala pârâților.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal și timbrând conform Legii nr. 149/1997, cu modificările și completările ulterioare, au declarat recurs pârâții C. M. și C. E., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că, așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, în anul 2008 au cumpărat suprafața de 500 m.p. și imobilul care se află pe aceste teren. Nu este corect și nu înțeleg de ce prima instanță i-a obligat să demoleze construcția, câtă vreme aceasta există de peste 50 de ani și nu a ocupat terenul reclamanților. Sunt cumpărători de bună credință, au cumpărat imobilele cu acte legale, existența întinderii și delimitării suprafeței, cât și a imobilului, au fost verificate la data intabulării, iar ulterior au fost înscrise în cartea funciară, ocazie cu care a obținut dreptul de proprietate asupra acestora, neintervenind în nici un mod asupra interiorului și exteriorului proprietății.
Instanța de recurs, la termenul de judecată din data de 15 mai 2012, a calificat petiția de recurs ca fiind apel declarat împotriva sentinței civile nr. 6414 din 14.10.2011 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei B., motivat de faptul că, în acțiunea dedusă judecății, s-au formulat două capete de cerere de sine stătătoare, grănițuirea neevaluabilă în bani și revendicarea evaluabilă în bani.
Prin decizia nr. 141 A din 14 decembrie 2012, Tribunalul B. – Secția civilă a admis apelul declarat de pârâții C. M. și C. L., împotriva sentinței civile nr. 6414/14 oct. 2011 a Judecătoriei B.; a schimbat, în totalitate, sentința sus menționată, în sensul că a respins, ca nefondată, acțiunea în revendicare, grănițuire și obligația de a face formulată de reclamanții T. A. și M., în contradictoriu cu pârâții C. M. și L..
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții T. A. și T. M..
În motivare arată că, după cum lesne se poate observa din lecturarea motivării deciziei instanței de control judiciar, aceasta nu a făcut altceva decât să copie întrutotul motivele apelului formulat de către pârâți, făcând, practic, o teorie despre instituția revendicării, fără a se apleca asupra probelor concrete administrate în cauză: expertiza de specialitate, cercetarea la fața locului, înscrisuri, care determină în prezenta speță întinderea și limitele corecte ale loturilor învecinate. Astfel, instanța de control judiciar s-a limitat doar la a compara titlurile de proprietate ale părților, fără a ține cont de faptul că, așa cum a arătat expertul desemnat în cauză, pârâții dețin teren în plus de la reclamanți, iar construcția deținută de aceștia se întinde și pe terenul proprietatea lor. În mod greșit, instanța a ținut cont de documentația de intabulare a pârâților, care, așa cum se arată în răspunsul la obiecțiuni formulat de către expert, este întocmită cu erori, „în sensul că a amplasat locuința de pe terenul dobândit de pârâți pe un alt amplasament decât cel real, fapt de natură să genereze litigiul ce face obiectul prezentei cauze”. Expertul mai arată „faptul că pârâții au cumpărat înaintea reclamanților nu are nici o relevanță, deoarece fiecare din părți ar trebui să dețină suprafața din actul său de proprietate”. Tribunalul nu a ținut cont nici de cercetarea locală efectuată de instanța de fond, care a constatat faptul că, construcția cumpărată de pârâți este amplasată pe linia dintre cele două proprietăți, deci în altă parte față de cum se arată în documentația de intabulare care a stat la baza intabulării pârâților.
Din toate aceste probe administrate în fața instanței, rezultă, indubitabil, posesia nelegitimă a pârâților și se impune ca aceștia să le lase, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 24 mp teren delimitate de punctele 58, 22, 21, 28, 15, 59, în schița nr. 1 de la raportul de expertiză.
Tribunalul B. a mai arătat și faptul că nu au opus nici un „document în ceea ce privește suprafața de teren din litigiu”, în care s-a justificat pretențiile de posesiune față de apelanți. Față de dispozițiile art. 1169 C. civ., conform cărora, „cel care ridică pretenții în instanță trebuie să le dovedească” și art. 129 alin. 1 C. pr. civ., conform căruia, partea trebuie să-și probeze pretențiile, reclamantul este cel care trebuie să facă primul dovada dreptului de proprietate, în favoarea pârâtului operând, prin însuși faptul posesiei, o prezumție relativă de proprietate. Pârâtul are obligația să facă dovada dreptului său de proprietate doar la momentul la care reclamantul face dovada cel puțin a unei aparențe a dreptului său de proprietate asupra bunului revendicat și, implicit, reușește să răstoarne prezumția de proprietate care operează în favoarea pârâtului posesor. Astfel, prin expertiza efectuată în cauză au dovedit faptul că pârâții ocupă teren din proprietatea lor și construcția este amplasată parte pe terenul lor, motiv pentru care pârâtul avea obligația de a face dovada dreptului său de proprietate și să depună eventuale înscrisuri.
De asemenea, se poate lesne observa că instanța de control judiciar nu a motivat deloc respingerea capetelor subsidiare de cerere, făcând referire doar la capătul principal de cerere, revendicarea. Consideră că instanța trebuia să facă aplicarea art. 584 C. civ. și să dispună grănițuirea dintre cele două proprietăți, indiferent de soluția dată pe capătul de cerere privind revendicarea și să stabilească linia de demarcație dintre proprietăți, conform aliniamentului arătat în expertiza efectuată și pe aliniamentul punctelor 60-61 din Anexa 1. Împletirea, de cele mai multe ori, în jurisprudență, a petitului acțiunii în grănițuire cu cel al acțiunii în revendicare, ține de scopul aparent identic al celor două demersuri procesuale, anume determinarea limitelor și întinderii proprietăților limitrofe și delimitarea prin semne vizibile, care corespund situației juridice exhibate prin titluri.
Astfel, față de cele arătate, solicită admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, având în vedere că instanța nu a cercetat fondul cauzei în ceea ce privește capetele subsidiare de cerere, conform art. 314 alin. 3 și 5 C. pr. civ., iar în subsidiar, modificarea deciziei, în sensul admiterii acțiunii civile introductive, așa cum în mod legal s-a pronunțat Judecătoria B..
În drept, invocă art. 304 pct. 7 și 9, art. 314 alin. 3 și 5 C. pr. civ.
Prin întâmpinare, pârâții intimați C. M. și C. L. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate, ca fiind legală și temeinică.
Prin Decizia civilă nr. 480 din 27.03.2013 Curtea de Apel Suceava a admis recursul declarat de reclamanții T. A. și T. M., domiciliați în mun. B., .. 9, ., jud. B., împotriva deciziei nr. 141 A din 14 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul B. – Secția civilă (dosar nr._ ) a casat decizia civilă nr. 141 A din 14.XII.2012 a Tribunalului B. și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
A reținut instanța de recurs că motivele consemnate în această decizie sunt generale, teoretice și, atunci când se referă la situația de fapt, acestea sunt contradictorii. Nu se poate verifica raționamentul juridic al Tribunalului, cel puțin în ceea ce privește capătul de cerere în revendicare, în condițiile în care, deși se reține că ambele părți au titluri de proprietate și este de preferat titlul de proprietate care a fost transcris mai întâi, se apreciază în aceleași considerente că reclamanții nu opun nici un act în ceea ce privește suprafața de teren în litigiu care să le justifice posesia. Apare contradictorie analiza instanței și intervine întrebarea: pentru suprafața revendicată părțile au amândouă titlu de proprietate de la același autor, pentru a da eficiență celui transcris mai întâi, sau doar una din părți, în speță, pârâții, dețin titlu? În finalul considerentelor, instanța de apel vorbește și despre posesia cea mai bine caracterizată, problematică specifică doar cazului în care nici una din părți nu ar avea titlu de proprietate și ar fi necesară o analiză a posesiilor exercitate de cele două părți.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect grănițuire, Curtea a apreciat că instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei. Acțiunea în grănițuire nu se confundă cu cea în revendicare, în prima se delimitează fondurile limitrofe, iar în cea de a doua se contestă dreptul de proprietate și se tinde la redobândirea posesiei asupra unei porțiuni precis determinate. Nu s-a stabilit că hotarul dintre părți, contestat, de altfel, de către reclamanți, ar fi cel legal, existent la data preluării terenului, pentru a fi respinsă acțiunea în grănițuire și nici nu a fost calificată acțiunea ca fiind accesorie celei în revendicare, pentru a fi aplicabile cele reținute în legătură cu soluționarea acestui capăt de cerere.
Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 7 și 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul și va casa decizia atacată, trimițând cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Reinvestit cu soluționarea apelului, Tribunalul stabilește că potrivit art. 315 din vechiul Cod de procedură civilă, cele statuate de instanța de recurs privind aplicarea dispozițiilor legale și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru instanța de trimitere. În prezenta cauză, așa cum s-a stabilit și în prima judecată desfășurată în fața tribunalului, instanța constată că cererea trebuie soluționată în complet de apel, întrucât acțiunea în grănițuire este considerată ca fiind capăt principal de cerere. Chiar dacă reclamanții au consemnat în acțiune că doresc obligarea pârâților la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a suprafeței de 21,6 mp teren acest capăt de cerere trebuie considerat accesoriu întrucât petenții în toată acțiunea formulată și în precizările ulterioare au menționat că linia de hotar între cele două proprietăți este greșită, și ca urmare a acestui fapt, trebuie admisă și acțiunea în revendicare.
În ceea ce privește cererea de apel, instanța observă că Judecătoria B. a stabilit prin s.c. 6414 /2001 că linia de demarcație dintre proprietățile părților este determinată de punctele 60, 61, din raportul de expertiză întocmit în dosar. Tribunalul consideră însă că acest raport de expertiză nu poate constitui temei al admiterii reclamanților întrucât vine în contradicție cu actele autentice încheiate de părți cu autorii lor comuni C. S. D. și C. I. A..
Potrivit contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 3334 din 22 august 2008 pârâții C. L. și C. M., soțul lui C. L., au achiziționat de la numiți C. S. D. și C. I. A., o parcelă de teren în suprafață de 500 m.p. și construcția anexă în suprafață construită de 45 m.p. arătându-se că imobilul este înscris în cartea funciară 1052/N a comunei Curtești, sub nr. cadastral 1239/2/3 (f. 40 ds. fond). S-a mai arătat că acest imobil a fost dobândit de vânzători prin moștenire, actuala configurație rezultând în urma dezmembrării terenului, conform actelor de lotizare autentificate sub nr. 606/14.02.2008 și 3333/2008, întocmite la același notar public. A fost întocmit și un plan de amplasament și delimitare a imobilului, anexă la contractul de vânzare cumpărare. Conform acestei anexe aflate la (f. 42 ds.) construcția anexă despre care se face vorbire în contractul de vânzare cumpărare se află în interiorul perimetrului pe care au înțeles să-l înstrăineze vânzătorii.
La rândul lor numiții T. A. și T. M. au cumpărat de la aceiași vânzători C. S. D. și C. I. A. o suprafață de 1200 m.p. aflată în p.c.116 și 117, înscrisă în cartea funciară nr._ în pc.1239/2/2 și respectiv încă o suprafață de teren de 500 m.p., înscrisă în cartea funciară_ a comunei Curtești, p.c. 116 și 117. Contractul a fost autentificat sub nr. 1401 din 26.08.2009. Și în acest act autentic s-a consemnat că terenurile ce se înstrăinează au fost dobândite de vânzători prin moștenire testamentară, având configurația cadastrală actuală în baza actelor de dezmembrare autentificate sub nr. 606 din 14.02.2008 și nr. 3333 din 22.08.2008 fiind deja intabulate în cursul anului 2008. La acest contract nu a fost anexată vreo schiță.
Analizând cele două acte de dezmembrare la care se face trimitere în contractele de vânzare cumpărare, Tribunalul observă că linia de graniță între cele două proprietăți este determinată de punctele 17 și 18 din schița anexă a documentației cadastrale, această schiță aflându-se în copie la fila 15 dosar fond. Practic pârâții au cumpărat lotul nr. 3 din actele de dezmembrare reclamanții loturile nr. 1 și 2.
T. A. și T. M. au reclamant că în fapt linia de graniță nu este reprezentată de aceste puncte 17 și 18, iar o parte din imobilul aparținând pârâților se găsește pe terenul lor.
Aceste afirmații sunt contrazise tocmai de cele înscrise în contractul de vânzare cumpărare nr. 1401 din 26.08.2009. Observă în primul rând instanța de apel că lotul nr. 2 la care se face referire în primul rând în contractul de vânzare cumpărare nu a fost identificat prin vecinătăți sau prin puncte în baza unei schițe, ci s-a făcut trimitere la mențiunile existente în cartea funciară. În plus, deși s-a consemnat că reclamantul cumpără o suprafață de 1200 m.p. în fapt s-a arătat că din măsurători aceasta ar fi mai mică de 1039 m.p.
Cumpărătorii T. A. și T. M. au acceptat să achiziționeze terenul din lotul nr. 2 în aceste condiții deși era neclară întinderea suprafeței de teren. Mai mult, în actul de vânzare cumpărare din 26.08.2009 s-a arătat că terenul are configurația cadastrală actuală în baza actelor de dezmembrare autentificate sub nr. 606/2008 și 333/2008.
În aceste condiții, instanța de apel, stabilește că T. A. și T. M. au cumpărat în ceea ce privește lotul nr. 2 perimetrul determinat de punctele 16, 17 18 și 14 din schița anexă actelor de dezmembrare aflată în copie la f.15 ds. Din această schiță rezultă că imobilul-anexă al pârâților nu se află în suprafața de teren achiziționată de reclamanți.
Instanța mai observă că ulterior încheierii celor două acte de vânzare cumpărare, pârâții din prezenta cauză nu au edificat vreun imobil pe teritoriul reclamanților anexa despre care se face vorbire în acțiune, fiind construită cu mult timp înainte de a se fi încheiat inclusiv actele de dezmembrare ale proprietății. În aceste condiții nu se poate stabili că pârâții au pătruns pe teritoriul reclamanților, încălcând linia de hotar.
În legătură cu această chestiune, Tribunalul observă că este neclară întinderea suprafeței pe care au achiziționat-o T. A. și T. M., în condițiile în care se arată că deși are o suprafață de 1200 m.p. în fapt s-a stabilit fără a se face trimitere la vreo schiță întocmită cu ocazia întocmirii actului, că suprafața ar fi 1039 m.p. în fapt.
În raport de aceste considerente, Tribunalul stabilește că reclamanții au cumpărat în fapt un perimetru și nu o suprafață de teren determinată prin puncte astfel că nu este justificată pretenția acestora, privind stabilirea unei alte linii de hotar, decât cea care rezultată din actele de dezmembrare ale proprietății, întocmite anterior de vânzătorii C. S. D. și C. I. A.. În măsura în care se constată că într-adevăr suprafața din lotul nr. 2 cumpărat de reclamanți este mai mică decât cea care avută în vedre la semnarea actului reclamanții au la îndemână procedura prevăzută de art.1326 și următoarele din Vechiul Cod civil.
Ca urmare, în temeiul art. 584 din vechiul Cod Civil va stabili că linia de hotar dintre proprietățile părților este determinată de punctele 17 și 18 din schița anexă documentației cadastrale, aflată la f. 15 ds. Așa cum s-a arătat mai sus, de la soluționarea cauzei trebuie îndepărtat raportul de expertiză ,întrucât acesta nu reflectă realitatea faptică stabilită prin actele de dezmembrăminte, întocmite de vânzătorii comuni ai părților. Ar fi existat semne de întrebare în legătură cu suprafața de teren înstrăinată și respectiv cu amplasarea imobilului, existent pe lotul nr. 3 pe terenul numiților C. S. D. și C. I. A., anterior anului 2008 numai în măsura în care părțile ar fi dobândit suprafețele de teren alăturate de la autori diferiți. În fapt, loturile 1 și 2 și respectiv lotul 3 au fost achiziționate de părțile din prezenta cauză de la aceeași vânzători fiind fără tăgadă faptul că imobilul-construcție anexă, figurat în schița înregistrată la Oficiul de cadastru este amplasat doar pe lotul nr. 3 înstrăinat pârâților din prezenta cauză.
În legătură cu raportul de expertiză întocmit în cauză instanța de apel mai reține că acesta nu a fost avizat de O.C.P.I. deși în lucrare se arată că documentația cadastrală întocmită anterior ar fi fost greșită. În măsura în care atât prima instanță cât și expertul desemnat în cauză ar fi avut îndoieli asupra adevăratei amplasări a terenului și a imobilului-construcție ar fi trebuit să solicite o eventuală avizare a raportului de expertiză, în raport cu prevederile art. 4 lit. L din Legea 7/1996 pentru a exista o corelație între cele consemnate în cartea funciară prin care s-a asigurat opozabilitatea inclusiv față de părțile din această cauză a celor stabilite prin actul de dezmembrare, și situația faptică stabilită de specialistul desemnat în cauză.
Cum nu s-a demonstrat că pârâții au ocupat fără drept o suprafață de teren aflată în fapt în proprietatea reclamanților, instanța va respinge capătul de cerere privind revendicarea asupra suprafeței de 21,6 m.p. respectiv suprafața de 24 m.p. precizată ulterior de reclamanți în urma întocmirii raportului de expertiză. Pe cale de consecință, va fi respins și capătul de cerere privind ridicare construcții.
Instanța va respinge solicitarea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât C. M. și C. L. nu a căzut în pretențiuni. Aceștia au arătat de la început că linia de hotar este cea stabilită în documentația cadastrală întocmită, și că nu au nimic împotrivă a se stabili că limita proprietății părților este determinată de punctele 17 și 18 din schița anexă documentației cadastrale, aflată în copie la f. 15 ds.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanții C. M. și C. L., domiciliați în mun. B., ., jud. B., în contradictoriu cu intimații reclamanți T. A. și T. M., domiciliați în mun. B., .. 9, ., jud. B., împotriva sentinței civile nr. 6414/14.10.2011 pronunțată de Judecătoria B..
Schimbă în parte sentința în sensul că respinge capetele de cerere privind revendicare și ridicare construcții.
Admite acțiunea în grănițuire în sensul că stabilește că limita de graniță între cele două proprietăți învecinate ale părților este dată de punctele 17 și 18 din schița planului de amplasament și delimitare a imobilului, întocmită de către D. V. (fila 15 ds.) ce a stat la baza încheierii celor două contracte.
Respinge capătul de cerere privind acordare cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 mai 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. A. M. C. C. B.
Red.M.C./04.07.2013
Judec.A. A.
Dact.C.B./04.07.2013
6 exp.
| ← Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 813/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 130/2013. Tribunalul... → |
|---|
