Obligaţie de a face. Decizia nr. 35/2013. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Decizia nr. 35/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 2852/193/2012
Dosar nr._ - Apel -
- Obligația de ,,a face” -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA - I - CIVILĂ
Ședința publică din data de 28 februarie 2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 35 - A
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE - A. D.
JUDECĂTOR - H. I.
GREFIER - G. M.
Pe rol, judecarea cererii de apel formulată de către apelanta - pârâtă A. E., împotriva sentinței civile nr. 5862 din data de 18 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria B., județul B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă S.C. ,,M. C.” S.A. - B., prin reprezentant, având ca obiect - obligația de ,,a face”. -
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat ori de adus noi acte și înscrisuri la dosar, respectiv de invocat eventuale excepții, instanța, constatând pricina în stare de judecată, reține dosarul în vederea pronunțării.
După deliberare;
TRIBUNALUL ,
Asupra cererii de apel, de față, constată că;
Prin cererea înregistrată în data de 28.02.2011 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta . prin reprezentant a chemat în judecată pe pârâta A. E. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună accesul persoanelor împuternicite de societatea reclamantă, având calitate de furnizor de energie termică, în interiorul apartamentului proprietatea pârâtei, apartament ce este racordat la sistemul centralizat de termoficare, pentru a proceda la deconectarea acestuia de la rețelele și instalațiile de termoficare, respectiv blindarea caloriferilor din apartament, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat reclamanta că, în calitate de furnizor de energie termică a încheiat cu pârâta A. E., Convenția de facturare individuală a consumului de energie termică, care reprezintă Anexa 4 la Contractul de furnizare a energiei termice nr. 52 T din data de 01.10.2010, încheiat cu Asociația de proprietari nr. 54, din care aceasta face parte, și că, în acest temei a livrat pârâtei agent termic, emițând pentru fiecare lună calendaristică facturile fiscale individuale către debitor, însă pârâta nu a achitat integral și la termen contravaloarea facturilor emise astfel cu reiese din art. 7 lit. a) din Convenție.
Motivat de neplata la termen a facturilor restante și având în vedere prevederile art. 38 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 325/2006, art. 6 pct. 10 lit. a) din Contractul nr. 52 T/2010 încheiat cu Asociația de proprietari nr. 54 B., reclamanta a informat pârâta că va proceda la sistarea furnizării energiei termice dacă în termen de 5 zile de la comunicarea preavizului de suspendare a energiei termice nu va achita sumele datorate.
Astfel, a arătat în continuare reclamanta, așa cum reiese din procesul verbal de constatare încheiat la data de 19.12.2011, pârâta nu a fost găsită la domiciliu nici prima și nici a doua oară, pentru ca reprezentantul reclamantei să procedeze la închiderea instalațiilor de utilizare a energiei termice.
În dovedire s-au depus la dosar copii după contractul de furnizare a energiei termice nr. 52 T din 01.10.2010 și actul adițional nr. 1, convenția de facturare individuală nr. 52 T/129 din 01.10.2010, fișa analitică a debitorului, preavizul de sistare a energiei termice, procesul verbal de constatare din 19.12.2011.
În drept au fost invocate prevederile art. 38 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 325/2006, art. 6 pct. 4 din Contractul nr. 54T/2010 încheiat cu Asociația de proprietari nr. 54 B. și art. 4 lit. c) din Convenția nr. 52 T/129 din 01.10.2010.
Legal citată, pârâta A. E., nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Judecătoria B., prin sentința civilă nr. 5862 din data de 18 septembrie 2012, a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta A. E., să permită accesul persoanelor împuternicite de către reclamantă în apartamentul nr. 7, bloc 3, ., nr. 3 din B., în vederea efectuării operațiunilor de deconectare a imobilului de la rețelele și instalațiile de termoficare, respectiv blindarea caloriferelor și să achite suma de 8,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivele soluției adoptate a reținut judecătorul de fond că potrivit dispozițiilor art. 38 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 325/2006, utilizatorii de energie termică au obligația de a permite accesul operatorului care are și calitatea de furnizor la instalațiile de utilizare a energiei termice aflate în folosința sau pe proprietatea sa, pentru verificarea funcționării și integrității acestora ori pentru debranșarea/deconectarea instalațiilor în caz de neplată sau de avarie.
În considerarea acestor dispoziții legale evocate a mai arătat instanța de fond că sunt permise restrângeri ale dreptului de proprietate a consumatorului de energie termică asupra spațiilor în care se află instalațiile de furnizare a energiei termice, care au caracter temporar și se realizează strict pe durata necesară realizării procedurii de debranșare.
În plus, s-a evocat că, ele urmăresc un scop legitim, în speță fiind vorba de împiedicarea cumulului de datorii din partea pârâtei față de reclamantă și protejarea interesului celorlalți proprietari din condominiu, atâta timp cât nu se poate realiza debranșarea pârâtei decât prin permiterea accesului la instalațiile de utilizare a energiei termice din apartamentul acesteia, altfel s-ar impune debranșarea tuturor proprietarilor pentru culpa unei singure persoane.
Împotriva sentinței, pârâta a declarat apel în termen legal, arătând că nu se justifică imputarea lipsei de colaborare a acesteia cu reprezentantul reclamantei, că s-a prezentat de mai multe ori la sediul reclamantei în vederea soluționării amiabile a litigiului, solicitând acestora o eșalonare a datoriei, întrucât are o situație materială precară.
În întâmpinarea la recurs, intimata - reclamantă a evocat faptul că, aceasta nu a plătit nici o sumă de bani din luna octombrie 2010, întrucât nu se poate ajunge la o înțelegere, nefiind achitate nici parțial facturile lunare emise, societatea fiind obligată să recupereze sumele și să preîntâmpine datorii imposibil de executat.
Apelul declarat este fondat pentru cele ce urmează:
Reclamanta a furnizat pârâtei serviciile convenite, emițând facturile aferente intervalului octombrie 2010 - septembrie 2011, cu o valoarea totală de 1302,20 lei, iar potrivit clauzelor contractului inițial, beneficiarul energiei termice furnizate era ținut a-și îndeplini obligația de plată, în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii facturilor, sub sancțiunea calculării de penalități de întârziere și respectiv a suspendării furnizării agentului termic.
Potrivit dispozițiilor art. 38 aliniat 1 litera c din Legea nr. 325/2006, utilizatorii de energie termică au obligația de a permite accesul operatorului care are calitatea de furnizor la instalațiile de utilizare a energiei termice aflate în folosința sau proprietatea sa, pentru verificarea funcționării și integrității acestora ori pentru debranșarea/deconectarea instalațiilor, în caz de neplată sau avarie.
Prin urmare, în domeniul furnizării energiei termice, legiuitorul a instituit o . obligații pentru beneficiari asumate de către aceștia din urmă, prin contractele individuale de tipul celui semnat în cauză, potrivit căruia odată neîndeplinită sarcina achitării contravalorii serviciilor prestate, furnizorul are dreptul de a sista furnizarea acestora și, în acest ultim scop a blinda rețelele și instalațiile de termoficare aflate în interiorul proprietății beneficiarului, iar acestuia din urmă îndatorirea de a permite o astfel de procedură.
Aceasta, dat fiind caracterul centralizat al sistemului de furnizare a energiei termice (prin instalații comune, în condominii), când reclamanta nu are posibilitatea tehnică de a furniza serviciile sale altfel decât tuturor deținătorilor de locuințe din imobil, ceea ce face în situația unui refuz de colaborare din partea beneficiarului, ca furnizorul să fie ținut să presteze în continuare serviciile specifice, chiar dacă respectivul beneficiar nu își onerează obligația de plată.
În speță însă, societatea reclamantă a evocat doar reaua credință a pârâtei în neexecutarea obligației de plată a contravaloarii facturilor și faptul că solicitarea sa de eșalonare a debitului nu poate fi primită în lipsa unor plăți parțiale, dar nu și refuzul de a permite debranșarea pentru care instanța de fond nu a solicitat expres dovezi în acest sens.
Din dovezile dosarului nu rezultă că reclamanta ar fi descins acest scop la locuința pârâtei și că aceasta s-ar fi opus să permită accesul, ci doar că aceasta s-a prezentat la sediul societății cu o propunere de eșalonare a debitului pe care reclamanta nu a acceptat-o.
Prin urmare, reclamanta era ținut să facă dovada deplasării la locuința reclamantei și a refuzului de debranșare, o astfel de descindere neavând loc în speță, după curgerea termenului legal de la comunicarea preavizului, încât nu se justifică adoptarea măsurii de constrângere solicitată de reclamantă în prezentul litigiu.
Așa fiind, față de cele evocate, Tribunalul B., reținând critica apelantei întemeiată, potrivit dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, va admite apelul și va modifica corespunzător sentința atacată în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Admite apelul declarat de către apelanta - pârâtă A. E., citată fiind din municipiul B., ., nr. 3, ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 5862 din data de 18 septembrie 2012 a Judecătoriei B., în contradictoriu cu intimata - reclamantă S.C. ,,M. C.” S.A. - B., prin reprezentant, citată fiind din municipiul B., ., județul B..
Schimbă, în tot, sentința apelată în sensul că, respinge, ca nefondată, acțiunea.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
A. D. H. I. G. M.
Red. A. D. / 25 . 03. 2013
Judec. P. A.
Tehnored. G. M. / 4 Exempl. / 25 . 03. 2013
← Pretenţii. Decizia nr. 1178/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1064/2013.... → |
---|