Partaj judiciar. Decizia nr. 275/2013. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 275/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 237/193/2012

Dosar nr._ - partaj judiciar -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 275

Ședința publică din 5 martie 2013

Președinte - H. I.

Judecător – B. G.

Judecător – A. D.

Grefier – T. R.

Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă F. G. în contradictoriu cu intimații pârâți A. E., S. A., C. M., împotriva sentinței civile nr. 3909/6 iunie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta F. G. personal lipsind celelalte părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile și obiectul pricinii arătând că procedura de citare este legal îndeplinită și că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului registratură dovada timbrării recursului prin taxa judiciară de timbru aferentă cauzei în cuantum de 5 lei și timbru mobil de 3 lei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente asupra acestuia.

Recurenta F. G. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, respectiv atribuirea în totalitate a terenului intravilan.

După deliberări,

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. cu nr. l_ la data de 9.01.2012 reclamanta F. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții A. E., S. A. și C. M. partajarea în natură a casei construită din chirpici și acoperită cu tablă, compusă din 2 camere și paravan și a suprafeței de 1195 mp teren aferent, imobile situate în ., cu compensarea cheltuielilor de judecată.

În drept s-au invocat dispozițiile art.6731 și urm. C.proc.civ, art.676 cod civil și art.276 C.proc.civ.

În motivare reclamanta a invocat că împreună cu soțul său a dobândit prin cumpărare cu contracte autentice cota de 1/12 din casă și grajd și cota de 2/6 din terenul aferent de 1195 mp., bunuri care i-au fost atribuite la partajul bunurilor comune pronunțat prin decizia civilă nr.124A/2.09.2010 a Tribunalului B. și au aparținut defunctului D. G. care au revenit moștenitorilor: D. C., Apației M., S. A. și N. Aglaea.

De asemenea, a arătat că prin contractul de v/v autentificat sub nr.5983/11.08.1997 au dobândit de la moștenitoarea Apației M. cota de ½ din casă și grajd și cota de 1/6 din terenul aferent de 1195 mp, subrogându-se în locul ei în starea de indiviziune asupra imobilelor, iar de la S. A. a dobândit prin contractul de v/c cota de 1/6 din terenul aferent de 1195 mp.

În ceea ce privește celelalte două moștenitoare D. C. și N. Aglaea, s-a arătat că acestea au decedat, fiind moștenite de A. E. și C. M..

Ca modalitate de partaj, reclamanta a solicitat atribuirea în natură a echivalentului cotei de 2/6 din teren și în întregime a casei, cu obligarea la plata sultei corespunzătoare celorlalte coindivizari.

În dovedire s-au depus înscrisuri și s-a solicitat chemarea la interogatoriu a pârâtelor, expertiză topo-cadastru pentru lotizare și evaluare.

Pârâtele, legal citate, nu s-au prezentat în fața instanței și nici nu au formulat întâmpinare.

Judecătoria B. prin 3909/6 iunie 2012 a admis cererea reclamantei, a constatat că părțile sunt în indiviziune asupra următoarelor bunuri: casă construită din chirpici și acoperită cu tablă, compusă din 2 camere și paravan situată în . în valoare de 3582 lei și suprafața de 1195 mp teren aferent construcției învecinat cu O. M., P. Săvel și drumul satului, în valoare de 3.525 lei, așa cum au fost identificate și individualizate prin raportul de expertiză H. G. (filele 65-79 dosar), expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

A constatat că reclamanta deține o cotă de 1/12 din casă și o cotă de 2/6 din teren, pârâta A. E. o cotă de 9/12 din casă și 3/6 din teren, pârâta S. A. o cotă de 1/12 din casă și pârâta C. M. o cotă de 1/12 din casă și o cotă de 1/6 din teren.

A dispus ieșirea din indiviziune a părților, atribuind reclamantei, F. G., casa construită din chirpici și acoperită cu tablă, compusă din 2 camere și paravan situată în . în valoare de 3582 lei și suprafața de 398 mp teren aferent construcției învecinat cu O. M., P. Săvel și drumul satului, în valoare de 1175 lei, așa cum a fost individualizat în varianta II din raportul de expertiză cu culoarea verde (fila 76 dosar) pârâtei A. E. suprafața de 598 mp teren în valoare de 1762,5 lei așa cum a fost individualizat în varianta II din raportul de expertiză cu culoarea galben (fila 76 dosar), iar pârâta C. M. primind suprafața de 199 mp teren în valoare de 587,5 lei așa cum a fost individualizat în varianta II din raportul de expertiză cu culoarea portocaliu (fila 76 dosar).

A obligat reclamanta să-i plătească pârâtei A. E. suma de 2.686,5 lei cu titlu de sultă reprezentând cota de 9/12 din casă, pârâtei S. A. suma de 298,5 lei, cu titlu de sultă reprezentând cota de 1/12 din casă și pârâtei C. M. suma de 298,5 lei, cu titlu de sultă reprezentând cota de 1/12 din casă.

A obligat pârâta A. E. să-i plătească reclamantei suma de 1375 lei cu titlu de cheltuieli de judecată după compensare, pârâta S. A. să-i plătească reclamantei suma de 91,66 lei cu titlu de cheltuieli de judecată după compensare, pârâta C. M. să achite reclamantei suma de 275 lei cu titlu de cheltuieli de judecată după compensare.

De asemenea, instanța de fond a obligat ca, la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, pârâta A. E. să plătească statului suma de 187,5 lei și pârâta S. A. să plătească statului suma de 12,5 lei, pârâta C. M. să plătească statului suma de 75,5 lei, toate sumele reprezentând cotă parte din taxa de timbru pentru care s-a acordat ajutor public judiciar reclamantei.

În motivele soluției adoptate, a reținut prima instanță că în temeiul contractului de vânzare-cumpărare 4647/3 oct. 2000 (vânzător S. A.) și contractul autentic de vânzare-cumpărare sub nr.5983/11.08.1997 (vânzător Apației M.)reclamanta a dobândit împreună cu soțul său cota de ½ din casă și grajd și cota de 1/6 din terenul aferent de 1195 mp, bunuri care le-au fost atribuite prin decizia civilă nr. nr.124A/2.09.2010 a Tribunalului B., restul cotelor aparținând după cum urmează: A. E. o cotă de 9/12 din casă și 3/6 din teren, pârâta S. A. o cotă de 1/12 din casă și pârâta C. M. o cotă de 1/12 din casă și o cotă de 1/6 din teren.

La formarea și atribuirea loturilor, instanța a avut în vedere poziția procesuală a pârâtelor, care nu au înțeles să formuleze un punct de vedere față de acțiune și să comunice propriile pretenții, și faptul că imobilului casă nu este comod partajabil în natură, încât trebuie atribuit în integralitate uneia dintre părți, iar în cea ce privește terenul, s-a reținut posibilitatea de partajare în loturi funcționale.

Împotriva sentinței, a declarat recurs în termen legal reclamanta F. G., în motivele căruia a evocat faptul că partajarea în natură a suprafeței de teren aferente imobilului de 1195 mp în 3 loturi de către 398 mp, 598 mp și 199 mp conduce la o fărâmițare excesivă a terenului aferent unei gospodării țărănești care are drept consecință scăderea importantă a valorii economice și modificarea păgubitoare a destinației sale economice. În plus, s-a arătat în continuare, nici una dintre pârâte nu a dorit dobândirea în natură a casei și terenului aferent, dovadă fiind și faptul că nu s-au prezentat la judecată și nici nu au trimis un punct de vedere scris prin care să-și exprime opțiunea cu privire la modul de partajare a bunurilor.

Recursul declarat este întemeiat după cum urmează.

Este adevărat că terenul are o suprafață de 1195 mp și o dispunere care permite formarea de loturi în natură, însă varianta aleasă de prima instanță în care una dintre pârâte primește o suprafață de 199 mp, apare ca fiind greu de exploatat, fiind excesiv de fărâmițat acest lot care nu-și poate găsi o utilitate pentru o gospodărie din mediul rural.

Prin urmare, dat fiind că partea recurentă a primit lotul învecinat, aferent imobilului casă, în suprafață de 398 mp și faptul că pârâta nu și-a exprimat o opțiune privind atribuirea unui lot în natură, cota minoritară de 1/6 în raport de cota reclamantei de 1/3, va atribui și lotul în suprafață de 199 mp recurentei obligând-o pe aceasta să achite pârâtei C. M. sulta reprezentând contravaloarea cotei sale.

Așa fiind, față de cele evocate în precedent, Tribunalul B. reținând critica recurentei întemeiată, va admite recursul și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va modifica corespunzător sentința atacată.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta F. G. în contradictoriu cu intimații pârâți A. E., S. A., C. M. împotriva sentinței civile nr. 3909/6 iunie 2012 a Jud. B..

Modifică în parte sentința recurată în sensul că atribuie reclamantei F. G. și suprafața de 199 mp teren individualizat în schița din varianta II din raport de expertiză cu culoare portocalie (f. 76 dosar), în total suprafața de 597 mp în valoare de 587,5 lei.

Obligă reclamanta să achite pârâtei C. M. suma de 587,5 lei, reprezentând contravaloarea terenului de 199 mp, cf. cotei sale de 1/6 din teren.

Menține restul dispozițiilor sentinței necontrare prezentei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 05.03.2013.

Președinte Judecător Judecător Grefier

H. I. B. G. A. D. T. R.

Red. AD – 30.04.2013

Jud. fond – T. C. N.

Tehnored. TR – 2 ex./13.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 275/2013. Tribunalul BOTOŞANI