Pretenţii. Decizia nr. 1146/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1146/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 1052/217/2011
Dosar nr._ Pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA - I - CIVILĂ
DECIZIA NR. 1146 R
Ședința publică din 09 decembrie 2013
Președinte – A. M.
Judecător – C. M.
Judecător – A. C.
Grefier – A. E.
La ordine judecarea recursului civil formulat de recurenta-reclamantă . – prin lichidator D. M., în contradictor cu intimatul reclamant M. F., împotriva sentinței civile nr. 560 din 22 mai 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Darabani, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat E. C. pentru recurenta-reclamantă ., lipsind intimatul reclamant M. F..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
Avocat E. C. depune la dosar împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente asupra acestuia.
Avocat E. C. pentru recurenta-reclamantă . arată că în mod greșit prima instanță a apreciat că acțiunea este prescrisă, arătând că data când a început să curgă prescripția este dată de momentul când a aflat că imobilul era de fapt proprietatea pârâtului și nu momentul notificării lui. Invocă faptul că prezenta cauză nu a fost judecată pe fond. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Fără cheltuieli de judecată.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil, de față;
Prin sentința civilă nr. 560 din 22 mai 2012, Judecătoria Darabani a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție ridicată de pârât.
A respins ca tardivă acțiunea având ca obiect"pretenții" formulată de S.C. M. C. SRL prin lichidator D. M., împotriva pârâtului M. F..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată cu nr._ din 14 iunie 2011, reclamanta S.C. M. C. SRL cu sediul în satul Seliștea, ., prin lichidator D. M., a chemat în judecată și personal la interogatoriu pârâtul M. F., pentru ca în baza probatoriului ce va fi administrat instanța, să se pronunțe cu privire la următoarele capete de cerere:
1. Constatarea unui drept de creanță a reclamantei împotriva pârâtului în sumă de 79.998 lei reprezentând:
a) 40.000 lei materialele și manopera plătită de societatea reclamantă pentru imobilul construcție p+1 în suprafață desfășurată de 527,24 m.p. alcătuită din brutărie, magazin, birouri și locuință, proprietatea pârâtului situat în intravilanul satului Seliștea, ..
b)38.151 lei, reprezentând stocuri mărfuri și materiale, rămase în imobilul pârâtului și valorificate de acesta;
c) 1.847 lei, reprezentând numerar în casă, la data deschiderii procedurii de faliment, bani însușiți de către pârât, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că, în fapt, prin sentința nr. 274 din 01.09.2005 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr. 13/F/2005 s-a dispus deschiderea procedurii de faliment a reclamantei, că prin Încheierea de ședință din 11.05.2006 pronunțată de Tribunalul B. în același dosar a fost numit lichidator ec. D. M., iar în urma inventarierii activelor societății, a constatat că imobilul din speță ar fi proprietatea societății, figurând în acest sens și în documentele administrației financiare.
Deoarece imobilul se află în posesia pârâtului iar acesta refuză eliberarea lui, loc în care se aflau stocul de marfă rămas și numerarul din casa de marcat, s-a formulat o acțiune în revendicare prin care a solicitat instanței să oblige pârâtul să-i respecte dreptul de proprietate, pârâtul prezentându-se în fața instanței și arătând cu înscrisuri autentice că de fapt el ar fi proprietarul imobilului, acest lucru nefiind cunoscut de reclamantă, nici de administrația financiară și nici de Direcția de finanțe care deja instituise chiar un sechestru asupra imobilului. D. urmare, se arată că instanța de judecată a pus în discuția părților excepția lipsei de interes și a respins acțiunea ca nefondată.
Se susține că, la un moment dat pârâtul a recunoscut dreptul reclamantei la despăgubiri, semnând un angajament de plată în sumă de 19.090,74 lei, dar care nu l-a onorat, iar de mai multe ori a încercat rezolvarea litigiului pe cale amiabilă, însă toate încercările în acest sens nu au avut nici o finalitate, astfel încât se solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul invocă excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Arată că afirmația că acest imobil a fost ocupat și că la momentul inventarierii bunurilor rămase au fost lăsate în custodia sa, nu sunt fondate și că nu are nimic în comun cu societatea în faliment, aceasta fiind administrată de alte persoane.
Susține că nu există nici un înscris prin care să se dovedească că, reclamanta a suportat aceste cheltuieli, că acestea ar fi trebuit să fie contabilizate în documente, însă acest lucru ar fi fost posibil doar în situația în care era proprietară, și că așa cum rezultă din înscrisurile depuse în dovedire precum și din sentința civilă nr. 931 din 23.11.2010 pronunțată de Judecătoria Darabani în dosarul nr._ rezultă că, pârâtul este proprietarul imobilului în litigiu, acțiunea reclamantei fiind respinsă.
Din actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că prin sentința nr. 274/01.09.2005 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr. 13/F/2005 s-a dispus deschiderea procedurii de faliment a reclamantei ., cu sediul în ., județul B..
Prin Încheierea din 11.05.2006 pronunțată de Tribunalul B. în același dosar a fost numit lichidator al acestei societăți ec. D. M.. Se reține că, printr-un înscris sub semnătură privată denumit „Angajament de plată” din 21.11.2005 numitul M. F., în calitate de părinte al administratorului . C. G. – L., societate care se afla în lichidare judiciară și care avea un debit total de_ lei (38.028, 1489 RON) se obligă să achite în numele fiicei sale jumătate din suma menționată mai sus adică_ lei ( 19.090,7445 RON) urmând ca cealaltă jumătate să cadă în responsabilitatea celuilalt părinte pe numele N. S.( fosta soție) în termen de douăsprezece luni începând cu data de 01.12.2005.
Se reține că, prin notificările din 01.09.2007 și 12.09.2007 lichidatorul judiciar D. M. îl somează pe M. F. să achite suma pe care s-a angajat să o plătească prin angajamentul de plată din 21.11.2005, că potrivit art. 1alin.1. din Decretul 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 3 alin.1 din Decretul 167/1958 termenul este de trei ani.
Se constată că, de la data ultimei notificări(12.09.2007) și până la data introducerii acțiunii (14.06.2011) a fost depășit termenul de trei ani prevăzut de art.3 alin.1. din Decretul 167/1958, sens în care instanța a admis excepția tardivității invocată de acesta și a respins acțiunea ca tardivă.
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, excepție invocată de pârât –reținându-se că pârâtul M. F. are calitate procesuală pasivă în cauză pentru că prin angajamentul de plată din 21.11.2005 s-a angajat să plătească o anumită sumă de bani pentru societatea n lichidare judiciară ..
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs recurenta-reclamantă . – prin lichidator D. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând faptul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii.
Arată recurenta că prima instanță s-a pronunțat pe excepție, apreciind că acțiunea este prescrisă deoarece de la data când a fost notificat – 12.09.2011 și până la data introducerii acțiunii – 14.06.2011 a trecut mai mult de 3 ani. Solicită a se observa că obiectul acțiunii nu era plata sumei de 19.090,744 lei, așa cum era stipulată în acel „angajament de plată” prin care pârâtul se angaja să plătească jumătate din debitul datorat de fiica sa ca administrator al ., ci era vorba de materialele de construcție suportate de societate, materiale care au ajutat la construcția imobilului al cărui proprietar s-a aflat că ar fi tocmai pârâtul, dar care nu era cunoscut la data deschiderii procedurii de faliment. Mai mult, în imobilul respectiv deținut de pârât a rămas un stoc de marfă de o anumită valoare, stoc de marfă și materiale care nu are legătură cu suma pentru care pârâtul s-a angajat prin angajamentul de plată. Cu alte cuvinte, apreciază că data când a început să curgă prescripția este dată de momentul când a aflat că imobilul era de fapt proprietatea pârâtului și nu momentul notificării lui.
Pentru motivele mai sus arătate, solicită admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Darabani.
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare și nu a formulat un punct de vedere față de recursul declarat.
Examinând recursul, Tribunalul apreciază că acesta este nefondat.
Tribunalul nu poate reține ca întemeiată susținerea reclamantei recurente în sensul că momentul de la care începe să curgă prescripția dreptului la acțiune l-ar constitui data la care s-ar fi aflat că imobilul era de fapt proprietate pârâtului intimat și nu cea la care acesta a fost notificat în vederea executării obligației.
Cert este faptul că, așa cum corect a reținut și prima instanță, actul intitulat „angajament de plată” a fost încheiat la 21.11.2005, că ultima notificare prin care pârâtul este somat la plată s-a făcut la 12.09.2007 iar toate celelalte evenimente și fapte evocate de reclamantă în prezentul recurs nu pot avea legătură și nici nu sunt apte a influența întreruperea în vreun fel a termenului de prescripție care s-a împlinit în deplin cadru fără să se fi intervenit în sensul întreruperii acestuia.
Aspectele invocate de recurentă nu pot influența curgerea termenului legal de prescripție care nu poate fi afectat de nici una dintre aspectele colaterale pe care partea recurentă le-a evocat.
Văzând aceste motive, constatând că nu s-au putut evidenția aspecte concrete care să plaseze începutul termenului de prescripție la un alt moment, Tribunalul va respinge recursul ca nefondat și va menține hotărârea primei instanțe, ca temeinică și legală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta . – prin lichidator D. M., în contradictor cu intimatul reclamant M. F., împotriva sentinței civile nr. 560 din 22 mai 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Darabani, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 9 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
A. M. C. M., A. C. A. E.
Red. AC/17.03.2014
Jud. I. M.
Dact. A.E.
ex. 2/19.03.2014
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 608/2013. Tribunalul... | Partaj judiciar. Decizia nr. 1064/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
