Pretenţii. Hotărâre din 06-12-2013, Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 11761/193/2010
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 6 DECEMBRIE 2013
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE- A. D.
Judecător – T. N.
Judecător - A. C.
Grefier – C. M.
Decizia civilă nr. 1139 R
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant M. L., în contradictoriu cu intimat-pârât Administrația Națională a Penitenciarelor – P. B., împotriva sentinței civile nr. 4175 din 09.07.2012 a Judecătoriei B., având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile, fără citarea acestora.
Dezbaterile asupra cauzei în fond au avut loc în ședința publică din 21 noiembrie 2013, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 29 noiembrie 2013 și având nevoie de încă un timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ din 23.07.2010, recurentul-reclamant M. L., a solicitat obligarea pârâtului Administrația Națională a Penitenciarelor – P. B., la despăgubiri, respectiv daune morale în cuantum de 2.000 euro, arătând în motivare că în perioada 07.07.2010 – 14.07.2010 cât a fost încarcerat în P. B. i-au fost încălcate toate drepturile legale, în sensul că nu i-a fost anunțată familia de existența sa în penitenciar.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri.
Legal citat, intimat-pârât Administrația Națională a Penitenciarelor – P. B. nu s-a prezentat în instanță dar a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat și menținerea sentinței nr. 4715 din 09.07.2012 a Judecătoriei B. ca fiind întru totul temeinică și legală.
Judecătoria B., prin sentința civilă nr. 4715 din data de 7 iulie 2012, a respins acțiunea formulată de reclamant, fără cheltuieli de judecată.
În motivele soluției adoptate a reținut judecătorul fondului că, la data de 27.05.2009, reclamantul M. L. a fost transferat la P. Iași, având în vedere și Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 430/02.06.2009 și întrucât reclamantul a avut numeroase dosare pe rolul instanțelor de judecată din raza Curții de Apel Suceava, în perioada 07.07._10 acesta a fost încarcerat în P. B..
A mai reținut instanța de fond că, reclamantul M. L. a formulat cererea nr. III/_/08.07.2010, prin care a solicitat să-i fie anunțată familia despre faptul că este transferat la P. B., cerere ce i-a fost respinsă prin încheierea nr. 460 din data de 08.10.2010 pronunțată în dosarul nr. 507/2010 de către Biroul judecătorului delegat.
A mai arătat instanța de fond că, cu toate că reclamantul avea posibilitatea de a formula contestație la Judecătoria B. împotriva încheierii nr. 460 din data de 08.10.2010, acesta nu a făcut dovada contestării soluției judecătorului delegat și deși a depus la dosar mai multe sentințe penale prin care i-au fost soluționate diferite contestații formulate împotriva unor astfel de soluții, nici una nu se referă la încheierea nr. 460 din data de 08.10.2010.
În drept, instanța de fond s-a considerat investită cu o acțiune în daune morale, bazată pe răspunderea delictuală a pârâtului, conform art. 998 - 999 C.civ., reținând că nu s-au dovedit îndeplinite condițiile sale de admisibilitate, respectiv: existența unei fapte ilicite din partea pârâtului, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența și imprudența cu care a acționat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul-recurent M. L. prin care a arătat că instanța de fond a încălcat în mod flagrant și abuziv art.6 din CEDO, în sensul că deși a solicitat ca instanța să dispună prezența sa în instanță pentru a-și susține cauza, nu a fost dus la nici un termen de judecată.
Recursul declarat este nefondat, pentru cele ce urmează:
Astfel cum a reținut instanța de fond, reclamantul M. L. a fost încarcerat în perioada 7 iulie 2010 – 14 iulie 2010 în P. B. și a formulat o cerere pentru a-i fi anunțată familia despre acest fapt, cerere înregistrată sub nr.III/_/08 iulie 2008 care i-a fost respinsă, prin încheierea judecătorului delegat nr. 460/08 octombrie 2010 fiindu-i respinsă contestația împotriva soluției cererii.
Reclamantul nu a uzat de procedura contestației împotriva încheierii nr. 460/08 octombrie 2010 a judecătorului delegat, deși numai această procedură prealabilă ar fi putut face obiect al cercetării și verificării de către instanța de judecată.
În ceea ce privește motivul prezentului recurs vizând neaducerea recurentului la judecată deși a solicitat expres după cum a înscris și dovezile de comunicare ale citațiilor ce i-au fost înmânate, Tribunalul B. arată următoarele:
Procesul civil este guvernat de reguli de procedură diferite de cele ale procesului penal, iar în ceea ce privește prezența persoanei private de libertate care este obligatorie în materie penală, în cauzele civile aceasta este facultativă, astfel că doar atunci când instanța apreciază necesară prezența părții, dispune chemarea acesteia.
Dispoziția art. 85 Cod procedură civilă potrivit căreia instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau, după înfățișarea părții este de natură să asigure realizarea principiului contradictorialității și al dreptului de apărare și deci să respecte petiționarului dreptul la un proces echitabil.
În cauză, instanța de fond nu a apreciat necesară prezența reclamantului la termenele de judecată, soluția fundamentându-se pe faptul că a investit instanța cu o solicitare care era condiționată de o procedură specială, pentru care legiuitorul a prevăzut cale de atac la instanță, dar pe care solicitantul nu a parcurs-o, așa încât Tribunalul B. consideră că instanța de fond a procedat corect respectând disp. art. 6 din CEDO.
În ceea ce privește înfățișarea reclamantului în instanță, desigur că reclamantul avea posibilitatea ca în condițiile art. 52 din HG nr. 1897/206 să-și exercite dreptul de a trimite instanței cereri, precizări, solicitări, a căror cheltuieli sunt suportate de persoana privată de libertate sau administrația locului de deținere (art. 2 al art. 52), dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Trebuie arătat că și persoanele private de obligații au potrivit art. 62 din HG 1897/2006 obligația de a se conforma restricțiilor ce decurg din lege, din regulament și ordinele și deciziile emise în baza acestora.
În speță, Tribunalul B. reține că, în condițiile în care reclamantul critică faptul că solicitarea sa de a-i fi anunțată familia că în perioada 7 iulie 2010 – 14 iulie 2010 în care a fost încarcerat în P. B. i-a fost respinsă prin încheierea judecătorului delegat și deși avea posibilitatea de a formula contestație în temeiul art. 38 al. 6 din Legea nr. 275/2006 nu a uzat de această procedură, cererea adresată direct instanței este lipsită de obiect.
Așa fiind, față de cele evocate, Tribunalul B. apreciind critica recurentului nefondată, va respinge recursul și va păstra soluția atacată, făcând aplicarea prevederilor art. 312 Cod proc. civilă
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de M. L., fiul lui D. și N., născut la data de 14.01.1976 – încarcerat în P. Iași, împotriva sentinței civile nr. 4175 din 9 iulie 2012 a Judecătoriei B., pe care o menține, în contradictoriu cu intimat-pârât Administrația Națională a Penitenciarelor – P. B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
A. D. T. N., A. C. C. M.
Red. A.D./25.03.2014
Tehnored. A.E./31.03.2014
Judecător: M.C.C.
2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 851/2013. Tribunalul... | Anulare act. Decizia nr. 466/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
