Revendicare imobiliară. Decizia nr. 996/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 996/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 14946/193/2011
Dosar nr._ revendicare imobiliară
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică de la 24 octombrie 2013
Completul compus din:
P.: A. C.
Judecător: P. I.
Judecător: D. M.
Grefier: B. C.
Decizia civilă nr.996 R
Pe rol judecarea cererii de recurs formulat de recurenta reclamantă P. E., în contradictoriu cu intimata pârâtă P. municipiului B., împotriva sentinței civile nr. 4523 din 28 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta-reclamantă, lipsă fiind reprezentantul intimatei-pârâte.
Procedura legal îndeplinită.
Recurenta reclamantă P. E. depune la dosar note de concluzii scrise și diferența de taxă judiciară de timbru în sumă de 260,00 lei
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile și obiectul pricinii, arătând că procedura de citare este legal, după care ;
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constatând terminată cercetarea judecătorească instanța acordă cuvântul asupra fondului recursului.
Recurenta reclamantă P. E. solicită admiterea recursului potrivit celor invocate în petiția de recurs.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 4523 din 28 iunie 2012 a Judecătoriei B. s-au respins excepțiile invocate de pârâta P. B. (excepția necompetenței materiale, excepția tardivității, excepția inadmisibilității, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei) și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta P. E., în contradictoriu cu pârâta P. Municipiului B., ca neîntemeiată.
Se reține că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 03.10.2011 reclamanta P. E. a chemat în judecată pe pârâta P. Municipiului B., solicitând obligarea acesteia de a-i restitui în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul în suprafață de 1366 mp situat în B., . (380 mp) și, respectiv, .. 20 (985 mp), cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru imobilul din .. 20, imobil din care s-au expropriat, în anul 1985, 1676 mp, teren fără construcții, că prin Ordinul Prefectului nr. 265/1998 i s-a restituit în proprietate suprafața de 500 mp și, ulterior, prin Dispoziția Primarului nr. 6025/2002, a primit încă 691 mp, urmând ca pentru diferența de 986 mp, să beneficieze de măsuri reparatorii, că pentru terenul din ., s-a formulat cerere în condițiile Legii nr. 10/2001 și s-a emis Decizia nr. 3501/2005, pe care reclamanta susține că nu a primit-o și care a format obiectul dosarului nr. 5182/CC înregistrat la ANRP. Reclamanta a susținut că i s-au acordat despăgubiri și pentru terenul din Parcul Tineretului, cu toate că ea solicitase restituirea în natură. A arătat reclamanta că pentru terenurile vizate în speță i s-a emis și o a doua decizie, în 2009, ce nu i s-a comunicat, că a formulat noi cereri pentru restituirea în natură a suprafețelor, avându-se în vedere că acestea sunt libere, cereri cu privire la care nu a primit vreun răspuns, și că printr-o eventuală soluție de respingere a acțiunii, ca inadmisibilă, i s-ar încălca dreptul la acces în instanță, drept garantat de prevederile art. 6 CEDO.
Se arată că în drept, s-au mai invocat dispozițiile art. 480 481 cod civil și art. 1 din Protocolul 1 al CEDO.
Se mai reține că prin întâmpinare, pârâta P. Municipiului B. a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei, excepția tardivității acțiunii, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, în privința terenului de 380 mp din . (întrucât reclamanta nu a făcut dovada calității de proprietar asupra acestuia).
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că prin Dispoziția nr. 6025/12.11.2002, reclamantei i s-a restituit suprafața de 691 mp pe vechiul amplasament din . liberă în accepțiunea Legii 10/2001, stabilindu-se totodată, pentru diferența de 985 mp, că reclamanta va beneficia de măsuri reparatorii și că împotriva acestei dispoziții nu s-a formulat contestație ; ulterior, prin Dispoziția nr. 3501/03.11.2005, s-a propus acordarea de despăgubiri pentru terenul din Parcul Tineretului și pentru clădirea din .> Se susține că în final s-a emis o nouă Dispoziție, cu nr._/30.06.2009, prin aceasta revocându-se dispoziția din 2005, propunându-se acordarea de despăgubiri pentru construcția din .-se solicitarea de acordare a acestor despăgubiri, pentru terenul de 380 mp situat la aceeași adresă, potrivit art. 1.4 lit. c din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Pârâta a mai arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/22.06.1977, întreaga suprafață de 380 mp a trecut în proprietatea statului, potrivit Legii nr. 58/1974, că în aceste condiții îndreptățirea la teren revine proprietarului vânzător (familia F.) și că pentru terenul situat în .. 20, reclamanta nu a depus o notificare prin intermediul executorului judecătoresc, împrejurare ce atrage incidența art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2010 (pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii).
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea excepțiilor invocate de partea adversă susținând că instanța ar trebui să oblige pârâta a emite o dispoziție de restituire a terenurilor, că prin reținerea caracterului special al Legii 10/2001 s-ar încălca principiile constituționale și ale CEDO, care au prioritate, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 33/2008 a ICCJ, și că prin eventuala nerespectare a procedurii prevăzute de Legea nr. 10, beneficiarul acesteia nu pierde și dreptul de a promova o acțiune în revendicare de drept comun.
Prima instanță a respins toate excepțiile procesuale invocate în cauză, reținând, în ceea ce privește competența, tardivitateașicalitatea, că reclamanta a învestit judecătoria, în mod expres, cu o acțiune în revendicare, acțiune dată în competența instanței de drept comun, care nu este supusă vreunor exigențe relative la termenul de promovare.
Din probele administrate prima instanță reține că prin notificarea nr. 233/13.08.2001 reclamanta P. E. a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele clădire și teren situate în B., ., imobile expropriate prin Decretul nr. 130/1986, cu mențiunea că, la data notificării, clădirea era demolată, iar terenul – ocupat, că printr-o completare la notificarea menționată reclamanta a mai solicitat restituirea suprafeței de 1676 mp situate în B., .. 20, teren ce fusese expropriat, conform Decretului nr. 154/1985, de la autoarea sa defunctă, că prin Dispoziția nr. 6025/12.11.2002 a Primarului mun. B. reclamantei i s-a restituit, în natură, suprafața de 691 mp din .. 20, cu mențiunea că pentru diferența de 986 mp, dat fiind faptul că exproprierea și-a atins scopul, urmau a se aplica măsurile reparatorii stabilite prin art. 11 alin. 4 și 8 din aceeași lege.
Se arată că ulterior, prin Dispoziția nr. 3501/03.11.2005, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul de 985 mp din Parcul Tineretului și pentru clădirea din ., reținându-se totodată că terenul situat la această din urmă adresă nu face obiectul Legii 10/2001, întrucât a trecut în proprietatea statului la momentul încheierii contractului de cumpărare, de către autorii reclamantei, această din urmă dispoziție fiind ulterior revocată, prin Dispoziția nr._/30.06.2009, propunându-se acordarea de despăgubiri doar pentru imobilul construcție și respingându-se totodată solicitarea de despăgubire pentru terenul de 380 mp din .> Se arată că în pricina de față, reclamanta a revendicat, în natură, suprafața de 380 mp situată în . și, respectiv, suprafața de 985 mp din .. 20.
În soluționarea acestei cereri instanța a reținut că pentru terenurile menționate, terenuri ce au făcut obiectul unor exproprieri în perioada martie 1945 – decembrie 1989, reclamanta a urmat deja procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001, solicitând în mod expres despăgubiri pentru suprafața ocupată din . și, respectiv, restituirea în natură a suprafeței din .. 20, că din totalul de 1676 mp situați la această din urmă adresă, reclamanta a primit în natură doar 691 mp, pentru diferența de 986 mp propunându-se aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de art. 8 din aceeași lege și că reclamanta nu a făcut dovada contestării și, respectiv, a desființării soluției astfel adoptate, prin Dispoziția nr. 6025/12.11.2002 a Primarului mun. B., aceasta având posibilitatea de a contesta soluția de nerestituire în natură a diferenței de 986 mp și implicit posibilitatea de a obține atribuirea amplasamentului dorit, posibilitate pe care nu a valorificat-o.
Se arată că terenul de 986 mp din .. 20, expropriat prin Decretul nr. 154/1985, a fost utilizat potrivit scopului pentru care s-a dispus exproprierea și, prin urmare, nu a făcut obiectul restituirii către fostul proprietar și că nu s-ar putea susține, în aceste condiții, că reclamanta deține un bun în sensul Convenției și că, pe cale de consecință, are calitatea de proprietar neposesor, în favoarea căruia funcționează acțiunea în revendicare.
În ce privește terenul în suprafață de 380 mp din ., se reține că, potrivit documentelor aflate la dosar, reclamanta nu a solicitat niciodată atribuirea acestuia în natură, notificarea din anul 2001 cuprinzând, în mod expres și exclusiv, o cerere de acordare a despăgubirilor iar pe de altă parte, s-a arătat că prin Dispoziția nr._/30.06.2009, cererea de despăgubire menționată a fost respinsă, soluție cu privire la care, reclamanta a beneficiat de aceeași cale a contestației, la secția civilă a tribunalului.
Instanța a reținut că reclamanta era ținută a valorifica integral, în vederea obținerii imobilelor actualmente revendicate, procedura prevăzută de dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001, că acțiunea în revendicare nu poate substitui această procedură, în scopul recunoașterii dreptului de proprietate pierdut în perioada 1945-1989 și că în circumstanțele concrete ale speței, respectiv în absența unei confirmări prealabile privind existența actuală a acestui drept („bun” în sensul Convenției), în speță nu este dată nici ipoteza de excepție a funcționării acțiunii în revendicare, respectiv ipoteza sesizării unor neconcordanțe între Legea 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, neconcordanță ce s-ar rezolva în favoarea acesteia din urmă, eventual în cadrul unei revendicări, nefiind pronunțate argumente în acest sens.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în considerarea dispozițiilor art. 304, pct. 8, 9 Cod proc. civilă. Susține recurenta că o problemă de principiu rezolvată neunitar este aceea a existenței unei opțiuni între aplicarea legii speciale care reglementează regimul imobilelor preluate abuziv în perioada de referință, Legea 10/2001, și aplicarea dreptului comun în materia revendicării și anume Codul civil. Că, acele persoane care legal, deși au urmat și procedura prevăzută de Legea 10/2001 și nu au obținut restituirea în natură a imobilului, au deschisă calea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil.
A arătat că o altă problemă care trebuia analizată de instanța de fond era aceea a raportului dintre legea internă, respectiv Legea 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului și consideră că respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun și intentată după . Legii 10/2001 echivalează cu privarea reclamantului de accesul la justiție, prin încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
S-a mai arătat că instanța de judecată ar trebui să țină cont de circumstanțele particulare din fiecare cauză pentru ca persoanele care au deținut posesia și folosința imobilului dobândit cu bună credință să nu suporte greutatea responsabilității statului care cândva a confiscat aceste bunuri ci ar trebui să atenueze vechile atingeri.
S-a mai susținut că instanța de fond nu poate aprecia că existența Legii 10/2001 exclude în toate situațiile posibilitatea de a recurge la acțiunea în revendicare, întrucât este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție.
A arătat că prin contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1950 li s-a transmis părinților săi în calitate de cumpărători dreptul de proprietate asupra construcției situată în . pentru terenul pentru care au fost expropriați li se recunoștea dreptul de folosință al cumpărătorilor asupra terenului, ori art.1 din Legea 10/2001 care stabilește domeniul de aplicare al acestei legi nu cuprinde în categoria preluărilor abuzive și trecerea în proprietatea statului a acestor terenuri, în acest sens fiind și prevederile art. 1 pct. 1.4 lit. c din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 adoptate prin H.G. nr. 498/2003 care menționează că legiuitorul după 1989 a soluționat această problemă în favoarea dobânditorilor construcției, recunoscând acestora vocația de a obține titluri de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate.
Legal citată, primăria municipiului B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate că, contrar afirmațiilor din motivele de recurs, situația terenurilor preluate în baza Legii 58/1974 este reglementată de art. 1,4 lit. c din normele de aplicare ale Legii 10/2001 republicată, cu modificările și completările următoare, potrivit cu care în ce privește ipoteza în care, ulterior înstrăinării, construcția proprietatea dobânditorului a fost preluată și mai apoi demolată, acesta neavând dreptul/vocația de a obține titlu de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate, că regimul juridic al acestor categorii de terenuri rămâne supus incidenței prezentei legi în favoarea persoanei îndreptățite – proprietar al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului …”, în speță F. L. și F. Adolf.
A susținut că dreptul la măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 380 m.p. care a fost situat în ., trecut în proprietatea statului sub imperiul Legii 58/1974 aparține fostului proprietar al acestuia, vânzătorul din contractul de vânzare cumpărare a locuinței, în speță numiților F. L. și F. Adolf sau moștenitorilor acestora.
S-a mai susținut că în condițiile în care prin contractul de vânzare cumpărare menționat recurenta reclamantă nu a dobândit terenul ci numai construcția, aceasta nu a avut niciodată calitatea de proprietară a terenului și s-a mai arătat că dispoziția nr._/30.06.2009 a fost comunicată recurentei reclamante prin ridicare personală, pe bază de semnătură, în data de 01.07.2009, motive pentru care cere respingerea recursului.
Examinând recursul Tribunalul apreciază că acesta nu este întemeiat.
Criticile aduse sentinței de fond nu sunt întemeiate dat fiind faptul că, așa cum s-a reținut, potrivit disp. art. 26 al. 3 din Legea 10/2001 decizia sau după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a Tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul unității administrative sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, aspect reținut de altfel și de către prima instanță în considerentele sentinței atacate cu prezentul recurs, decizie pe care petenta nu a contestat-o. În atare condiții, rezultă implicit faptul că reclamanta a obținut recunoașterea dreptului pentru suprafața solicitată în condițiile și procedura instituite prin legea specială însă nu exclusiv în natură, așa cum dorește, ci parțial în natură și prin acordare de despăgubiri, fapt pe care, de asemenea, nu l-a contestat în termenul prevăzut de lege.
Așa cum s-a arătat, prin decizia nr. 33/2008 I.C.C.J. a stabilit că legea specială înlătură aplicarea dreptului comun și că aplicarea unor dispoziții ale legii speciale poate fi înlăturată dacă acestea contravin Convenției europene a drepturilor omului și nu în ultimul rând aplicarea altor dispoziții legale decât cele speciale, trebuind să se facă fără a se aduce atingere drepturilor apărate de Convenție și care aparțin altor persoane, ceea ce, în speță, nu este cazul în condițiile în care petenta a uzat de dispozițiile legii speciale și a obținut satisfacție într-una dintre modalitățile prev. de aceasta cu posibilitatea de a contesta în justiție măsurile astfel dispuse.
Așa cum a reținut și prima instanță în considerentele sentinței atacate, reclamanta nu a fost în măsură a identifica pretinsele neconcordanțe între legea specială și Convenția europeană și nu justifică, eventual, rezolvarea pretențiilor sale în favoarea acesteia din urmă, ea uzând de procedura specială, și chiar dacă nu a obținut satisfacție deplină, aceasta nu înseamnă că va putea aborda și alternativa juridică a procedurii de drept comun pe care o presupune revendicarea.
Cert este faptul că reclamanta a ales calea legii speciale pentru valorificarea drepturilor sale, cale pe care trebuie să o urmeze în raport cu toate etapele sale procedurale, că la acest moment nu poate justifica un temei pentru o derogare de la dispozițiile legii speciale chiar în condițiile în care se invocă dispozițiile Deciziei 33/2008 a I.C.C.J., că nu s-au identificat neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană și pentru aceste motive va respinge recursul ca nefondat și va menține hotărârea ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de recurs formulată de recurenta P. E., în contradictoriu cu intimata pârâtă P. municipiului B.,împotriva sentinței civile nr. 4523 din data de 28.06.2012 a Judecătoriei B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, la data de 24.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, Grefier,
C. A. I. P. M. D. C. B.
Red.C.A./14.02.2014
Judec.C. T.
Dact.C.B./24.02.2014
2 exp.
| ← Revendicare imobiliară. Hotărâre din 25-09-2013, Tribunalul... | Reziliere contract. Decizia nr. 351/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
