Fond funciar. Decizia nr. 884/2013. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Decizia nr. 884/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 2397/40/2013
Dosar nr._ contestație în anulare
Fond funciar
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA - I - CIVILĂ
Ședința publică din 23 septembrie 2013
Președinte – D. M.
Judecător –H. I.
Judecător – A. C.
Grefier – C. M.
DECIZIA CIVILĂ NR. 884
La ordine pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de contestatoarea-reclamantă C. V., în contradictoriu cu intimații P. ., C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar a . Județeană de Proprietate Privată Asupra Terenurilor B..
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă părțile, fără citarea acestora.
Dezbaterile asupra cauzei în fond au avut loc în ședința publică din 17 septembrie 2013, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Prin contestația formulată la data de 10.04.2013, contestatoarea C. V. a solicitat în contradictoriu cu intimații P. ., C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar a . Județeană de Proprietate Privată Asupra Terenurilor B. să se dispună anularea deciziei civile nr. 401R/02.04.2013 a Tribunalului B. Secția I Civilă și rejudecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 530 din 10 mai 2011 a Judecătoriei Darabani, temeiul acestei contestații în anulare fiind cel reglementat de art. 503 alin.3 și 4, art.504 alin.2 Cod proc. civilă, respectiv instanța de recurs a omis să cerceteze motivele pentru care a declarat recurs și pentru faptul că această cauză nu a fost cercetată pe fond.
În motivarea contestației sale în anulare, contestatoarea a învederată că atât hotărârea de fond cât și recursul nu dispun radierea din TP nr._/2006 a suprafeței de 2700 mp, teren-grădină în ., așa cum a dispus C. Județeană de Stabilire a Drepturilor de Proprietare prin Hotărârea nr. 509/22.09.2005, respectiv radierea din anexa 3 P. poziția 370 și din TP nr._ a numitei Drescanu E. și să se întocmească în favoarea sa un nou titlu de proprietate cu suprafața de 2700 mp pe vechiul amplasament în p.c. 1447/1 conform schiței din raportul de expertiză. A mai arătat că ambele instanțe nu au luat în considerare raportul de expertiză depus la dosarul cauzei, precum și documentele doveditoare relevante în soluționarea cauzei, altfel spus, instanța de recurs respingând recursul, a omis să cerceteze motivele de recurs.
Contestația în anulare formulată în cauză este nefondată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Prin decizia civilă 815 R din 17 octombrie 2011 Tribunalul B. admis recursul declarat de C. V. împotriva sentinței civile 138/2011 și a trimis cauza spre rejudecare.
A reținut instanța de recurs că în conformitate cu dispozițiile art. 261 al. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
În speță, aspectele litigioase supuse cercetării judecătorești au vizat cu predilecție punerea în posesie a petentei cu suprafața de 0,27 ha teren agricol pe teritoriul comunei P., conform sentinței civile nr. 1460/04.09.2007 a Judecătoriei Darabani, definitivă și irevocabilă, precum și emiterea titlului de proprietate pentru această suprafață de teren.
Soluția dată de instanța de fond acestor aspecte a fost criticată în recurs de petentă în sensul că nu poate valorifica această hotărâre judecătorească de reconstituire a dreptului de proprietate.
Trimiterile sintetice ale instanței de fond la mai multe hotărâri judecătorești nu răspund însă cerinței imperative a dispozițiilor legale sus menționate, astfel că face imposibilă exercitarea controlului judecătoresc în calea de atac.
Mai mult, instanța de fond în cadrul unui astfel de litigiu de fond funciar vizând punere în posesie și eliberarea titlului de proprietate, trebuie să aibă în vedere tocmai dispozițiile art.64 din Legea nr. 18/191 respectiv a îndeplinirii condiției refuzului nejustificat din partea comisiei de a pune în posesie petenta cu suprafața de teren reconstituită.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Judecătoriei Drabani sub numărul_ *
Prin sentința civilă nr.530 din 10 mai 2012 Judecătoria Darabani a admis în parte cererea și a obligat P. comunei P. și C. locală de fond funciar P. să pună în posesie petenta cu suprafața de 0,27 ha teren arabil pe raza comunei P., jud. B. și să întocmească documentația pentru titlul de proprietate.
A obligat C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B. să emită titlul de proprietate pentru această suprafață.
A respins capetele de cerere privind punerea în posesie pe vechiul amplasament, plata de daune compensatorii și cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție a reținut prima instanță că prin sentința civilă nr. 460 din 04.09.2007, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Darabani a admis plângerea petentei C. V., a anulat în parte Hotărârea Comisiei Județene B. nr. 638 din 11.08.2006 și a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentei pentru suprafața de 0,27 ha teren agricol pe teritoriului comunei P., județul B..
În raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză din dosarul Judecătoriei Darabani nr._ de expertul P. L. T. a identificat vechiul amplasament a suprafeței de 0,27 ha în . cu vecinii: la nord DS 1438, la est Colțușor H., la sud 1456 și la vest S. E. pe teritoriul comunei P., județul B..
Suprafața în litigiu este înscrisă în titlul de proprietate al numitului Drescanu Ș. din satul Grivița, . nr._ din 15.0._ în . cu vecinii S. E., drum sătesc 1438, M. C. și Drescanu Ș..
C. V., în contradictoriu cu Drescanu Ș., C. locală de aplicare a Legilor fondului funciar, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. a solicitat anularea parțială a T.P. nr._/15.05.2001, emis pe numele lui Drescanu Ș. în sensul radierii din acest titlu a suprafeței de 0,27 ha teren intravilan și înscrierea acestei suprafețe în titlul său de proprietate. Cererea a fost respinsă iar sentința Judecătoriei D. nr. 816/08.05.2009 a rămas irevocabilă prin decizia Tribunalului B. – Secția civilă nr. 1117 R pronunțată în dosarul nr._ .
Petenta, prin declarația dată în instanță la termenul din 08.12.2010 a precizat că „Solicit să fiu pusă în posesie cu suprafața de 27 ari teren intravilan în satul Grivița, . de expertiză din dosarul nr._ al Judecătoriei Darabani”.
Din conținutul dispozitivului sentinței civile nr. 460/04.09.2007, instanța a reținut că petentei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,27 ha teren agricol pe teritoriului comunei P., județul B., fiind anulată în parte Hotărârea Comisiei Județene nr. 638 din 11.08.2006.
Această hotărâre nu face nicio trimitere la vechiul amplasament, identificat prin raport de expertiză ca fiind ./1, înscris în T.P. nr. 84.178/15.05.2001 pe numele Drescanu Ș..
Cum în cursul proceselor deschise de petentă nu a fost modificat T.P. nr. 84.178/15.05.2001 și nu s-a dispus radierea suprafeței de 27 ari și atribuirea acesteia petentei, intimații sunt în imposibilitate să pună în posesie petenta pe vechiul amplasament, acesta având consecința încălcării dreptului de proprietate al numitului Drescanu Ș., titlul de proprietate emis fiind valabil până la anularea acestuia printr-o hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă.
Intimații, prin adresele depuse la dosar, au arătat că sunt în imposibilitatea legală de a pune în posesie petenta pe vechiul amplasament în condițiile în care nu s-a modificat titlul de proprietate emis pe numele de Drescanu Ș. și că vor face demersurile legale pentru punerea în posesie a petentei cu suprafața de 27 ari teren agricol situat pe teritoriului comunei P., județul B. și dacă aceasta refuză în continuare amplasamentul pus la dispoziție de C. locală să fie trecută pe anexa pentru despăgubiri.
A mai constatat lipsa culpei intimaților, apreciind că trebuie respinse capetele de cerere privind acordarea de daune și cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 401 R/02.04.2013, Tribunalul B. a respins recursul petentei C. V. ca nefondat.
Potrivit art. 503 alin.2 Cod proc. civilă hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: pct.3 „instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen”, iar pct.4 prevedere motivul de contestație în anulare privind omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra unora dintre recursurile declarate în cauză.
Motivul de contestație în anulare specială prev. de art. 503 alin.2 pct.3 Cod proc. civilă, se referă la situația în care instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare. Prin urmare, pe calea procedurală a contestației în anulare nu pot fi reiterate motivele de casare care au fost analizate sistematic în decizia contestată.
În plus, Tribunalul constată că petenta C. V., astfel cum a reținut și instanța de recurs prin decizia contestată, a solicitat anularea (radierea) titlului de proprietate nr._/2000 pentru prima dată în recurs, instanța de recurs reținând față de această cerere a petentei, prevederile art. 316 raportat la art. 294 din Codul de proc. civilă din 1865 și deci această nouă cerere a fost supusă cercetării pe fond fiind respinsă ca inadmisibilă în mod legal.
În ce privește motivul de contestație în anulare prev. de art. 503 alin.2 pct.4 Cod proc. civilă, Tribunalul B. constată că nu este dat întrucât împotriva sentinței civile nr. 530/10 mai 2012 a Judecătoriei Darabani s-a declarat doar un singur recurs, respectiv cel al contestatoarei C. V..
În ce privește dispozițiile art. 504 alin.2 Cod proc. civilă, invocate de către contestatoare, Tribunalul B. constată că art. 504 Cod proc. civilă reglementează condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare și nu motivele contestației în anulare care sunt reglementate în dispozițiile art. 503 Cod proc. civilă.
Art. 504 Cod proc. civilă, determină două cazuri de inadmisibilitate ale contestației în anulare, iar în alin.2 al acestui text de lege reglementează unele excepții particulare, și anume situația când contestația poate fi primită, deși motivul invocat a fost arătat prin cererea de recurs, însă instanța l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt necompatibile cu recursul sau dacă recursul, fără voia părții, a fost respins fără a fi cercetat în fond.
În concluzie, dispozițiile art. 504 Cod proc. Civilă, sunt avute în vedere de instanță atunci când se verifică condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE :
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea C. V. domiciliată în .. Viișoara, jud. B., împotriva deciziei civile nr. 401R/02.04.2013 a Tribunalului B. pronunțată în dosarul nr._ *.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
D. M. H. I. A. C. C. M.
Red. H.I.
Dact. C.M.
Ex.2
← Acţiune în constatare. Decizia nr. 349/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Pretenţii. Decizia nr. 885/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
---|