Revendicare imobiliară. Hotărâre din 17-01-2013, Tribunalul BOTOŞANI

Hotărâre pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 2898/222/2011

Dosar nr._ - Recurs -

- Revendicare imobiliară / - grănițuire -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. - SECȚIA - I - CIVILĂ

Î N C H E I E R E

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2013

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE - A. D.

JUDECĂTOR - H. I.

JUDECĂTOR - T. N.

GREFIER - G. M.

Pe rol, judecarea cererii de recurs formulată de către recurentul - pârât N. D., împotriva sentinței civile nr. 1151 din data de 07 mai 2012, pronunțată de Judecătoria D., județul B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă Ș. P. și intimații - pârâți N. V. și N. F., având ca obiect - revendicare imobiliară, grănițuire. -

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurentul - pârât N. D., lipsind toate celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, recurentul - pârât N. D. atașează la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciară de timbru, în cuantum de 150,00 lei și timbre judiciare mobile în cuantum de 0,30 lei, aferente judecării recursului.

Din oficiu, instanța pune în discuție excepția de recalificare a căii de atac, motivat de însuși obiectul pricinii dedusă judecății, de față, respectiv acela în revendicare imobiliară, grănițuire.

Având cuvântul asupra excepției de recalificare a căii de atac, invocată din oficiu de către instanță, partea pârâtă prezentă N. D., arată că înțelege să lase la apreciere modalitatea de soluționare.

După deliberare;

TRIBUNALUL ,

Având în vedere faptul că, obiectul pricinii de față îl constituie acțiunea civilă în grănițuire, constată că se impune a se califica drept apel petiția formulată de către pârâtul N. D., împotriva sentinței civile nr. 1151 din data de 07 mai 2012, pronunțată de Judecătoria D., județul B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă Ș. P. și intimații - pârâți N. V. și N. F., când;

Văzând în acest sens și dispozițiile art. 2 punctul 2 coroborate cu cele ale dispozițiilor art. 282 Cod procedură civilă, instanța;

Pentru aceste motive;

În numele legii;

DISPUNE :

Recalifică calea de atac ca fiind apelul formulat de către recurentul - pârât N. D., împotriva sentinței civile nr. 1151 din data de 07 mai 2012, pronunțată de Judecătoria D., județul B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă Ș. P. și intimații - pârâți N. V. și N. F., având ca obiect - revendicare imobiliară, grănițuire; -

Stabilește complet pentru judecarea apelului, format din doamnele judecător A. D. și H. I., dosarul urmând a fi reluat în vederea continuării judecății pentru același termen de judecată, respectiv 17 ianuarie 2013, în complet de apeluri, legal constituit;

Pronunțată în ședința publică din data de 17 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

A. D. H. I. T. N. G. M.

Dosar nr._ - Apel -

- Revendicare imobiliară / - grănițuire -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. - SECȚIA - I - CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 5 - A

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2013

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE - A. D.

JUDECĂTOR - H. I.

GREFIER - G. M.

Pe rol, judecarea cererii de apel formulată de către apelantul - pârât N. D., împotriva sentinței civile nr. 1151 din data de 07 mai 2012, pronunțată de Judecătoria D., județul B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă Ș. P. și intimații - pârâți N. V. și N. F., având ca obiect - revendicare imobiliară, grănițuire. -

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă apelantul - pârât N. D., lipsind toate celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, întrebată fiind, partea prezentă arată că nu mai sunt de formulat alte cereri ori de adus noi acte și înscrisuri la dosar, respectiv de invocat eventuale excepții, situație în care instanța, constatând pricina în stare de judecată acordă cuvântul asupra dezbaterilor cererii de apel.

Astfel, partea apelantă - pârâtă N. D. solicită admiterea apelului potrivit motivelor arătate, respectiv casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre judecare.

După deliberare;

TRIBUNALUL ,

Asupra cererii de apel, de față, constată că;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D., sub nr._ /03.08.2011, reclamanta Ș. P. a solicitat obligarea pârâților N. V., N. F. și N. D., să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 3.300 m. p. teren, situată în extravilanul municipiului D., respectiv la locul denumit ,,Dealu - M.”, pe care o deține conform titlului de proprietate nr._/1995, și pe care pârâții o ocupă, fără vreun temei legal.

În dovedirea acțiunii civile, reclamanta a depus la dosar înscrisuri și a solicitat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, probe încuviințate și administrate de către prima instanță.

Pârâții, legal citați, s-au prezentat în instanță și au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, întrucât, ei nu ocupă nici o suprafață de teren aparținând reclamantei.

Judecătoria D., prin sentința civilă nr. 1151 din data de 07 mai 2012, a admis acțiunea formulată de reclamanta Ș. P. și a obligat pârâții N. V., N. F. și N. D., să lase în favoarea reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața totală de 665 m. p. teren (din care 360 m. p. teren ocupat de pârâtul N. D. și 305 m. p. teren ocupat de pârâta N. V.), teren cuprins între punctele 2, 23, 7 și 9, culoare galbenă în schița anexă nr. 1 la raportul de expertiză întocmit de expert C. M. și să-i plătească în solidar reclamantei suma de 1.526 lei cheltuieli de judecată.

În motivele soluției adoptate, a reținut instanța de fond că, în calitate de moștenitori ai defunctului tată R. M., reclamantei i s-a reconstituit în proprietate, în indiviziune cu frații săi, R. E. și G. M., dreptul de proprietate pentru o suprafață de 8.200 m. p., teren situat pe raza municipiului D., Dealu M., județul B., fiindu-le emis titlul de proprietate nr._ din 13 martie 2002, pârâții deținând și ei conform titlului de proprietate nr._/1993, suprafața de 5.000 m. p. și suprafața de 17.900 m. p., în p. c. 683/57, conform titlului de proprietate nr. 7608/1993.

De asemenea, a evocat judecătorul de fond că, în urma verificării actelor de proprietate deținute de părți și efectuării măsurătorilor în teren de către expert, s-a constatat că pârâții ocupă din terenul reclamantului o suprafață de 665 m. p., încât este incidentă prevederea art. 563 Noul Cod Civil.

Apelul declarat este întemeiat pentru cele ce urmează:

La fila 55 dosar fond, reclamanta Ș. P. a formulat o ,,cerere completatoare” prin care a solicitat ,,grănițuirea dintre proprietatea sa și a pârâților în sensul fixării prin semne distinctive a hatului dintre cele două proprietăți, impunându-se delimitarea corespunzătoare a fiecărei suprafețe de teren.”

În vederea soluționării cererii instanța de fond prin încheierea de ședință din data de 09 ianuarie 2012 (fila 57 dosar), a dispus înaintarea către expert a obiecțiunilor reclamantei în vederea delimitării graniței dintre proprietăți.

Or, determinarea formei terenului care alcătuiește obiectul dreptului de proprietate formează obiectul unei acțiuni în grănițuire, iar necesitatea soluționării acestui aspect rezultă cu prisosință din situația locului în speță, care este un teren extravilan, fără linie de hotar și care a făcut obiectul unei judecăți în revendicare anterioare, unde părțile au avut calități procesuale inverse, reclamantă fiind N. V., iar pârâtul, fiul reclamantei din prezenta, - Ș. P., cerere respinsă în temeiul unui raport de expertiză care a evaluat dimensiunile laturilor celor două proprietăți doar în relație cu modul în care s-a efectuat punerea în posesie a părților de către Comisia locală de fond funciar.

Prin urmare, se impune cu precădere a fi soluționată această cerere, proprietățile părților necesitând a fi hotărnicite prin stabilirea unei granițe în raport de care să se constate ulterior dacă este întemeiată pretenția de proprietate a reclamantei, analizându-se întreaga documentație care a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate ale părților și atribuirii terenurilor în litigiu.

D. fiind omisiunea cercetării cererii în discuție, Tribunalul B., apreciind întemeiată critica apelantului, în temeiul dispozițiilor art. 297 Cod procedură civilă, va admite apelul, va desființa sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare.

Pentru aceste motive;

În numele legii;

DECIDE :

Admite apelul declarat de către apelantul - pârât N. C. - D., citat fiind din municipiul D., Dealu M., nr. 32, județul B., împotriva sentinței civile nr. 1151 din data de 07 mai 2012 a Judecătoriei D., județul B., în contradictoriu cu intimata - reclamantă Ș. P., citată fiind din municipiul D., Dealu M., nr. 35, județul B. și intimații - pârâți N. V. și N. F., ambii fiind citați din municipiul D., Dealu M., nr. 32, județul B..

Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceiași primă instanță.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

A. D. H. I. G. M.

Red. Judec. A. D. / 08. 03. 2013.

Judec. Fond A. E. - C.

Tehnored. G. M. / 6 Exempl. / 13 . 03. 2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Hotărâre din 17-01-2013, Tribunalul BOTOŞANI