Servitute. Decizia nr. 327/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 327/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 1542/222/2012
Dosar nr._ Servitute
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA – I – CIVILĂ
DECIZIA NR. 327 R
Ședința publică din 18 martie 2013
Președinte – A. M.
Judecător – A. C.
Judecător – T. N.
Grefier – A. E.
La ordine pronunțarea asupra recursului civil formulat de pârâtul R. G., în contradictoriu cu reclamantul intimat C. M. și pârâtul intimat S. C., împotriva sentinței civile nr. 2463 din 2 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., având ca obiect servitute.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 12 martie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitatea procuratorului pârâtului recurent R. G. – respectiv P. V. de a formula și depune la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil, de față;
Prin sentința civilă nr. 2463 din 2 noiembrie 2012, Judecătoria D. a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul C. M. în contradictoriu cu pârâtul S. C. ca fiind neîntemeiată.
A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul C. M. cu domiciliul în . jud. B. în contradictoriu cu pârâtul R. G. cu domiciliul în . jud. B. și în consecință:
A instituit în favoarea reclamantului o servitute de trecere pe terenul PC 310 proprietatea pârâtului R. G. pe amplasamentul indicat prin punctele 6,7,8,9,10,11,A,B,C evidențiate cu tentă roz în schița anexă la raportul de expertiză efectuat în cauză (fila 32 dosar).
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
A luat act de renunțare la capătul de cerere având ca obiect revendicarea unei suprafețe de teren.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată la 02.05.2012, reclamantul C. M. a chemat în judecată pârâții R. G. și S. C., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să stabilească o servitute de trecere pe terenul proprietatea pârâților.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că este proprietarul a două suprafațe de teren înscrise în parcelele 308 și 309 și că terenurile lui nu au ieșire la drumul public, singura cale de ieșire fiind doar pe terenul proprietatea pârâților.
Se arată că, pârâtul S. C. în apărare arată că a fost chemat în mod abuziv în judecată deoarece nu a existat niciodată vreo cale de acces pe proprietatea sa, precum și faptul că accesul se asigura pe proprietatea celuilalt pârât.
Din probele administrate, prima instanță reține că reclamantul C. M. este proprietarul unei suprafețe de 3644 m.p. teren situat în . și înscris în parcelele 309 și 308 iar pârâtul R. G. este proprietarul parcelei 310 în suprafață de 6024 mp în timp ce pârâtul S. C. este proprietarul parcelei 307 în suprafață de 2501 mp, terenuri care se învecinează.
Se reține că, potrivit raportului de expertiză și cercetării la fața locului efectuate în cauză, terenurile parcelele 307, 308, 309 și 310 proprietatea părților din prezenta cauză se învecinează, instanța constatând faptul că, pe imobilul proprietatea pârâtului S. C., sunt edificate o . anexe dintre care unele cu fundație de beton care împiedică accesul direct către imobilele deținute de reclamant.
Cu ocazia cercetării la fața locului instanța reține că nu a putut identifica vechea cale de acces din 1932 datorită edificării construcțiilor pe imobilul pârâtului S. C. și creșterii vegetației forestiere sălbatice pe imobilul pârâtului R. G..
Se arată că, potrivit art. 616 cod civil vechi, proprietarul al cărui loc înfundat nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său, iar la stabilirea căii de acces trebuie să se aibe în vedere nu numai situația locului dominant ci și a terenului fondului aservit, urmărindu-se alegerea căii care să pricinuiască titularului fondului aservit o pagubă cât mai mică, așa încât constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și stabilește în favoarea reclamantului o cale de acces pe amplasamentul indicat prin punctele 6,7,8,9,10,11,A,B,C evidențiate cu tentă roz în schița anexă la raportul de expertiză efectuat în cauză - proprietate R. G..
În ce privește accesul de la imobilele deținute de către reclamant către drumul sătesc DS 302 instanța reține că pentru aceasta se impune trecerea printr-o zonă mlăștinoasă cu stuf, că acestă zonă se află într-o declivitate pronunțată, fiind necesară amenajarea unui drum în coborare cu grad de înclinare de aproximativ 15-30 grade precum și a unui drum în urcare cu același grad, încât admite acțiunea și respinge capătul de cerere privind obligarea la cheltueili de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel, calificat ca fiind recurs, pârâtul R. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 8, 9 Cod procedură civilă.
Arată recurentul că drumul de care se face vorbire a fost înființat de fostul proprietar care a vândut lui S. C.. Că acel drum a fost folosit și de fostul vecin și proprietar R. D. C., cu acordul nescris al fostului proprietar, deși R. D. C. avea cale de acces directă la drumul DS 302.
Mai arată recurentul că potrivit titlurilor de proprietate el nu deține teren în fața proprietății lui C. M., spre DS 302 și că așa cum menționează expertul în schiță . corect reprezentată. Că, proprietatea sa față de vecinii C. M. și S. C. se delimitează conform schiței.
De asemenea, arată recurentul că reclamantul a avut și are cale de acces spre drumul DS, 302 și că s-ar impune ca acesta să-și amenajeze calea de acces proprie și să nu pretindă trecerea pe alte proprietăți.
Legal citat, intimatul C. M. a formulat întâmpinare prin care a arătat că prima instanță a constatat că accesul la imobilele deținute de acesta către drumul sătesc DS 302 se poate realiza printr-o zonă mlăștinoasă cu stuf, această zonă se află într-o declivitate pronunțată fiind necesară amenajarea unui drum în coborâre cu grad de înclinare de aproximativ 15-30 grade și a unui drum în urcare cu același grad, deci nu se poate folosi ca și cale de acces.
De asemenea, arată că potrivit înscrisului depus la fila 41 dosar, respectiv Convenția de instituire a servituții nr. 886 din 21.12.1932, rezultă că această cale de acces – servitute de trecere a fost instituită pe o lățime de 5 metri în anul 1932 și a fost închisă de către pârâți în jurul anilor 1980.
Mai arată intimatul că prima instanță, corect a constatat că sunt îndeplinite condițiile impuse de lege și a stabilit în favoarea sa cale de acces pe amplasamentul indicat prin punctele 6,78,9,10,11,A,B,C evidențiate cu tentă roz în schița anexă la raportul de expertiză efectuat – proprietate a apelantului.
În recurs, au fost depuse din partea recurentului o . înscrisuri (filele 6.10 dosar recurs).
Examinând recursul, Tribunalul constată că acesta nu este întemeiat.
Astfel, așa cum rezultă din concluziile expertizei efectuate în cauză și din celelalte dovezi depuse la dosarul de fond, cert este faptul că terenul proprietatea reclamantului C. M., se află amplasat într-un loc înfundat, iar calea cea mai lesne de realizat este cea stabilită de prima instanță, motivat de faptul că între DS 302 și p.c. 309 proprietatea reclamantului există un teren mlăștinos, fost eleșteu, care pentru a putea fi folosit necesită lucrări speciale de amenajare, destul de costisitoare.
Mai mult decât atât, așa cum a stabilit și expertul, reclamantul a înfățișat instanței și un act vechi denumit convenție, întocmit în 1932 prin care foștii proprietari de terenuri limitrofe de comun acord au convenit a înființa o cale de acces lată de 5 m, cale pe care expertul a menționat-o și în cuprinsul expertizei chiar dacă vechiul ei amplasament nu a mai putut fi în mod cert identificat.
Fără dubiu este faptul că în trecut s-a constituit o cale de trecere și prin voința și destinația proprietarilor de fonduri limitrofe, așa încât văzând că, la momentul actual reclamantul nu are acces la calea publică, iar varianta mai scurtă identificată de expert prezintă serioase impedimente de folosire, fiind chiar împracticabilă în lipsa cheltuielilor de amenajare, după cum susține expertul, s-a impus admiterea acțiunii și stabilirea servituții în varianta agreată și de prima instanță.
Pentru aceste motive, Tribunalul apreciază că recursul declarat nu este întemeiat, îl va respinge pentru motivele arătate și va menține hotărârea primei instanțe, ca temeinică și legală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de pârâtul R. G. din ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 2463 din 2 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., pe care o menține, în contradictoriu cu reclamantul intimat C. M. din ., județul B. și pârâtul intimat S. C. din ., județul B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 18 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
A. M. A. C., T. N. A. E.
Red. A.C./30.05.2013
Jud. N. M. I.
Dact. A.E.
ex. 2/30.5.2013
| ← Anulare act. Decizia nr. 1155/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Obligaţie de a face. Hotărâre din 23-04-2013, Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
