Anulare act. Decizia nr. 229/2014. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 229/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 2711/193/2011

Dosar nr._ anulare act

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 229 R

Ședința publică din 13 martie 2014

Președinte - L. L.

Judecător - B. G.

Judecător - A. D.

Grefier - A. E.

La ordine judecarea recursului civil formulat de recurenta A. E., în contradictoriu cu intimații G. F., A. A. Locală Bălușeni, județul B., O. de C. și Publicitate Imobiliară B., B. N. Publici Asociați „C. A.-S. A. din B., S. D., C. V., S. G. D., C. L., C. P., C. G., C. M., C. I., I. A., C. L., C. A., G. M., S. F. V., S. D., S. Egen, S. F., S. A., I. C., împotriva sentinței civile nr. 5306 din 7 mai 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta A. E. asistată de avocat E. C., intimații G. F., C. V., C. G., C. I., S. F. V., S. D., S. A., lipsind celelalte părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită.

Se constată că la dosar a fost depusă întâmpinare formulată de intimatul OCPI B. și înscrisuri anexă, respectiv documentație cadastrală privind terenul din p.c. 58/2 – ., județul B..

Se procedează la legitimarea părților prezente: S. F. V. – CI. . nr._/2013, C. G. – CI . nr._/2004, A. E. – CI . nr._/2008, G. F. – CI . nr._/2009, C. V. – . nr._/2010, C. I. – CI . nr._/2008, S. D. – CI . nr._/2012, S. A. – CI . nr._/2013.

Avocat E. C. depune la dosar împuternicire avocațială și taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recurs în cuantum de 50 lei – chitanța nr._/03.03.2014, care se anulează.

Întrebată fiind, recurenta A. E. arată că terenul cumpărat este împrejmuit cu gard, însă când a dorit să intabuleze bunul nu a putut.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente asupra acestuia.

Avocat E. C. invocă faptul că expertiza efectuată la instanța de fond este lovită de nulitate, având în vedere că expertul care a întocmit-o nu este specialist în topografie, cadastru și geodezie ci expert evaluator construcții, iar expertiza nu are avizul OCPI. Astfel, apreciază că se impune admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrare de probe. Cu cheltuieli de judecată.

Intimații G. F., C. V., C. G., C. I., S. F. V., S. D., S. A., având pe rând cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului civil, de față;

Prin acțiunea civilă formulată la Judecătoria B. la data de 03.03.2011, sub nr._, inițial reclamanta A. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâții G. F., C. V. – copiii defunctei C. M., A. A. Locală Bălușeni, jud. B. - prin Primar, O. de C. și Publicitate Imobiliară B., B. N. Publici Asociați "C. A. - S. A.” B., S. D. Și S. L. constatarea nulității absolute a certificatului de înstrăinare nr. 1780/09.07.2007, eliberat de Primăria ., precum și constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3461/12.07.2007 – BNPA "C. A. - S. A.” B. și a tuturor actelor de intabulare întocmite de O. de C. și Publicitate Imobiliară pe numele S. D. și S. L., prin care numita C. M., de rea-credință fiind, în frauda legii și pentru cauză ilicită a vândut pentru a doua oară terenul în suprafață de 1215 mp, pe care l-a vândut reclamantei la data de 07.07.2000, în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3269/07.07.2000 – ambele contracte fiind încheiate de același birou notarial, fără nicio verificare a situației juridice a terenului, numita C. M. fraudând atât organele locale, cât și notariatul, declarând în fals că terenul este proprietatea sa exclusivă, că nu a mai fost vândut, că posedă titlu de proprietate, că terenul este liber și că nu există alte drepturi reale dobândite de terți, în baza unor acte de dispoziție, administrare, ba chiar îi garantează pe cumpărătorii S. D. și S. L. pentru evicțiune.

Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria B. prin sentința civilă nr. 5306 din 7 mai 2013 a respins ca nefondată acțiunea formulată de către A. E. și în baza art. 274 C.p.c a fost obligată să achite pârâtei G. V. suma de 15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de transport minuta.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanta nu și-a intabulat dreptul de proprietate dobândit prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3269/07.07.2000 – BNP C. A., pentru opozabilitate față de terți. Că, nu a fost investită de reclamantă nici cu o acțiune în constatarea nulității parțiale a Titlului de proprietate nr._/06.09.2003 – fila 23, emis pe numele vânzătoarei, ulterior încheierii Contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3269/07.07.2000 – BNP C. A..

Mai reține prima instanță că, nulitatea este acea sancțiune de drept civil, care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, intervenind așadar în cazul în care nu se respectă condițiile de valabilitate ale actului juridic civil. Conform art. 1171 Cod civil, actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnitățile cerute de lege astfel încât, în raport de reglementările menționate, înscrisul autentic din punct de vedere al forței probante se bucură de prezumția de autenticitate și validitate, revenindu-i celui care îl contestă sarcina probei contrare.

Pe de altă parte, prima instanță a reținut concluziile expertului desemnat în cauză, care nu au fost contestate de părți, din care rezultă că nu există suprapuneri între cele două suprafețe de teren înstrăinate de numita C. M., identificare cu numărul 2 și numărul 3 în Planul de amplasament – planșa 1 la Raportul de expertiză – fila 247 și că nu există litigii cu privire la granița dintre proprietăți.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal și timbrând conform Legii nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare, a declarat recurs reclamanta, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că deși expertul a făcut o adresă Judecătoriei B. pentru termenul din 15 aprilie 2013, prin care a arătat că el nu este expert în specialitatea topografie, cadastru și geodezie, ci expert evaluator construcții, instanța de fond nu a luat în considerare acea adresă și a dat o hotărâre care are la bază o expertiză efectuată de un expert neautorizat.

Arată că instanța de fond a subliniat în sentință că părțile nu au formulat obiecțiuni la expertiză, aspect care era favorabil pârâților. Că, apărătorul angajat inițial a decedat înainte de efectuarea expertizei, astfel că nu a putut beneficia de o apărare corespunzătoare, ea neavând studii juridice.

Ca un ultim argument în susținerea recursului său, invocă faptul că raportul de expertiză L. nu are avizul OCPI deoarece nici nu se putea pune viza pe un raport efectuat de un expert neautorizat.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale aplicabile în materie, Tribunalul constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Temeinic și legal prima instanță a reținut următoarea situație de fapt, care răspunde în totalitate la motivele invocate de către recurentă, după cum urmează:

În baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3269/07.07.2000 – BNP C. A., B., numita Ciotire M. (cunoscută și cu numele C.) a vândut reclamantei din prezenta cauză, A. E., dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1215 mp teren arabil și vii, din suprafața de 2172 mp teren, situat în intravilanul satului Draxini, ., cu număr topo vechi 58/2 și număr cadastral nedefinitiv 107/1, teren pentru care se eliberase de către Primăria . proprietate nr. 749/1991 (pentru 2,30 ha teren) și procesul verbal de punere în posesie nr. 42/23.06.2000 – fila 16. Reclamanta nu a procedat la intabularea acestui transfer al dreptului de proprietate.

La data de 06.09.2003, numitei C. M. i se eliberează Titlul de proprietate nr._/06.09.2003 – fila 23, prin care i se reconstituie suprafața de 1ha 0503 mp, din care pentru suprafața de 2172 mp în pc 58/2. Prin încheierea nr._/14.06.2007 – fila 23, OCPI B. admite cererea de intabulare a acestui teren pe numele numitei C. M..

Ulterior, prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3461/12.07.2007 – BNPA „C. A.-S. A.” B., încheiat de numita Ciotire (C.) M. și pârâții S. D. și L. – filele 6-7, numita Ciotire M. (cunoscută și cu numele C.) a vândut dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2172 mp teren, situat în intravilanul satului Draxini, ., cu număr cadastral 494, înscris în C.F. nr. 385/N, teren pentru care se eliberase de către Primăria .. 1780/09.07.2007, contestat. Prin Încheierea nr._/16.07.2007 –fila 31, OCPI B. a admis cererea de intabulare pe numele cumpărătorilor S. D. și S. L. a terenului dobândit de aceștia prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3461/12.07.2007 – BNPA „C. A.-S. A.” B..

În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică cadastrală, raportul fiind întocmit și înaintat la dosar de expert L. C. - filele 240-248., iar părțile nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, pe care și l-au însușit.

Reține Tribunalul că potrivit expertizei amplasamentele terenurilor în litigiu se află pe raza localității Draxini, în vecinătatea drumului sătesc DS 825 ce leagă zona de amplasament de satul Bălușeni. Că, dimensiunile terenului deținut de reclamantă și suprafața acestuia corespund în cea mai mare măsură cererii de repunere în drepturi înaintată de reclamantă instanței, respectiv 1215 m.p. solicitat, 1222 m.p. identificat și bornat în urma măsurătorilor.

Mai reține instanța de control judiciar că suprafața delimitată stăpânită de reclamanta A. E. nu încalcă proprietățile vecine, deci nici proprietatea pârâtului S. D.. Că, suprafața de teren în litigiu proprietatea reclamantei este împrejmuită pe tei laturi cu gard din împletitură de sârmă, acest gard marcând limita de proprietate față de proprietățile limitrofe, neexistând gard la limita de proprietate cu celălalt teren deținut de reclamantă pe una din laturile terenului în litigiu.

Nu s-au constatat suprapuneri de teren între cele două proprietăți în litigiu, fiecare din părțile prezente recunoscând că dețin suprafețele dobândite prin înscrisurile de vânzare-cumpărare mai sus menționate.

Se mai reține că atât reclamanta cât și pârâtul (prin reprezentant), au declarat verbal în prezența expertului, că nu au nici un fel de divergențe referitoare la limita de grănițuire dintre cele două proprietăți, recunoscând-o și acceptând-o de comun acord pe cea existentă, marcată prin gardul ce separă cele două terenuri, gard aflat în proprietatea reclamantei.

Potrivit prevederilor Codului civil, cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească, iar reclamanta nu a probat în niciun fel că terenul asupra căruia pretinde un drept de proprietate se suprapune cu terenul înstrăinat de C. M. numiților S. D. și S. L., prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3461/12.07.2007 – BNPA "C. A. - S. A.” B..

Se reține că reclamanta nu și-a intabulat dreptul de proprietate dobândit prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3269/07.07.2000 – BNP C. A., pentru opozabilitate față de terți. De asemenea, se reține că nu a fost investită de reclamantă nici cu o acțiune în constatarea nulității parțiale a Titlului de proprietate nr._/06.09.2003 – fila 23, emis pe numele vânzătoarei, ulterior încheierii Contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3269/07.07.2000 – BNP C. A..

Nulitatea este acea sancțiune de drept civil, care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, intervenind așadar în cazul în care nu se respectă condițiile de valabilitate ale actului juridic civil. Conform art. 1171 Cod civil, actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnitățile cerute de lege astfel încât, în raport de reglementările menționate, înscrisul autentic din punct de vedere al forței probante se bucură de prezumția de autenticitate și validitate, revenindu-i celui care îl contestă sarcina probei contrare.

Față de considerentele sus-arătate, instanța reține concluziile expertului desemnat în cauză, care nu au fost contestate de părți, din care rezultă că nu există suprapuneri între cele două suprafețe de teren înstrăinate de numita C. M., identificare cu numărul 2 și numărul 3 în Planul de amplasament – planșa 1 la Raportul de expertiză – fila 247 și că nu există litigii cu privire la granița dintre proprietăți.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. E., împotriva sentinței civile nr. 5306/07 mai 2013 a Judecătoriei B., pe care o va menține.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. E., în contradictoriu cu intimații G. F., A. A. Locală Bălușeni, județul B., O. de C. și Publicitate Imobiliară B., B. N. Publici Asociați „C. A.-S. A. din B., S. D., C. V., S. G. D., C. L., C. P., C. G., C. M., C. I., I. A., C. L., C. A., G. M., S. F. V., S. D., S. Egen, S. F., S. A., I. C., împotriva sentinței civile nr. 5306 din 7 mai 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 13 martie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

L. L. B. G., A. D. A. E.

Red. B.G./24.04.2014

Jud. A. A.

Dact. A.E.

ex. 2/24.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 229/2014. Tribunalul BOTOŞANI