Conflict de competenţă. Sentința nr. 63/2014. Tribunalul BOTOŞANI

Sentința nr. 63/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 46/40/2014

Dosar nr._ regulator de competență

R OM ÂN I A

TRIBUNALUL B. –SECȚIA CIVILĂ

Ședința Camerei de consiliu din 17 ianuarie 2014

Președinte – G. B.

Grefier – C. B.

Sentința civilă nr. 63

La ordine judecarea sesizării pentru stabilirea instanței competente să judece cauza civilă cu nr._ privind pe creditorul S. S. N. cu domiciliul în muc. D., ., ..7 jud. B. și debitorul L. Tehnologic Special „I. Pillat” cu sediul în munc. D., .. 30 A

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile și obiectul pricinii.

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

TRIBUNALUL,

Asupra acțiunii civile de față;

Prin cererea înregistrată la Judecătoria D. sub. nr. 3775/222 din 14 octombrie 2013, creditorul S. S. N. prin B. P. D. din D., a solicitat în contradictoriu debitorul L. Tehnologic Special „ I. Pillat debitorul Consiliul Județean B. să se valideze poprirea înființată.

În motivarea cererii se arată că debitorii acestuia au fost obligați prin sentința civilă nr. 1677 din data de 2 decembrie 2009 a Tribunalului B. dată în dosarul_ și decizia nr. 564 din data de 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Suceava la plata sumei de 7.484,70 lei, cheltuieli de executare și contravaloarea sporului de 100% din salariul de bază, spor prevăzut de art. 28 al. 3 din contractele colective de muncă unice la nivel de ramura învățământ, pentru activitățile prestate în zilele de repaus săptămânal, zilele libere, sărbătorile legale ori religioase potrivit adeverințelor nr. 3324 și 3326/2.12.2009, precum și sumele restante din actualizarea sumelor calculate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective și dobânda legală începând cu data de 20.03.2009 și până la data plății efective.

În dovedirea cererii creditorul a depus la dosar înscrisuri.

Examinând situația de fapt instanța reține că prin sentința civilă nr.1677/02 decembrie 2009 a Tribunalului B., debitorii Consiliul Județean B. și Școala de Arte și Meserii”I. Pillat”D. au fost obligați să plătească petentului contravaloarea sporului de 100% din salariul de bază, spor prevăzut și de art. 28 al. 3 din contractele colective de muncă unice la nivel de ramură și pe de altă parte, sumele calculate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective precum și dobânda legală începând cu data de 20 martie 2009 și până la data plății efective.

Este de observat că finanțarea școlii de Arte și Meserii „I. Pillat”D. se face potrivit art. 6 din H.G nr. 538/2001, de debitorul Consiliul Județean B..

Cum petentul nu a solicitat o procedură de executare distinctă pentru fiecare dintre debitorii săi și a înțeles să urmărească concomitent pe ambii, instanța constată că devin aplicabile prevederile art. 647 cod procedură civilă cu raportare la art. 781 Cod procedură civilă.

Prin sentința civilă nr. 1690/16.10.2013 ,în temeiul art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă Judecătoria D. a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulate de creditorul S. S. N. în contradictoriu cu debitorul L. Tehnologic Special „ I. Pillat D. și terțul poprit T. municipiului D. cu sediul în municipiul D. .. B., în favoarea Judecătoriei B..

Pentru a se pronunța astfel a reținut că potrivit art. 781 alin. 1 Cod procedură civilă, poprirea se dă de instanța de executare unde își are sediul debitorul ori terțul poprit.

Cum terțul garantat, respectiv Consiliul Județean B., își are sediul în municipiul B., se constată că Judecătoria B. este competentă teritorial în soluționarea cererii petentului.

În urma declinării de competență, cererea a fost înregistrată sub nr._/193/2013 în data de 24.10.2013 la Judecătoria B.

La termenul din data de 04.12.2013, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B..

Prin sentința civilă nr._ din 11.12.2013 a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei D.. Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Tribunalului B. în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că obiectul prezentei cereri din perspectiva art. 460 coroborat cu art. 373 alin.2 din Cod procedură civilă atrage competența teritorială absolută a Judecătoriei în circumscripția căreia se va face executarea, și din persp0ectiva art. 19 și art. 159 din Cod procedură civilă atrage o competență relativă a instanței de la domiciliul pârâtului, conform art. 5 din Codul de procedură civilă.

Din conținutul cererii de chemare în judecată instanța reține că debitorul este L. Tehnologic Special I. Pillat iar terțul poprit este T. D., ambele cu sediul în localitatea D.. Această localitate se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei D., conform HG nr. 337/1993. S-a mai reținut că potrivit art. 136 din Cod de procedură civilă, excepțiile care nu sunt de ordine publică adică excepțiile relative, care nu au fost invocate prin întâmpinare sau la prima zi de înfățișare nu vor mai putea fi invocate în cursul judecății și cum pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale în condițiile art. 136 Cpr.civilă fiind decăzut din acest drept procedural, instanța nu va putea invoca din oficiu această neregularitate. Analizând cauza în conformitate cu art. 20 și următoarele din codul de procedură civilă tribunalul constată că în cauză, competența de soluționare a dosarului aparține Judecătoriei D., județul B..

Astfel investită, Judecătoria D., reclamantul a făcut alegerea instanței competente potrivit art. 12 din Cod de procedură civilă această alegere este irevocabilă în considerarea neprezentării pârâtului care avea posibilitatea să invoce necompetența teritorială în condițiile art. 136 din codul de procedură civilă, aceasta neputând fi invocată de reclamant sau de instanță din oficiu.

Potrivit art. 159 din Cod procedură civilă necompetența teritorială nu are caracter imperativ așa încât instanța nu este îndreptățită a-și declina din oficiu competența.

Cum reclamantul a ales prin cererea de chemare în judecată instanța competentă, aceasta nu poate uza de excepția de necompetență teritorială, iar instanța nu o poate invoca din oficiu nefiind vorba despre o normă de competență absolută.

În ceea privește legea aplicabilă în cauză, potrivit art. 3 alin (1) din Legea nr. 76 din 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ..

Poprirea a cărei validare a fost solicitată a fost dispusă în dosarul de executare nr. 24/2013 al B. P. D., după ce prin încheierea din data de 11.02.2013, instanța încuviințase executarea silită.

Având în vedere că executarea silită ce face obiectul dosarului nr. 24/2013 al B. P. D. a început sub imperiul Codului de procedură din anul 1865, urmează a soluționa excepția invocată în lumina acestor prevederi legale.

Articolul 137 alin. (1) din Codul de procedură civilă instituie regula conform căreia instanța va soluționa mai întâi excepțiile de procedură, iar art. 1591alin. (4) prevede că la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

Obiectul prezentei cereri, din perspectiva art. 460, coroborat cu art. 373 alin. (2) din Codul de procedură civilă, atrage o competență teritorială absolută a judecătoriei în circumscripția căreia se va face executarea.

Din conținutul cererii de chemare în judecată, instanța reține că debitorul este L. Tehnologic Special I. Pillat, iar terț poprit este T. D., ambele cu sediul în localitatea D..

Această localitate se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei D., conform H.G. nr. 337/1993.

Având în vedere aceste considerente și în conformitate cu art. 22 din Codul de procedură civilă, instanța va admite sesizarea și va proceda în conformitate cu dispozitivul de urmează.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

H O TĂ R A Ș T E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei D.

Trimite cauza Judecătoriei D. în vederea soluționării.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. B. C. B.

Redt.BG/tehnoed. BC/2.ex/17.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 63/2014. Tribunalul BOTOŞANI