Acţiune în constatare. Decizia nr. 420/2014. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 420/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 9422/193/2011

Dosar nr._ Acțiune în constatare

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA - I - CIVILĂ

DECIZIA NR. 420 R

Ședința publică de la 03 iunie 2014

Completul compus din:

Președinte - A. C.

Judecător - C. M.

Judecător - A. M.

Grefier - A. E.

La ordine judecarea cererii de recurs formulată de recurentul D. M., în contradictoriu cu intimații C. L. de Aplicare a Legii fondului funciar a orașului Flămânzi, județul B., C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor B., împotriva sentinței civile nr. 8757 din 18 septembrie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul D. M. asistat de avocat H. M., precum și consilier juridic M. M. pentru intimata C. L. de Aplicare a Legii fondului funciar a orașului Flămânzi, județul B., lipsind celelalte părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

Consilier juridic M. M. pentru intimata C. L. de Aplicare a Legii fondului funciar a orașului Flămânzi depune la dosar, în copie, hotărârea nr. 437 din 20.09.2009 emisă de Prefectura Județului B. Cu privire la discuțiile purtate la termenul anterior, arată că cererea formulată în anul 1998 a fost soluționată prin hotărârea nr. 437/2000 depusă în copie la dosar, dar din evidențele pe care le deține unitatea pe care o reprezintă nu rezultă că ar fi fost comunicată părții.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente asupra acestuia.

Avocat H. M. solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. Invocă faptul că astăzi este data când partea a intrat în posesia hotărârii comisiei județene și de acum curg cele 30 zile în care poate fi atacată. Solicită obligarea intimatelor la cheltuieli de judecată

Consilier juridic M. M. arată că nu este de acord cu obligarea r comisiei locale de plata cheltuielilor de judecată, fiind de acord cu casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare. Invocă însă faptul că cererea de reconstituire drept de proprietate a fost formulată de D. M., autoarea recurentului.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului civil, de față;

La data de 23.01.2014, pe rolul Tribunalului B. Secția I civilă, a fost înregistrată cererea de recurs formulată de recurentul D. M., împotriva sentinței civile nr. 8757 din 18 septembrie 2013 a Judecătoriei B..

Arată că, în drept, motivul de casare al sentinței susmenționate este dat de prevederile art 304 pct. 9 și 304 indice 1 cod proced. Civ., fiind pronunțată cu încălcarea legii, respectiva dispozițiilor art. 8,9,51 din Legea 18/1991.

Invocă faptul că, în mod greșit prima instanță a calificat acțiunea ca fiind o cerere adresată instanței prin care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate, așa cum rezultă din cuprinsul cererii, aceasta nefiind motivată în drept întrucât reclamantul nu are studii juridice.

Mai arată că prima instanță a reținut în mod greșit că reclamantul nu ar fi formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 3600 m.p. către C. locală de aplicare a Legii fondului funciar a orașului Flămânzi, jud. B., însă acesta face dovada depunerii cu o astfel de cerere prin nr. de înregistrare 1172/19.03.1998 al Primăriei Flămânzi, prin care a solicitat terenul sus menționat, cerere care nici până în prezent nu a primit vreo soluționare, acesta fiind și motivul pentru care s-a adresat instanței.

Că, instanța, în virtutea rolului activ, ar fi trebuit să califice corect acțiunea în sensul ca, după verificarea formulării sau nu de către el al unei cereri de reconstituire, să constate că este de fapt o cerere prin care a solicitat obligarea comisiilor la analizarea cererii .

Arătă încă o dată că reclamantul a avut și are o posesie neîntreruptă a acestui teren încă de la momentul dobândirii lui de către autorii săi, iar omisiunea comisiilor de a analiza cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a reclamantului, nu poate fi reținută ca o culpă în sarcina sa cu privire la temeiul juridic al acțiunii.

Apreciază că martorii audiați în cauză au indicat faptul că stăpânește acest teren din amplasamentul determinat după denumirea topică a acestuia, nici reclamantul și nici martorii nu cunosc numărul de parcelă cadastrală,

De altfel, chiar expertul a precizat, în răspunsul la obiectivele expertizei, că la nivelul orașului Flămînzi nu există un plan parcelar pentru parcelele 512 și 513.

Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței și trimiterea cauzei la prima instanță în vederea rejudecării procesului, pentru stabilirea unui cadru procesual corect.

A atașat la recurs copie după numărul de înregistrare cu ștampila Primăriei Flămînzi la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de el.

Intimata C. L. de Aplicare a Legii fondului funciar a orașului Flămânzi a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că la prima instanță petentul a făcut precizări orale potrivit cărora a fost de acord ca cererea să fie calificată ca fiind de „reconstituire a dreptului de proprietate”. Că, la prima instanță nu a fost depusă de către recurent nici o cerere de reconstituire și nici nu a fost depus nici un număr de înregistrare, iar în arhiva primăriei nu se regăsește o astfel de cerere, formulată de către D. M., iar suprafața solicitată de acesta se află înscrisă în titlul de proprietate a lui D. M. (mama reclamantului) și în actul de partaj.

Intimata C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor B. nu a depus la dosar întâmpinare și nici nu a trimis reprezentant în instanță.

Pentru o justă soluționare a cauzei instanța a dispus atașarea dosarului_ al Judecătoriei B..

Din actele și lucrările acestuia rezultă că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 23.06.2011 sub nr._ și precizată ulterior, petentul D. M. a chemat în judecată pe intimatele C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de le lângă Prefectura județului B. - prin prefect, C. L. de aplicare a Legii fondului funciar a orașului Flămânzi - prin primar solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 3600 mp.

În motivare a arătat că, prin titlul de proprietate nr._ din 09.12.2008 (emis inițial la 22.06.2003), defunctei D. M. (mama petentului) i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru un teren în suprafață de 4 ha 0782 mp, însă ar exista o suprafață de 3600 mp ce i s-ar cuveni aceleași autoare, terenul nefiind trecut în registrul agricol și fiind deținut în fapt de petent. De asemenea, precizează că ar fi formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, însă C. locală de fond funciar a orașului Flămânzi i-a adus la cunoștință că cererea nu poate fi soluționată pe cale administrativă. Acțiunea nu a fost motivată în drept.

În dovedire s-au depus copii înscrisuri.

Legal citată, intimata C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de le lângă Prefectura județului B. - prin prefect a invocat excepția inadmisibilității acțiunii întrucât petentul nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în termenul legal și pentru terenul în suprafață de 3600 mp, nefiind înaintată nicio propunere în acest sens de către C. locală de fond funciar Flămânzi.

Prin întâmpinarea formulată, intimata C. locală de aplicare a Legii fondului funciar a orașului Flămânzi - prin primar a precizat inițial că recunoaște solicitările petentului doar în ipoteza în care acesta deține în fapt terenul, iar acest teren nu a fost declarat în registrul agricol, dar și faptul că nu se regăsește în arhivă cerere petentului de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 3600 mp (fila 25). Ulterior, a precizat că, mișcările din rolul agricol al lui D. D., anume 0,36 ha către D. G. și 0,72 ha către D. V. au fost avute în vedere la emiterea titlului de proprietate pe numele lui D. M., fiind scăzute aceste suprafețe (în registrul agricol 5,40 ha, iar titlul de proprietate pentru 4,07 ha). În final, intimata a susținut că terenul în suprafață de 0,36 ha solicitat de petent face parte din terenul înscris în titlul de proprietate nr._ din 09.12.2008 (emis inițial la 22.06.2003) în p.c. 512, 513, 514 extravilan, în suprafață totală de 1,41 ha, teren ce a fost partajat prin sentința civilă nr. 7104 din 12.11.2010 a Judecătoriei B., fila 178.

În apărare s-au depus copii după registrul agricol al lui D. D., HCJ nr. 60/1991 privind validarea suprafeței de 4,08 ha, Anexa nr. 2A, titlul de proprietate nr._ din 31.05.2003 emis pe numele lui D. G., titlul de proprietate nr._ din 24.05.2003 emis pe numele lui D. V., rolurile agricole ale lui D. G. și D. V..

La solicitarea instanței, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară B. a înaintat documentația care a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr._ din 09.12.2008 (emis inițial la 22.06.2003), nr._ din 31.05.2003 și nr._ din 24.05.2003, filele 41-46, 87-105 și lista proprietarilor terenurilor situate în p.c. 512 și p.c. 513 pe raza orașului Flămânzi (filele 181-184), iar C. județeană de fond funciar B. a înaintat copie după HCJ nr. 738 din 16.06.2003, filele 162-163.

Pentru justa soluționarea a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei; proba cu o expertiză cadastrală; proba testimonială cu martorii propuși de petent.

Prin sentința civilă nr. 8757/18.09.2013 Judecătoria B. a respins cererea formulată de petentul D. M., în contradictoriu cu intimatele C. L. de aplicare a Legii fondului funciar a comunei Flamanzi - prin primar, și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor de le lângă Prefectura județului B. - prin prefect, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin titlul de proprietate nr._ din 09.12.2008 (emis inițial la 22.06.2003), i s-a reconstituit defunctei D. M. (mama petentului) dreptul de proprietate pentru un teren în suprafață de 4 ha 0782 mp, situat in satul Prisacani, orașul Flamanzi.

Potrivit HCJ 60/1991, a fost validată propunerea comisiei locale de fond funciar de reconstituire a suprafeței de teren de 4.13 ha, pentru care s-a formulat cerere, suprafața ce a fost ulterior diminuată până la 4,08 ha, conform HCJ nr. 738/2003.

Potrivit sentinței civile nr. 7104/12.11.2010, parte din suprafața de teren reconstituita a fost înstrăinată de însăși autoarea petentului, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 7589/10.06.1992, iar diferența a fost supusa partajului între descendenții titularului dreptului de proprietate, petentului revenindu-i suprafața de 2082 mp, delimitata in schița topo de la fila 8.

Potrivit susținerilor inițiale ale petentului, a fost omisă reconstituirea unei suprafețe de teren de 3600 mp, care s-ar afla în continuarea terenului atribuit prin sentința de partaj nr. 7104/12.11.2010, respectiv in p.c 513, astfel cum a fost delimitat in raportul de expertiza extrajudiciara întocmit de expertul P. L. –T..

A reținut prima instanță că, terenul in litigiu se află, in realitate pe un alt amplasament față de cel indicat in expertiza extrajudiciara întocmită de expertul P. L. –T. și că, potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul C. Ș., suprafața de 3600 mp, se află in continuarea p.c 534, astfel cum este evidențiată in planul de încadrare in zonă aflat la fila 139, și in nici un caz in continuarea terenului atribuit prin sentința de partaj.

A mai reținut prima instanță că, potrivit punctului de vedere comun exprimat de cel doi experți, amplasamentul ternului in litigiu este cel conturat de expertul C. Ș., cu totul diferit de cel indicat anterior de petent si de expertul P. L. –T.. De altfel, amplasamentul arătat de expertul C. Ș. a fost însușit si de petent la termenul din data de 11 septembrie 2013, iar acest fapt denotă că, în realitate, petentul nu are cunoștință de amplasamentul terenului cu privire la care solicită reconstituirea, câtă vreme inițial îl indicase cu precizie pe cel situat continuarea ternului atribuit prin sentința de partaj. Reține instanța că, se poate desprinde și concluzia, că petentul nici nu stăpânește terenul in litigiu, iar afirmațiile expertului extrajudiciar privind proveniența terenului si faptul stăpânirii de către petent a acelei suprafețe de teren (individualizata la filele 8-9) nu au nici un suport probator, fiind contrazise ulterior de propriile concluzii. Pentru aceleași motive, a apreciat prima instanță că nu pot fi reținute nici declarațiile martorilor audiați care au arătat ca aparținând autorilor petentului, terenul indicat inițial.

A constatat prima instanță că, sunt contradictorii si susținerile petentului privind situația juridică a terenului. Astfel, deși a susținut constant că terenul a fost omis de la reconstituire, iar in privința acestuia a fost formulata o cerere în acest sens, nesoluționată însă de Comisa locala de fond funciar, la termenul din 27 mai 2013 a susținut că, in realitate, terenul nu fost supus colectivizării, deși, astfel cum s-a arătat deja, terenul nu este stăpânit de petent.

A mai constatat prima instanță că, petentul nu a făcut dovada formulării de către autoare sau personal după decesul aceștia, și în termenul prevăzut de lege, a unei cereri de reconstituire, cu privire la suprafața de 3600 mp, anexa 2A (f.28), relevând o solicitare doar cu privire la suprafața de 4,13 ha. Or, potrivit art 8 alin. 1 si 2 din Legea nr. 18/1991, stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor se face în condițiile stabilite de prezenta lege, de ea beneficiază persoanele care s-au înscris în CAP-uri, moștenitorii acestora precum și alte categorii de persoane prevăzute de lege.

Potrivit art.9 al.3 cererile formulate de persoanele îndreptățite se depun la Primăria localității unde se află terenul, fie personal fie prin poștă cu confirmare de primire, iar în conformitate cu art. 9 al. 4 și 5 din Legea 18/1991 rep., cererea trebuie să cuprindă numele și prenumele persoanei solicitante, domiciliul său, calitatea de titular sau moștenitor, suprafața de teren solicitată, cerere la care va atașa documentele doveditoare ale dreptului pretins și calității solicitantului.

Astfel, pentru a beneficia de prevederile legii fondului funciar, persoana îndreptățită este necesar să fi formulat cerere scrisă adresată Comisiei Locale însoțită de actele doveditoare.

Cu privire la terenul pentru care s-a emis titlul de proprietate, a fost emisă HCJ 60/1991, prin care a fost validată propunerea comisiei locale de fond funciar de reconstituire a suprafeței de teren de 4.13 ha, pentru care s-a formulata cerere, suprafața ce a fost ulterior diminuată până la 4,08 ha, conform HCJ nr. 738/2003.

De asemenea, se reține că pentru emiterea hotărârii privind soluționarea propunerilor comisiilor locale competența revine de drept Comisiei Județene de Fond funciar, iar obiectul investirii instanței îl poate constitui exclusiv plângerea împotriva hotărârii Comisiei Județene ( art.53 din legea 18/1991).

A constatat prima instanță faptul că, autoarea petentului nu a formulat însă vreo contestație cu privire la actele premergătoare emiterii titlului de proprietate nr._.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. M., pentru motivele expuse mai sus.

Tribunalul constată în primul rând că în recurs au fost depuse probe noi care conturează un nou cadrul procesual. Astfel la fila 7 dosar a fost atașată în copie dovada de înregistrarea a unei cereri. Originalul înregistrării a fost prezentat în fața instanței la data de 08.04.2014 . Recurentul a precizat și numele persoanei care a primit această cerere. S-a solicitat în aceste condiții reprezentantei Comisiei locale Flămânzi să efectueze cercetări în legătură cu această înregistrare . La termenele de judecată din 06.05.2014 comisia a atașat la dosar cererea nr. 1172 din 19.03.1998 formulată de autoarea petentului numita D. M. pentru reconstituirea unei suprafețe totale de 3,26 ha teren agricol și restier cât și Hoărârea nr. 437 din 20.09.2000 emisă de C. județeană de fond funciar B. prin care a fost soluționată această solicitare . Potrivit susținerilor reprezentantei Comisiei locale Flămânzi această hotărâre nu a fost niciodată comunicată petentei sau moștenitorilor acesteia.

Din adresa aflată la fila 21 dosar fond rezultă că prima instanță a solicitat relații cu privire la eventuala cerere de reconstituire formulată de petent dar răspunsurile constante date de comisie au fost de infirmare a depunerii unei astfel de cereri.

Primai instanță a reținut în motivare că pe de o parte nu ar exista o corespondență între cele susținute de petent cu privire la amplasamentul terenului de 3600 mp și în principal că oricum acesta nu a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.

Față de noile documente depuse la dosar rezultă că există o asemenea cerere de reconstituire nu numai pentru suprafața indicată de D. M. ci pentru una mai mare formulată de autoarea petentului aspect care nu a fost cercetat de prima instanță. Nu este culpa petentului faptul că Hotărârea nr. 437 din 20.09.2000 de soluționare a cererii nu a fost niciodată comunicată astfel că nu se poate reține ca motiv de respingere a cererii neîndeplinirea procedurii prevăzute de art. 8,9 din Legea 18/1991.

În aceste condiții în respectarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. 5 din vechiul Cod de procedură civilă tribunalul constată că acțiunea petentului D. M. nu a fost cercetată în fond în condițiile în care la dosarul primei instanțe nu au fost atașate nici cererea de reconstituire și nici hotărârea emisă de comisia județeană de fond funciar astfel că se impune casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare în vederea cercetării acțiunii în noul cadru procesual conturat de existența actelor de reconstituire și a hotărârii emisă de comisia județeană de fond funciar.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul D. M., în contradictoriu cu intimații C. L. de Aplicare a Legii fondului funciar a orașului Flămânzi, județul B., C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor B., împotriva sentinței civile nr. 8757 din 18 septembrie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B..

Casează sentința civilă nr. 8757 din 18 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria B. și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 3 iunie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

A. C. C. M., A. M. A. E.

aflat în CO semnează aflat în CO semnează

președintele instanței locțiitor prim grefier

Red. C.M.

J..fond B. L. I.

Tehnored.C.M.

2 ex./17.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 420/2014. Tribunalul BOTOŞANI