Contestaţie la executare. Decizia nr. 279/2014. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Decizia nr. 279/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 1291/222/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.10.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE – A. D.
JUDECĂTOR – B. G.
GREFIER – P. R.
DECIZIA CIVILĂ NR. 279 A
La ordine judecarea apelului civil privind pe apelantul L. T. I. Pillat D. și pe intimata A. F..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelant numita C. F., lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatei, duplicatul fiind înmânat reprezentantului reclamantului.
În baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, competența de soluționare a apelului revine Tribunalului, după regulile reglementate la art. 95 alin. 2 din Noul Cod procedură civilă.
Reprezentanta reclamantului depune la delegație.
Văzând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea apelului, anularea tuturor formelor de executare invocând prescrierea deoarece hotărârea s-a pronunțat în 01.01.2010 iar executarea s-a făcut în ianuarie 2014. Invocă disp. O.G. 79/2009.
TRIBUNALUL,
Prin acțiunea civilă formulată la Judecătoria D. sub nr._ din 17 aprilie 2014, contestatorul L. T. special „ I. Pillat” în contradictoriu cu intimata A. F., a solicitat instanței anularea tuturor actelor de executare silită, respectiv somația emisă de B. P. D. la 10 aprilie 2014 în dosarul de executare nr. 44/2014 precum și procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare.
Investită cu soluționarea cauzei Judecătoria D. prin sent.civ. nr. 1326 din 04.08.2014 a respins excepția prescrierii dreptului de a cere executarea silită, formulată de contestatorul L. T. special „ I. Pillat” cu sediul municipiul D. .. 30 A, jud. B., ca neîntemeiată și a constatat că executarea silită solicitată de intimata A. F. cu domiciliul în municipiul D. . ., jud. B., este suspendată de drept.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a arătat că excepția ridicată de contestatoare nu poate fi primită deoarece potrivit art. 1 din O.G nr. 71 din 17 iunie 2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi salariale stabilite în favoarea bugetarilor, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011 se va realiza în etape începând cu anul 2012 și până în anul 2016.
Aliniatul 2 al aceluiași articol arată în mod imperativ că orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Cum titlul executoriu și ordonanța în discuție sunt din același an nu se poate pune problema prescripției invocate dat fiind că anterior ordonanței nu au trecut 3 ani iar suspendarea de drept operează până în anul 2016.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel contestatoarea criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie după cum urmează:
În ceea ce privește primul motiv de apel a invocat prevederile art.705 NCPC potrivit cărora „ dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.” A mai invocat prevederile art.706 Cod proc.civ. care prevede că: „ prescripția nu operează de drept, ci numai la cererea persoanei interesate.”
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, respectiv necomunicarea încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare, cu evidențierea în mod distinct a acestora și cu precizarea dovezilor din care să reiasă dacă au fost achitate de creditor, a precizat că în conformitate cu preved. art.656 alin.3 Cod proc.civ. aceste încheieri se comunică și pot fi atacate cu contestație la executare.
A mai arătat că având în vedere cuantumul creanței, care nu poate fi achitată odată ci eșalonat, pe o perioadă de trei ani, cu respectarea preved. OUG nr.71/2009, consideră că suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli de executare precum și onorariul executorului este nejustificată, raportat la activitatea executorului judecătoresc în această fază.
Analizând apelul declarat în raport de motivele invocate, de dispozițiile legale aplicabile în materie tribunalul constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului de a cere executarea silita a sentinței nr.1616 din 18.11.2009 instanța de control judiciar respinge această excepție pentru următoarele argumente:
. cu prevederile art.705 din NCPC „Dreptul de a cere executarea silita se prescrie în termen de 3 ani ,dacă legea nu prevede altfel .(...) Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită . In cazul hotărârilor judecătorești si arbitrale termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive."
Insă, conform prevederilor art.707 pct.2 NCPC, cursul prescripției se suspendă pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută de lege ori a fost stabilită de instanță sau alt organ jurisdictional competent.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 si alin.2 din OUG nr.71 din 17 iunie 2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar,
"(1)Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariala1 stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a)în anul 2010 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu;
b)în anul 2011- se plătește 33% din valoarea titlului executoriu; c)în anul 2012 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;
(2) In cursul termenului prevăzut la alin.f1) orice cerere de executare silita se suspenda de drept.
La data 11.12.2011 art. 1, alin. (1) si alin.(2) a fost modificat de Legea 230/2011 astfel:
"(1)Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a)în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b)în anul 2013.se- plătește 10% din valoarea titlului executoriu; cjîn anul 2014~șe plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d)în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e)în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
(2)în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Având in vedere prevederile legale mai sus menționate, Tribunalul a constatat că, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silita a sentinței nr.1616 din 18.11.2009 a început la data de 20.04.2010, data rămânerii definitive. Această sentință a fost suspendată de drept in temeiul dispozițiilor art. 1 alin.2 din O.U.G nr.71 din 17 iunie 2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Prin urmare, față de data depunerii cererii de executare silita respectiv 29.01.2014, termenul de prescripție de 3 ani nu s-a împlinit.
Astfel, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a sentinței nr.1616 din 18.11.2009 și a constatat că executarea silită este suspendată de drept.
In situația în care contestatoarea ar fi efectuat plata eșalonată conform OUG nr.71 din 17 iunie 2009 a sumei de bani ce i se cuvine în baza hotărârii judecătorești nu s-ar fi adresat executorului judecătoresc ceea ce menționează și apelanta în judecata apelului.
Față de aceste considerente în baza art.480 NCPC instanța va respinge, ca nefondat apelul declarat de contestatorul-apelant L. T. Special „I. Pillat” D., în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. F., împotriva sentinței civile nr.1326/04.08.2014 a Judecătoriei D. pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul - apelant L. T. Special "I. Pillat" D., cu sediul în D., ..30 A, în contradictoriu cu intimata- pârâtă A. F., din D., ., ., jud.B., împotriva sentinței civile nr.1326/04.08.2014 a Judecătoriei D. pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13.10.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
A. D. B. G. P. R.
Red.B.G./21.11.2014
Tehnored.P.R./24.11.2014
Ex.4
Jud.fond.M. I.
← Partaj judiciar. Decizia nr. 30/2014. Tribunalul BOTOŞANI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 284/2014. Tribunalul... → |
---|