Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 307/2014. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 307/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 436/222/2013

Dosar nr._ Hotărâre care ține loc de act autentic

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din data de 15 aprilie 2014

Completul compus din:

Președinte - C. A.

Judecător – I. P.

Judecător – M. D.

Grefier – C. B.

Decizia civilă nr. 307 R

Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul B. T. din satul Pârâul N., ., împotriva sentinței civile nr. 1529 din 1 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații L. Jenița și B. L. Grațiela din satul Vițcani, ., acțiune civilă având ca obiect „Hotărâre care ține loc de act autentic ”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru recurentul lipsă, avocat E. P., lipsind intimații.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită. Totodată, se evidențiată părțile, obiectul cauzei și că dosarul se află la al doilea termen de judecată.

Se constată că prin intermediul registraturii recurentul a depus copia adresei nr. 1412/09.04.2014, emisă de Primăria comunei Mihăileni.

Nemaifiind alte cereri de formulat, sau probe de administrat, constatând terminată cercetarea judecătorească, instanța acordă cuvântul asupra fondului recursului.

Avocat E. P. pentru recurent solicită admiterea recursului și desființarea sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și contravaloare expertiză. A arătat că s-a cerut expres pronunțarea unei hotărâri care să recunoască antecontractul încheiat la data de 5.06.1997 cu privire la o suprafață de 800 m.p. teren și că nu poate fi pusă la îndoială buna credință a recurentului din timpul desfășurării procesului.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată că ;

Prin sentința civilă nr. 1529/01 octombrie 2013 a Judecătoriei D., a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul B. T., în contradictoriu cu pârâtele L. Jenița și B. L. Grațiela, reținându-se că doar o parte din suprafața de 800 m.p. înstrăinată reclamantului de autorul pârâtelor, L. D., prin actul sub semnătură privată încheiat la data de 05.06.1997 este proprietatea vânzătorului și că există inadvertențe între configurația terenului ce a făcut obiectul convenției și configurația pe care reclamantul susține că ar avea-o terenul.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, solicitând:

- în principal, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii introductive de instanță din 04.01.2013 și prin care a fost solicitată pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic privind vânzarea cumpărarea unei suprafețe de 800 m.p. cu vecinătățile și dimensiunile arătate.

- în subsidiar se solicită casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se pune în discuție modificarea titlului de proprietate nr._/25.02.2003, cu introducerea celor două comisii de fond funciar emitente.

Se mai cere obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată și se cere judecarea cauzei în lipsă.

Se critică hotărârea, dată de instanța de fond, în principal penru că terenul litigios nu este înscris în titlul de proprietate nr._/25.02.2003.

Se apreciază că această hotărâre încalcă legea, astfel că recursul este întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, sens în care se argumentează că:

- judecătorul a încălcat legalitatea convenției prev. de art. 969 cod civil și art. 1174Cod civil, nerăsturnându-se prezumția că L. D. are calitatea de proprietar ;

- judecătorul a încălcat neutralitatea expertului, punând la îndoială obiectivitatea și imparțialitatea acestuia.

Se mai critică și modul de interpretare a probelor administrate, care este considerat abuziv și inexact, mai ales în privința expertizei în legătură cu care se arată că menționează expres că terenul este trecut în titlul emis pe numele lui L. D..

La cerere se atașează raportul de expertiză realizat de expertul N. I., (f.10,15 ds.), copia promisiunii de vânzare cumpărare din 05.06.1997, vizată de expertul N. I. (f. 16 ds.), copia titlului de proprietate nr._/25.02.2003.

În nota explicativă ulterioară a recurentului, depusă prin apărător la (f. 23 ds.) se arată că în cauză s-au întocmit două rapoarte de expertiză și că sunt de reținut concluziile formulate în favoarea recurentului și se propune acordarea unui termen pentru a se realiza modificarea titlului. Se subliniază că, și față de titlul existent și prezentat la fond, soluția primei instanțe este greșită și că ar fi trebuit să fie de admitere în parte a cererii pentru suprafața înscrisă în titlu.

Prin nota de ședință de la (f. 24 ds.) recurentul arată că terenul ce aparținea lui L. D., din satul Vițcani, ., respectiv suprafața de 1 ha și 43 de ari, înscris în titlul de proprietate nr._/25.02.2003, învecinată cu recurentul este amplasat în p.c. 382/1, 371/295 p.c. 366 și p.c. 365, însă nu are înscris terenul din p.c. 382/1 și p.c. 366, iar reprezentarea parcelară figurează în schița de la (f. 25 ds.). Recurentul susține că parcelele 382/1 și 366 au fost omise a fi înregistrate în titlul emis lui L. D., aspect ce nu îi este imputabil, cumpărarea terenului făcându-se în 1997, anterior emiterii titlului în 2003.

O sinteză a tuturor acestor apărări este făcută și în nota de concluzii depusă la (f. 28 ds.).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că este investită cu judecarea unui recurs formulat pentru motivele de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă vechi, împotriva unei hotărâri pronunțate în materia validării promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare, reglementată de art. 1073, 1077Cod civil vechi.

Recursul este întemeiat și va fi admis în sensul modificării hotărârii atacate, urmând a fi admisă în parte cererea reclamantului și a se constata că reclamantul a cumpărat prin act sub semnătură privată din data de 05.06.1997 de la autorul pârâtelor suprafața de 207 m.p. din p.c. 371/295 din extravilanul satului Pârâul N., ., înscrisă în titlul de proprietate nr._/25.02.2003 emis pe numele lui L. D.. Totodată se va dispune ca prezenta hotărâre să țină loc de act de vânzare cumpărare și ca pârâtele căzute în pretenții să-i plătească reclamantului recurent suma de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța reține că deși prin promisiunea bilaterală încheiată între reclamant și autorul pârâtelor la data de 05.06.1997, depusă la f. (f. ds. de fond) părțile au convenit în legătură cu înstrăinarea unei suprafețe de 800 m.p., situată în intravilanul satului Pârâul N., . lățime de 11,80 m. și o lungime de 67,80 m., învecinat cu drum comunal la vest, L. D. la sud și la est, V. I., promitentul vânzător a obținut titlul de proprietate_/25.02.2003,în care expertul a identificat ca fiind înscrisă doar suprafața de 207 m.p. în p.c. 371/295, restul de teren până la 800 m.p. aflat în p.c. 382 și 371/295 nefiind înscris în acest titlu.

Prin varianta la raport depusă în faza recursului, expertul își păstrează concluziile, adăugând doar că terenul ce a făcut obiect al convenției este stăpânit de reclamant și că în p.c. 382 există o rezervă disponibilă de 1300 m.p. din care 800 m.p. deține reclamantul.

Noua probă prezentată de recurent nu întrunește cerința de a fi înscris nou ca probă permisă de procedură în afara recursului și nu schimbă în esență concluziile raportului depus la fond din care rezultă că promitentul vânzător a obținut înscrierea în titlul său de proprietate în mod parțial a terenului promis, respectiv, pentru 207 m.p. în p.c. 371/295, identificat în raportul de expertiză depus la fond, în schița anexă la raport, (f. 53-54 ds. fond) astfel că în privința acestui teren sunt întrunite cerințele legale pentru validarea promisiunii prin hotărârea instanței, aspect sub care sentința recurată este criticabilă și va fi modificată în sensul admiterii în parte a acțiunii.

În ce privește diferența de teren, ce nu a fost înscrisă în titlul promitentului, aceasta nu poate face obiectul nici unei tranzacții, sens în care reclamantul nu poate obține decât daune sau poate obține validarea în măsura obținerii unei modificări ulterioare a titlului promitentului vânzător.

Totodată, în condițiile exercitării unei posesii netulburate și îndeplinirii și a celorlalte cerințe legale, recurentul are la dispoziție și procedura uzucapiunii.

Întrucât pârâtele intimate sunt părți căzute în pretenții, vor fi obligate la plata aparte de cheltuielile de judecată efectuate de recurent, în cuantum de 200 de lei, conform proporției de ¼ în care a fost admisă cererea, având în vedere că reclamantul a făcut cheltuieli totale de 850 lei, dovedite cu înscrisuri și constând în taxe judiciare de timbru și onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de reclamantul B. T., T. din satul Pârâul N., ., în contradictoriu cu intimații L. Jenița și B. L. Grațiela din satul Vițcani, ., împotriva sentinței civile nr.1529/1 octombrie 2013 dată de Judecătoria D..

Modifică hotărârea recurată în sensul că:

Admite în parte cererea reclamantului.

Constată că reclamantul a cumpărat prin act sub semnătură privată din data de 05.06.1997 de la autorul pârâtei suprafața de 207 m.p. din p.c. 371/295 din extravilanul satului Pârâul N., ., înscris în titlul de proprietate_/25.02.2003,emis pe numele lui L. A. D..

Dispune ca prezenta hotărâre să țină loc de act de vânzare cumpărare.

Obligă pe pârâte să-i plătească reclamantului recurent 200 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 aprilie 2014.

Președinte Judecători, Grefier,

C. A. I. P. M. D. C. B.

Red.D.M./04.06.2014

Judec.C. N. C.

Dact.B.C./10.06.2014

2 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 307/2014. Tribunalul BOTOŞANI