Fond funciar. Decizia nr. 703/2014. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 703/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 1565/297/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 703

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Judecător C. A.

Judecător M. A.

Grefier R. P.

Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurentul A. M. și pe intimatele C. L. PENTU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR ȘTEFĂNEȘTI, C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTURILOR DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect fond funciar împotriva sentinței civile nr. 418 din 21.03.2012 a Judecătoriei Săveni.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul a fost repus pe rol în vederea discutării excepției perimării.

Instanța pune în discuție excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Săveni la data de 12.09.2011 sub nr._, precizată la termenul din 18.01.2012 reclamantul A. M. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu C. locală de fond funciar Ștefănești și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B. să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 800 mp teren situat în intravilanul satului Bădiuți, oraș Ștefănești jud. B..

Prin sentința civilă nr. 418 din 21.03.2012, Judecătoria Săveni a respins ca nefondată cererea formulată de petentul A. M., în contradictoriu cu intimatele C. L. PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR ȘTEFĂNEȘTI și C. JUDEȚEANĂ B. PENTRU STABILIREA DREPTURILOR DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a formulat recurs la data de 18.07.2012 iar la data de 26.02.2013 cauza a fost suspendată în tem. art.243 alin.1 Cod proc.civ. Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 26.02.2013.

În conformitate cu dispozițiile art.248 Cod proc.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an, iar potrivit art.252 Cod proc.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Cum, de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina recurentului - reclamant, neîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării acțiunii instanța, în baza art.248 și următoarele din Codul de procedură civilă, urmează a constata perimată cererea de recurs de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimată judecata recursului formulat de recurentul –reclamant A. M. cu domiciliul în orașul Ștefănești, județul B., în contradictoriu cu intimatele C. L. pentru aplicarea Legii Fondului Funciar Ștefănești, jud.B. și C. Județeană B. pentru stabilirea drepturilor de Proprietate Privată Asupra Terenurilor B., conf. art.248 Cod proc.civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26.11.2014.

Președinte,

M. C.

Judecător,

C. A.

Judecător,

M. A.

Grefier,

R. P.

Red.A.C./15.01.2015

Tehnored.P.R./15.01.2015

Ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 703/2014. Tribunalul BOTOŞANI