Pretenţii. Decizia nr. 165/2014. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 165/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 13278/193/2011
Dosar nr._ Pretenții - recurs
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 20 februarie 2014
Instanța compusă din:
Președinte: H. irina
Judecător: B. G.
Judecător: A. D.
Grefier: F. A. – M.
Decizia nr. 165 R
Pe rol, judecarea recursului civil formulat de recurentul reclamant M. D.L., CNP_, fiul lui D. și N. născut la 14.01.1976 în prezent deținut în P. Iași, împotriva sentinței civile 6161/25.09.2012 pronunțată în dosarul_ al Judecătoriei B., în contradictoriu cu intimatul P. B. - prin director cu sediul în loc. B. .. 118, jud. B., pârât având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile și obiectul pricinii, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare asupra cererii de recurs.
TRIBUNALUL,
Asupra cererii de recurs de față;
Prin acțiunea înregistrată inițial la data de 01.08.2008, sub nr._, pe rolul Tribunalului B., reclamantul M. L., în contradictoriu cu pârâtul H. M., în calitate de director al Penitenciarului B., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, pentru suferințele și abuzurile comise prin nerespectarea dreptului la hrană corespunzător după meniu și religie în data de 31.05.2008.
Prin sentința nr. 477/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul B., în dosarul nr._, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei B..
Astfel, pe rolul acestei Judecătoriei B. s-a reînregistrat acțiunea reclamantului la data de 05.05.2009, sub nr._, iar prin încheierea de ședință din data de 15.06.2009 s-a dispus scoaterea de pe rolul Secției Civile și distribuirea aleatorie la Secția Penală.
Prin urmare la data de 16.06.2009, sub nr._, s-a înregistrat din nou acțiunea reclamantului M. L., în contradictoriu cu pârâtul H. M., în calitate de director al Penitenciarului B..
Urmare a constatării caracterului civil al acțiunii, cererea reclamantului a fost reînregistrată (Secția Civilă) sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din data de 09.11.2010 s-a dispus conexarea la prezenta cauză, în temeiul art. 164 C.pr.civ., a dosarului nr._ al Judecătoriei B..
În dosarul nr._ s-a pronunțat sentința nr. 7539/03.12.2010, fiind admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B..
Dosarul astfel declinat a fost înregistrat pe rolul Tribunalului B. sub nr._, iar prin încheierea de ședință din data de 15.06.2011 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului B. și s-a constatat ivit conflictul de competență, cauza fiind înaintată Curții de Apel Suceava în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Prin urmare, prin sentința nr. 256/07.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 701/39/_, s-a admis sesizarea conflictului negativ de competență și s-a stabilit competența de soluționare în favoarea Judecătoriei B..
În cele din urmă, la data de 07.09.2011, sub nr._, s-a înregistrat din nou acțiunea reclamantului M. L., în contradictoriu cu pârâtul H. M., în calitate de director al Penitenciarului B..
În motivarea acțiunii, s –a arătat că la data de 31.05.2008 în meniul de la masa de prânz s-a servit piure cu carne, refuzându-i-se reclamantului o hrană corespunzătoare religiei musulmane, fără vreun motiv anume.
Totodată, s-a menționat că reclamantul a suferit un prejudiciu moral și fizic, constând în suferința psihică și fizică prin înfometare, neputând mânca din meniul servit (necorespunzător religiei musulmane).
În susținerea acțiunii, recurentul – reclamant nu a depus înscrisuri.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Prin încheierea de ședință din data de 02.04.2012 s-a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar, reclamantul fiind scutit de la plata taxei de timbru, conform art. 8 alin. 1 din Legii nr. 146/1997.
Pârâtul, legal citat, nu a trimis reprezentant în fața instanței și nu a formulat întâmpinare, însă a transmis la dosar toate înscrisurile solicitate de instanța de judecată pe parcursul ciclurilor procesuale.
Pentru justa soluționare a cauzei instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile ce au fost depuse la dosar de reclamant și de P. B..
Judecătoria B. prin sentința civilă nr.6161 din 25.09.2012 a respins acțiunea ca nefondată reținând în considerente următoarea situație de fapt și de drept:
În fapt, reclamantul M. L. este o persoană privată de libertate, care își executa pedeapsa în P. B..
Reclamantul M. L. a menționat că la data de 31.05.2008 nu a primit hrana corespunzătoare religiei musulmane, deși a solicitat acest lucru, fapt ce a determinat suferințe psihice și fizice (prin înfometare).
Din documentele depuse la dosar nu rezultă că reclamantul ar fi formulat plângere la judecătorul delegat sau că ar fi contestat soluția judecătorului delegat.
În drept, reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în daune morale, bazată pe răspunderea delictuală a pârâtului, conform art. 998 - 999 C.civ., pentru a cărei admisibilitate se cer a fi întrunite cumulativ mai multe condiții: existența unei fapte ilicite din partea pârâtului, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența și imprudența cu care a acționat.
Practica și literatura juridică sunt unanime în a considera că prin „faptă” se înțelege acțiunea sau inacțiunea, iar prin „vinovăție” fiind pe tărâmul răspunderii civile, pentru antrenarea integrală a acesteia, nu există o preocupare specială pentru a o sublinia forma vinovăției, ci se face o simplă referire generală la existența culpei.
A) Din actele aflate la dosar, instanța a reținut că reclamantul nu a dovedit în mod cert evenimentul produs - fapta ilicită, deoarece în acest context, nu stabilirea existenței sau inexistenței dreptului la o hrană adecvată religiei este relevantă în cauză, ci verificarea, din perspectiva răspunderii civile delictuale, dacă a existat o respingere a cererii reclamantului, iar în caz afirmativ dacă respingerea cererii a constituit prin ea însăși o faptă ilicită, ceea ce nu poate fi reținut în cauză.
În fapt,reține instanța că reclamantul M. L., la data de 31.05.2008, a fost încarcerat în P. B. și i-au fost servite cele trei mese, fără a se dovedi în vreun fel cele susținute prin cerere (hrana ar fi fost necorespunzătoare religiei musulmane).
Așa cum s-a menționat anterior, reclamantul nu a făcut dovada că s-ar fi adresat cu o plângere la judecătorul delegat sau că ar fi formulat contestație la Judecătoria B..
În cazul de față reclamantul are la îndemână o procedură specială, reglementată de dispozițiile lg. nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, sens în care poate formula plângere la judecătorul delegat în cazul în care îi sunt îngrădite anumite drepturi, iar ulterior poate contesta soluția la instanța de executare.
Cum reclamantul nu a urmat procedura amintită anterior, instanța nu a reținut existența unei fapte ilicite.
B) În ceea ce privește cea de a doua cerință s-a constatat că nu a fost dovedit prejudiciul produs, instanța reținând că reclamantul nu a dovedit producerea efectivă a unui prejudiciu moral sau material.
Instanța a reținut că în practica și teoria de specialitate, dauna morală s-a definit ca prejudiciu extrapatrimonial, respectiv ca vătămare a valorilor și drepturilor strâns legate de personalitatea umană. Printre drepturile subiective nepatrimoniale ce se bucură de ocrotire juridică, potrivit dispozițiilor art. 54 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 și opiniilor exprimate în literatura juridică, se numără și dreptul la onoare și la reputație.
A mai precizat instanța că, spre deosebire de situația daunelor materiale, în evaluarea prejudiciului moral nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele, pe orice plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală (C. S.. C. B. - D. civil. Teoria generală a obligațiilor, Ed. Hamangiu, 2008. pag. 153).
Eventuala servire a unui meniu contrar religiei musulmane nu a avut nici un fel de efect negativ în ceea ce privește pe reclamant, sau cel puțin nu s-a demonstrat acest lucru și nu rezultă din nici un mijloc de probă că reclamantul ar fi fost prejudiciat.
C)Raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu cauzat nu poate subzista motivat de nedovedirea faptei ilicite și a prejudiciului.
D) În privința vinovăției, instanța a constatat că inexistența acesteia decurge din însăși inexistența faptei pretinse în sarcina pârâtului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul M. L. invocând faptul că i s-a încălcat dreptul la apărare prin aceea că nu i s-a asigurat prezența sa la instanța civilă deși a solicitat la fiecare termen acest lucru. Că, neavând resurse financiare conducerea Penitenciarului nu i-a asigurat corespondența poștală. Mai arată recurentul că potrivit art.38 din Legea nr.275/2006 judecătorul delegat poate admite plângerea și dispune anularea, revocarea sau modificarea măsurii luate de administrația Penitenciarului. Deci Legea nr.275/2006 nu permite judecătorului delegat să acorde sau să se pronunțe asupra unei cereri de despăgubiri având în vedere daunele morale suferite, ci permite doar să dispună respectarea dreptului la hrană corespunzătoare meniului după religia sa de către administrația Penitenciarului. Că deși a solicitat la data de 31 mai 2008 să i se servească meniu specific religiei de care aparține, conducerea Penitenciarului a refuzat ceea ce i-a cauzat o suferință fizică prin înfometare.
Pentru aceste motive recurentul solicită admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțate de Judecătoria B. în sensul admiterii acțiunii formulate.
Recursul declarat este nefondat pentru cele ce succed:
Astfel, reține Tribunalul, că în ce privește nerespectarea de către prima instanță a dreptului său la apărare prin asigurarea prezenței sale la instanță, aceasta nu este dată în cauză deoarece în fața instanței civile nu este obligatorie prezența părților, cauza putându-se soluționa și în lipsa lor, la solicitarea expresă în baza probelor de care au înțeles să se folosească și pe care le-au depus la dosar.
Raportat la speța de față se constată că prima instanță a fost învestită cu o acțiune în răspundere civilă delictuală pentru nerespectarea drepturilor reclamantului de a primi hrană corespunzător religiei de care aparține, respectiv cea musulmană, fapt ce a determinat suferințe psihice și fizice prin înfometare, acțiune întemeiată pe dispozițiile art.998 – 999 vechiul cod civil și pentru a cărei admisibilitate se cer a fi întrunite cumulativ mai multe condiții: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și existența vinovăției.
Referitor la prima condiție, cea a faptei ilicite, în mod corect prima instanță a reținut că nu este dată în cauză întrucât reclamantul nu a făcut dovada că s-ar fi adresat cu plângere la judecătorul delegat în legătură cu nerespectarea drepturilor sale, reclamantul având la îndemână o procedură specială, respectiv cea reglementată de Legea nr.275/2006, putând formula plângere la judecătorul delegat în cazul în care îi sunt îngrădite anumite drepturi, iar ulterior poate contestat soluția la instanța de executare, reclamantul însă nu a urmat această procedură.
Nici condiția prejudiciului nu a fost dovedit în cauză prin mijloacele de probă admise de lege, iar în ce privește vinovăția pârâtului aceasta nu este dată din însăși inexistența faptei ilicite.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – reclamant M. L. CNP_, fiul lui D. și N. născut la 14.01.1976 în prezent deținut în P. Iași împotriva sentinței civile nr. 6161/25.09.2012a Judecătoriei B. pe care o menține, în contradictoriu cu intimatul – pârât P. B. – prin director cu sediul în municipiul B., ., nr. 118, județul B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 februarie 2014.
Președinte,Judecător,Grefier,
H. I. B. G., A. DanielaFetcu A. –M.
pentru grefier aflat în CM
semnează primul grefier
Red. H.I./20.05.2014
Jud. Fond M. C. C..
Tehnored. C.L./20.05.2014
ex. 2
| ← Fond funciar. Decizia nr. 423/2014. Tribunalul BOTOŞANI | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
