Pretenţii. Decizia nr. 236/2014. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 236/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 16555/193/2011

Dosar nr._ pretenții

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din data de 17 martie 2014

Instanța constituită din:

Președinte: A. D.

Judecător: T. N.

Judecător: B. G.

Grefier: F. A.- M.

DECIZIA NR. 236

Pe rol, judecarea cererii de recurs formulată de recurenta – petentă Asociația de proprietari nr. 13 prin reprezentant V. P. în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari nr. 13 prin reprezentant B. V., împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 10 noiembrie 2011 în dosarul nr._/193/2011 al Judecătoriei B., având ca obiect modificare acte constitutive.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul B. V. asistat de avocat Ț. Fridolin, lipsind recurentul V. P..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S –a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că această cauză a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, întrucât ținea de soluționarea cauzei cu numărul_/193/2011 a Judecătoriei B..

Instanța constată că la dosar a fost depusă la data de 18.02.2014 o cerere de repunere pe rol, formulată de intimatul B. V., întrucât motivul suspendării a încetat, recursul formulat de către V. P. fiind soluționat.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri.

Reprezentantul intimatului, avocat Ț. Fridolin, având cuvântul, solicită instanței respingerea recursului formulat de către recurentul V. P., ca neîntemeiat și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, precizând că recurentul V. P. a atacat tardiv în instanță o hotărâre a Adunării Generale a Asociației de P. nr. 13 B., prin care s –a stabilit noua conducere la data de 20.09.2011, cu încălcarea termenului legal 45 zile de la adoptarea acesteia, hotărârea rămânând valabilă.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului civil, de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 03 noiembrie 2011 și înregistrată sub numărul_, petenta Asociația de proprietari nr.13 B. a solicitat înregistrarea modificărilor survenite, ulterior constituirii, la nivelul organelor de conducere ale asociației, conform proceselor verbale ale Adunării Generale încheiate în data de 13 septembrie 2011 și în data de 20 septembrie 2011, atașând aceste înscrisuri precum și anunțurile de convocare ale adunării generale a proprietarilor.

La solicitarea instanței, reprezentantul petentei a completat documentația cu copii ale documentelor de constituire și alte înscrisuri.

Judecătoria B., prin încheierea de ședință din 10 noiembrie 2011 a admis cererea de modificare a actelor constitutive ale Asociației de proprietari nr. 13 B. și a dispus înregistrarea modificărilor intervenite la nivelul conducerii Asociației de proprietari nr.13, așa cum rezultă acestea din procesele verbale al Adunării Generale a proprietarilor din 13 septembrie 2011, respectiv din 20 septembrie 2011.

În motivarea soluției adoptate, instanța de fond a reținut că potrivit procesului verbal din 20.09.2011, Adunarea generală a Asociației de proprietari nr.13, reconvocată ca urmare a neîntrunirii cvorumului impus de dispozițiile Legii nr. 230/2007 la data de 13.09.2011, a procedat la alegerea noilor organe de conducere ale asociației, respectiv comitet executiv, inclusiv președinte și cenzor, din verificarea înscrisurilor aflate la dosar, rezultând că s-au respectat dispozițiile legale referitoare la convocarea și întrunirea adunării generale a Asociației de proprietari nr.13, precum și cele privind prezența și cvorumul membrilor adunării generale la desemnarea noilor organe de conducere.

Totodată a apreciat instanța de fond că deși modificările menționate nu reprezintă, în sine, intervenții în actele constitutive ale Asociației de proprietari nr.13, la nivel formal se poate admite că și respectivele acte au suferit modificări sau precizări, în virtutea schimbărilor denumirii organelor de conducere ale asociațiilor de proprietari, fiind incidente prevederile art.8 alin.2 din actul normativ menționat.

Împotriva încheierii, V. P. a declarat recurs, în termen legal, prin care a solicitat să se dispună modificarea în totalitate a celor hotărâte de instanța de fond în sensul respingerii cererii de modificare acte constitutive ale Asociației de P. nr. 13 B..

În motivarea petiției de recurs a evocat acesta că nu s-a întrunit statutar nici o adunare extraordinară a asociației în datele de 13 și 20 septembrie 2011, care să fi adoptat hotărâri valabile de modificare a actelor constitutive ale Asociației de P. nr. 13 B., procesul verbal al Adunării Generale din 13 septembrie 2011 nefiind valabil, întrucât Adunarea generală nu a întrunit cvorumul pentru a adopta hotărâri și nici nu a fost convocată în mod legal respectiv de 20% din membri, de Comitetul executiv ori de către președinte ca și cel încheiat în 20 septembrie 2011.

S-a mai arătat faptul că, actele prezentate conțin vicii procedurale, date nereale, hotărârea din 20 septembrie 2011 nefiind emisă de adunarea generală a asociației ci aparținând lui B. V., care a uzurpat funcția de președinte al Asociației de P. nr. 13 B., declarând în fals pierderea ștampilei asociației, care în fapt se află în posesia recurentului, în calitatea sa de președinte legitim al asociației.

La data de 16 octombrie 2012 Tribunalul B. a dispus suspendarea acestui recurs, motivat de faptul că depindea de soluționarea dosarului nr._ având ca obiect anularea hotărârii din 28 septembrie 2012 a Adunării Generale a Asociației de P., prin care recurentul V. P. a fost reales în funcția de președinte al asociației, dosarul fiind repus pe rol la data de 18 februarie 2014, ca urmare a faptului că respectiva cauză a fost soluționată irevocabil.

Recursul declarat este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Astfel cum a evocat instanța de fond, la data de 20 septembrie 2011 Adunarea Generală a Asociației de P. reconvocată, ca urmare a neîntrunirii cvorumului impus de dispozițiile Legii nr. 230/2007 la data de 13 septembrie 2011, și-a ales noi organe de conducere, respectiv comitet executiv, președinte și cenzor, președinte fiind reclamantul B. V..

Întrucât noile modificări nu s-au dovedit decât modificări formale, fără a aduce atingere actelor constitutive ale Asociației de proprietari, instanța a apreciat că ele pot fi înregistrate în temeiul art. 8 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, dispunând în acest sens prin încheierea atacată.

În dosarul nr._/193/2011 pârâta Asociația de Proprietari nr. 13, reprezentată de președintele V. P., prin cerere reconvențională, a solicitat anularea hotărârilor Adunărilor Generale din 13 septembrie 2011, 20 septembrie 2011 și 04 noiembrie 2011 instanța de fond reținând la 10 mai 2012 excepția de tardivitate în ceea ce privește hotărârile din 13 septembrie 2011 și 20 septembrie 2011.

Prin urmare, Hotărârea Adunării Generale din 20 septembrie 2011, prin care pârâtului B. V. i s-a atribuit funcția de președinte a rămas valabilă, iar acest aspect criticat și prin declarația de apel a pârâtului reclamant V. P. a fost respins, de asemenea, prin decizia nr. 164 A din 12 septembrie 2012 a Tribunalului B., cu motivarea că în mod corect s-a apreciat de instanța de fond că în speță operează termenul de decădere prev. de art. 26 din Legea nr. 230/2007 potrivit cărora proprietarii pot ataca în justiție aceste hotărâri, în cauză fiind dată excepția de tardivitate.

Prin urmare, întrucât hotărârea asociației de proprietari din 20 septembrie 2011 înregistrată, prin încheierea atacată, în Registrul special al instanței a constituit obiect de analiză și cercetare în dosarul nr._ al Judecătoriei B., fiind menținută irevocabil, Tribunalul B. consideră soluția instanței de fond corectă, motiv pentru care, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va păstra soluția atacată ca fiind legală și temeinică.

În baza art.274 Cod procedură civilă va obliga pe V. P. să achite intimatului B. V. suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, cererea de recurs formulată de recurenta – petentă Asociația de Proprietari nr. 13 prin reprezentant V. P. în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari nr. 13 prin reprezentant B. V., împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 10 noiembrie 2011 în dosarul nr._/193/2011 al Judecătoriei B., pe care o menține.

Obligă pe V. P. să achite intimatului B. V. suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 17 martie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

A. D. T. N., B. G. F. A.-M.

Pentru grefier aflat în C.O.

semnează P.-grefier

Red. AD/16.06.2014

Jud. A. A.

Ex. 2

Dact.A.E./16.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 236/2014. Tribunalul BOTOŞANI