Pretenţii. Decizia nr. 611/2014. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 611/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 1940/297/2012

Dosar nr._ pretenții

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 611 R

Ședința publică de la 16 octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE – H. I.

Judecător – T. N.

Judecător – A. D.

Grefier – C. R.

Pe rol judecarea recursului civil, având ca obiect pretenții, formulat de recurenta S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ”MAVROMATI” B., ., județul B. în contradictoriu cu intimatul A. V., domiciliat în . Vorniceni, județul B. împotriva sentinței civile nr. 272/13 martie 2014 a Judecătoriei Săveni

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul pricinii, că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită și că s-a primit la dosar, prin serviciul registratură, adresa nr. 330/26.08.2014 a recurentei, prin care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, să se dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de spitalizare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 272/13.03.2014, Judecătoria Săveni a respins acțiunea formulată de reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „MAVROMATI” B. în contradictoriu cu pârâtul A. V., cu domiciliul în satul Dealu Crucii, ..

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că numitul O. V. C. a fost internat la S. Județean de Urgență „Mavromati” B., în perioada 3.12.2009 – 5.12.2009, ca urmare a unei agresiuni pretins a fi provocate de pârât.

Deși în declarația dată în data de 3.12.2009 la S. Județean „Mavromati” B. ( fila 6, dosar ) l-a indicat pe pârât ca fiind autorul agresiunii, ulterior acesta a arătat că nu a avut nici un conflict cu pârâtul, pe care în cunoaște din vedere, fiind consăteni.

Deoarece reclamanta nu a solicitat administrarea unor probe suplimentare din care să rezulte cu certitudine persoana vinovată de comiterea agresiunii, instanța de fond a constatat că, în cauză, nu sunt întrunite în sarcina pârâtului condițiile instituite de art. 998 Cod civil, legea aplicabilă în speță în raport de disp. art. 6 alin. 1 Noul Cod Civil, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, vinovăția pârâtului nefiind dovedită.

Împotriva sentinței civile nr. 272/13.03.2014, reclamantul a declarat recurs în termen legal, solicitând modificarea sentinței în sensul obligării pârâtului A. V. din localitatea Dealul Crucii, ., la plata cheltuielilor de spitalizare, așa cum a cerut prin cererea de chemare în judecată.

În fapt, recurentul a menționat că a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 487,79 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare cu partea vătămată O. V. C.. Instanța de judecată a respins acțiunea ,motivat de faptul că probele depuse de spital nu au fost concludente în susținerea acțiunii.

Este de observat faptul că acțiunea a fost formulată având la bază susținerea numitului O. V. C. care, în cursul spitalizării a indicat faptul că „am fost victima unei agresiuni … în data de 3.XII. în localitatea Dealul Crucii – . fiind numitul A. V. cu domiciliul în Dealul Crucii, . din cursul spitalizării)”.

Pe prima pagină a foii de observație există mențiunea că a fost anunțată poliția.

Astfel, instanța de judecată trebuia să audieze martorul propus de reclamant și care ar fi putut aduce clarificări în legătură cu . pe care a suferit – o și despre persoana care i –a produs – o.

Mai mult, având în vedere că pârâtul nu s –a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare, putea fi considerat acest fapt ca o dovadă în favoarea reclamantului.

În drept, au fost invocate disp. art. 304 lit. 9 din Codul procedură civilă.

Recurentul nu a solicitat administrarea de probe noi în recurs.

Recursul declarat în cauză este nefondat din considerentele ce urmează.

Contrar susținerii recurentului, instanța de fond a depus toate diligențele pentru audierea martorului O. V. – C., care este persoana pentru tratarea căreia au fost efectuate cheltuieli de spitalizare ce fac obiectul cauzei.

Iar ca urmare a citării martorului, acesta a depus la dosar, prin serviciul registratură al Judecătoriei Săveni, cererea din 29.10.2013, prin care a arătat că nu se poate prezenta pentru audiere, neaflându –se la domiciliu.

De asemenea, pentru termenul de judecată din 12.03.2014, a fost depusă la dosar declarația acestui martor – atestată în privința datei, identității părții și a consimțământului de avocat F. V., în conformitate cu disp. art. 3 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 51/1995 – din care rezultă că nu se poate prezenta în instanță, lucrând în străinătate, și trebuind să se prezinte la locul de muncă din Germania.

În privința obiectului litigiului, martorul a menționat:

„ Subsemnatul nu cunosc nimic despre litigiul respectiv. Arăt faptul că îl cunosc din vedere pe pârât fiind din .>

Nu știu nimic despre cauza respectivă și din ce motiv a stat internat pârâtul în spital”.

Prin urmare, față de poziția contradictorie a martorului O. în raport cu declarația dată la spital la data de 03.12.2009 și în lipsa altor dovezi, instanța de fond a reținut în mod corect că nu s –a probat întrunirea certă în sarcina pârâtului A. V. a condițiilor cumulative pentru atragerea răspunderii civile delictuale a acestuia prevăzute de art. 998 Cod civil, așa încât sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii.

Este de observat că, nici prin cererea de recurs, recurentul nu a solicitat completarea probatoriului prin depunerea de relații de la poliție - prezentul dosar fiind unul civil, astfel încât reclamantul avea obligația „să – și probeze pretențiile și apărările” conform art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă – și că poziția procesuală pasivă a pârâtului nu este suficientă pentru a determina concluzia vinovăției sale, întrucât nici una dintre citațiile trimise acestuia în dosarul de fond și de recurs nu au fost semnate personal și nu se coroborează cu probele administrate așa încât, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, prezentul recurs urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – reclamant S. Județean de Urgență „Mavromati” B., cu sediul în municipiul B., ., în contradictoriu cu intimatul - pârât A. V., cu domiciliul în satul Dealu Crucii, ., împotriva sentinței civile nr. 272/13 martie 2014 a Judecătoriei Săveni, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2014.

Președinte, Judecători, Grefier,

H. I. T. N., A. D. C. R.

Red. TN/Tehn. FAM/20.11.2014/4 ex v

Jud. fond A. L. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 611/2014. Tribunalul BOTOŞANI