Sechestru asigurător. Decizia nr. 145/2014. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 145/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 2896/193/2014/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din 11.06.2014

Președinte – A. D.

Judecător – B. G.

Grefier P. R.

DECIZIA CIVILĂ NR.145

La ordine judecarea apelului civil privind pe apelanta . Bacău și intimatul P. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă av.F. A. pentru apelantă, lipsă fiind intimatul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța pune în discuție excepția de necompetență materială a Tribunalului B. în soluționarea cauzei și acordă cuvântul asupra excepției.

Reprezentantul apelantei depune la dosar delegație și arată că este de acord cu admiterea excepției.

TRIBUNALUL

Asupra excepției de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 26.02.2014, sub nr._ 14, reclamanta . Bacău a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. M., ca instanța să dispun instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și immobile aparținând pârâtului până la concurența sumei de_,35 lei.

La cerere au fost anexate înscrisuri.

În drept, a invocat dispozițiile art.952 alin.1 Cod proc.civ.

Intimații legal citați nu au depus întâmpinare.

În conformitate cu art.248 Noul Cod proc.civ. instanța va analiza cu prioritate excepția invocată în cauză, respectiv excepția invocată din oficiu cu privire la necompetența materială a Tribunalului B. Secția I Civilă în soluționarea cauzei.

Potrivit art. 1 pct. 1 din OUG nr. 119/2007, prin noțiunea de contract încheiat între profesioniști se înțelege contractul încheiat fie între profesioniști, fie între aceștia și o autoritate contractantă, având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui preț constând într-o sumă de bani.

Potrivit art.5 din OUG 119/2007 cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Așadar, determinarea competenței materiale se face conform regulilor de drept comun prevăzute în art. 2 pct. 1 lit. a din Codul de procedură civilă, prin care legiuitorul, folosind criteriul valorii obiectului pricinii, delimitează competența materială de primă instanță a judecătoriei de cea a tribunalului.

În analizarea acestei excepții instanța are în vedere faptul că raporturile dintre părți au la bază contractul de furnizare gaze naturale.

Instanța apreciază față de cererea având ca obiect ordonanță președințială privind rebranșarea la rețeaua de gaze naturale că aceasta are natura unui litigiu de contencios administrativ .

Astfel, din punct de vedere al naturii litigiului, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 asimilează actelor administrative și anumite contracte administrative, expres precizate, respectiv contractele încheiate de autoritățile publice având ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice.

De asemenea, în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 se menționează că prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competentei instanțelor de contencios administrativ.

Prin urmare, în cauză fiind în discuție un contract de achiziție publică va reține că instanța competentă este cea de contencios administrativ și fiscal,în acord cu practica Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 645 din 10 februarie 2011 pronunțată în recurs de Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție )

De altfel, potrivit art.286 din OUG nr.34 din 19.04.2006 procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.

Potrivit art. 10 din legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Prin urmare,văzând că valoarea obiectului dedus judecății este mai mare de 500 000 lei, față de cele menționate va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului B. și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Secției a II-a Civile .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția de necompetență materială a Secției I Civilă a Tribunalului B..

Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției a II-a Civilă a Tribunalului B..

Pronunțată în ședința publică din 11.06.2014.

P., Judecător, Grefier,

A. D. B. G. P. R.

Red.B.G./30.06.2014

Tehnored.P.R./30.06.2014

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sechestru asigurător. Decizia nr. 145/2014. Tribunalul BOTOŞANI