Pretenţii. Decizia nr. 637/2014. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 637/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 19034/193/2012

Dosar nr._ pretenții

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA Nr. 637 R

Ședința publică de la 22 octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE – C. M.

Judecător – A. C.

Judecător – A. M.

Grefier – C. R.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul B. A., domiciliat în B., ., .. B, etaj 1, ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat L. S., cu sediul în B. .. 38, cam. 10, județul B. în contradictoriu cu intimatul V. C. – I., domiciliat în orașul B., județul B. împotriva sentinței civile nr. 2245/12.03.2014, pronunțată de Judecătoria B., având ca obiect pretenții.

La prima strigare lipsesc părțile, astfel încât, în temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești, cauza este lăsată la sfârșitul ședinței de judecată când, la a doua strigare făcută în ședința publică se prezintă av. L. S., pentru recurentul lipsă B. A., lipsă și intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul pricinii și că procedura de citare este legal îndeplinită.

Av. L. S., pentru recurent, învederează faptul că acesta nu a achitat taxa de timbru în cuantum de 1534,8 lei.

Instanța pune în discuția părților excepția de netimbrare a cererii de recurs formulată de către recurentul B. A..

Av. L. S., pentru recurent, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției de netimbrare a recursului.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului de față;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 27.11.2012 sub nr._, reclamantul V. C. I.l a chemat în judecată pe pârâtul B. A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să îl oblige pe acesta la restituirea sumei de_ euro, reprezentând împrumut de consumație predat la 07.05.2012 și al cărui termen de restituire a expirat la data de 07.07.2012, precum și obligarea pârâtului la plata de dobânzi în cuantum de 6% pentru perioada cuprinsă între 07.07.2012 și până la data predării efective a sumei împrumutate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este în relații de prietenie cu pârâtul și în trecut a avut contracte comerciale pe care le-a desfășurat împreună, iar pârâtul s-a achitat de fiecare dată onorabil de sarcinile asumate. Suma de_ euro reprezintă toate economiile sale și, la rugămințile pârâtului, a acceptat să-i împrumute acești bani cu titlu de împrumut de consumație. Tocmai în virtutea relațiilor de prietenie anterioare nu a solicitat dobândă, însă a prevăzut ca termen de restituire data de 07.07.2012, situație în care pârâtul este de drept în întârziere.

Reclamantul a mai arătat că l-a căutat constant pe pârât la telefon, dar și la domiciliu, însă pârâtul se ascunde, iar soția acestuia inventează de fiecare dată câte o scuză pentru a nu ne întâlni față în față și mă amână de fiecare dată.

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 2158, 2166 cod civil și art. 274 din Codul de procedură civilă.

În dovedire, a solicitat administrarea probei cu interogatoriul pârâtului și proba cu martorul G. C. V..

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 3069,66 lei și timbru judiciar de 5 lei.

Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări orale.

Prin sentința civilă nr. 2245 din 12.03.2014, pronunțată de Judecătoria B., s-a admis, în parte, acțiunea având ca obiect ,,pretenții” formulată de reclamantul V. C. I. în contradictoriu cu pârâtul B. A..

A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de_,14 Euro, reprezentând împrumut nerestituit.

A obligat pârâtul să plătească reclamantului dobânda legală penalizatoare calculată la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale, începând cu data scadenței, respectiv 07.07.2012 și până la data de 16.08.2012, inclusiv, raportat la echivalentul în lei a sumei de 16.100 Euro din data de 16.08.2012 (curs BNR) și ulterior, începând cu data de 17.08.2012 și până la plata integrală a debitului, raportat la echivalentul în lei a sumei datorate de_,14 Euro din ziua plății (curs BNR).

A obligat pârâtul să plătească reclamantului cheltuielile de judecată în cuantum de 3074,66 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în fapt, potrivit înscrisului sub semnătură privată încheiat la data de 07.05.2012 și intitulat „Contract de împrumut”, reclamantul V. C. I. a împrumutat pârâtului B. A. suma de 6100 euro, obligația de restituire devenind scadentă la data de 07.07.2012 (filele 5,6 ds.).

Că pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a combate pretențiile reclamantului, însă a fost citat cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, astfel că instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 225 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care ,,dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice”.

De asemenea, prima instanță a reținut că pretențiile reclamantului apar ca dovedite și prin prisma declarației martorului ascultat în cauză G. C. V. care a precizat că știe că pârâtul datorează suma de bani împrumutată chiar de la acesta.

Cu toate acestea, prima instanță a observat că reclamantul a menționat pe verso-ul contractului prezentat, în original, la termenul din data de 12 martie 2013 că a primit suma de 3000 lei la data de 17.08.2012, precizare însușită prin semnătură, aspect pe care reclamantul nu l-a negat în cursul judecării prezentei cauze, astfel că suma solicitată nu poate fi restituită în totalitate, ci doar pentru diferența rămasă.

Față de cele expuse, în baza art. 969 Cod civil, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părți, precum și art. 2164 alin. 1 C. civ., care prevede că împrumutatul este ținut să restituie aceeași calitate și cantitate de bunuri împrumutate, constatând că obligația de restituire a sumei neachitate a devenit scadentă la data de 07.07.2012, prima instanță a admis, în parte, capătul principal de cerere și a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de_,14 euro, reprezentând împrumut nerestituit.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, constatând că prin contractul încheiat părțile nu au prevăzut plata unor dobânzi, instanța a apreciat că pârâtul datorează dobânda legală de la data scadenței, conform dispozițiilor OG nr. 13/2011 privind dobânda legala remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniu.

În consecință, față de dispozițiile legale incidente și ca și față de soluția de admitere, în parte, a capătului principal de cerere, instanța a admis și acest capăt de cerere, obligându-l pe pârât să plătească reclamantului dobânda legală penalizatoare calculată la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale, începând cu data scadenței, respectiv 07.07.2012 și până la data de 16.08.2012, inclusiv, raportat la echivalentul în lei a sumei de 16.100 Euro din data de 16.08.2012 (curs BNR) și ulterior, începând cu data de 17.08.2012 și până la plata integrală a debitului, raportat la echivalentul în lei a sumei datorate de_,14 Euro din ziua plății (curs BNR).

De asemenea, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța l-a obligat pe pârât, ca parte căzută în pretenții, să plătească reclamantului cheltuielile de judecată în cuantum de 3074,66 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, B. A. criticând-o pentru nelegalitate și temeinicie arătând, în considerente, că sentința a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la apărare, întrucât nici el și nici soția sa nu a avut cunoștință de acțiunea promovată, deoarece de mai bine de 18 luni lucrează și locuiește în străinătate.

Că, a aflat întâmplător despre proces și doar în acest context s-a interesat și a luat cunoștință despre litigiu, dar că, practic, a fost lipsit de posibilitatea de a formula apărări în fața instanței de fond prin formularea de dovezi absolut necesare pentru justa soluționare a cauzei, situație în care pe plan procesual aceasta reprezintă o încălcare a principiului dreptului la apărare, care guvernează procesul civil.

Referitor la fondul cauzei, recurentul – pârât a invocat faptul că debitele datorate reclamantei au fost achitate înainte de plecarea sa din țară, însă nu s-au mai încheiat acte în acest sens, în virtutea unei relații apropiate pe care însuși reclamantul o recunoaște.

Că, reclamantul a avut o poziție nesinceră, că, inițial, a solicita să-i fie restituită suma de_ euro în echivalent lei, dar că, ulterior, a recunoscut că i-a fost achitată suma de 3000 lei, caz în care administrarea unui probatoriu mai concludent ar fi condus la o justă soluționare a cauzei și la dovedirea faptului că a rambursat în întregime sumele împrumutate.

La termenul din 22 octombrie 2014 instanța de recurs, din oficiu, a pus în discuția părților excepția de netimbrare a cererii de recurs formulată de către recurentul B. A., care, potrivit art. 136 Cod procedură civilă, se soluționează cu prioritate și face de prisos analiza motivelor invocate.

Prin citația trimisă recurentului B. A. acesta a fost înștiințat, ca până la termenul de judecată din 22 octombrie 2014, trebuie să depună o taxă judiciară în valoare de 1534,8 lei, dar cum recurentul nu s-a conformat acestei obligații, instanța va face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 33 și art. 36 din O.U. nr. 80/2013 și va dispune anularea cererii de recurs, ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul B. A., domiciliat în B., ., .. B, etaj 1, ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat L. S., cu sediul în B. .. 38, cam. 10, județul B. în contradictoriu cu intimatul V. C. – I., domiciliat în orașul B., județul B. împotriva sentinței civile nr. 2245/12.03.2014, pronunțată de Judecătoria B., pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22.10.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

C. M. A. C.,A. M. C. R.

Red. AM/03.12.2014

Jud. fond F. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 637/2014. Tribunalul BOTOŞANI