Pretenţii. Decizia nr. 70/2014. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 70/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 39/217/2013
Dosar nr._ Pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. -SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2014
Instanța compusă din:
Președinte – A. D.
Judecător – L. L.
Judecător – B. G.
Grefier – A. E.
DECIZIA NR. 70 R
Pe rol pronunțarea asupra recursului civil formulat de recurentul reclamant G. V., în contradictoriu cu intimații pârâți G. C. și B. Miruța (fostă G. Miruța), împotriva sentinței civile nr. 558 din 25 iunie 2013, pronunțată în dosarul nr._ /2012 al Judecătoriei Darabani, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică 14 ianuarie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitatea părților, de a formula și depune la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi,
După deliberări,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil, de față;
Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei Darabani sub numărul_, la data de 07.01.2013, reclamantul G. V. a chemat în judecată pe pârâții G. C. și B. Miruța pentru ca, prin hotărârea judecătoreasca ce se va pronunța, pârâții să fie obligați să-i plătească, în solidar, suma de 7.700 lei, câte 3.850 lei fiecare, plus cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.
Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Darabani a admis, în parte, acțiunea având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul G. V., în contradictoriu cu pârâții G. C. și B. Miruța.
A obligat pârâtul G. C. să plătească reclamantului suma de 400 lei și a respins cererea reclamantului cu privire la obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că atât timp cât reclamantul nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra animalului, prima instanță a reținut că nu este îndeplinită condiția existenței faptei ilicite în sarcina pârâților care să justifice obligarea lor la plata sumei de bani solicitată de reclamant.
Prima instanță a raportat la problemele ivite între pârâți în sensul pronunțării divorțului dintre aceștia și a reținut ca total nesinceră declarația pârâtului prin care a recunoscut întreaga datorie pretinsă de reclamant.
Cum la primul termen de judecată pârâtul a dat o declarație de recunoaștere și cum doar el a fost obligat către reclamant la plata sumei de 400 lei, prima instanță a respins cererea reclamantului de obligare la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 275 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe în termen legal și timbrând conform Legii nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare, a declarat recurs G. V., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie
Arată că, pe baza probelor administrate instanța de fond, prin sentința civilă nr. 558 din 25 iunie 2013 a admis în parte pretențiile solicitate, obligând doar intimatul G. C. la plata sumei de 400 de lei, motivat de faptul că nu a fost făcută dovada acordului de voință dintre el, în calitate de vânzător, respectiv împrumutător și intimați, în calitate de cumpărători, respectiv împrumutați, pentru ca instanța să se poată pronunța asupra respectării sau nerespectării obligațiilor contractuale.
Apreciază recurentul că instanța de fond, în mod eronat a reținut ca fiind nedovedit acordul de voință al părților.
În ceea ce privește vânzarea sobei de teracotă, arată recurentul că existența acordului de voință în sensul vânzării-cumpărării acesteia de către intimați (soți la data respectivă) rezultă atât din declarația martorului Bazic M. D. (fila 24 ds. fond), care a arătat instanței că, la momentul când a făcut curățenie în casă și a desfăcut soba, chiar dacă acea o ofertă de cumpărare a sobei de la un vecin, a hotărât să o vândă fratelui și cumnatei sale, precum și din declarația martorei L. E. (fila 25 ds. fond) care a arătat instanței că intimata B. Miruța i-a spus că soba intimaților este construită din material provenit din desfacerea sobei sale.
Invocă faptul că în ceea ce privește convenția de vânzare-cumpărare a materialului lemnos, din decembrie 2011, aceasta a fost dovedită prin declarația notarială a martorului J. P., prin care s-a atestat faptul că acesta l-a însoțit personal în momentul în care a adus intimaților cu un microbuz Mercedes Sprinter cheresteaua care a făcut obiectul convenției de vânzare-cumpărare, precum și din declarația intimatei B. Miruța care a recunoscut că între recurent și G. C. a existat o înțelegere în acest sens, fiind achitată chiar o parte din sumă.
Totodată solicită instanței de recurs să aibă în vedere și depoziția detaliată a martorului I. G., prin care a fost clarificată situația juridică a calului pe care intimații l-au vândut fără acordul său, confirmând aspecte invocate de recurent prin cererea de chemare în judecată.
Analizând motivele de recurs, precum și dispozițiile legale aplicabile în materie, Tribunalul constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Temeiul juridic în baza căruia reclamantul a solicitat aceste sume de bani de la pârâți, este pe de o parte, răspunderea civilă contractuală, iar pe de altă parte, răspunderea civilă delictuală.
Prin acțiune și prin concluziile scrise reclamantul arată că a încheiat cu pârâții un contract de vânzare-cumpărare prin care le-a vândut acestora o sobă de teracotă, o cadă de baie din fontă în iarna anului 2008, plata acestora urmând a fi făcută în toamna anului 2009 și 2,5 m.c. de cherestea în decembrie 2011, plata urmând să se facă în momentul predării materialului lemnos.
Reclamantul a arătat că a încheiat și un contract de împrumut în luna februarie sau martie 2010 prin care a împrumutat pârâților suma de 3.600 lei Ron pentru achiziționarea unui autoturism, bani ce trebuiau restituiți în toamna aceluiași an și că pârâții au vândut fără acordul său un cal ce i-a aparținut obținând pentru acesta suma de 1.250 Ron, astfel că dorește obligarea pârâților și la plata acestei sume.
Prima instanță a analizat dacă sunt îndeplinite condițiile pentru a fi angajată atât răspunderea civilă contractuală cât și răspunderea civilă delictuală, întrucât pârâta B. Miruța în declarația dată a arătat că între părți, de fapt nu a fost încheiate nici un fel de contracte și că prezenta acțiune este formulată doar în scop șicanator întrucât s-a pronunțat divorțul dintre ea și copârâtul G. C., fratele reclamantului.
S-a reținut că, într-o formulare sintetică art. 942 cod civil definește contractul ca fiind „acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic”. Definiția cuprinde elementele esențiale pentru precizarea noțiunii de contract. Ceea ce este hotărâtor în această definiție este acordul de voință care dă naștere, modifică ori stinge drepturi și obligații.
De asemenea, s-a mai reținut că atât timp cât în cauza nu s-a făcut dovada unor înscrisuri care să ateste existența acestor contracte, instanța este ținută să analizeze dacă a existat acordul ambelor părți cu privire la vânzarea bunurilor și împrumutul sumei de bani de care s-a făcut vorbire.
Astfel, martorii Bazic M. D. și I. G., audiați în cauză la propunerea reclamantului, în declarațiile date, nu au dat informații concrete cu privire la natura actelor încheiate între părți. Martorul Bazic M. D. a arătat că presupune că soba de teracotă și cada din fontă au fost vândute fratelui său, nefiind de față decât la momentul încărcării bunurilor în mașina reclamantului, iar în ceea ce privește contractul de împrumut invocat de reclamant același martor a arătat că a fost de față la momentul achiziționării unei mașini de către pârât și a văzut cum s-a plătit această sumă, revenind apoi asupra declarației sale și arătând că de fapt motivul pentru care a fost chemat era ca să asiste la momentul încheierii convenției de împrumut între cei doi frați și apoi la predarea acestei sume către vânzătorul mașinii.
S-a reținut că martorul I. G. a arătat că știe în detaliu modul în care a dobândit reclamantul acel cal ce a fost apoi vândut de pârât, însă prima instanță nu va ține cont de depoziția acestuia întrucât s-a dovedit nesincer, evitând să spună că se află într-un grad de rudenie cu reclamantul și pârâtul G. C. și că a fost în casa acestuia din urmă în luna februarie.
Mai reține prima instanță că sub aspect probator, reclamantul nu a făcut dovada acordului de voință dintre el, în calitate de vânzător și respectiv împrumutător și pârâții, în calitate de cumpărători și respectiv împrumutați pentru ca instanța să poată aprecia asupra respectării sau nerespectării obligațiilor contractuale.
Că, dimpotrivă, martori propuși de pârâta B. Miruța, în depozițiile aflate la filele 25 și 27 dosar au arătat că, vizitând casa părților în mod frecvent au văzut faptul că aceștia au în casă construită o sobă și o baie, însă nu au auzit niciodată discuții în sensul că ar trebui ca pentru aceste bunuri să fie plătită vreo sumă de bani către reclamant.
În ce privește contractul de împrumut având ca obiect suma de bani cu care a fost achiziționată mașina pârâților, s-a reținut că explicația dată de pârâtă în fața instanței este susținută de probatoriul administrat în cauză, martora L. E. cunoscând faptul că în contul sumei de 2.000 lei împrumutată de la un unchi al pârâtului, acesta din urmă i-a lucrat o baie și că diferența de bani împrumutată de la reclamant a fost în scurt timp plătită cu bani din alocația copiilor și rezultați din vânzarea laptelui.
Referitor la materialul lemnos ce susține reclamantul că l-a vândut părților, s-a reținut faptul că există la dosar un aviz de însoțire al mărfii cu care se face dovada că a fost transportat din Vatra-Dornei către localitatea Lișna, și având în vedere faptul că din declarația pârâtei s-a dedus existența unei diferențe în cuantum de 400 lei, dintre suma de 900 lei, pretinsă de reclamant și suma de 500 lei plătită acestuia, apreciază Tribunalul că în mod corect prima instanță l-a obligat pe pârâtul G. C. să-i plătească reclamantului această sumă, întrucât înțelegerea cu privire la acest material lemnos a fost încheiată între el și fratele său.
Potrivit art. 998, 999 C. civil, pentru a putea fi reținută răspunderea civilă delictuală, reclamantul trebuia să facă dovada existenței cumulative a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. Doctrina definește fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.
S-a reținut că, probatoriul administrat în cauză nu a format convingerea instanței potrivit căreia calul vândut de pârâți ar fi aparținut reclamantului, cu atât mai mult cu cât probatoriul administrat relevă faptul că aceștia din urmă au primit animalul de la mama reclamantului, întrucât aceasta nu se mai descurca cu el, iar aceasta nu a avut nimic de obiectat la momentul înstrăinării lui.
Atât timp cât reclamantul nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra acestui animal, în mod corect s-a reținut că nu este îndeplinită condiția existenței faptei ilicite în sarcina pârâților care să justifice obligarea lor la plata sumei de bani solicitată de reclamant.
Raportat la problemele ivite între pârâți în sensul pronunțării divorțului dintre aceștia, în mod corect s-a reținut ca total nesinceră declarația pârâtului prin care a recunoscut întreaga datorie pretinsă de reclamant.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G. V. împotriva Sentinței 558/25.06.2013 a Judecătoriei Darabani pe care o va menține.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G. V. – la G. E. – ., județul B. și prin av. Aruștii A. – B., Calea Națională nr. 101, ..2, județul B., în contradictoriu cu intimații pârâți G. C. din ., județul B. și B. Miruța (fostă G. Miruța) din ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 558 din 25 iunie 2013, pronunțată în dosarul nr._ /2012 al Judecătoriei Darabani, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
A. D. L. L., B. G. A. E.
Red. B.G./19.02.2014
Jud. M. M.
Dact. A.E.
ex. 2/19.02.2014
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 23/2014. Tribunalul BOTOŞANI | Fond funciar. Decizia nr. 330/2014. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
