Actiune in raspundere delictuala. Hotărâre din 02-09-2015, Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 361/2015
Dosar nr._ apel-acțiune în răspundere delictuală
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică de la 2 septembrie 2015
Completul compus din:
Președinte – H. I.
Judecător – A. C.
Grefier – B. C.-F.
Decizia civilă 361 A
La ordine judecarea apelului civil privind pe apelantul reclamant P. C. împotriva sentinței civile nr._/28.11.204 a Judecătoriei B. în contradictoriu cu intimații pârâți C. F. și C. I., acțiune civilă având ca obiect „apel-acțiune în răspundere delictuală”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul apelantului, avocat H. M. și intimata C. F. asistată de avocat B. F..
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dosarul se află la al doilea termen de judecată, evidențiază părțile și obiectul pricinii și arată că procedura de citare este legal îndeplinită.
Avocat H. M. învederează instanței că renunță la proba cu martori pe care a solicitat-o la termenul anterior.
Nemaifiind cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra fondului.
Avocat H. M. solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate, învederând că prima instanță a analizat destul de vag situația, la filele 3-4 din dosarul de urmărire penală există procesele-verbale de sesizare din oficiu, de unde rezultă fără dubiu că sesizările au fost făcute de către C. F., însă s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, întrucât fapta nu a existat.
Mai arată că afirmațiile intimaților au atras o cercetare penală, ducerea acestuia la spital, apariția în Monitorul de B., fapte ce i-au creat un prejudiciu de imagine, aspecte ce nu au fost contestate de către pârâți, iar acest prejudiciu de imagine este unul de natură morală, imaginea acestuia fiind afectată la nivelul localității de domiciliu, fără cheltuieli de judecată.
Intimata C. F. învederează instanței faptul că fiul acesteia i-a zis că apelantul a băut la bar, ulterior a sărit la bătaie având asupra sa un topor și din cauză că mirosea a băutură, a făcut sesizarea.
Avocat B. F. solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii ca fiind temeinică și legală, arătând că pârâții nu au fost cei care au sesizat poliția, apelantul fiind cercetat pentru refuzul de prelevare probe biologice și să se supună testării alcootest, la filele 10-12 din dosarul de urmărire penală sunt declarațiile date de intimata C. F. în care precizează că fiul acesteia i-a povestit că apelantul consumase băuturi alcoolice.
De asemenea, învederează că la fila 43 dosar fond este atașat procesul-verbal prin care apelantului reclamant i s-a aplicat sancțiunea avertismentului pentru faptul că s-a adresat în mod jignitor familiei sale, iar potrivit art. 1353 Cod civil, cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exercițiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare, cu excepția cazului în care dreptul este exercitat abuziv, motive pentru care solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată, potrivit chitanței depusă la dosar.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de 18.03.2013 sub nr._ reclamantul P. C.-N. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. F. și C. I., obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 10.000,00 lei reprezentând o reparație a prejudiciului moral suferit ca urmare a faptelor ilicite și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, a invocat disp. art. 72, art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1386 cod civil și art. 247 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr._/28.10.2014 Judecătoria B. a respins excepția lipsei calității procesuale a pârâților, respingând, ca nefondată și acțiunea în răspundere delictuală, formulată de reclamantul P. C.-N., în contradictoriu cu pârâții C. F. și C. I..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, în motivarea acțiunii s-a arătat că în data de 21.07.2012 s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală la domiciliul său din satul și . pentru a efectua lucrări agricole iar la .-a întâlnit cu fostul său socru C. I. ce conducea un atelaj hipo însoțit de fiul său P. C.-R. care s-a urcat în mașina sa și l-a însoțit la magazinul mixt de unde a cumpărat două beri fără alcool pe care le-a consumat pentru a se răcori și că, ulterior când se deplasa spre casă spre calea de acces a fost oprit de cei doi pârâți și batjocorit în tot felul, adresându-i injurii, calomnii, cuvinte cu caracter obscen, sens în care a oprit mașina pentru a discuta și a le cere explicații dar singura solicitare a acestora a fost aceea de a nu mai circula pe drumul lor și de a nu mai intra în casa sa.
A menționat că acest drum este proprietatea sa și a pârâtei C. F., casa fiind construită în timpul căsătoriei și ca atare sunt coproprietari și că a parcat mașina în fața curții iar cei doi l-au urmat să-l batjocorească și să-i adreseze injurii și cuvinte triviale.
A mai arătat că la scurt timp a sosit un echipaj de poliție chemat de C. F. care i-a adus la cunoștință că a chemat organele de ordine pentru că era beat și circula în această stare pe drumurile publice, că a relatat polițiștilor că nu consumase alcool refuzând să se supună testării alcooltest, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Mavromati pentru prelevarea probelor biologice de sânge, constatându-se că nu consumase alcool.
Pârâta C. F. a declarat organelor de cercetare penală că era sub influența alcoolului, că a condus autoturismul pe drumurile publice, aspect nereal și dovedit prin rezultatul analizelor, fapt ilicit și apt să-i producă prejudicii morale, fiind cercetat în dosarul nr. 3555/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 pe motiv că a refuzat să sufle în alcooltest, situație în care a ajuns datorită apelului telefonic al pârâtei iar soluția de neîncepere a urmării penale a fost pentru că fapta nu există.
A susținut că aceleași aspecte le-a arătat și C. I. inițial, însă aflând rezultatul analizelor și-a nuanțat declarația în sensul că a „bănuit” că ar fi fost sub influența alcoolului după modul în care se comporta, totodată a învederat primei instanțe că datorită sesizării făcută de pârâți a fost prezentat în ziarul „Monitorul de B.” în data de 23.07.2012 ca infractor, motiv pentru care s-a întocmit dosar penal.
A solicitat a se observa că toate faptele ilicite au fost comise de pârâți cu vinovăție atât injuriile, calomniile și acuzele acestora față de oamenii din . penală determinată de sesizarea acestora, producându-i prejudicii de ordin moral, fiind obiectul oprobiului public al consătenilor care îl întrebau dacă va intra în pușcărie pentru că a condus beat.
În dovedirea cererii a depus înscrisuri (f.46 ds.), a solicitat atașarea dosarului penal nr. 3555/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. și proba cu martorii P. C. (f.52 ds.), C. E. (f.64 ds.), Pirojec C.-Adolf (f.67 ds.) și interogatoriul pârâților (f.47-48 ds.), probe încuviințate și administrate.
În procedura prealabilă, pârâții C. F. și C. I. au depus întâmpinare (f.11-13 ds.), prin care au arătat că nu sunt de acord cu acțiunea formulată de reclamant și au solicitat cheltuieli de judecată.
A susținut C. F. că în ziua de 21.07.2012 a mers la părinții săi din localitatea Bălușeni, județul B. pentru a-și vedea copii care-și petreceau vacanța la bunici și că în jurul orelor 12,00 tatăl său C. I. împreună cu fiul său P. R. au mers la adus fân și pe drum s-au întâlnit cu reclamantul, copilul urmându-l pe reclamant într-un bar din localitate iar tatăl său s-a întors acasă fără R. cerându-i ajutorul la încărcat fânul de pe terenul din imediata vecinătate a proprietății sale și a fostului soț.
Au mai arătat că în timp ce încărca fânul, P. C.-N. a venit cu mașina, a oprit lângă ei și a început să-i înjure și după ce a parcat mașina a venit spre ei cu un topor spunându-le că le taie gâtul. Copii fiind de față s-au speriat, au început să țipe la tatăl lor și să-l oprească de a veni spre ea și tatăl său pentru a nu se întâmpla o nenorocire, menționând că au simțit miros de băutură de la pârât și văzând toate acestea a sunat la 112 și în aproximativ 30-45 minute a ajuns un agent de poliție și până a ajunge polițistul, reclamantul i-a amenințat cu moartea, i-a adresat cuvinte vulgare de față fiind și copii care încercau să o protejeze.
A mai arătat că reclamantul a fost transportat la sediul poliției cu mașina iar ei s-au deplasat pe jos și a susținut că sesizarea sa față de fostul soț a fost pentru fapta de amenințare, dar cu privire la conducerea mașinii în stare de ebrietate sesizarea a fost a agentului de poliție deoarece degaja miros de alcool, a refuzat să i se stabilească alcoolemia cu etilotestul și din acest motiv a fost chemat un echipaj de Poliție Rutieră care l-au dus la Spitalul Mavromati B..
A precizat pârâta C. F. că în adresa nr. R/_/23 aug.2012 a Poliției oraș Flămânzi i s-a comunicat că în urma verificărilor efectuate față de P. C. cele relatate se confirmă parțial, luându-se măsuri de avertizare și din câte știe i-a fost întocmit proces verbal de contravenție.
Pentru a exista posibilitatea despăgubirii morale trebuie să existe o faptă ilicită săvârșită de ei, ori în contextul dat fapta ilicită nu a existat și nu a fost stabilită de organele de urmărire penală, nefăcându-se nici o mențiune în acest sens.
Motivat de sesizarea organelor de poliție cu privire la refuzul stabilirii alcoolemiei și întocmirea dosarului penal nr. 3555/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. au invocat pârâții lipsa calității procesuale pasive conform art. 40 alin. 1 C.pr.civ, susținând că în cauză este vorba de o activitate a organelor de poliție impusă și permisă de lege care nu are caracter ilicit și nu poate angaja răspundere delictuală și nu există raport de cauzalitate între fapta sesizată de poliție și prejudiciul pretins.
A menționat că reclamantul a făcut referire la un prejudiciu eventual care nu este sigur sub aspectul existenței și întinderii sale atât timp cât sătenii se întreabă dacă va intra ori nu la pușcărie și că art. 1391 Cod civil reglementează în prezent repararea prejudiciului nepatrimonial iar atingerea adusă intereselor persoanelor trebuie dovedită. Reclamantul a fost cel care le-a adresat cuvinte jignitoare și nu invers, le-a insuflat teamă și teroare asupra integrității fizice și psihice, nu au dat știri presei scrise, ci reprezentanții poliției, astfel încât nu sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale.
În drept, a invocat disp. art. 205-208 C.pr.civ. și art. 453 C.pr.civ.
În apărare a propus proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului (f.49-50 ds.), martorii G. F. (f.51 ds.)R. E.-L. (f.73 ds.), adresă către Postul de Poliție Flămânzi, relații comunicate (f.42-44 ds.), probe încuviințate și administrate.
În interesul soluționării cauzei, prima instanță a atașat dosarul penal nr. 3555/P/2012.
Având în vedere că pârâții C. F. și I. au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, prima instanță în temeiul disp. art. 248 C.pr.civ., a analizat cu prioritate această excepție care face de prisos analizarea cauzei în fond.
Astfel, prima instanță a constatat că există identitate între persoanele chemate în judecată C. F. și C. I. în calitate de pârâți și cei despre care se pretinde că sunt obligați în raportul juridic dedus judecății, motiv pentru care, a respins excepția invocată și a reținut că reclamantul P. C.-N. a solicitat obligarea pârâților C. F. și C. I. la repararea prejudiciului moral ca urmare a faptelor ilicite comise de aceștia cu vinovăție, respectiv: injuriile, calomniile cât și acuzele acestora de față cu oamenii din . penală determinată de sesizarea pârâților i-au produs prejudicii morale.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză prima instanță a reținut următoarele:
Prin prezenta acțiune întemeiată pe disp. art. 1349 Cod Civil reclamantul P. C.-N. a solicitat obligarea pârâților C. F. și C. I. la plata sumei de 10.000,00 lei pentru repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a faptelor ilicite.
Astfel, la data de 21.07.2012 P. C.-N. s-a deplasat cu autoturismul_ la locuința sa din satul Bălușeni, . iar la . cu fiul său P. C.-R. care împreună cu C. I., socrul reclamantului și respectiv bunicul băiatului se deplasau cu atelajul hipo la câmp.
Potrivit recunoașterii părților cei doi soți C. F. și P. C.-N. sunt despărțiți în fapt din anul 2010, se află în divorț și au împreună doi copii care locuiesc la mama pârâtă, fiind de reținut că reclamantul P. C.-N. și C. F. dețin în satul Bălușeni, . în proprietate comună devălmașă o casă și un teren în vecinătatea proprietății pârâtului C. I..
În dosarul penal atașat cu nr. 3555/P/2012 P. C.-N. a fost cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii prev. și ped. de art.87 alin. 5 din O.U.G. 195/2002 republicată respectiv „refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau a testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei”.
Din referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale întocmit de Secția nr. 8 Poliție Rurală Flămânzi – Postul de Poliție Coșula a rezultat că la data de 21.07.2012 lucrătorii secției nr. 8 Flămânzi s-au sesizat din oficiu despre faptul că la data de 21.07.2012 P. C.-N. a condus un autoturism pe drumurile publice în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar în baza cercetărilor efectuate s-a reținut că P. C.-N. împreună cu fiul său care a urcat în mașină s-au deplasat la un magazin din centrul satului de unde a cumpărat două doze de bere „C.” fără a le consuma, după care în apropiere de locuință s-a oprit la un alt bar de unde și-a cumpărat o doză fără alcool pe care a consumat-o.
După ce a intrat pe calea de acces către locuința sa reclamantul a fost întâmpinat de soția C. F. și socrul său C. I. care i-a strigat că nu mai are voie să intre cu mașina pe calea de acces situație în care reclamantul a oprit și a încercat să discute dar părțile și-au adresat reciproc injurii, cearta continuând până când pârâta C. F. a sunat la 112 pentru a interveni organele de ordine pentru aplanarea conflictului.
Cu ocazia primelor verificări organele de poliție au solicitat testarea reclamantului P. C.-N. cu aparatul alcooltest și cum acesta a refuzat a fost condus la Spitalul Județean Mavromati în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, iar ulterior, s-a stabilit că reclamantul P. C.-N. nu consumase băuturi alcoolice și nu a fost identificat conducând vreun vehicul, motiv pentru care s-a propus a nu se începe urmărirea penală întrucât fapta nu există.
La data de 26 nov.2012 P. de pe lângă Judecătoria B. a emis Rezoluție de neîncepere a urmăririi penale față de numitul P. C.-N. prin care în temeiul art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 lit. a din Codul procedură penală modificat prin Legea nr. 202/2010 a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul P. C.-N., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 R întrucât fapta nu există.
Față de aceste aspecte prima instanță a reținut că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale emisă în dosarul penal nr. 3555/P/2012 nu este o probă absolută în materia răspunderii civile delictuale ci reprezintă doar un segment pe răspunderea penală, ori, pentru angajarea răspunderii civile delictuale de drept comun se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și respectiv, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Probatoriul administrat în cauză a relevat că pârâții C. F. și C. I. nu au săvârșit nici o faptă ilicită proprie care să fi cauzat un prejudiciu reclamantului, iar susținerea reclamantului că numele său ar fi apărut în „Monitorul de B.” este lipsită de relevanță atât timp cât numele nu este publicat în întregime și această apariție nu este imputabilă pârâților.
În condițiile în care soții sunt în divorț între aceștia au existat diverse plângeri penale cu diferite acuzații, reținându-se că au mai existat amenințări și din partea reclamantului chiar „cu moartea” acestea constituind împrejurări care scot în evidență starea conflictuală și șicanatorie reciprocă dintre cei doi soți nefiind făcută dovada existenței unei fapte ilicite proprii.
Față de considerentele expuse, prima instanța a constată că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 1349 N.C.Civ., respectiv: existența unei fapte ilicite, a vinovăției și prejudiciului necesar pentru angajarea răspunderii civile delictuale, nefiind dovedită, situație în care, va respinge acțiunea reclamantului, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul P. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în motivarea cererii că prima instanță nu a analizat condițiile răspunderii civile delictuale prin raportare la probatoriul administrat în cauză, analizând superficial acțiunea și dovezile propuse de acesta în sprijinul celor solicitate.
Arată că, în mod greșit a apreciat prima instanță că apariția numelui acestuia în ziarul Monitorul de B. este lipsită de importanță cât timp nu apare numele în întregime și acest fapt nu este imputabil pârâților, întrucât tocmai acest articol de ziar reprezintă prejudiciul de imagine adus subsemnatului, toată ancheta penală fiind declanșată la sesizarea pârâtei C. F., aspecte necontestate de către pârâți.
De asemenea, arată că prima instanță nu a reținut faptul că pârâta C. F. a declarat organelor de cercetare penală că reclamantul era sub influența băuturilor alcoolice și că a condus autoturismul pe drumurile publice, aspect nereal și nedovedit prin rezultatul analizelor, fapt ilicit și apt să-i producă acestuia prejudicii morale, fiind cercetat în dosarul nr. 3555/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. pentru comiterea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 87 ali. 5 din OUG 195/2002, pe motiv că a refuzat să sufle în alcooltest, situație în care a ajuns tocmai din cauza apelului telefonic al pârâtei (filele 3, 4, 10, 12 dosar de urmărire penală), însă soluția a fost de neîncepere a urmăririi penale întrucât fapta nu a existat, aceleași aspecte susținându-le și C. I., însă aflând rezultatul analizelor și-a nuanțat declarația în sensul că ar fi bănuit că era sub influența băuturilor alcoolice doar după modul în care se comporta.
A mai arătat reclamantul că declarațiile martorilor propuși de acesta, au arătat că faptele ilicite au fost comise de pârâți cu vinovăție, atât injuriile, calomniile și acuzele acestora de față cu oameni din . penală determinată de sesizarea pârâților, producându-i prejudicii de ordin moral, fiind obiectul oprobiului public al consătenilor.
Prin întâmpinarea formulată, intimații pârâți C. F. și C. I., au solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat și menținerea sentinței pronunțate de Judecătoria B., ca fiind temeinică și legală, arătând că în drept își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă și art. 453 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii arată că în fața primei instanțe au fost analizate amănunțit condițiile răspunderii civile delictuale, sens în care reclamantului i s-a dat posibilitatea de a suplimenta probatoriul, fiind audiați un număr superior de martori, dar care nu au relevat aspecte ce țin de obiectul acțiunii.
Mai arată că în dosarul penal nr. 3555/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. ce a fost atașat prezentului dosar, în baza căruia se cer despăgubiri morale, reiese că reclamantul a fost cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 87 alin. 5 din OUG NR. 195/2002 – „refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau a testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei”, aceste cercetări neavând legătură cu conflictul dintre părți.
D. dovadă în referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale întocmit de Secția nr. 8 Poliția Flămânzi-Postul de Poliție Coșula, rezultă că la data de 21.07.2012, reprezentanții postului de poliție mai sus menționat s-au sesizat din oficiu despre faptul că reclamantul a condus un autoturism pe drumurile publice în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, deoarece a refuzat să se supună testării alcooltest, prin urmare a fost condus la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” B. unde s-a stabilit că nu consumase băuturi alcoolice, reprezentanții postului de poliție îndeplinindu-și atribuțiile de serviciu, iar apelantul reclamant avea obligația să se supună de la început alcooltestului.
În ceea ce privește faptul că inițialele apelantului ar fi apărut într-o publicație a ziarului „Monitorul de B.” a fost lipsită de relevanță deoarece acestuia nu i s-a publicat numele în întregime, intimații neavând o vină în acest sens.
Arată intimata că a sesizat poliția pentru fapte de injurii și amenințare cu moartea, iar în adresa nr. R/_/23.08.2012 a Poliției orașului Flămânzi s-a specificat că în urma verficărilor efectuate față de reclamant, cele relatate s-au confirmat parțial, luându-se măsuri de avertizare prin întocmirea unui proces-verbal de contravenție.
În ceea ce privește daunele morale solicitate, consideră pârâții că prima instanță a respins în mod corect acordarea acestora, deoarece nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, reclamantului nefiindu-i știrbită onoarea sau reputația și nu a fost afectat psihic prin solicitarea organelor abilitate, de a se supune testării alcootest.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză Tribunalul în temeiul art.480 alin.1 C. va respinge apelul declarat de reclamantul P. C. ca fiind nefondat pentru cele ce se succed:
Astfel, reține Tribunalul că pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.
Însă probatoriul administrat în fața instanței de fond și reanalizat de instanța de apel nu relevă săvârșirea de către pârâți a vreunei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.
Apelantul-reclamant susține în motivarea apelului că numele lui a apărut în ziarul Monitorul de B., situație care a dus la prejudicierea imaginii sale, ancheta penală fiind declanșată la sesizarea pârâtei C. F..
Față de aceste susțineri Tribunalul constată în primul rând că în Monitorul de B. numele reclamantului nu este publicat în întregime ci sunt menționate doar inițialele sale, iar în al doilea rând apariția acestui articol nu este imputabilă pârâților întrucât ancheta penală a fost declanșată din oficiu de organele de poliție (chemate pentru a aplana conflictul ivit între părți) ca urmare a refuzului reclamantului de a se supune testării cu aparatul „alcooltest”.
Se mai reține de instanța de apel că pârâta C. F. a sesizat organele de poliție ca urmare a comportamentului agresiv al reclamantului care a proferat cuvinte și expresii jignitoare pârâților, fapt confirmat în urma cercetărilor efectuate la plângerea pârâtei C. F., reclamantul fiind sancționa cu „avertisment” potrivit procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/24.07.2012 (fila 43 dosar fond).
În consecință Tribunalul constată că prima instanță în mod legal și temeinic a respins acțiunea reclamantului deoarece nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, reclamantul nefăcând dovada prin probatoriul administrat că prin acțiunea pârâtei C. F. de a apela la organele de poliție i s-a adus atingere onoarei și demnității, iar în al doilea rând cercetările penale vizând persoana reclamantului au fost determinate de fapta acestuia care a refuzat testarea.
Văzând și dispozițiile art. 453 Cod proc. Civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul P. C. domiciliat în . B., cu sediul procesual ales la Cabinet avocat H. M., B., Calea Națională nr. 105 ., județul B. împotriva sentinței civile nr._/28.10.2014 a Judecătoriei B., pe care o păstrează.
Obligă apelantul să plătească intimaților C. F. și C. I., ambii domiciliați în . B., suma de 500 lei cheltuieli de judecată din apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 2 septembrie 2015.
Președinte, Judecător Grefier,
H. I. A. C. B. C.-F.
(plecat de la instanță,
Semnează prim grefier)
Red. H.I/02.10.2015.
Tehn. /C.A/02.10.2015
Jud. fond I. M.
2ex./.>
← Pretenţii. Sentința nr. 205/2015. Tribunalul BOTOŞANI | Partaj judiciar. Sentința nr. 1337/2015. Tribunalul BOTOŞANI → |
---|