Partaj judiciar. Sentința nr. 1337/2015. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1337/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 362/2015
Dosar nr._ apel-partaj judiciar
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică de la 2 septembrie 2015
Completul compus din:
Președinte – H. I.
Judecător – A. C.
Grefier – B. C.-F.
Decizia civilă 362 A
La ordine judecarea apelului civil privind pe apelanta U. M. împotriva sentinței civile nr. 1337/05.02.2015 a Judecătoriei B. în contradictoriu cu intimații C. Mandița, B. M., B. R., B. C., B. M., S. E., B. R., C. L. și B. G., acțiune civilă având ca obiect „partaj judiciar”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelanta U. M. și intimata B. M., lipsă fiind celelalte părți.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dosarul se află la al doilea termen de judecată, evidențiază părțile și obiectul pricinii și învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.
Întrucât părțile nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul acestora.
Apelanta U. M. solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, arătând că netemeinicia și nelegalitatea sentinței atacate provine din faptul că a fost obligată să plătească statului suma de 1500 lei cu titlu de ajutor public judiciar, constând în onorariu expert, în temeiul art. 50 indice 2 din OUG nr. 51/2008.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul judecătoriei B. la data de 15.04.2013, sub nr._, reclamanta U. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. M., B. M., B. R., B. C., B. M., S. E., B. R., C. L., B. G. ca instanța prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună lichidarea stării de indiviziune prin individualizarea, atribuirea si predarea efectiva pentru fiecare în parte, a terenului din categoria arabil si pasune, conform loturilor stabilite de părți potrivit planului de situație anexat.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că încă de la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului in baza Legii nr. 18/1991, părțile au hotărât ca prin buna întelegere să împartă parcelele, însă până în prezent nu au efectuat vreun partaj voluntar sau ieșire din indiviziune, urmând ca ulterior fiecare să procedeze la intabularea terenului pe numele sau.
Se mai arată că terenul menționat în titlul de proprietate nr._ din 14.03.2002, în intravilan, în suprafața de 3.683 m.p., a fost vândut de către coproprietari, în anul 1993 în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat la notariatul de Stat B. cu nr._ din 4 octombrie 1993.
În drept reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 670 cod civil si art. 109 Cod procedura civila iar în dovedire, a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Se arată că pârâții, legal citați, s-au prezentat în instanță, însă nu au formulat întâmpinare, reținându-se, totodată, faptul că la termenul de judecată din data de 06.03.2014, părțile au dat declarație în fața instanței în care au arătat că sunt de acord cu acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru justa soluționare a cauzei s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar precum și cu raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmit de către expert judiciar specializat în topografie P. P. cât și suplimentul la raportul de expertiză.
Din probele administrate prima instanță reține că în fapt, la data de 14.03.2002 părților li s-a emis titlul de proprietate cu nr._ prin care s-a reconstituit în temeiul art. 12, 51 și 52 din Legea nr. 18/1991, republicată și art. 25 din Regulamentul de aplicare aprobat prin H.G. nr. 1172/2001, precum și a Legii nr. 1/2000, dreptul de proprietate asupra unei suprafățe de teren de 4,63 ha, în calitatea acestora de moștenitori ai defunctului B. I. Gh. C..
Instanța mai reține că, părțile au înstrăinat prin contractul de vânzare cumpărare nr._/04.10.1993 casa situată în . și odată cu aceasta suprafața de 3683 m.p. teren curte și grădină înscrise în titlul de proprietate nr._/14.03.2002 iar dintre titularii dreptului de proprietate trecuți în titlul de proprietate indicat, erau decedați la data introducerii acțiunii, B. Ș. potrivit certificatului de deces nr. 906/23.03.2004, având ca moștenitori pe B. R. și B. L. căsătorită C. (fii), B. M. potrivit certificatului de deces nr. 809/14.03.2008, având ca moștenitor pe B. G. (fiu), B. I., potrivit certificatului de deces nr. 23/11.05.2001, având ca moștenitor pe B. M. (soț supraviețuitor), B. C. G. potrivit certificatului de deces nr. 64/12.12.2004 având ca moștenitori pe B. M. (soț supraviețuitor ) și B. C. și B. R. (fii).
Instanța reține astfel că, coindivizari în prezenta acțiune de partaj sunt U. M., C. M., B. M., B. R., B. C., B. M., S. E., B. R., C. L., B. G., în calitate de fii și soț supraviețuitor, așa cum a arătat instanța mai sus cu cote de 1/7 pentru fiecare ramură, masa succesorală, fiind compusă din:
- 4 ha și 2700 m.p. teren extravilan, în . înscrise în Titlul de proprietate nr._/14.03.2002, în valoare totală de_ lei, conform raportului de expertiză întocmit de către expert judiciar specializat în topografie, P. P. ( filele 154-182 ds,) și suplimentul la raportul de expertiză (filele 195-196 ds.) și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Pentru formarea loturilor și identificarea suprafețelor de teren instanța a dispus proba cu expertiză tehnică de specialitate în topografie, a stabilit întinderea cotei-părți a fiecăruia dintre părți, iar în acest sens a avut în vedere, dispozițiile art. 963 și următoarele Cod civil cât și art. 971 și următoarele Cod civil și constată că, bunurile care compun masa succesorală sunt bunuri aflate în indiviziune, cu o cotă de 1/7 atât pentru reclamant cât și pentru pârâți, pentru fiecare linie în parte, cote care au fost stabilite de altfel și prin încheierea de admitere în principiu.
În privința individualizării în materialitatea sa a fiecărei părți din imobilele teren, care să corespundă cotei-părți ideale egale ale fiecărui coproprietar în indiviziune, prima instanță a administrat proba cu raportul de expertiză în specialitatea topo ( filele 154-182 ds,) și suplimentul la raportul de expertiză (filele 195-196 ds.), care a stabilit o stare de fapt și de drept, pe care părțile și-au însușit-o întrucât răspunde cel mai bine necesităților practice ale părților.
Constatând existența în speță a unei stări de coproprietate rezultate din succesiunea patrimoniului defunctului B. I. Gh. C. și reconstituită în titlul de proprietate cu nr._/14.03.2002, instanța admite acțiunea și dispune încetarea stării de coproprietate, cu formarea și atribuirea de loturi, potrivit criteriilor oferite de art. 987 și art. 988 și 989Cod procedură civilă, respectiv mărimea cotei cuvenite fiecăreia dintre părți, natura bunurilor, domiciliul și ocupația acestora și dispune lichidarea stării de indiviziune astfel:
1. Atribuie lotul nr. 1 pârâtei C. Mandița, constând în:
-suprafața de 6700 m.p. în p.c. nr. 106/118 identificată în raportul de expertiză topo în anexa nr. 3 (fila 159 ds.) și în anexa nr. 22 (fila 178 ds.) în valoare de 4420 lei, înscrisă în titlul de proprietate nr._/14.03.2002;
2. Atribuie lotul nr. 2 pârâtei S. E., constând în:
-suprafața de 5000 m.p. în p.c. nr. 88/80 identificată în raportul de expertiză topo în anexa nr. 1 (fila 157 ds.) și în anexa nr. 21 (fila 177 ds.), lot nr. 1 în valoare de 3300 lei, înscrisă în titlul de proprietate nr._/14.03.2002;
3. Atribuie lotul nr. 3 reclamantei U. M., constând în:
-suprafața de 1700 m.p. în p.c. nr. 353/23 identificată în raportul de expertiză topo în anexa nr. 7 (fila 163 ds.) în valoare de 750 lei, înscrisă în titlul de proprietate nr._/14.03.2002;
-suprafața de 6300 m.p. în p.c. nr. 296/68 identificată în raportul de expertiză topo în anexa nr. 11 (fila 167 ds.) în valoare de 4160 lei, înscrisă în titlul de proprietate nr._/14.03.2002;
-suprafața de 400 m.p. în p.c. nr. 350/37 identificată în raportul de expertiză topo în anexa nr. 19 (fila 175 ds.) în valoare de 180 lei, înscrisă în titlul de proprietate nr._/14.03.2002;
4. Atribuie lotul nr. 4 pârâților, B. M., B. C. și B. R. moștenitori ai defunctului B. C. G., constând în:
-suprafața de 5000 m.p. în p.c. nr. 88/80 identificată în raportul de expertiză topo în anexa nr. 1 (fila 157 ds.) și în anexa nr. 21 (fila 177 ds.), lot nr. 2 în valoare de 3300 lei, înscrisă în titlul de proprietate nr._/14.03.2002;
5. Atribuie lotul nr. 5 pârâtei, B. M. moștenitoare a defunctului B. I., constând în:
-suprafața de 3300 m.p. în p.c. nr. 109/138 identificată în raportul de expertiză topo în anexa nr. 3 (fila 159 ds.) și în anexa nr. 22 (fila 178 ds.) în valoare de 2180 lei, înscrisă în titlul de proprietate nr._/14.03.2002;
-suprafața de 3200 m.p. în p.c. nr. 105/174 identificată în raportul de expertiză topo în anexa nr. 13 (fila 169 ds.) în valoare de 2110 lei, înscrisă în titlul de proprietate nr._/14.03.2002;
6. Atribuie lotul nr. 6 pârâților, B. R. și C. L. moștenitori ai defunctului B. Ș., constând în:
-suprafața de 4300 m.p. în p.c. nr. 359/269 identificată în raportul de expertiză topo în anexa nr. 5 (fila 161 ds.) în valoare de 2840 lei, înscrisă în titlul de proprietate nr._/14.03.2002;
-suprafața de 500 m.p. în p.c. nr. 406/81 identificată în raportul de expertiză topo în anexa nr. 17 (fila 173 ds.) în valoare de 220 lei, înscrisă în titlul de proprietate nr._/14.03.2002;
7. Atribuie lotul nr. 7 pârâtului, B. G. moștenitor al defunctului B. M., constând în:
-suprafața de 1300 m.p. în p.c. nr. 413/43 identificată în raportul de expertiză topo în anexa nr. 9 (fila 165 ds.) în valoare de 570 lei, înscrisă în titlul de proprietate nr._/14.03.2002;
-suprafața de 5000 m.p. în p.c. nr. 280/50 identificată în raportul de expertiză topo în anexa nr. 15 (fila 171 ds.) în valoare de 3300 lei, înscrisă în titlul de proprietate nr._/14.03.2002.
Pentru egalizarea loturilor, dispune ca reclamanta U. M. să plătească pârâților B. R. și C. L. suma de 844,28 lei cu titlu de sultă.
Obligă reclamanta U. M. să plătească pârâtei S. E. suma de 341,44 lei cu titlu de sultă.
Obligă pârâta B. M. să plătescă pârâtei S. E. suma de 262,84 lei cu titlu de sultă.
Obligă pârâta B. M. să plătească pârâtului B. G. suma de 34,28 lei cu titlu de sultă.
Obligă pârâta B. M. să plătească pârâților B. M., B. C. și B. R. suma de 87,88 lei cu tiltu de sultă.
Obligă pârâta C. Mandița să plătească pârâților B. M., B. C. și B. R. suma de 515,72 lei cu tiltu de sultă.
Instanța, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă compensează cheltuielile judiciare constând în taxă de timbru, onorariu expert și onorariu avocat și totodată obligă reclamanta să plătească statului suma de 1500 lei cu titlu de onorariu expert în temeiul art. 50 ind. 2 din OUG 51/2008.
Împotriva acestei sentințe declară apel reclamanta U. M. criticând-o numai pentru faptul că în mod eronat prima instanță a obligat-o să plătească statului suma de 1500 lei cu titlu de ajutor public judiciar constând în onorariu de expert deși la cererea acesteia i-a fost admisă solicitarea de ajutor public judiciar, aceasta fiind scutită de la plata sumei de 1500 reprezentând diferența de onorariu cuvenit expertului P. P. pentru lucrarea efectuată în cauză. Cu toate acestea reclamanta arată că prin sențință a fost obligată la plata acestei sume deși după cum se poate observa ea nu a dobândit bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare să depășească de 10 ori cuantumului ajutorului public acordat pentru a fi obligată al restitui, valoarea bunurilor dobândite prin sentință fiind de 5090 lei, motive pentru care se impune înlăturarea obligației de plată a sumei de 1500 lei.
În drept cererea este întemeiată pe disp. art. 466 Cod procedură civilă iar în dovedirea acesteia a depus înscrisuri.
Intimații, legal citați, nu au formulat un punct de vedere față de apelul declarat.
Examinând apelul tribunalul apreciază că acesta este întemeiat motivat de faptul că susținerile reclamantei sunt fondate, din cuprinsul sentinței primei instanțe rezultând faptul că, într-adevăr, ca efect al partajului aceasta nu a dobândit bunuri sau creanțe a căror valoare să depășească de 10 ori valoarea ajutorului public judiciar de care a beneficiat, aceasta fiind, de altfel, situația de excepție în care partea reclamantă, care în cursul procesului a beneficiat de ajutor public judiciar, este obligată a restitui ajutorul primit. Cum în speță nu este dată situație de excepție prevăzută de 50 ind. 2 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă tribunalul reține că prima instanță a pronunțat o soluție nelegală sub acest aspect, va admite apelul, va schimba în parte hotărârea primei instanțe în sensul că va înlătura obligația reclamantei apelante de a restitui ajutorul public judiciar acordat în primă instanță., menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta U. M. domiciliată în ., județul B. în contradictoriu cu intimații C. Mandița, domiciliat în Bacău, C.. Republicii, nr. 58, ., S. E. domiciliată în București, .. 158, ., sector 1, B. M. domiciliată în ., B. C. domiciliat în B., Al. Eliberării, nr. 1, ., . domiciliat în ., B. M. domiciliată în ., B. R. domiciliat în C., ., nr. 37, ., C. L. domiciliată în C., ., nr. 37, .. 32, și B. G. domiciliat în G., ., nr. 1D, . împotriva sentinței civile nr. 1337/05.02.2015 a Judecătoriei B..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că înlătură obligația apelantei reclamante de plată către stat a sumei de 1500 lei reprezentând ajutor public judiciar.
Menține restul dispozițiilor din sentință care nu contravin prezentei decizii.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 2 septembrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
H. I. A. C. B. C.-F.
(plecat din instanță, semnează
P. Grefier)
Red. A.C.
Tehn.CA/14.10.2015
Jud. fond L. C.
12 ex/.>
← Actiune in raspundere delictuala. Hotărâre din 02-09-2015,... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 31/2015. Tribunalul... → |
---|