Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 784/2015. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 784/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 1667/40/2015
Dosar nr._ Legea 272/2004
Delegare de drepturi
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 14 iulie 2015
Președinte – A. C.
Grefier – B. C.
M. P. reprezentat prin Procuror – U. T.
Sentința civilă nr. 784
La ordine judecarea cauzei civile formulată în temeiul Legii 272/2004 de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului B., cu sediul în B., .. 4, județul B. în contradictoriu cu pârâtul Președintele Consiliului Județean B., .. 1-3, județul B., și partea în proces M. P. - P. de pe lângă Tribunalul B., având ca obiect delegarea drepturilor și obligațiilor părintești pentru copilul P. C., CNP_, născut la data de 11.02.2001 în localitatea B., jud. B., fiul lui P. D. M. (decedat) și tatăl necunoscut, către Directorul executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului B..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta parchetului și consilier juridic N. P., pentru reclamanta D.G.A.S.P.C. B..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul pricinii și modul de îndeplinire al procedurii de citare, arătând că procedura este legal îndeplinită și că s-a primit la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare formulată de Consiliul Județean B..
În temeiul art. 131 NCPC, se verifică competența generală, teritorială și materială a instanței, și față de obiectul pricinii, instanța constată că este competentă în soluționarea acesteia, în conformitate cu disp. art.95 pct. 4 NCPC și art. 133 alin.1 din Legea 272/2004.
Duplicatul întâmpinării se înmânează reprzentantului reclamantei, pentru studiu.
Consilier juridic N. P. depune la dosar delegația de reprezentare juridică.
Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C.pr.civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul părților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 C.pr.civ.
Reprezentantul reclamantei, consilier juridic N. P., solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și motivată, în sensul de a se dispune delegarea drepturilor și obligațiilor părintești față de copilul P. C., către Directorul executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului B..
Reprezentanta parchetului pune concluzii de admitere a cererii așa cum a fost formulată.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei civile de față constată că;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. la 06.07.2015 reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului B. a chemat în judecată pe Președintele Consiliului Județean B. și partea în proces M. P. P. de pe lângă Tribunalul B., solicitând delegarea drepturilor și obligațiilor părintești pentru copilul P. C., CNP_, născut la data de 11.02.2001 în localitatea B., jud. B., fiul lui P. D. M. (decedat) și tatăl necunoscut, către directorul executiv al D.G.A.S.P.C. B..
În motivarea cererii se arată că, în fapt, copilul în cauză se află în evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului B. și beneficiază de măsura de protecție a plasamentului Abăcioaei E. potrivit sentinței civile nr. 1770 din 18.12.2009 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
A reținut reclamanta că la instituirea măsurii de plasament pentru minor s-a avut în vedere situația copilului în cauză care a rezultat în urma unei relații de concubinaj a mamei, având tatăl necunoscut, iar mama P. D. M., fiind decedată conform certificatului de deces nr. 483 din 20.06.2006 eliberat de Primăria mun. B..
A mai reținut reclamanta că bunica maternă este decedată din anul 2000 iar bunicul matern din anul 2012, nefiind identificate alte rude care să prezinte disponibilitate penru creșterea și educarea copilului.
Prin sentința civilă nr. 3846/14.10.2011 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ a fost deschisă pentru prima oară procedura de adopție internă penru copilul P. C., valabilă un an de la data rămânerii irevocabile a sentinței, timp în care nu a fost identificată o persoană sau familie adoptatoare, iar prin sentința civilă nr. 474/15.03.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ s-a dispus o nouă deschidere a procedurii de adopție internă pentru copilul P. C., valabilă 2 ani de la data rămânerii irevocabile, respectiv de la data de 30.04.2013.
Mai reține instanța că potrivit aceleiași sentințe drepturile părintești față de copii sunt exercitate de către Președintele Consiliului Județean.
S-a mai reținut că la data ultimei reevaluări, la data de 29.06.2015 după expirarea perioadei în care era valabilă deschiderea procedurii de adopție copilul P. C. a declarat că nu mai dorește să fie adoptat, solicitând menținerea măsurii de protecție actuală, respectiv plasamentul la asistentul maternal profesionist Abăcioaie E., cu domiciliul în ., jud. B..
Arată reclamanta în petitul acțiunii că, având în vedere dispozițiile art. 43 din legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „Instanța judecătorească este singura autoritate competentă să se pronunțe, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, cu privire la persoana care exercită drepturile și îndeplinește obligațiile părintești în situația în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea părinților săi, precum și cu privire la modalitățile în care se exercită drepturile și se îndeplinesc obligațiile”, consideră că, în temeiul art. 72 – 73 din Legea nr. 272/2004, instanța de judecată este învestită să se pronunțe în acest sens, exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești față de un copil aflat în sistemul de protecție fiind o componentă a ansamblului de măsuri care definesc măsura de protecție.
Apreciază reclamanta că, delegarea drepturilor părintești către Directorul DGASPC B. este în interesul superior al copilului pentru mai multe motive. Astfel, arată reclamanta că în cazul unor situații pentru care este necesar acordul reprezentantului legal (deplasarea în străinătate, efectuarea unor tratamente medicale, anumite intervenții medicale de urgență, participarea la concursuri / competiții din țară sau străinătate), în afara faptului că este simplificată procedura și obținerea acestui acord, exercitând atribuții de coordonare a activității din cadrul direcției, directorul executiv cunoaște mult mai bine situația fiecărui copil instituționalizat pentru a lua cea mai bună decizie în toate chestiunile care îl privesc.
În drept, se invocă disp. art. 62 alin.3 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, modificată și completată prin Legea nr. 257/2013.
În dovedire s-au depus înscrisuri: rapoarte cu privire la situația psiho – socială a copiilor în cauză, certificatul de naștere al copilului, și sentințele civile nr. 1770/18.12.2009, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, sentința civilă 3846/14.10.2011, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, sentința civilă nr. 474/15.03.2013, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că este investită cu judecarea unei cereri de delegare a drepturilor și obligațiilor părintești pentru copilul P. C., CNP_, născut la data de 11.02.2001 în localitatea B., jud. B., fiul lui P. D. M. (decedat) și tatăl necunoscut.
Această cererea are practic ca obiect modificarea măsurilor privind copilul pe care legea o reglementează atunci când intervin schimbări în împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecție specială dispuse cu privire la copil.
În fapt, în cauză, aceste împrejurări s-au modificat sub aspectul că prin lege s-a transferat exercițiul drepturilor părintești referitoare la minor din portofoliul președintelui consiliului județean în acela al directorului instituției reclamante.
De aceea, în ce privește exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești cu privire la minorii în cauză, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 66 alin.3 din lege, în sensul că va dispune ca aceasta să se facă de către directorul executiv al instituției reclamante, această măsură fiind evident o schimbare benefică minorilor, în sensul că se vor putea lua orice fel de măsuri în mod mai rapid fără a face apel la alte instituții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului B., cu sediul în B., .. 4, județul B. în contradictoriu cu pârâtul Președintele Consiliului Județean B., .. 1-3, județul B., și partea în proces M. P. - P. de pe lângă Tribunalul B.
Deleagă exercițiul drepturilor și obligațiilor părintești pentru copilul P. C., CNP_, născut la data de 11.02.2001 în localitatea B., jud. B., fiul lui P. D. M. (decedat) și tatăl necunoscut, către Directorul executiv al DGASPC B..
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Apelul va fi depus la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2015
Președinte,Grefier,
A. C. B. C.
Red.A.C./16.07.2015
Dact.B.C./16.07.2015
6 exp.
← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 336/2015. Tribunalul... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
---|