Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 15/2015. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 15/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 162/297/2013

Dosar nr._ hotărâre care să țină loc de act autentic

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 13 ianuarie 2015

Președinte – N. T.

Judecător – M. C.

Judecător – M. A.

Grefier – C. B.

Decizia civilă nr. 15 R

La ordine judecarea recursului civil formulat de recurenta pârâtă R. S., domiciliată în loc. Suceava, .. 10 B, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimata reclamantă Z. L., domiciliată în loc. Sarata ., împotriva sentinței civile nr.516/6.06.2014 a Judecătoriei Săveni, jud. B., având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic”,pronunțată în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile și obiectul pricinii.

Instanța pune în discuție excepția de tardivitate a formulării recursului.

Recurenta arată că din punctul ei de vedere se află în termenul de recurs, întrucât a contestat decizia judecătoriei imediat ce a găsit comunicarea. Arată că în acea perioadă urma un tratament cu chimioterapie, necesar bolii de care suferă. Dacă instanța consideră că a depășit termenul solicită repunerea în termen, având în vedere starea sa de sănătate.

Intimata arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 516/6.06.2014 ,Judecătoria Săveni:

-a admis acțiunea formulată de reclamanta Z. L. în contradictoriu cu pârâta R. S.;

- a constatat că între pârâta R. S., în calitate de vânzător, și reclamanta Z. L., în calitate de cumpărătoare, a intervenit la data de 04.06.2010, vânzarea-cumpărarea imobilului și terenurilor următoare:

- suprafața de 1.200 mp teren curți construcții împreună cu una casă de locuit situate în intravilanul com. Mihălășeni ., situate în T84 PC 232, din TP nr._/24.07.1995 emis pe numele Perdevara C. N.;

- suprafața de 3250 mp arabil situat în intravilanul ., în T84 PC 232, din TP nr._/24.07.1995 emis pe numele Perdevara C. N., cu vecinătățile N- Consiliul local, E- B. N, S- Pasalau N, V- Consiulul local;

- suprafața de 1500 mp pășune situată în extravilanul ., în T18 PC 167/1, din TP nr._/24.07.1995 emis pe numele Perdevara C. N., cu vecinătățile N- Consiliul local, E- B. N, S- Perdevara M., V- Perdevara M.;

- a stabilit că prezenta sentință ține loc de contract de vânzare-cumpărare;

- a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1196 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că,prin antecontractul de vânzare cumpărare din data de 04.06.2010, la BNP „B. M. E.” din mun. Suceava, părțile au convenit vânzarea-cumpărarea imobilului și următoarelor terenuri:

- suprafața de 1.200 mp teren curți construcții împreună cu una casă de locuit situate în intravilanul com. Mihălășeni ., situate în T84 PC 232, din TP nr._/24.07.1995 emis pe numele Perdevara C. N.;

- suprafața de 3250 mp arabil situat în intravilanul com. Mihălășeni ., în T84 PC 232, din TP nr._/24.07.1995 emis pe numele Perdevara C. N., cu vecinătățile N- Consiliul local, E- B. N, S- Pasalau N, V- Consiulul local;

- suprafața de 1500 mp pășune situată în extravilanul ., în T18 PC 167/1, din TP nr._/24.07.1995 emis pe numele Perdevara C. N., cu vecinătățile N- Consiliul local, E- B. N, S- Perdevara M., V- Perdevara M..

La data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat, autentificat cu nr. 924/04.06.2010, s-a achitat avansul în sumă de 12.200 lei, urmând ca la data încheierii actului de vânzare-cumpărare, respectiv 15.08.2010 să se achite diferența de preț în sumă de 5.800 lei.

La data de 13.08.2010, reclamanta a notificat-o pe pârâtă cu privire la încheierea contractului în formă autentică la data de 16.08.2010 ora 11.00 la BNP „M. S. Darlan” din mun. B.; între părți a intervenit o înțelegere scrisă, consemnată pe notificare, ca acestea să prelungească termenul de încheiere a contractului la data de 20.01.2011, fără a se menționa motivul acesteia.

Reclamanta a consemnat la CEC suma de 5.800 lei reprezentând diferența de preț menționată în antecontract la data de 10.12.2013, suma fiind la dispoziția pârâtei R. S., conform art. 1010 raportat la art. 1008 alin. 2 C.civ.

Reclamanta a depus certificat de atestare fiscală nr. 1619/16.12.2013 din care rezultă că nu figurează cu creanțe bugetare către bugetul local. De asemenea, s-a depus certificatul de sarcini nr. 103/06.01.2014 din care rezultă că nu sunt sarcini pe proprietate.

Prin dispoziția instanței, întrucât pârâta a refuzat categoric ,s-a depus certificatul de moștenitor nr. 157/08.07.2009 încheiat la BNP „„M. S. Darlan” din mun. B., din care rezultă că pârâta este unica moștenitoare a bunurilor deduse judecății.

Pe fond, instanța a înlăturat apărările pârâtei ca nefondate, respectiv obligarea reclamantei la plata unor sume de bani reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate și neachitate de aceasta.

Pârâta nu și-a executat obligația asumată prin antecontract de a se prezenta în termen de două luni și zece zile de la încheierea contractului la notar, în vederea autentificării contractului de vânzare cumpărare, fapt ce rezultă din susținerile reclamantului, coroborate cu înscrisul autentic în acest sens.

În ceea ce privește prevederile legale incidente, instanța a constatat că, potrivit art. 1669 din Codul civil, când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.

Referitor la condițiile de validitate, văzând prevederile art. 1179 și ale Capitolului 1 din Titlul IX din Codul civil, instanța a apreciat că nu sunt elemente care să conducă la concluzia neîndeplinirii condițiile de validitate.

Astfel, instanța a constatat că părțile au capacitatea de a contracta, au exprimat un consimțământ valabil, convenția are un obiect determinat și licit cu o cauză licită și morală.

Calitatea pârâtului de proprietar al imobilului care face obiectul convenției rezultă din certificatul de unic moștenitor coroborate cu certificatul de sarcini din 22.05.2013 și certificatul de atestare fiscală nr. 1619/16.12.2013 eliberat de Primăria Mihălășeni.

De asemenea, instanța a reținut că prețul vânzării a fost plătit, conform antecontractului de vânzare cumpărare și ofertei reale urmate de consemnațiune pentru diferența de preț, iar pârâtul nu figurează cu creanțe bugetare către bugetul local, conform Certificatului de atestare fiscală nr. 1619/16.12.2013 eliberat de Primăria Mihălășeni.

Împotriva sentinței civile nr. 513/2014, pârâta R. S. a declarat recurs – prin recalificarea căii de atac din apel - susținând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât nu trebuia obligată la plata cheltuielilor de judecată de judecată pentru că nici recurenta nu a solicitat dobândă la diferența de preț de 5.800 lei, deși se presupune că a fost consemnată la CEC după 6 ani de la data la care trebuia plătită.

În plus, nu a fost de acord cu soluția de admitere a acțiunii reclamantei deoarece aceasta a refuzat să plătească contravaloarea energiei electrice consumată în perioada în care a locuit în casa ce face obiectul contractului.

În temeiul art.137 alin.1 C., tribunalul este obligat să soluționeze cu prioritate excepția tardivității formulării recursului, reținând în acest sens că cererea de chemare în judecată ce face obiectul ds. nr._ al Judecătoriei Săveni a fost formulată de reclamanta Z. L. la data de 25.01.2013, deci sub imperiul dispozițiilor Codului de procedură civilă din 1865, noul Cod de procedură civilă întrând în vigoare la data de 15.02.2013.

Prin urmare, conform disp. art. 27 NCPC, în cauză sunt incidente disp. art. 301 Cod procedură civilă 1865, ce prevăd că:

Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.’’

- precum și cele ale art. 129 alin.1 din același cod, conform cărora:

„Părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările.’’

Așadar, actul de procedură, reprezentant de cererea de recurs formulată de pârâta R. S. împotriva sentinței civile nr. 513/2014, trebuia formulat în termenul prevăzut de lege – judecătorul fiind îndreptățit să stabilească termene procedurale numai în lipsa unor dispoziții legale exprese – respectiv în termen de 15 zile de la data de 14.10.2014 (f.93 ds fond), la care sentința atacată a fost comunicată pârâtei.

Întrucât comunicarea pentru reclamantă nu a putut fi realizată la adresa din . procedat la recomunicarea sentinței pentru ambele părți, context în care a fost realizată o nouă comunicare și pârâtei la data de 30.10.2014, însă nici în raport cu această dată nu se poate reține că recursul ar fi fost declarat în termen legal,fiind înregistrat la data de 21.11.2014, data poștei.

Înscrisurile depuse la dosar nu dovedesc că în perioada de comunicare a sentinței judecătoriei sau ulterior, în intervalul reprezentat de termenul de recurs, pârâta ar fi fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să declare calea de atac în termen legal, așa încât nu poate fi primită cererea acesteia de repunere în termen, cu consecința respingerii prezentului recurs ,ca tardiv formulat, și a menținerii sentinței atacate.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurenta R. S., domiciliată în loc. Suceava, .. 10 B, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimata reclamantă Z. L., domiciliată în loc. Sarata ., împotriva s.c. 513 din 6.06.2014 pronunțată de Judecătoria Săveni.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13.01.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

N. T. M. C. M. A. C. B.

Redt.TN v

Jud. fond B. S.

Tehnored. BC

4 ex/26.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 15/2015. Tribunalul BOTOŞANI