Ordin de protecţie. Decizia nr. 91/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 91/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 17348/193/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA - I - CIVILĂ Apel
Dosar nr._ Ordin de protecție
Ședința Camerei de Consiliu din data de 23 februarie 2015
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE - A. M.
JUDECĂTOR - P. I.
GREFIER - C. B.
Ministerul Public este reprezentat de:
Procuror – U. T.
Decizia civilă nr. 91 A
Pe rol judecarea cauzei civile privind cererile de apel formulate de către pârâtul apelant M. C. și apărător S. A., desemnat din oficiu pentru pârâtul M. C. împotriva sentinței civile nr. 853 din data de 26.01.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamanta intimată M. C. M., având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile și obiectul pricinii arătând că procedura de citare este legal îndeplinită, după care ;
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat instanța rămâne în pronunțare asupra fondului apelului.
După deliberare ;
INSTANȚA,
Asupra apelului civil, de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 05.12.2014 sub nr._ reclamanta M. C.-M. a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului M. C. prin care să-i fie interzis pârâtului oricărui contact cu aceasta și cu minora M. C. N., sora acesteia.
În motivare reclamanta a arătat că este sora minorei M. C. N., pe care mama sa o are în întreținere și care locuiește pe perioadă determinată la domiciliul său, până la divorțul părinților.
A arătat reclamanta că pe fondul consumului exagerat de alcool pârâtul provoacă scandal, devine extrem de agresiv, atât în limbaj cât și în comportament, în ultima perioadă scenele fiind atât de dese și înspăimântătoare, încât mama acesteia a fost nevoită să introducă acțiunea de divorț. A mai arătat reclamanta că pârâtul vine la școala unde învață minora provoacă scandal ceea ce i-a creat o puternică stare de temere, fiind amenințată că o va lua pe minoră și că ea sau mama ei nu o vor mai vedea vreodată, ultimul acces de violență fiind în urmă cu 20 de zile, când a sunat-o, a insultat-o, înjurat-o și a amenințat-o că îi va lua sora.
Apreciind că sunt îndeplinite condițiile art. 23 din Legea nr. 217/2003 pentru emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului, reclamanta a solicitat instituirea următoarelor măsuri, pe o perioadă de 6 luni: obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe de 500 metri față de ea și minoră, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice mod, atât cu ea cât și cu minora, precum și exercitarea autorității părintești cu privire la minoră, până la expirarea ordinului de protecție.
În drept, au fost invocate dispozițiile din Legea nr. 217/2003.
În probațiune, a fost solicitată încuviințarea probei testimoniale, martorul propus fiind C. C..
Pârâtul M. C. nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în instanță și i s-a acordat asistență juridică din oficiu, conform art. 27 alin. (4) din Legea nr. 217/2003, prin av. S. A., care a pus concluzii de respingere a cererii, considerând că probele administrate nu sunt suficiente pentru a demonstra starea de pericol pentru viața reclamantei sau a minorei.
Interpelat de instanță, pârâtul M. C. a arătat că susținerile reclamantei nu sunt adevărate și că niciodată nu și-a amenințat copiii. Cu privire la întâlnirea de la liceu, a arătat că într-adevăr, în cursul lunii septembrie 2014 s-a întâlnit cu reclamanta și cu numitul C. C., logodnicul acesteia, ocazie cu care s-a interesat de situația fiicelor sale, dându-le chiar bani pentru acoperirea unor nevoi personale. A arătat că la data de 03 iunie 2014 a plecat la muncă în Austria, soția sa fiind plecată în Germania, iar fetele au rămas la mama sa, în localitatea Draxini, cea mare făcând zilnic naveta la B., unde frecventează cursurile liceale. Ulterior, soția sa a mutat-o pe reclamantă în gazdă, în B., fără acordul său, aflând în cursul zilei de astăzi că și fiica sa cea mică, care este în clasa a II-a, locuiește împreună cu reclamanta în B.. A mai relevat că din luna septembrie 2014 a rămas în țară și s-a interesat permanent de soarta copiilor săi, depunând chiar documentația pentru alocația europeană în favoarea acestora. Pârâtul a mai precizat că sunt false afirmațiile reclamantei potrivit cărora ar fi sunat-o repetat, inclusiv noaptea, pentru a o amenința, învederând că, în calitate de părinte, nu și-ar permite un asemenea comportament. Mai mult decât atât, însăși soția sa i-a solicitat, prin intermediul unui SMS, să păstreze legătura cu copiii și să se intereseze de ei.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. a pus concluzii de respingere a cererii, apreciind că din probele administrate nu au fost dovedite acte directe de agresiune psihică exercitate de către pârât asupra minorei și a reclamantei, astfel că nu se justifică măsurile solicitate.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse de reclamantă și proba testimonială, fiind audiați martorii C. C., propus de reclamantă, și B. V., propus de către pârât.
Prin sentința civilă nr. 853 din 26.01.2015 Judecătoria B. a admis în parte cererea având ca obiect ordin de protecție formulată de reclamanta M. C.-M., în contradictoriu cu pârâtul M. C.
A dispus emiterea ordinului de protecție pentru reclamanta M. C.-M. și minora M. C. N., împotriva pârâtului M. C., constând în următoarele măsuri:
- obligarea pârâtului de a păstra o distanță de 100 m față de reclamanta M. C. M. și minora M. C. N.;
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta M. C. M. și minora M. C. N..
Durata măsurilor dispuse este de 3 luni, de la data emiterii prezentului ordin.
A respins cererea cu privire la încuviințarea exercitării autorității părintești de către reclamantă cu privire la minora M. C. N..
A obligat pârâtul M. C. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 500 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, onorariu care se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
A dispus comunicarea sentinței Inspectoratului de Poliție Județean B. – Poliția Municipiului B. și Postului de Poliție Bălușeni.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că părțile sunt tată și fiice, care nu au locuința în comun, ci separat pârâtul, în loc. Draxini, jud. B., iar reclamanta și sora acesteia, în mun. B., jud. B..
Reclamanta M. C.-M. a învederat comportamentul verbal agresiv al pârâtului față de ea și sora ei, M. C. N., pe fondul consumului de alcool și pe fondul relațiilor tensionate dintre el și mama sa, M. M., constând în amenințări împotriva ei și surorii sale, la telefon sau chiar în mod direct când se întâlnesc, tatăl găsindu-le vinovate pentru despărțirea de mama lor.
Ambele părți au admis că M. M., soția pârâtului și mama fetelor, a introdus cerere de divorț, fără să dea multe explicații acestuia, care aflat în străinătate, s-a întors în țară, în loc. Draxini, fără să-și mai găsească soția și fetele acasă. Mama acestora a luat hotărârea să mute fetele departe de tatăl lor, în mun. B., fără să anunțe locul în care acestea se află, iar ea s-a reîntors la muncă în străinătate, unde se află de mai mulți ani, întrerupând comunicarea cu acesta.
Martorul C. C., în a cărui locuință s-au mutat reclamanta și sora sa, a confirmat că după ce pârâtul a venit în țară (la sfârșitul lui septembrie 2014 sau în octombrie 2014), acesta a sunat-o de foarte multe ori pe reclamantă, inclusiv în miezul nopții, când o amenința cu răul în mod direct împotriva ei, dar și indirect prin faptul că o va lua pe sora M. C. N.. De asemenea, pârâtul a fost la unitatea școlară unde învață fetele, când discutând cu reclamanta, cei doi s-au certat, reclamanta fiind foarte afectată.
Reclamantul a admis că și-a sunat fetele și că s-a întâlnit cu reclamanta la unitatea școlară unde aceasta învață, dar a negat că a sunat-o în miez de noapte și că le agresează verbal.
Coroborând starea de fapt însușită de pârât referitoare la acțiunea de divorț intentată de soția sa și la încetarea oricărei comunicări cu aceasta și starea de fapt referitoare la mutarea fetelor împotriva voinței pârâtului din locuința comună, cu declarația martorului C. C., instanța a constatat că sunt dovedite actele de violență verbală asupra integrității psihice a reclamantei și a surorii sale M. C. N., și că acestea pun în pericol integritatea psihică a acestora, necesitând luarea unor măsuri de urgență pentru înlăturarea stării de pericol.
Pârâtul, chiar dacă este tatăl fetelor, iar asupra minorei M. C. N. este îndreptățit să exercite autoritatea părintească, acesta nu-și poate exercita drepturile și îndeplini obligațiile care-i revin, prin întreținerea unei stări de frică fetelor, insuflată prin culpabilizarea lor pentru neînțelegerile dintr-o soți, prin amenințări cu răul împotriva uneia sau celeilalte. Interesul superior al copiilor, în cauză, a minorei M. C. N. impune luarea unor măsuri care să înlăture starea de pericol creată prin actele de violență verbală din partea tatălui lor, pârâtul M. C., temporar până ce procesul de divorț se judecă, după epuizarea etapei scrise.
Faptul că pârâtul a avut și o întâlnire consimțită de fetele sale, nu înseamnă că relațiile dintre ei s-au normalizat, motivul perturbator subzistând, respectiv divorțul de soția sa, și că pe viitor pârâtul se va abține de la amenințări cu răul împotriva fetelor. Nici chiar asentimentul mamei ca pârâtul să se intereseze de fete nu-i permite pârâtului să amenințe fetele sau să încerce, prin intermediul acestora, să-și rezolve neînțelegerile cu soția sa, în special în cazul copilului M. C. N., în vârstă de 8 ani, prea mic pentru a fi culpabilizat pentru comportamentul părinților săi. De altfel, inclusiv copilul M. C. N. a declarat că tatăl său este de părere că ele sunt de vină pentru plecarea mamei lor.
Starea de pericol reliefată poate fi înlăturată prin luarea uneia sau mai multor măsuri dintre cele enumerate de art. 23 din Legea nr. 271/2003, constând în obligații sau interdicții
pentru agresor, pentru o perioadă de maxim 6 luni, stabilită de către instanță, în cauză, reclamanta solicitând în mod expres obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 500 m față de aceasta și interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu aceasta, dar și exercitarea autorității părintești exclusive față de sora sa.
Instanța a găsit justificată doar măsura obligării pârâtului de a păstra o distanță minimă de 100 de m față de reclamantă și sora sa M. C. N. și măsura constând în interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta și sora sa M. C. N.. Măsura încuviințării exercitării autorității părintești exclusiv de către reclamantă față de sora sa nu se justifică, deoarece o atare măsură ar produce efecte atât față de pârâtul în cauză, cât și față de mama minorei M. C. N., fără să existe temei în acest sens, pârâtul și soția sa putând exercita autoritatea părintească independent de faptul că pârâtul este oprit să ia contact cu minora. Totodată, în cauză nu s-a dovedit fapte grave de natură să pună la îndoială aptitudinea pârâtului de a exercita autoritatea părintească asupra minorei.
Față de cele expuse, instanța a admis în parte cererea și a dispus emiterea ordinului de protecție pentru reclamanta M. C.-M. și minora M. C. N., împotriva pârâtului M. C., dispunând, pentru o durată de trei luni socotită de la data emiterii ordinului, măsura obligării pârâtului de a păstra o distanță minimă de 100 de m față de reclamantă și minora M. C. N. și măsura privind interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta și minora M. C. N., urmând a respinge măsura încuviințării exercitării autorității părintești exclusiv de către reclamantă față de minora M. C. N..
Instanța a atras atenția pârâtului, în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, că nerespectarea acestor măsuri constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești care se pedepsește cu închisoarea.
Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, prezentul ordin de protecție este executoriu de drept, iar, în temeiul art. 31 alin. (1) din aceeași lege, se va comunica Inspectoratului de Poliție Județean B. – Poliția Mun. B. și Postului de Poliție Bălușeni, în vederea executării sale.
În cauză s-a prezentat av. S. A., apărător desemnat din oficiu pentru pârâtul M. C., astfel că instanța s-a pronunțat și cu privire la cheltuielile judiciare cu onorariul acestuia.
Aflat în culpă procesuală pentru pierderea procesului, pârâtul M. C. a fost obligat să restituie statului cheltuielile judiciare constând în onorariul avocatului din oficiu în sumă de 500 lei, conform referatului prezentat, onorariu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii și respingerea cererii reclamantei.
A arătat pârâtul că fără a se baza pe probe solide, prima instanță a instituit ordinul de protecție, lucru sesizat și de reprezentantul parchetului susținând că un părinte responsabil trebuie să se implice în viața copiilor săi pentru a constata ce le lipsește în condițiile în care soția sa este în străinătate.
A mai arătat apelantul că fără a cunoaște soluția, în data de 27.01.2015 a făcut un angajament cu reclamanta pentru a putea avea legături cu fiicele sale.
Apărător S. A., desemnat din oficiu pentru pârâtul M. C. a declarat apel împotriva sentinței primei instanțe criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul achitării onorariului de avocat la Baroul B. din fondurile Ministerului Justiției, susținând că în mod greșit prima instanță l-a obligat pe pârât la plata onorariului de avocat, așa cum se procedează de regulă în dosarul de curatelă. În continuarea motivării aceasta a mai arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 27 al. 4 din Legea 217/2003 pentru asistență obligatorie și că ea, a depus referat pentru executarea sumei din fondurile Ministerului de Justiție, de unde trebuie să-și primească banii, iar prima instanță în mod greșit l-a obligat pe pârât să avanseze aceste cheltuieli.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul va reține că recursul declarat de către avocatul din oficiu, doamna S. A. este inadmisibil, întrucât prin dispozitivul sentinței civile nr. 853 din 26.01.2015 judecătorul fondului a dispus ca pârâtul M. C. să plătească suma de 500 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu către stat și nu în mod direct doamnei avocat căreia, potrivit dispozițiilor legale urmează să i se avanseze această sumă din fondurile Ministerului Justiției. În situația în care apelanta nu înțelege formularea din dispozitiv sau întâmpină dificultăți în încasarea sumei cuvenite, aceasta are la îndemână calea prevăzută de art. 443 Cod proc. civilă, referitoare la lămurirea înțelesului întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii, procedură obligatorie de urmat potrivit art. 445 Cod proc. civilă.
Pentru considerentele arătate instanța de apel în temeiul art. 480 Cod proc. civilă va respinge apelul declarat ca inadmisibil.
În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul M. C., instanța de apel de asemenea va constata că nu este întemeiat pentru cele ce în continuare se vor arăta:
Este adevărat că pârâtul, în calitate de tată al reclamantei M. C. M., fiica sa mai mare, născută la 31.07.1996, elevă la liceu și al fiicei sale M. C. N., născută la 27.03.2006, are dreptul să-și exercite autoritatea părintească cu privire la acestea, mai ales în ceea ce o privește pe fiica sa minoră, dar această autoritate trebuie să se realizeze într-o stare normală și firească, bazată pe sentimente de afecțiune și respect reciprocă, și nu prin exercitarea de presiuni și amenințări de natură să perturbe echilibrul emoțional al fiicelor sale.
Instanța de apel va constata că în mod corect a reținut prima instanță că, chiar dat fiind relația defectuoasă între cei doi părinți, fiicele rezultate din căsătoria acestora trebuie să rămână în afara problemelor existente și fără a fi culpabilizate și agresate pentru neînțelegerile dintre părinții lor.
În motivele de apel pârâtul nu invocă o situație de fapt diferită decât cea reținută de instanța de fond, ci susține că este responsabil și trebuie să se implice în viața copiilor săi, adevăr pe care instanța nu-l contestă, dar, având în vedere relația conflictuală dintre tată și fiica mare, dovedită în cauză, instanța de apel apreciază că ordinul de protecție a fost în mod temeinic și legal instituit și nu sunt motive pentru înlăturarea măsurilor dispuse, starea de pericol existând și măsurile fiind justificate.
Ar mai fi de subliniat că, reclamanta și sora sa mai mică, sunt obișnuite să rămână singure fără un părinte care să aibă grijă și să le asigure supravegherea, probatoriul administrat fiind în sensul că, de regulă, ambii părinți lucrează periodic în străinătate și copiii se descurcă singuri.
Prin urmare, instanța de apel a constatat că măsurile dispuse de prima instanță se impun cel puțin la acest moment, dat fiind și situația de divorț în care se găsesc părinții, ulterior rămânând de apreciat cu privire la relațiile dintre pârât și copiii lui, în raport de comportamentul și disponibilitatea afectivă a acestuia, întrucât acesta este o persoană matură și se prezumă că este în măsură să creeze și să gestioneze relații normale și firești de afecțiune cu copiii lui.
Pentru considerentele expuse, Tribunalul în temeiul art. 480 Cod proc. civilă va respinge ca nefundat apelul declarat de pârâtul M. C. împotriva sentinței civile nr. 853 din 26.01.2015 a Judecătoriei B., pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil apelul declarat de apărător S. A. împotriva sentinței civile nr. 853 din 26.01.2015 a Judecătoriei B..
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul M. C., CNP_, cu domiciliul în ., jud. B., în contradictoriu cu reclamanta M. C. M., CNP_, cu domiciliul în mun. B.. .. 20, ., ., împotriva aceleiași hotărâri pe care o păstrează.
Prezenta decizie se va comunica Poliției Municipiului B. și Poliției comunei Bălușeni.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 februarie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
A. M. P. I. B. C.
Red.A.M.,.26.02.2015
Judec.M. R. R.
Dact.B.C./26.02.2015
6 exp.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 154/2015. Tribunalul BOTOŞANI | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|
