Pensie întreţinere. Decizia nr. 106/2015. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 106/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 106/2015

Dosar nr._ apel – pensie de întreținere

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din data de 03 martie 2015

Președinte – H. I.

Judecător – A. C.

Grefier – C. R.

DECIZIA CIVILĂ NR. 106 A

La ordine judecarea recursului civil formulat de recurentul - pârât V. S. M., cu domiciliul . împotriva sentinței civile nr. 808 din 26 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Săveni, județul B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă V. R. P., domiciliată în satul și ., având ca obiect pensie de întreținere.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata – reclamantă, lipsind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată în apel.

În baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, competența de soluționare a apelului revine Tribunalului, după regulile reglementate la art. 95 alin. 2 din Noul Cod procedură civilă.

Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare formulată de intimata V. R. – P..

Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității formulării apelului și acordă cuvântul părților asupra acestei excepții.

Av. E. C., pentru apelant, învederează faptul că doamna avocat P. A. R. nu mai reprezintă pe acesta și că în mod greșit s-a consemnat în hotărârea de la fond că ar substitui pe av. P. A. R., întrucât apelantul a renunțat la serviciile doamnei avocat. Mai arată faptul că la fond ar fi solicitat să-i fie comunicată hotărârea la sediul cabinetului său de avocatură, ceea ce nu s-a întâmplat, sens în care hotărârea de la fond nu i-a fost comunicată apelantului care se află în străinătate, motiv pentru care solicită respingerea excepției tardivității, pentru faptul că nu i-a fost comunicată hotărârea apelată la domiciliul indicat la cuvântul pe care l-a avut pe fond.

Instanța a verificat dosarul de fond și a constatat că nu s-a indicat în hotărârea de la fond să se comunice hotărârea la sediul cabinetului său de avocatură.

Av. P. A., pentru intimată, solicită admiterea excepției tardivității, întrucât nu se face vorbire în hotărârea de la fond că ar fi solicitat av. E. C. comunicarea hotărârii la sediul cabinetului său de avocatură.

TRIBUNALUL,

Asupra excepției tardivității formulării apelului;

Prin sentința civilă nr. 808 din 26 septembrie 2014, pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Săveni, județul B. a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta V. R. P. pârâtul fiind obligat să plătească reclamantei o pensie de întreținere în cuantum de 250 Euro lunar, începând cu data pronunțării prezentei sentințe și până la terminarea studiilor de către reclamantă, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Săveni, județul B. a reținut că prin sentința civilă nr. 839/03.10.2014, pronunțată de Judecătoria Săveni în dosarul nr._, a fost desfăcută căsătoria dintre numita V. M. și pârâtul V. S. M., iar în prezent, reclamanta, fiica numitei V. M. și a pârâtului V. S. M., este în vârstă de 19 ani, însă se află în continuarea studiilor, fiind studentă la Universitatea „A. I. C.” din Iași – Facultatea de Geografie și Geologie.

A mai reținut prima instanță că din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pârâtul lucrează cu contract de muncă în Italia la I.M.M.I. SRL Instalații – Întreținere – Utilaje și Instalații, obținând un venit mediu lunar de 1.573 euro/lună.

În ceea ce privește prevederile legale aplicabile, prima instanță a reținut că, potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. De asemenea, a mai reținut prima instanță că disp. art. 529 cod civil prevăd că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar pentru stabilirea în concret a pensiei de întreținere, instanța va avea în vedere cotele reglementate de art. 529 alin. 2 Cod civil, dispoziție legală conform căreia când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o treime din venitul său lunar net pentru doi copii. De asemenea, potrivit art. 530 alin.2 Cod civil, pensia de întreținere se poate stabili într-o sumă fixă sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere.

A constatat prima instanță cu privire la situația materială a pârâtului, că acesta este angajat cu contract de muncă în Italia la I.M.M.I. SRL Instalații – Întreținere – Utilaje și Instalații, obținând un venit mediu de 1.573 euro/lună, și în raport de prevederile legale menționate, pârâtul poate fi obligat să plătească reclamantei o pensie de întreținere de 250 euro lunar.

În acest context, prima instanță, având în vedere că reclamanta este studentă la Universitatea „A. I. C.” din Iași – Facultatea de Geografie și Geologie și a solicitat stabilirea unei pensii de întreținere în cuantum de ¼ din veniturile lunare pe care le realizează pârâtul, precum și faptul că pârâtul a fost de acord cu achitarea unei pensii de întreținere, a admis în parte cererea și a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantei pensie de întreținere în cuantum de 250 euro lunar începând cu data pronunțării prezentei sentințe și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Intimatul – pârât V. S. M. a formulat apel împotriva sentinței civile arătate mai sus, solicitând schimbarea sentinței, în sensul modificării cuantumului pensiei de la 250 de euro la 150 de euro lunar.

În motivarea cererii de apel, apelantul – pârât arată că, în primul rând, prima instanță a reținut greșit că domnul avocat E. C. ar fi substituit – o la ultimul termen de judecată pe doamna avocat P. A., însă în realitate, arată acesta că a denunțat contractul cu doamna avocat P. A., fiind reprezentant de avocat E. C..

Apelantul – pârât mai arată că instanța de fond, pe baza probelor administrate, a stabilit o sumă mare de bani cu titlu de pensie de întreținere în raport cu veniturile și cheltuielile acestuia din Italia, cu toate că a adus dovezi că s –a îngrijit permanent atât de copiii săi cât și de mama acestora și că situația sa materială a devenit precară, fiind împovărat de cheltuieli cărora trebuie să le facă față în condițiile în care chiria și utilitățile sunt foarte scumpe în Italia., sens în care solicită admiterea apelului.

Reclamanta intimată depune întâmpinare față de apelul declarat solicitând respingerea acestuia ca nefondat motivat de faptul că susținerile apelantului legate de pretinsa situație precară în care se află nu sunt nici pe departe adevărate, salariul acestuia ridicându-se și la suma de 2000 de euro, ajungând uneori și la suma de 4521 de euro lunar. Reclamanta mai susține și faptul că apelantul face afirmați mincinoase și cu privire la faptul că acesta ar fi avut permanent grijă de copiii cât și de mama sa, fapt pe cate îl declară neadevărat, și că sprijinul financiar al acesteia a venit cu precădere din partea mamei și din partea bunicilor materni.

La termenul de astăzi, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității cererii de recurs, excepție care va fi soluționată cu prioritate, conform art. art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, fiind vorba de o excepție de procedură.

Față de excepția formulată Av. E. C., pentru apelant, învederează faptul că doamna avocat P. A. R. nu mai reprezintă pe acesta și că în mod greșit s-a consemnat în hotărârea de la fond că ar substitui pe av. P. A. R., întrucât apelantul a renunțat la serviciile doamnei avocat. Mai arată faptul că la fond ar fi solicitat să-i fie comunicată hotărârea la sediul cabinetului său de avocatură, ceea ce nu s-a întâmplat, sens în care hotărârea de la fond nu i-a fost comunicată apelantului care se află în străinătate, motiv pentru care solicită respingerea excepției tardivității, pentru faptul că nu i-a fost comunicată hotărârea apelată la domiciliul indicat în cadrul dezbaterilor de fond.

În raport de cele susținute instanța a procedat la verificarea susținerilor părții sens în care cercetând lucrările dosarului de fond a constatat că nu s-au făcut mențiuni în cuprinsul încheierii de dezbateri în sensul de a se comunica hotărârea primei instanțe la sediul cabinetului de avocatură despre care apărătorul apelantului a făcut vorbire la acest termen, respectiv la sediul cabinetului de avocat E. C., așa încât nefiind dovedită o astfel de susținere, tribunalul respinge cererea de repunere în termenul de apel și va relua în discuție excepția de tardivitate a formulării acestuia.

Având în vedere că, potrivit procesului verbal de la fila 138 dosar de fond, sentința civilă apelată a fost comunicată recurentului – pârât la data de 29.10. 2014, iar cererea de apel a fost depusă la Registratura Judecătoriei Săveni, județul B. la data de 04.12.2014, peste termenul de 30 zile prev. de art. 468 Cod procedură civilă, constată că cererea de apel formulată apelantul - pârât V. S. M. împotriva sentinței civile nr. 808 din 26 septembrie 2014 a Judecătoriei Săveni, județul B. este tardiv formulată și va fi respinsă, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de repunere în termen.

Respinge, ca tardiv, formulat apelul declarat de pârâtul V. S. M., cu domiciliul ., cu reședința în Italia, Via Canale Ilva 8, C/O I.M.M.I. SRL, . Boario T. în contradictoriu cu intimata - reclamantă V. R. P., domiciliată în satul și . împotriva sentinței civile nr. 808/2014 a Judecătoriei Săveni, pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 03 martie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

H. I. A. CristinaCucuruz R.

Red. jud. AC

Tehnoredactat F.A-M/27.05.2015v

Jud. L. A. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Decizia nr. 106/2015. Tribunalul BOTOŞANI