Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 147/2015. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 147/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 4246/222/2013**

Dosar nr._ plângere legea 7/1996 – apel

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 147/A

Ședința publică de la 18 martie 2015

Completul compus din:

Președinte - P. I.

Judecător – L. L.

Grefier – U. G. D.

Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul . în insolvență prin lichidator Cabinet Individual de Insolvență D. C. L. din B., ., .. 1 împotriva sentinței civile nr. 537 din 21 martie 2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D. în contradictoriu cu intimații O. de C. și Publicitate Imobiliară – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară D., județul B., . M., .-62, județul Maramuș, acțiune civilă având ca obiect „plângere la Legea 7/1996 ” .

La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-a înfățișat nici una dintre părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită și că O. de C. a cerut judecarea cauzei în lipsa sa.

Se constată că prin intermediul registraturii O.C.P.I. B. a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesual pasive.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată apelul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._ , petenta . D., societate în insolvență prin reprezentant legal CII D. C.- L. în calitate de administrator judiciar, a solicitat în contradictoriu cu intimata ., desființarea încheierii nr._ din 11 noiembrie 2013 a Biroului de C. și Publicitate Imobiliară D. și pe fond respingerea cererii de notare în cartea funciară a somației de plată în favoarea debitoarei S.C. A. SA .

În motivare petenta a arătat că în privința sa s-a deschis procedura insolvenței și ca atare, înscrierea somației de plată în cartea funciară contravine prev. art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Intimata . a depus întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 537 din 21 martie 2014 Judecătoria D. a respins ca neîntemeiată plângerea împotriva încheierii de carte funciară.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că la solicitarea executorului judecătoresc Șmocot G., Biroul de C. și Publicitate Imobiliară D. a notat o somație imobiliară în CF_ D. privind terenul cuprins în PC 683/69 extravilan D., proprietatea debitoarei . în care s-a dispus prin încheierea nr._ din 30.09. 2013.

Împotriva acestei încheieri petenta a formulat cerere de reexaminare care însă i-a fost respinsă prin încheierea nr._ din 11 noiembrie 2013,

Instanța de fond a considerat că plângerea este neîntemeiată deoarece, potrivit art. 902 alin. 2 pct. 17 Cod civil, sunt supuse notării în cartea funciară sechestrul, urmărirea imobilului, a fructelor ori veniturilor sale .

Din dispozițiile art. 902 și art. 903 cod civil rezultă că, sechestrul, urmărirea imobilului, a fructelor nu este obligatorie în scop de opozabilitate ci este permisă de lege pentru simpla informare a terților ,care în lipsa notării nu ar putea invoca inopozabilitatea .

Ca atare nu se poate reține vreo vătămare așa cum invocă petenta, fiindcă prevederile imperative ale art. 36 din Legea nr. 85/2006 își găsesc aplicabilitatea deoarece notarea somației, nu reprezintă o acțiune sau o măsură de executare silită în sensul art. 36 din sus-amintita lege .

Împotriva acestei sentințe a declarat apel . D., criticând-o pentru nelegalitate, apreciind că a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Arată că procedura de executare silită începere chiar de la data sesizării organului de executare, în conformitate cu disp. art. 622 alin. 2 NCPC: „În cazul în care debitorul nu execută de bună voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare (...)”somația reprezentând deci un prim act de executare.

De asemenea, a susținut că executorul judecătoresc a procedat în mod abuziv continuând actele de executare după deschiderea procedurii insolvenței, deși a fost notificat prin adresa nr. 6/8.20.2013 asupra acestui fapt.

. se află sub incidența unei legi speciale, respectiv Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, iar registratorul avea obligația de a verifica întrunirea condițiilor limitative pentru înscrierea prin încheiere a cererii de notare a somației de plată, iar una dintre aceste condiții conform art. 29 alin. 1 lit. g din Legea 7/1996, era „îndeplinirea altor prevederi stabilite prin legi speciale”.

Prin întâmpinare intimatul O. de C. și Publicitate Imobiliară B. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

A solicitat respingerea apelului întrucât până la data soluționării cererii de notare a somației depuse de B. Șmocot G., în cartea funciară nu a fost solicitată notarea deschiderii procedurii insolvenței (art. 902 alin. 2 pct. 16 Cod civil) notare care ar fi avut de asemenea efect de informare și opozabilitate față de terțele persoane, conform art. 902 alin. 1 Cod civil.

Apelul declarat este fondat.

Tribunalul reține în primul rând, că potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006: „ De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal.”

Or, prin cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii de înscriere a somației de plată, apelanta S.C. „M.” SRL D. a notificat Biroului de C. și Publicitate Imobiliară D. faptul că prin Încheierea nr. 473/06.08.2013 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului B. a dispus deschiderea procedurii insolvenței.

Așadar, la data reexaminării OCPI B. cunoștea situația juridică a apelantei.

În al doilea rând, interpretarea dată de instanța de fond în sensul că notarea somației nu ar reprezenta o măsură de executare, este eronată.

Astfel, tribunalul constată că termenul juridic utilizat de legiuitor în cadrul art. 36 din Legea nr. 85/2007 nu este acela de suspendare a tuturor „actelor” de executare silită ci, a tuturor „măsurilor” de acest gen.

Or, dacă somația constituie un act de executare, operațiunea de notare a acesteia în cartea funciară reprezintă tocmai o „măsură” luată în legătură cu executarea silită. Iar această măsură nu mai are nicio justificare atâta vreme cât însăși somația este suspendată de drept, nemaiproducându-și nici un efect juridic.

În concluzie, în mod greșit BCPI D. a dispus notarea somației.

Tribunalul se va pronunța asupra excepției lipsei calității procesual pasive a OCPI, aceasta fiind o excepție absolută ce poate fi invocată oricând în cursul judecății.

Or, cu privire la această problemă de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în mod expres prin Decizia nr. 72/2007 pronunțată în recursul în interesul legii.

În considerentele acestei decizii, Î.C.C.J a statuat:

«Potrivit art. 17 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, "publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidență al cadastrului general are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobilele din același teritoriu administrativ și se realizează de către oficiile teritoriale pentru imobilele situate în raza teritorială a acestora".

În acest cadru de reglementare, prin art. 20 alin. (1) din aceeași lege se prevede că "dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil", iar în cuprinsul art. 21 s-a subliniat că "modificarea conținutului unui drept ce grevează un drept real imobiliar se înscrie, dacă legea nu dispune altfel, potrivit regulilor stabilite pentru dobândirea și stingerea drepturilor reale".

În conformitate cu principiul relativității, pe care îl consacră, în art. 22 din legea menționată se mai prevede că înscrierea unui drept se poate efectua numai "împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută", precum și "împotriva aceluia care, înainte de a fi înscris, și-a grevat dreptul, dacă amândouă înscrierile se cer deodată".

Caracterul necontencios al procedurii de înscriere în cartea funciară este subliniat în dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, republicată, potrivit cărora "înscrierile în cartea funciară se efectuează la cererea părților interesate, cu excepția cazurilor în care legea prevede înscrierea din oficiu", precum și în alin. (6) al aceluiași articol, prin care se precizează că "intabularea sau înscrierea provizorie poate fi cerută de orice persoană care, potrivit înscrisului original, hotărârii judecătorești sau hotărârii autorității administrative, urmează să strămute, să constituie, să modifice, să dobândească sau să stingă un drept tabular".

Acest caracter necontencios al activității de publicitate imobiliară mai rezultă și din faptul că încheierile prin care sunt soluționate cererile de înscriere de către registratorul de carte funciară, care este funcționar public și nu judecător, sunt, prin natura lor juridică, acte administrative provizorii ce nu au putere de lucru judecat din moment ce adoptarea lor nu are loc în cadrul unei proceduri administrative jurisdicționale.

De altfel, o asemenea încheiere, deși act administrativ, nu este supusă controlului instanțelor judecătorești de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 544/2004, ci contenciosului administrativ special reglementat prin Legea nr. 7/1996, republicată.

În acest sens, în art. 50 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicată, este reglementată obligativitatea comunicării încheierii, iar prin alineatele următoare se prevede că "încheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacată cu plângere", care se înaintează judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, că "hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată cu apel", iar "hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă se comunică, din oficiu, biroului teritorial de către instanța care s-a pronunțat ultima asupra fondului".

Ca urmare, datorită naturii lor derogatorii, toate aceste reglementări au un caracter special în raport cu dispozițiile generale privind procedurile necontencioase cuprinse în cartea a III-a din Codul de procedură civilă, la art. 331 - 339, fiind de observat că în art. 338 alin. 2 din codul de procedură civilă se prevede că "materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedură specială rămân sub dispozițiile speciale, care se vor întregi cu cele prevăzute în cuprinsul cărții de față".

Or, procedura de înscriere în cartea funciară este guvernată de regulile cuprinse în Legea nr. 7/1996, republicată, și de actele normative emise în baza ei, iar numai în măsura în care acestea nu prevăd nimic, legea este completată cu dispozițiile generale în materie necontencioasă prevăzute în Codul de procedură civilă.

De aceea, în raport cu această distincție făcută de legiuitor, se impune să se rețină că Legea nr. 7/1996, republicată, nu conține dispoziții care să confere legitimare procesuală pasivă Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară.

De altfel, pe linia promovării acestei rațiuni deduse din textele de lege aplicabile, prin art. 31 din Ordinul directorului general al Agenției Naționale de C. și Publicitate Imobiliară nr. 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, s-a subliniat că "activității de publicitate imobiliară i se aplică principiile și regulile specifice prevăzute de lege, care se întregesc cu dispozițiile art. 331 - 339 din Codul de procedură civilă".

Mai mult, prevederea de la art. 50 alin. (4) din Legea nr. 7/1996, republicată, potrivit căreia "hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă se comunică din oficiu biroului teritorial", confirmă intenția legiuitorului referitoare la calitatea Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară, în sensul de a nu fi considerat parte în plângerea privind cartea funciară, pentru că altfel nu mai era necesar să se reglementeze obligativitatea de a i se comunica hotărârea, din moment ce dispozițiile art. 266 alin. 3 din Codul de procedură civilă prevăd că "hotărârea se comunică părților".

În consecință, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și al art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se decide că, în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată, O. de C. și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.»

Prin urmare, întrucât decizia instanței supreme are caracter obligatoriu, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O.C.P.I.

Așa fiind, în temeiul art. 480 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul va admite apelul, schimbând în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii față de OCPI pentru lipsa calității procesuale pasive și al admiterii plângerii formulate în contradictoriu cu S.C. „A.” S.A. B. M., împotriva Încheierii nr. 2495/11.11.2013 a BCPI D. în sensul admiterii cererii de reexaminare și de respingere a cererii de notare a somației nr. 89/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de reclamanta . D. împotriva sentinței civile nr.537 din 21.03.2014 a Judecătoriei D. .

Schimbă ,în tot, sentința civilă nr.537 din 21.03.2014 a Judecătoriei D. .în sensul că:

Admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului O. de Cdastru și Publicitate Imobiliară B. ,față de care respinge acțiunea pentru lipsa calității procesual pasive .

Admite plângerea formulată împotriva Încheierii nr. 2495 din data de 11.11.2013 a BCPI D. și ,pe cale de consecință:

Admite cererea de reexaminare împotriva Încheierii nr._ din data de 25.09.2013 .

Respinge cererea de notare a Somației nr. 89 din 25.09.2013 emisă de B. Smocot G. ,D. .

Prezenta hotărâre se comunică, din oficiu, BCPI D..

Definitivă .

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.03.2015 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

P. I. L. L. U. D.

Red. jud. LL/3.06.2015

Jud. Murarașu I.

Tehnoredactat F. A.-M. /03.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 147/2015. Tribunalul BOTOŞANI