Pretenţii. Decizia nr. 112/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 112/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 1790/217/2012
Dosar nr._ recurs – pretenții
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică de la 19.03.2015
Completul compus din:
Președinte - A. D.
Judecător – H. I.
Judecător – T. N.
Grefier – B. C.-F.
Decizia nr. 112 R
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul N. I. în contradictoriu cu intimatul A. C., împotriva sentințelor civile nr. 278 din 19 mai 2014 și nr. 414 din 4 septembrie 2014 pronunțate de Judecătoria Darabani în dosarul_, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul recurentului-avocat L. R. C. și reprezentanta intimatului-avocat P. A..
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dosarul se află la al patrulea termen de judecată, iar procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul recurentului depune la dosar chitanța privind onorariu avocat și înscrisuri reprezentând decontul cheltuielilor efectuate.
Întrucât părțile nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului pricinii.
Avocat L. R. C. solicită admiterea recursului, modificarea sentințelor primei instanței și admiterea în totalitate a cererii privind despăgubirile dar și de acordare a cheltuielilor de judecată.
De asemenea, arată că hotărârea instanței de fond nu este legală, recurentul aflându-se în imposibilitatea de a proba prejudiciul viitor, solicitând cheltuieli de judecată pentru fond și recurs.
Avocat P. A. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârilor primei instanței, ca fiind temeinice și legale. Precizează faptul că nu poate fi anticipată, în viitor, soarta arborilor, iar la vârsta de 3 ani aceștia sunt puieți, nu arbori și că în mod corect, prima instanță a respins pretenția privind prejudiciul viitor, fără a solicita cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 278/19.05.2014, Judecătoria Darabani a admis, în parte, acțiunea civilă având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul N. I. în contradictoriu cu pârâtul A. C. și a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 48,04 lei, cu titlu de daune materiale, respingând capetele de cerere referitoare la prejudiciul viitor și la „daunele morale”.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a pretins că pârâtul a pătruns în grădina sa în cursul anului 2011 și a distrus un număr de 3 plopi apoi, în a doua decadă a lunii mai a anului 2012 a pătruns din nou, fără drept, pe proprietatea sa și a distrus prin tăiere și rupere alți 10 plopi. Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru pârât și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, iar pentru recuperarea prejudiciului cauzat de pârât reclamantului, s-a indicat ca acesta să se adreseze pe cale civilă, la Judecătoria Darabani.
Totodată căacțiunea reclamantului, prin prisma motivației sale, face trimitere la regimul răspunderii civile delictuale, regim din care face parte și regula despăgubirii celui ce a suferit prejudiciul pretins în cauză „…care cauzează altuia…” .
Răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie a unei persoane este reglementată în art. 1349 alin. (1)-(2) și art. 1357-1371 Noul Cod Civil. De altfel, aceste texte legale instituie, în același timp și implicit, principiul general al răspunderii pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă umană ilicită.
În acest sens, este suficient să se rețină că art. 1357 noul cod civil dispune: „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”. De asemenea, art. 1349 alin. (l)-(2) prevede în sinteză că cel care, având discernământ, încalcă îndatorirea de a respecta legea sau obiceiul locului și de a nu aduce atingere prin conduita sa drepturilor și intereselor legitime ale altor persoane răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Din analiza textelor legale reproduse mai sus și a celor redate în sinteză se ajunge la constatarea că angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie, mai mult, a întregii răspunderi delictuale presupune existența cumulată a patru condiții sau elemente constitutive: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile. Toate aceste condiții erau necesare și sub imperiul dispozițiilor art. 998-999 ale vechiului Cod civil
Instanța a reținut faptul că aceste patru condiții sunt, în același timp, condițiile generale ale răspunderii delictuale, astfel, trebuie să fie întrunite cel puțin unele dintre ele în toate ipotezele și cazurile de răspundere civilă delictuală. Este în afară de orice discuție că două dintre ele sunt întotdeauna obligatorii pentru toate situațiile în care este vorba de angajarea răspunderii civile reparatorii; acestea sunt prejudiciul și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită a omului sau alt fapt juridic și acel prejudiciu suferit injust de persoana căreia legea îi dă dreptul la reparație.
Din probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisuri, depoziții de martori și raportul de expertiză, s-a constatat a rezulta cu claritate că pârâtul, pe fondul unui litigiu funciar preexistent, a săvârșit fapta ilicită, constând în distrugerea unui număr de 13 arbori în valoare de 48,04 lei, motiv pentru care pârâtul a fost obligat la plata acestei sume către reclamant.
Cât privește prejudiciul viitor invocat de reclamant, instanța de fond a reținut că acesta nu se justifică în condițiile în care acesta nu poate fi determinat, atâta vreme cât din probele administrate nu a rezultat certitudinea producerii unei astfel de daune.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect daune morale, cum în prezenta cauză reclamantul, conform principiului actori incubit probatio (reclamantului îi incumbă sarcina probei), nu a probat existenta unui astfel de prejudiciu si nici a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtului și acel prejudiciu suferit injust de el și din nici o probă a dosarului nu a rezultat că reclamantul ar fi fost prejudiciat moral, instanța l-a respins.
Prin cererea formulată la data de 26 iunie 2014 și înregistrată la aceeași dată, sub numărul_, reclamantul N. I. a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 281/2 Cod procedură civilă, completarea dispozitivului sentinței civile nr. 278/19.05.2014, în sensul pronunțării instanței asupra obligării pârâtului A. C. la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului, în cuantum de 1971 lei.
Prin sentința civilă nr. 414/04.09.2014, Judecătoria Darabani a admis în parte, cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr.278/2014, în sensul că a obligat pe pârâtul A. C. la plata sumei de 10,64 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Instanța a admis în parte cererea formulată, considerând că potrivit art. 2812 Cod procedură civilă 1865 „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casare cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”.
Omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de textul legal anterior citat, sens în care aceasta se poate pronunța, prin hotărâre separată, asupra cererii de completare.
Art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, instituie regula conform căreia „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului. Acest drept este recunoscut părții și atunci când ea a solicitat cheltuielile de judecată, dar instanța a omis să se pronunțe asupra lor.
În speță, instanța a constatat că atât prin cererea introductivă cât și prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru și onorariu expert, solicitări ale căror soluționare nu se regăsesc în dispozitivul sentinței, obiect al prezentei cereri. Or, asupra cheltuielilor de judecată, instanța trebuie să se pronunțe în chiar dispozitivul hotărârii întrucât, acestea nu pot fi valorificate decât prin intermediul executării silite.
Față de soluția adoptată, de solicitarea formulată de reclamant, de acordare a cheltuielilor de judecată, au devenit incidente în cauză dispozițiile art. 274 raportat la art. 276 Cod procedură civilă 1865, privind obligarea părții care a căzut în pretenții, la plata în parte a cheltuielilor de judecată, solicitate și dovedite de partea adversă.
Prin urmare, deoarece reclamantul a pretins obligarea pârâtului la plata sumei de 8404 lei, iar această cerere a fost admisă în parte doar pentru suma de 48, 08 lei, pârâtul a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată într-un cuantum proporțional cu valoarea despăgubirilor, respectiv suma de 10,64 lei.
Împotriva sentinței civile nr. 278/19.05.2014, reclamantul a declarat recurs în termen legal, întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 7 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și modificată.
În motivare, recurentul a arătat că respingerea pretențiilor privind daunele reprezentând prejudiciul viitor și a prejudiciul moral, este motivată de instanță pe de o parte ca nu a fost determinat și nu rezultă certitudinea producerii lui, iar pe de altă parte se invocă lipsa probei în ceea ce privește prejudiciul moral suferit de reclamant.
Recurentul a considerat că motivarea instanței de fond este eronată deoarece prejudiciul viitor este determinat, prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a stabilit valoarea materialului lemnos rezultat la ajungerea celor 13 plopi la maturitate și pentru faptul că, certitudinea producerii acestui prejudiciu, echivalează în fapt cu stoparea violentă a cursului creșterii normale a celor 13 plopi prin fapta ilicită a pârâtului. Ori faptul că ar fi trebuit să se bucure de rezultatele plantării acestor arbori face obiectul probării unei evidențe, ceea ce îi situează în situația prejudiciului viitor prezumat a se produce ( prezumțiile sunt și ele probe), aflându-se în situațiile descrise de art. 1203 C.Civ. 1864 și art. 329 N.C.P.Civ., faptul distrugerii plopilor de către pârât având „puterea și greutatea de a naște probabilitatea" faptului că nu vor putea culege întreg materialul lemnos rezultat la maturitate.
Cu privire la prejudiciul moral, existența acestuia rezidă din însuși faptul încălcării proprietății și distrugerea bunurilor aparținând reclamantului ( teamă, disconfort, frustrare, ..ce nu ar fi existat fără acțiunea ilicită). De asemenea nu există nici o prevedere legală pentru a determina cuantumul acestui prejudiciu moral, determinarea acestui cuantum ținând de aprecierea instanței,ori având în vedere aceste aspecte nu se poate reține în situația de față principiul actori incubit probatio.
Și împotriva sentinței civile nr. 414 din 04.09.2014, reclamantul N. I. a formulat recurs în termen legal, întemeiat pe dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, susținând că hotărârea este netemeinică și solicitând modificarea acesteia și admiterea în totalitate a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată în prezentul dosar.
În motivare, recurentul a precizat că, în virtutea dispozițiilor art. 3041 din codul de procedură civilă 1865, nu este mulțumit nici de modul de rezolvare a acțiunii principale ( drept pentru care a atacat hotărârea) și nici de rezolvarea cererii de completare dispozitiv, considerând că cele două capete de cerere trebuie admise în totalitate.
Având în vedere faptul că soarta acțiunii principale dictează și soarta cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, a considerat că prezenta cerere trebuie conexată cu cererea de recurs formulată împotriva acțiunii principale.
Intimatul A. C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și, în temeiul art. 274 Cod proc. civilă, obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
În apărare, a arătat că motivele expuse de recurent sunt nefondate, instanța de fond s-a pronunțat asupra motivelor expuse, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale cu privire la cererea recurentului reclamant.
În mod corect instanța a reținut contravaloarea plopilor la momentul distrugerii acestora, a se observa că recurentul a indus în eroare instanța de fond chiar odată cu promovarea acțiunii, încercând să afirme că ar fi distrus un număr de 32 de plopi în loc de 13 .
Având în vedere motivele expuse și faptul că prima instanță a dat o interpretare corectă probatoriului administrat în cauză, lipsa prejudiciului viitor determinat precum și a celui moral, intimatul a considerat că nu se poate vorbi de o intimidare frică, etc., motive care nu sunt susținute prin nici un mijloc de probă,așa încât a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate din considerentele ce urmează:
Mai întâi este de remarcat că, în privința capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat, reclamantul recurent a depus cerere de renunțare la judecată în conformitate cu dispozițiile art.246 C. 1865( f.25), astfel încât motivele de recurs sub acest aspect au rămas fără obiect.
Așadar, analizând pe fond motivul de recurs reprezentat de neacordarea de către instanța de fond a despăgubirilor calculate de expert ca reprezentând prejudiciul viitor rezultat din distrugerea a 13 plopi – 3 în anul 2011 și 10 în anul 2012 – se va reține că atât sub imperiul Codului civil 1864 cât și a Codului civil intrat în vigoare la 1.10.2011 este posibilă doar repararea prejudiciului cert, aceasta însemnând că prejudiciul este sigur, atât în privința existenței cât și în privința posibilității de evaluare.
În privința prejudiciului viitor, în doctrina și jurisprudența referitoare la aplicarea disp. art. 998 – 999 Codul civil 1864, s-a reținut în mod constant că acesta este supus reparării dacă există siguranța producerii sale precum și elemente suficiente pentru a-i determina întinderea, iar art.1385 alin.2 NCC prevede în mod explicit că ,, Se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică.’’
Prin urmare, în mod corect, în considerarea dispozițiilor legale incidente și a situației de fapt rezultată din probele administrate, instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit certitudinea prejudiciului viitor, întrucât acesta a fost stabilit de expert prin estimarea volumului total de material lemnos ce ar fi rezultat din ajungerea la maturitate a plopilor tăiați ,fără a indica actul normativ ce permite o asemenea estimare și nici durata de timp în care cei 13 plopi cu diametre cuprinse între 2,2 cm – 5, 0 cm ar fi produs un volum total de 73 metri cubi de material lemnos. Mai mult de atât însă această evaluare nu poate fi considerată a reprezenta un prejudiciu cert întrucât nu pot fi făcute estimări rezonabile legate de modul de dezvoltare a arborilor și a ratei de creștere a fiecăruia dintre ei în timp, așa încât producerea acestui prejudiciu nu este neîndoielnică.
În consecință, tribunalul constată că sentința civilă nr. 278/2014 este temeinică ,cuprinde motivele pe care se sprijină și care sunt în concordanță cu natura pricinii și a fost dată cu aplicarea corectă a legii, așa încât în temeiul art.312 alin.1 C. 1865,va respinge recursul declarat împotriva sentinței ca nefondat.
Așadar, va fi respins ca nefondat și recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 414 din 04.09.2014, întrucât a fost dată cu aplicarea corectă a disp. art.274 și 276 C. 1865, în sensul acordării cheltuielilor de judecată proporțional cu pretențiile admise reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul N. I. cu domiciliul în ., județul B. în contradictoriu cu intimatul A. C. cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 278/19 mai 2014 a Judecătoriei Darabani, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică.
Președinte, Judecători, Grefier,
A. D., H. I., T. N. B. C.-F.
Red.TN/29.04.2015
Tehn. BCF/21.04.2015
2 ex.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 115/2015. Tribunalul BOTOŞANI | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 103/2015. Tribunalul... → |
|---|
