Pretenţii. Decizia nr. 28/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 1236/193/2013
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 28 R
Ședința publică 28 ianuarie 2015
Președinte – C. M.
Judecător - A. C.
Judecător - A. M.
Grefier – C. R.
La ordine judecarea recursului, având ca obiect pretenții, formulat de recurenta A. M. (fostă M.), domiciliată în B., Primăverii nr. 19, ., ., cu reședința în B., .. 1, ., prin avocat R. R. în contradictoriu cu intimata I. M., domiciliată în . împotriva sentinței civile nr._ din 27.06.2014 a Judecătoriei B..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă av. R. R., pentru recurenta lipsă, lipsă și intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile și obiectul pricinii, arătând că procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, taxa de timbru în sumă de 400,00 lei de către recurenta A. M., precum și delegația de reprezentare juridică a reprezentantului său, avocat R. R..
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Av. R. R., pentru recurenta A. M., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în sensul casării sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, având în vedere că la data de 08.08.2010 reclamanta a încheiat cu pârâta un înscris sub semnătură privată, prin care aceasta recunoaște debitul de 2500 euro și se obligă să-l achite, astfel încât potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie, iar potrivit art. 17, întreruperea șterge prescripția, începând să curgă o nouă prescripție.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului, de față;
Prin cererea înregistrată în data de 23.01.2013 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta A. M. a chemat în judecată pe pârâta I. M., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2500 euro reprezentând împrumutul pe care i l-a dat pârâtei în data de 08.08.2010.
În motivarea cererii arată reclamanta că a împrumutat-o pe pârâtă cu suma de 5000 euro, primind în rate suma de 2500 euro și rămânând de achitat diferența, așa cum rezultă din contractul sub semnătură privată anexat.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 2164 ale Codul civil.
În dovedire petenta a depus la dosar înscris sub semnătură privată datat din 08.08.2010 (fila 10 ds.), carte de identitate reclamantă (fila 11 ds., certificat de căsătorie reclamantă (fila 12 ds.).
Acțiunea a fost legal timbrată cu 800 lei (fila 9 ds.).
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că a împrumutat suma de 5000 euro, în iunie 2008, pentru a-și renova casa, însă de la data împrumutului, timp de un an și jumătate a plătit reclamantei câte 250 euro pe lună, astfel încât la sfârșitul anului 2009 îi dăduse suma totală de 4500 euro( 250 euro x 18 luni).
Mai arată pârâta că, în decembrie 2009, s-a dus la reclamantă pentru a-i restitui întreaga sumă, aceasta a primit 4000 de euro, deoarece a considerat că, din suma achitată lunar, 1000 euro este parte din suma împrumutată iar 3500 dobânda, astfel încât în final pentru suma de 5000 de euro a restituit suma de 8500 euro.
La termenul din data de 26.02.2014 reclamanta a făcut precizări la acțiune arătând că, în iulie 2008 a împrumutat reclamantei suma de 1500 euro, iar în august încă o sumă de 1500 euro, în septembrie împrumutând-o pe reclamantă cu suma de 2000 euro în final.
La termenul din 26.02.2014, s-a invocat de către pârâtă excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamantei.
Prin sentința civilă nr._ din 27.06.2014 Judecătoria B. a admis excepția prescrierii dreptului reclamantei la acțiune și a respins acțiunea formulata de reclamanta A. M. în contradictoriu cu pârâta I. M. ca urmare a prescrierii dreptului reclamantei de a solicita plata sumei împrumutate.
Pentru a pronunța această soluție a reținut Judecătoria B. că potrivit art. 137 Cod procedură civilă instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra excepțiilor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
Excepția prescrierii dreptului la acțiune este o excepție de fond întrucât prin intermediul acesteia se invocă lipsuri privind exercițiul dreptului la acțiune, respectiv stingerea dreptului la acțiune neexercitat în termenul de prescripție ceea ce echivalează cu refuzul concursului forței de constrângere a statului solicitată de titularul dreptului subiectiv supus prescripției extinctive.
După . Decretului nr. 167/1958 s-a admis că normele care reglementează prescripția sunt norme imperative, un aspect important în analiza acestei naturi fiind și funcția sancționatorie a creditorului care a fost nediligent în gestionarea atentă și corectă a dreptului său.
Relațiile contractuale dintre părți s-a petrecut sub imperiul acestui decret.
Împrumutul de consumație este un contract prin care o persoană, numită împrumutător transmite în proprietatea unei alte persoane, numită împrumutat, o sumă de bani în speța de față, cu obligația pentru împrumutat de a restitui la scadență aceeași sumă de bani.
Principala obligație a împrumutatului este ca la scadență, să restituie lucruri de același gen, adică aceeași sumă de bani, în moneda în care a fost împrumutat, indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor dintre momentul încheierii contractului și acela al plății, iar această obligație pentru împrumutat există chiar dacă nu a fost prevăzută în înscrisul constatator al creanței.
Prima instanță analizând această prescripție a avut în vedere termenul de început al prescripției, natura, durata acestui termen, eventualele cauze de suspendare sau de întrerupere și împlinirea termenului de prescripție.
În ce privește natura termenului de prescripție, dreptul reclamantei de a solicita obligarea pârâtei la plata prejudiciului produs este un drept de creanță, având un obiect patrimonial, care este supus sub aspectul prescripției extinctive termenului general de prescripție de trei ani care-și găsește aplicare ori de câte ori nu intervine un termen special de prescripție, termen instituit de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Sub aspectul începutului termenului, așa cum reiese din cererea de chemare în judecată ultimul act al faptei arătate ca fiind ilicită s-a petrecut în luna decembrie a anului 2009.
Astfel art. 8 din Decretul nr. 167/1958 prescripția dreptului la acțiunea în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
La data menționată reclamanta a știut sau cel puțin trebuia să cunoască faptul că pârâta trebuie să-i restituie suma împrumutată, astfel încât prima instanță consideră că acesta este momentul de început al curgerii termenului de prescripție extinctivă de 3 ani.
Analizând eventualele cauze de suspendare și de întrerupere, constată că singurul act întreprins de către reclamantă în vederea recuperării sumei de bani împrumutate a fost înscrisul de la fila 43 ds. prin care pârâta recunoaște că a împrumutat suma de 4000 de euro, înscris datat cu 08.08.2010, însă pe care instanța îl va înlătura datorită neconcordanței atât în privința datei când a fost încheiat cât și asupra sumelor reale cu care s-a împrumutat, reclamanta arătând că a încheiat actul de împrumut, ultima tranșă în luna septembrie 2008 și producând un înscris datat cu doi ani mai târziu, iar în privința sumei reclamanta arată că a împrumutat suma de 5000 de euro iar din actul de la fila 43 reiese un împrumut de 4000 de euro, fapt care conduce Judecătoria B. la concluzia că acest înscris intră în contradicție cu afirmațiile reclamantei din petit și din precizările ulterioare.
Or, singurul act care păstrează amprenta relațiilor contractuale dintre părți, este acest act, fără ca reclamanta să mai producă vreo dovadă cu privire la contractul de împrumut, suma împrumutată, data scadentă, plățile efectuate de către pârâtă, data la care s-au făcut aceste plăți, ceea ce caracterizează raporturile dintre părți ca fiind acelea încheiate pe baza unei aparente prietenii, fapt care descrie și imposibilitatea acestora de a preconstitui înscrisuri.
În aceste condiții, instanța a analizat cererea reclamantei, din perspectiva declarațiilor acesteia și a martorilor audiați, precum și a celorlalte înscrisuri, reținând actul semnat de către pârâtă ca fiind nesincer prin prisma elementelor arătate mai sus, având drept consecință, interpretarea dată că ultimul act întrerupător al cursului de prescripție este luna decembrie 2009 când reclamanta recunoaște că i s-a plătit parte din suma împrumutată.
În ce privește împlinirea cursului prescripției acesta s-a finalizat la sfârșitul anului 2012, or, cererea de chemare în judecată a reclamantului s-a făcut în data de 23.01.2013 la o lună după împlinirea termenului de prescripție.
O soluție favorabilă pentru reclamantă ar fi fost introducerea de la început a unei cereri de chemare în judecată la instanța civilă, neriscând ca la sfârșitul acestuia să i se prescrie dreptul la acțiune printr-o soluție de excepție a acestei acțiuni.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal A. M. (fostă M. ) prin care a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivare a arătat în esență că în luna iunie 2008 a împrumutat pârâtei I. M. suma de 5000 Euro iar până la data de 08.08.2010 a primit suma de 2500 Euro . La această dată a încheiat cu pârâta un înscris sub semnătură privată prin care aceasta recunoaște debitul de 2500 Euro și se obligă să-l achite. Înscrisul nu a fost contestat de pârâtă. La acel moment a fost întrerupt termenul de prescripție conform art. 16 din Decretul 167/1958.
Prima instanță a înlăturat înscrisul deși pârâta nu a probat în niciun fel susținerile. Întrucât cererea de chemare în judecată a fost depusă la 23.01.2013 rezultă că în mod greșit a fost admisă excepția prescrierii.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului dispozițiile aplicabile și susținerile părților tribunalul stabilește că la data 23.01.2013 reclamanta A. M. (fostă M.) a învestit Judecătoria B. cu soluționarea unei acțiuni în obligarea la restituirea unui împrumut de către I. M..A invocat inițial faptul că împrumutul a fost acordat la data de 08.08.2010 depunând în acest sens un înscris redactat și semnat de pârâtă. La data de 23.01.2014 pârâta I. M. a confirmat că la data de 08.08.2010 a scris și semnat respectivul înscris și că nu mai reține de ce a consemnat inițial suma de 2500 Euro și apoi suma de 4000 Euro (fila 41 dosar). Pe tot parcursul soluționării cauzei în primă instanță I. M. nu a solicitat îndepărtarea înscrisului de la soluționarea cauzei întrucât nu ar fi fost semnat de ea sau ar fi fost încheiat în condiții în care i-a fost viciată manifestarea de voință într-un mod care să conducă la considerarea actului ca fiind nul. Aceasta a contestat doar faptul că ar mai avea de restituit vreo sumă de bani.
La data de 26.02.2014 reclamanta și-a precizat acțiunea arătând că inițial a împrumutat pârâtei sumele de 1500 Euro, 1500 Euro și 2000 Euro în 2008 pentru a le ajuta pe fiicele ei, fiica cea mare a restituit suma de 2500 Euro iar pentru fata cea mică pârâta a recunoscut datoria în august 2010 când a consemnat în înscris că datorează 2500 euro și apoi 4000 Euro întrucât a considerat că datorează și dobândă la banii respectivi. Reclamanta a menționat că dorește doar obligarea la restituirea sumei de 2500 Euro.
Prima instanță a înlăturat acest înscris de la soluționarea cauzei apreciind că acesta nu este întărit de celelalte probe administrate în cauză. Pe de altă parte a consemnat că este împlinit termenul de prescripție întrucât ultimul fapt ilicit al pârâtei a avut loc în decembrie 2009 iar conform art. 3 din Decretul 167/1958 s-ar fi împlinit termenul de prescripție la sfârșitul anului 2012.
Tribunalul, contrar celor consemnate de prima instanță, stabilește că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 16 lit. a din Decretul 167/1958 . Potrivit acestui text prescripția se întrerupe:
a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Actul din 08.08.2010 nu poate reprezenta decât o recunoaștere din partea numitei I. M. a dreptului reclamantei de a solicita restituirea unei sume de bani împrumutată anterior. În acord cu prevederile art. 17 din Decretul 167/1958 acest act de recunoaștere înlătură prescripția anterioară astfel că de la data de 08.08.2010 a început să curgă un nou termen de prescripție. Cum acțiunea a fost introdusă la 23.01.2013 rezultă că a fost respectat termenul de trei ani stabilit de art. 3 din Decretul 167/1958.
Mai consemnează tribunalul că nu sunt aplicabile prevederile art. 8 din Decretul 167/1958 întrucât nu a fost invocată săvârșirea unei fapte ilicite ci existența unui contract de împrumut. În cauză a menționat reclamanta că pârâta nu și-a respectat obligația de a restitui suma împrumutată fiind deci vorba despre răspunderea civilă contractuală reglementată de dispozițiile art. 969 raportat la art. 1584 din Vechiul cod civil și nu despre răspunderea civilă delictuală reglementată de prevederile art. 998 și 999 din Codul Civil anterior.
Chestiunile legate de interpretarea înscrisului în raport cu probele administrate în cauză țin de fondul cauzei și nu de excepția prescrierii dreptului la acțiune întrucât pârâta nu a cerut îndepărtarea înscrisului ca fiind fals.
În raport cu cele consemnate tribunalul stabilește că sunt îndeplinite prevederile art. 304 pct. 8 și 9 din Vechiul Cod de procedură civilă întrucât prima instanță interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia iar hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În raport cu prevederile art. 312 alin. 5 din Vechiul Cod de procedură tribunalul va trimite cauza spre rejudecare pe fond de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de recurenta A. M. (fostă M.), domiciliată în B., Primăverii nr. 19, ., ., cu reședința în B., .. 1, ., ., prin avocat R. R. în contradictoriu cu intimata I. M., domiciliată în . împotriva sentinței civile nr._ din 27.06.2014 a Judecătoriei B..
Casează sentința civilă nr._ din 27.06.2014 pronunțată de Judecătoria B. și trimite cauza în vederea rejudecării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.01.2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
C. M. A. C., A. M. C. R.
Red. CM/ 24.02.2015/2 ex
Jud. fond L. C.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Fond funciar. Decizia nr. 40/2015. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
