Anulare act. Decizia nr. 77/2013. Tribunalul BRĂILA

Decizia nr. 77/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 1649/196/2010*

Dosar nr._

Codul operatorului de date personale: 4481

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 77

Ședința publică de la 4.02.2013

Președinte – A. R.

Judecător – C. D. T.

Judecător –V. A.

Grefier – A. B.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta - revizuentă . cu sediul în comunca Vădeni, jud. B., împotriva sentinței civile în calea de atac a revizuirii nr.4/24.04.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor B., ., jud. B.; C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Vădeni cu sediul în .; Agenția D. Statului cu sediul în București, sector 1, .. 46; M. C. D. cu domiciliul în B., ., jud. B.; G. I. cu domiciliul în B., . nr. 6, jud. B.; S. I. cu domiciliul în B., ., .. 2, ., jud. B. și în B., Calea Călărasilor, nr. 54, ., . (citat și prin afișare la ușa instanței) și K. A. E. cu domiciliul în București, sector 3, ., . obiect - anulare act.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 28.01.2013 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în temeiul dispozițiilor art.260 C.p.civ. a amânat pronunțarea la data de 4.02.2013.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de fata:

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei Judecatoriei Braila la data de 12.02.2010 sub nr._ reclamanta revizuentă . a formulat cerere de revizuire impotriva sentintei civile nr.1285/19.02.2008 pronuntata de Judecatoria Braila in dosarul nr._ in contradictoriu cu paratii C. Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor-Braila, C. Locala pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor de pe langa Primaria Comunei Vadeni, Agentia D. Statului, M. C. D., Ghilinta I., S. I., K. A. E., solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa admita cererea si sa modifice in tot hotararea mai sus mentionata.

In motivarea cererii, revizuenta a aratat, in esenta, ca in urma propriilor diligente depuse pe langa toate institutiile statului si inclusiv pe langa Agentia D. Statului, aceasta din urma le-a pus la dispozitie, in sfarsit, o . înscrisuri din care rezulta indubitabil faptul ca terenurile pe care le detin in baza contractului de concesiune dar, in special, terenurile care au facut obiectul dosarului mai sus indicat, sunt terenuri neretrocedabile aflate in domeniul public al statului, prin indicarea concreta a numarului de .. Toate aceste terenuri figureaza si in prezent la Ministerul de Resort și la Ministerul Finantelor Publice ca facand inca parte din patrimoniul statului si inca in categoria proprietatii publice date in concesiune catre . si nicidecum reconstituite unor terte persoane in temeiul legilor speciale de reparatie. Aceste inscrisuri noi existau la momentul hotararii a carei revizuire o solicita dar nu au putut fi infatisate instantei dintr-o imprejurare mai presus de vointa sa, fiind retinute de partea potrivnica, respectiv ADS-ul, apreciind ca in cauza sunt intrunite cerintele art. 322 pct 5 C.pr.civ. In drept au fost invocate dispozitiile art. 322 pct.5 si urm. din C. pr. civ.

Legal citati, parații M. C. D., Ghilinta I., S. I., K. A. E., prin avocat, au depus intampinare, solicitand respingerea cererii, cu obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecata. Astfel, actul depus de revizuenta la dosar, respectiv tabele ce cuprind 15 pagini, nu poarta nici o data pentru a se putea verifica de instanta sau parti daca revizuirea este promovata in termenul prev. de art.324 pct.4 din codul de procedura civila. Cum actul nu are nicio data de nicio natura nu se circumscrie dispozitiilor prevăzute de art.322 pct.5 C.pr.civ., pentru a putea fi discutat; actul depus nu poate fi luat in considerare deoarece terenul in litigiu se afla in posesia revizuentei in baza contractului de concesiune teren pe care s-au efectuat o . investitii iar prin retrocedarea sa s-au incalcat Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 247/2005 intrucat nu s-a lamurit situatia juridică a investitiilor, terenul din incinta îndiguita B.D.S a fost teren cu luciu de apa iar proprietarii nu au avut drept vechi amplasament aceasta suprafata de teren. Nu este admisibil ca . atac extraordinara sa depășești limitele investirii instantei care a pronuntat hotararea atacata. S-a sustinut permanent ca terenul nu poate fi retrocedat deoarece a fost scos de sub luciu de apa si că aceste terenuri raman in proprietate publică si nu pot fi retrocedate. Mai mult, detin si ei un tabel din care rezulta ca terenul proprietatea lor a iesit din patrimoniu si este retrocedabil. Cele consemnate ambiguu in actul depus de catre revizuenta a fost analizat de catre instanta de fond, astfel ca nu este admisibila revizuirea in situatia in care instanta a analizat deja faptele consemnate in asa zisul act nou si le-a gasit neconcludente. Potrivit notei de control nr._/01-03-2010 MADR s-a stabilit ca la data predarii terenului de catre ADS acesta nu facea parte din domeniul public. Revizuirea este admisibila numai daca actul nou descoperit dupa judecarea cauzei ar schimba solutia pronunțata pe fond. Or, chiar daca terenul ar fi proprietate publica, el tot ar fi retrocedabil deoarece nu intra sub incidenta art. 221 din Legea nr.1/2000, terenul nefiind scos de sub luciu de apa permanent.

Parata C. Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de proprietate asupra Terenurilor - Braila, legal citata, a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibila si nelegala si mentinerea in totalitate a sentintei atacate.

Se arata, in esenta, că actiunea este motivata prin posibilitatea prezentarii unor inscrisuri care potrivit sustinerilor reclamantei ar demonstra ca terenurile ce privesc contractul de concesiune in care este aceasta parte si in special cele ce au facut obiectul dosarului susamintit “sunt terenuri neretrocedabile aflate in domeniul public al statului…”. F. de aratarea motivului de drept, sustine parata ca situatia nu corespunde celei de fata, iar inscrisurile pe care se intemeiaza actiunea nu pot fi incadrate in motivul descris de art. 322 pct. 5 C.pr.civ intrucat apartenenta terenului in discutie la domeniul public al statului a fost analizata cu ocazia judecarii fondului fiind apreciata ca neconcludenta in conditiile in care art.221 din Legea nr. 1/2000 modif., stabileste ca principalmotiv in exceptarea terenurilor agricole de la reconstituirea dreptului de proprietate, realizarea lor pe seama indiguirilor, desecarilor si altor lucrari de imbunatatiri funciare. Prin urmare inscrisul prezentat nu este determinant si nici probant prin el insusi. Prin nota nr._ din 1.03.2010 intocmita de Directia de Inspectii Tehnice in Agricultura din cadrul MADR au fost verificate si infirmate aspectele evidentiate, printre concluzii retinandu-se si faptul ca “nu au fost identificate dovezi ca terenurile in cauza sunt formate prin desecari si îndiguiri, ci doar valoarea productivă a acestora a fost sportia prin aceste lucrari, fiind protejate impotriva inundatiilor”. In drept, intampinarea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 326 alin. 2 din C.pr.civ.

Prin sentinta civila nr. 6122/2.11.2010 s-a admis exceptia de tardivitate a revizuirii si a fost respinsa actiunea ca tardiva, retinandu-se că prin sentinta civila nr. 285 din 19.02.2008 pronuntata de Judecatoria Braila in dosarul nr._ s-a admis cererea de interventie in nume propriu formulată de K. A. - E., s-au respins exceptiile lipsei de interes si lipsei calitatii procesuale active, iar pe fond s-a respins cererea formulată de . avand ca obiect anulare act.

Analizand inscrisurile depuse la dosar de catre revizuenta, instanta a constatat ca acestea nu poarta nici o data de iesire de la emitenta ADS Braila, dar s-a sustinut de revizuenta ca aceste inscrisuri i-au fost comunicate prin posta, cu plicul depus la dosar, fila 83. Acesta sustinere nu a fost primita, deoarece orice document care emana de la o institutie a statului este insotit de o adresa de inaintare in care se mentioneaza data iesirii si actele inaintate. Or, alaturi de plicul depus la dosar de catre revizuenta s-a mai depus si adresa nr._ din 21.01.2010 emisa de MADR Agentia D. Statului- Bucuresti catre . prin care se pune in vedere acesteia din urma respectarea unor obligatii ce decurg din contractul de conseciune nr. 37 din 21.01.2002. Se poate admite ca aceasta adresa emisa la data de 21.01.2010 se afla in plicul depus la dosar, plic pe care se afla aplicata stampila Oficiului Postal Bucuresti cu data de 25.01.2010. Daca odata cu aceasta adresa emisa de MADR Agentia D. Statului- Bucuresti, ar fi fost inaintata catre . si inscrisurile ( tabelele ) pe care aceasta isi intemeiaza cererea, in mod cert ca, in cuprinsul acestei adrese, s-ar fi mentionat si acest lucru. D. urmare, instanta a apreciat ca revizuenta nu a facut dovada ca cererea de revizuire a fost formulată in termen de o luna de la data la care a luat cunostinta de înscrisuri.

Prin sentinta civila nr. 6623/23.11.2010 pronuntata de Judecatoria Braila in acelasi dosar s-a dispus completarea dispozitivului sentintei civile nr. 6122/2.11.2010 pronuntata in acelasi dosar și a fost obligata revizuenta sa plateasca intimatilor S. I., G. I. și M. C. D. cheltuieli de judecata.

Impotriva acestor sentinte a formulat recurs reclamanta revizuenta, iar prin decizia civila nr. 262/21.09.2011 pronuntata de Tribunalul Braila – sectia civila, a fost admis recursul, casate sentintele si trimisa cauza spre rejudecare la Judecatoria Braila, retinandu-se ca cererea a fost formulata in termenul legal de o luna, astfel ca in mod gresit instanta de fond a respins ca tardivă cererea de revizuire.

In rejudecare, cauza a fost inregistrata sub nr._ *.

Prin sentinta civila nr.4/24.04.2012 a Judecatoriei Braila a fost respinsa cererea de revizuire.

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a retinut urmatoarele: Analizand dispozitiile art. 322 alin. 1 C.pr.civ. corob cu art. 323 C.pr.civ., instanta retine ca sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive in instanta de apel sau prin neapelare, precum si hotararile date de o instanta de recurs cand evoca fondul, respectiv cele prin care s-a admis recursul si s-a modificat hotararea atacată pe chestiuni de fapt. Dimpotrivă, nu pot fi atacate cu revizuire hotararile prin care recursul a fost respins ca nefondat. Avand in vedere ca prin decizia civilă nr. 282/6.11.2009 pronuntata de Tribunalul B. – sectia civilă in dosarul nr._ a fost respins recursul declarat impotriva sentintei civile nr. 1285/19.02.2008 pronuntata de Judecatoria B. in acelasi dosar, instanța retine ca aceasta din urma poate fi supusă revizuirii, potrivit textelor de lege indicate mai sus, motiv pentru care va respinge excepția inadmisibilității invocate de intimati. In ceea ce priveste motivul de revizuire invocat in sustinerea cererii, instanța retine, ca pentru a fi admisibila cererea, conform art. 322 pct. 5 prima teză din C.pr.civ. („dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților”), trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: partea sa se bazeze pe un inscris probator; inscrisul invocat sa fi existat la data cand a fost pronuntata hotararea ce se cere a fi revizuită; inscrisul sa nu fi putut fi produs in procesul in care s-a pronuntat hotararea atacata, fie ca a fost retinut de partea potrivnică, fie dintr-o imprejurare mai presus de vointa părții; inscrisul invocat pentru revizuire sa fie determinant, in sensul ca daca ar fi fost cunoscut de instanta cu ocazia judecarii pricinii, solutia ar fi putut fi alta decat cea pronuntată; inscrisul nou sa fie prezentat de partea care exercită revizuirea. Analizand indeplinirea conditiilor de mai sus, fata de continutul cererii de revizuire si inscrisurile depuse in sustinerea acesteia, instanța retine ca acestea nu sunt indeplinite, cererea de revizuire fiind inadmisibilă astfel cum a fost intemeiata pe art. 322 pct. 5 prima teză din C.pr.civ, pentru următoarele considerente: Revizuenta a produs in sustinerea admisibilității cererii sale, un tabel emis de ADS B. (f. 4 – 18). Cu privire la prima conditie, aceasta se referă la un inscris probator, doveditor, in sensul procedural al termenului, respectiv sa fie probant prin el insusi și nu un inscris care face trimitere la alt mijloc de proba. Mentiunea din tabelele invocate, referitor la unele terenuri ca fiind neretrocedabile nu fac dovada prin ele insele, nefiind indicat temeiul stabilirii acestui caracter. Mai mult, inscrisul nou – tabel, nu poartă nici o data pentru a se cunoaste de instanță daca acestea exista sau nu la data judecarii actiunii ce a facut obiectul dosarului nr._, iar sarcina probei apartine revizuentei. Totodată, conform sustinerilor revizuentei din cuprinsul cererii, instanta retine ca „inscrisul nou” a fost obtinut in urma propriilor diligente facute „pe langă toate institutiile statului si inclusiv pe langă Administratia D. Statului”, iar aceasta din urma i-a pus la dispozitie inscrisurile solicitate. Nu poate fi admisă o cerere de revizuire in cazul in care actul exista si putea fi procurat in cursul judecatii, iar revizuenta nu a facut dovada faptului ca ar fi solicitat anterior eliberarea documentelor si cererea sa ar fi fost respinsă. Referitor la caracterul determinant al inscrisului in solutia pronuntata, fata de motivele de nulitate invocate de revizuenta in actiunea ce a facut obiectul dosarului nr._, respectiv că terenurile atribuite făceau parte din suprafața de teren deținută de reclamanta în baza unui contract de concesiune cu ADS; inexistenta acordului între proprietarul investițiilor și beneficiarii titlului de proprietate, fiind fraudată legea prin nerespectarea normelor metodologice; restituirea fiind in plus si abuzivă, avand in vedere ca tabelele depuse nu au o importanta deosebită, hotarâtoare pentru dezlegarea pricinii, iar in cale de atac extraordinara nu se poate modifica obiectul cererii, motiv pentru care instanta retine ca nici aceasta conditie de admisibilitate nu este indeplinită. Prin hotararea a carei revizuire se cere, s-a stabilit ca terenurile erau retrocedabile intrucat nu au fost scoase de sub luciu de apă. Avand in vedere caracterul revizuirii, care constituie o cale de atac extraordinară, iar campul de aplicare al revizuirii pentru inscrisuri noi este foarte limitat, dată fiind si necesitatea securitatii și stabilitatii raporturilor juridice stabilite prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, constatand, fata de considerentele de mai sus, ca cererea de revizuire formulata este inadmisibilă, instanta urmeaza să o respingă. În baza art.274 C.pr.civ. instanta va obliga revizuenta la plata cheltuielilor de judecată constând în onorarii avocat, achitate în cauză, respectiv, intimatului S. I. 3620 lei, intimatului Ghilinta I. 3620 de lei, intimatului M. C. D. 1000 de lei, conform chitantelor depuse la dosar in original. Onorariile nu vor fi reduse, avand in vedere ca privesc munca indeplinită de avocat, de la introducerea cererii de revizuire pe rolul instantei, muncă indeplinită atat in fata instantelor la termenele de judecată acordate, cat si prin redactarea actelor procedurale, vizand cererile revizuentei si exceptiile invocate de aceasta.

Impotriva acestei hotarari a formulat recurs revizuenta . solicitand admiterea recursului, casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare la Judectoria Braila.

In motivarea recursului, in esenta, s-au sustinut urmatoarele: Tribunalul Braila, atunci cand a dispus casarea a dat dispozitii clare pentru instanta de rejudecare in sensul ca cererea recurentei este admisibila si trebuie tratata ca atare pe fondul cauzei; in rejudecare instanta a incalcat dispozitiile instantei de casare intrucat a considerat ca cererea nu indeplineste conditiile prevazute de art.322 pct.5 cod procedura civila; hotararea este partinitoare deoarece instanta de fond a considerat inadmisibila cererea intrucat recurenta nu a facut dovada faptului ca inscrisurile nu au putut fi infatisate instantei dintr-o imprejurare mai presus de vointa de vointa acesteia; toate acestea in contextul in care inscrisurile au fost retinute de partea adversa ADS si emana de la aceasta; in dosarul de fond se gasesc demersurile recurentei catre ADS pentru a obtine inscrisurile care atesta faptul ca terenurile sunt proprietate publica a statului dar aceste demersuri nu au primit un raspuns; nu intelege cum judecatorul fondului a considerat ca inscrisul in care sunt indicate expres prin parcela si . obiectul actelor depuse nu au suficienta forta probanta prn ele insele, in conditiile in care emitentul acestor acte este acela care administreaza domeniul public al statului si implicit aceste terenuri; de altfel, aceasta conditie, nu este prevazuta expres in codul de procedura civila; actiunea initiala a fost respinsa pe considerentul ca aceste terenuri sunt proprietate privata a statului dar prin inscrisuri recurenta a reusit sa dovedeasca ca sunt proprietate publica; inscrisurile depuse in sustinerea cererii de revizuire au fost intocmite si datate de ADS in baza procesului-verbal incheiat la momentul perfectarii contractului de concesiune, insa nu au fost comunicate deoarece raporturile intre parti s-au deteriorat in timp; acestea au fost motivele pentru care au insistat mai bine de 4 ani pe langa ADS sa comunice aceste tabele; solutia de inadmisibilitate a cererii este o grava atingere adusa dreptului la un proces echitabil, prevazut de art.6 CEDO, intrucat instanta de fond a sanctionat-o pe recurenta, pentru eventuale obligatii ce reveneau intimatei ADS; aceste inscrisuri nu emanau de la recurenta si au fost obtinute dupa eforturi sustinute mai bine de 4 ani de la emitent care in mod evident nu avea niciun interes sa le comunice; aceasta reprezinta nu doar o incalcare a dreptului la un proces echitabil ci si o sarcina excesiva in sensul art.6 CEDO, in conditiile in care inscrisurile nu emana de la recurenta; in ceea ce priveste cheltuielile de judecata acestea au fost acordate eronat si fara temei legal in conditiile in care la dosarul cauzei, in rejudecare, nu se gasesc chitantele justificative ale onorariului de avocat pentru intreaga suma acordata; in masura in care in rejudecare s-au acordat cheltuielile de judecata aferente primului ciclu procesual, acestea sunt de asemenea gresit acordate; astfel, la data de 26.10.2010 aparatorul intimatilor s-a prezentat dupa strigarea cauzei si inchiderea dezbaterilor; cheltuielile de judecata ce fac obiectul cererii de completare au fost solicitate si sunt dovedite ca au fost achitate dupa inchiderea dezbaterilor; in primul ciclu procesual aparatorul intimatilor a participat doar la doua sedinte de judecata din care una a fost amanata pe lipsa de procedura; recursul prin care s-a casat si trimis cauza spre rejudecare a necesitat strict o singura prezenta a acestui aparator. In drept art.299 si urm. cod procedura civila, art.6 CEDO.

Prin intampinare intimata C. judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Braila a solicitat respingerea recursului deoarece chiar daca s-ar fi dovedit apartenenta terenurilor la domeniul public al statului, acest aspect nu este suficient, pentru a se retine aplicarea Legii nr.1/2000. In drept art.308 alin.2 cod procedura civila.

Intimata Agentia D. Statului a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului deoarece la data predarii suprafetelor de teren aflate in administrarea recurentei conform inventarierii intimatei acestea nu se aflau sub incidenta art.22/1 din Legea nr.1/2000, conform infomarii directiei de specialitate. In drept Legea nr.268/2001, art.308 si urm. cod procedura civila.

In cauza a fost administrata proba cu acte.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile atacate, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele, potrivit prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform art.322 pct.5 cod procedura civila, revizuirea unei hotarari se poate solicita dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Asa cum in mod legal a retinut instanta de fond, in ceea ce priveste motivul de revizuire prevazut de art. 322 pct. 5 prima teză din C.pr.civ., trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: partea sa se bazeze pe un inscris probator; inscrisul invocat sa fi existat la data cand a fost pronuntata hotararea ce se cere a fi revizuită; inscrisul sa nu fi putut fi produs in procesul in care s-a pronuntat hotararea atacata, fie ca a fost retinut de partea potrivnică, fie dintr-o imprejurare mai presus de vointa părții; inscrisul invocat pentru revizuire sa fie determinant, in sensul ca daca ar fi fost cunoscut de instanta cu ocazia judecarii pricinii, solutia ar fi putut fi alta decat cea pronuntată; inscrisul nou sa fie prezentat de partea care exercită revizuirea.

Se observa ca in prezenta cauza recurenta a solicitat revizuirea sentintei civile nr.1285/19.02.2008 a Judecatoriei Braila, in baza unor inscrisuri doveditoare (f.3-18 ds.nr._ ) care ar fi fost retinute de intimata Agentia D. Statului.

In cererea de recurs . a aratat ca inscrisurile depuse in sustinerea cererii de revizuire au fost intocmite si datate de ADS in baza procesului-verbal incheiat la momentul perfectarii contractului de concesiune, insa nu au fost comunicate deoarece raporturile intre parti s-au deteriorat in timp motiv pentru care au insistat mai bine de 4 ani pe langa ADS sa comunice aceste tabele.

Tribunalul va observa ca in cazul in care recurenta a avut la cunostinta de existenta acestor inscrisuri inca din anul 2006 (4 ani inainte de introducerea cererii de revizuire) putea sa solicite instantei de judecata in fata careia s-a solutionat cauza in care s-a pronuntat sentinta nr.1285/19.02.2008 a carei revizuire se solicita, sa oblige intimata Agentia D. Statului, in baza art.173 sau 175 cod procedura civila, dupa caz, sa depuna la dosarul cauzei inscrisurile invocate in cererea de revizuire.

In conditiile in care recurenta nu a inteles sa foloseasca acest mijloc procesual, aflat la dispozitia sa, pentru a obtine inscrisurile care se invoca in prezenta cerere, aceasta nu poate invoca propria sa culpa, pentru a obtine retractarea unei hotarari, . de atac.

F. de cele retinute mai sus Tribunalul va constata ca in mod legal instanta de fond a retinut ca prezenta cerere nu se incadreaza in dispozitiile art.322 pct.5 cod procedura civila (in ceea ce priveste conditia referitoare la inscrisul care nu a putut fi produs in procesul in care s-a pronuntat hotararea atacata, fie ca a fost retinut de partea potrivnică, fie dintr-o imprejurare mai presus de vointa părții).

Se observa ca in rejudecare instanta de fond a retinut ca sentinta civila nr. 1285/19.02.2008 pronuntata de Judecatoria B. poate fi supusă revizuirii, motiv pentru care a respins excepția inadmisibilității invocate de intimati. Instanta a retinut insa ca cererea nu indeplineste conditiile de admisibilitate prevazute de art.322 pct.5 cod procedura civila, caz in care a fost respinsa in consecinta.

Nu poate fi primita sustinerea recurentei in sensul ca prin decizia nr.262/21.09.2011 Tribunalul Braila a dat dispozitii clare pentru instanta de rejudecare in sensul ca cererea recurentei este admisibila si trebuie tratata ca atare pe fondul cauzei iar in rejudecare instanta a incalcat dispozitiile instantei de casare intrucat a considerat ca cererea nu indeplineste conditiile prevazute de art.322 pct.5 cod procedura civila.

Prin decizia nr.262/21.09.2011 s-a retinut ca “intrucat instanta a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului …tribunalul va casa sentintele civile si va trimite cauza spre rejudecare la Judecatoria Braila”.

Astfel, prin decizia nr.262/21.09.2011 s-a admis recursul declarat impotriva sentintei nr.6122/2.11.2010 (prin care cererea a fost respinsa ca tardiva) si a sentintei nr.6623/23.11.2010 (prin care a fost admisa cererea de completare a sentintei nr.6122/2010 in ceea ce priveste cheltuielile de judecata) a Judecatoriei Braila.

In aceste conditii instanta de recurs, conform dispozitiilor legale, nu se putea pronunta decat asupra aspectelor retinute prin hotararea atacata si anume daca cererea de revizuire a fost formulata cu depasirea termenului prevazut de lege (tardiva) si nu asupra unor aspecte care nu au fost analizate de instanta de fond (si anume daca cererea indeplineste conditiile prevazute de art.322 pct.5 cod procedura civila).

F. de cele retinute mai sus tribunalul va constata ca instata de fond, in rejudecare, era tinuta sa respecte doar aspectele dezlegate de instanta de recurs (cu privire la termenul de formulare al cererii de revizuire) conform art.315 cod procedura civila.

Instanta de fond, in rejudecare, a apreciat ca cererea formulata de . nu indeplineste conditiile prevazute de lege (art.322 pct.5 cod procedura civila) caz in care a fost respinsa in consecinta.

Prin aceasta solutie insa nu s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil, prevazut de art.6 CEDO si nici nu reprezinta o sarcina excesiva in sensul art.6 CEDO, in conditiile in care inscrisurile nu emana de la recurenta.

Astfel, instanta de fond in rejudecare a retinut ca sentinta civila nr. 1285/19.02.2008 pronuntata de Judecatoria B. poate fi supusă revizuirii motiv pentru care a respins exceptia de inadmisibilitate invocata de intimata si a constatat, cu alte cuvinte, ca recurenta se poate adresa instantei cu prezenta cerere de revizuire.

Insa, chiar daca recurenta are dreptul sa solicite revizuirea sent.civ.nr. 1285/19.02.2008 pronuntata de Judecatoria B., nefiind astfel incalcat dreptul acesteia la un proces echitabil, prevazut de art.6 CEDO, are insa si obligatia sa-si exercite acest drept cu respectarea conditiilor prevazute de lege si anume cele mentionate la art.322 pct.5 cod procedura civila. Instanta de fond in rejudecare a retinut ca cererea de revizuire nu indeplineste conditiile prevazute de art.322 pct.5 cod procedura civila motiv pentru care constatat ca este inadmisibila. Aceasta solutie a fost pronuntata ca urmare a faptului ca cererea de revizuire nu respecta conditiile prevazute de art.322 pct.5 cod procedura civila iar nu datorita faptului ca recurenta nu ar avea dreptul sa formuleze o cerere prin care s-a solicite revizuirea sent.civ.nr. 1285/19.02.2008.

Solutia instantei de fond nu reprezinta o sarcina excesiva in sensul art.6 CEDO intrucat chiar daca inscrisurile nu emana de la recurenta aceasta avea posibilitatea sa solicite instantei de judecata in fata careia s-a solutionat cauza in care s-a pronuntat sentinta nr.1285/19.02.2008, sa oblige intimata Agentia D. Statului, in baza art.173 sau 175 cod procedura civila, dupa caz, sa depuna la dosarul cauzei inscrisurile invocate in cererea de revizuire.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata acordate in fata instantei care a rejudecat cauza, tribunalul va constata ca ca, in mod legal, in baza art.274 cod procedura civila, intrucat recurenta a fost in culpa procesuala, a fost obligata la plata cheltuielilor efectuate de intimati potrivit dovezilor existente la dosar (f.50, 51 ds.nr._, f.130, 131, 137-139 ds.nr._ ). Se retine ca recurenta nu a indicat nici un motiv de nelegalitate in ceea ce priveste faptul ca a fost obligata sa plateasca cheltuielile efectuate de acestia.

F. de cele mentionate mai sus instanta va aprecia ca nu mai este necesar a analiza si celelalte sustineri si aparari ale partilor.

In consecinta, in baza art.312, art.326, 328 cod procedura civila, instanta va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - revizuentă . cu sediul în comunca Vădeni, jud. B., împotriva sentinței civile nr.4/24.04.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor B., ., jud. B.; C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Vădeni cu sediul în .; Agenția D. Statului cu sediul în București, sector 1, .. 46; M. C. D. cu domiciliul în B., ., jud. B.; G. I. cu domiciliul în B., . nr. 6, jud. B.; S. I. cu domiciliul în B., ., .. 2, ., jud. B. și în B., Calea Călărasilor, nr. 54, ., . (citat și prin afișare la ușa instanței) și K. A. E. cu domiciliul în București, sector 3, ., .. 1, ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 4.02.2013.

PreședinteJudecătoriGrefier

A. R. C. D. T. V. A. A. B.

Red.T. C.

Dact.B..A.

2 ex./5.02.2013

Jud.fond.B. A.A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 77/2013. Tribunalul BRĂILA