Fond funciar. Decizia nr. 655/2013. Tribunalul BRĂILA
Comentarii |
|
Decizia nr. 655/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 1542/228/2012
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 655/2013
Ședința publică de la 09 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. B.
Judecător A. M. Cășaru
Judecător V. R.
Grefier I. N.
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de reclamantul P. C., domiciliat în mun. B., .. 1, ., ., împotriva sentinței civile nr. 222/12.02.2013 pronunțată în dosarul nr._ de către Judecătoria B. în contradictoriu cu pârâta P. comunei Gradiștea cu sediul în . având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 2.12.2013 și s-au consemnat în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța în baza art. 260 c.pr.civilă a amânat pronunțarea la data de 9.12.2013.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făurei la data de 11.10.2012 sub nr._ reclamantul P. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta P. . să fie obligată la a-i reda titlul de proprietate pentru teren intravilan (loc de casa) în suprafață de 829 mp. Solicita totodată si daune morale de 7000 lei.
In motivare reclamantul a arătat in esență că acest teren a fost trecut in adeverința dată de Primărie in anul 1991, dar când s-a dat titlul de proprietate, aceasta suprafața de teren nu a mai fost trecuta. Acest teren a aparținut mamei sale P. I., decedată.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
A depus in susținere, in fotocopie, înscrisuri: adeverință nr. 867/26.09.1991, titlu de proprietate nr._ –_ din 30.05.1997, certificat de naștere a defunctei P. I., acte de stare civilă petent (f. 3-7).
Legal citata, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, deoarece, conform cererii sale, a mențiunilor din Registru agricol pe anii 1951-1957 din care rezultă că mama petentului, defuncta P. I. (J.), a deținut suprafața de 1,94 ha pe raza ., i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,94 ha teren din care suprafața de 1 ha teren în intravilan, în care este inclus și locul casei mamei sale, iar diferența de 0,94 ha teren în extravilanul . intimata că petentului P. C., prin Hotărârea nr. 1482/14.08.1991 i s-a admis plângerea și i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha teren intravilan și 9 ha teren prin acțiuni la fostul IAS și că suprafața menționată în plângere de 829 mp a aparținut altui proprietar T. S., căruia i s-a atribuit în proprietate conform titlului de proprietate_-_/23.09.1996 și în conformitate Hotărârea Comisiei Județene s-a emis în favoarea petentului titlu de proprietate nr._-_/30.05.1997.
A depus, in fotocopie: adresa nr. 93/11.01.2011, cerere din 13.03.1991, extras registru agricol, hotărârea nr. 1482/14.08.1991 a Comisiei Județene pentru stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor, titlul de proprietate nr._ –_ din 30.05.1997, corespondenta, titlul de proprietate nr._ –_ din 23.09.1996 (f. 12 – 31).
În ședința publica din 29.11.2012 reclamantul a precizat obiectul cererii in sensul ca este o plângere funciara prin care solicita retrocedarea in natura a suprafeței de 829 mp teren intravilan situat in . aparținut mamei sale, teren ce in prezent este liber.
La solicitarea instanței la dosar a fost depusa adresa nr. 475/4.02.2013 emisa de Comisia Locala pentru Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Gradiștea si anexe (f. 38 - 47).
Prin sentința civilă nr. 222/12.02.2013 Judecătoria Făurei a respins plângerea. S-a reținut in considerente ca potrivit cererilor petentului, a opțiunilor sale, a mențiunilor din Registrul agricol al . legilor fondului funciar, i s-a reconstituit integral dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren deținută de autorii săi așa cum s-a detaliat prin adresele și întâmpinările intimatei.
De altfel, petentul P. C. nu a făcut dovada că a formulat în termen legal plângere împotriva modului în care i s-a reconstituit dreptul de proprietate conform Legii nr. 18/1991 și a Regulamentului de aplicare a acesteia și nu a respectat procedura de soluționare a cererilor reglementate de legile de fond funciar.
În termenul prevăzut de art. 301 C.pr.civ reclamantul a declarat recurs împotriva acestei sentințe si a solicitat casarea hotărârii judecătorești nr. 222/2013 a Judecătoriei Făurei si in rejudecare admiterea cererii introductive de instanța.
În motivarea recursului a arătat că este moștenitorul numitei P. I. si in aceasta calitate a cerut sa i se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 829 mp, teren intravilan. In acest sens a depus la dosar toate actele justificative, arătând ca intimata a refuzat in mod neîntemeiat sa-i întocmească titlu de proprietate pe aceasta suprafață. Instanța de fond nu a respectat obligația impusa prin art. 129 (5) C. si anume aceea de a avea un rol activ in aflarea adevărului. A luat afirmațiile intimatei ca fiind dovedite si a dat o hotărâre ce-i încalcă vădit dreptul de a obține in proprietate terenul in suprafața arătată.
Cererea a fost întemeiata în drept pe dispozițiile art.299 si urm C.pr.civ.
La data de 3.09.2013, in ședinta publica, reclamantul a formulat precizări cu privire la cererea de recurs (f.15).
A arătat că instanța de fond a judecat cererea sa fără administrarea tuturor probatoriilor necesare soluționării cauzei si s-a limitat strict la însușirea declarațiilor făcute de către intimata-parata, fără a cerceta cauza sub toate aspectele. La dosarul de fond exista mai multe răspunsuri contradictorii si care nu fac decât sa întărească pertinenta si admisibilitatea cererii.
In calitate de moștenitor al defunctei P. I. a obținut reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafață de 0,96 ha, din care 0,8771 ha in extravilan si 0,0829 in intravilan, conform anexei 3 la Legea nr.18/1991, fiind înscris la poziția 83. Propunerea Comisiei a fost validata prin hotărârea nr. 1055/12.07.1991, in urma căreia i-a fost eliberata adeverința din 26.09.1991. Totodată s-a admis reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafață de 10ha echivalent acțiuni la IAS Dedulești. In urma contestației formulate Comisia Județeana a dispus anularea hotărârii Comisiei nr. 1055/12.07.1991, reconstituind in favoarea sa 1 ha in intravilan si 9 ha in echivalent acțiuni la IAS. Prin urmare, la data emiterii Hotărârii 1482/14.08.1991 avea o suprafață de 1,96 ha: 1,0829 ha in intravilan si 0,8771 ha in extravilan plus 9 ha in echivalent acțiuni la IAS Dedulești.
Deși P. susține ca suprafața litigată este inclusa in cadrul proprietății sale, ca făcând parte din sola 21, . realitate, aceasta suprafață a fost atribuita numitului T. S. in cărui titlu de proprietate figurează suprafața exacta ce-i lipsește. Cei de la P. Gradiștea susțin ca terenul in suprafață de 829 mp aparțin Ministerului Sănătății. Deși intimata a susținut ca suprafață de 0,0829 i-a fost atribuita in natura, reconstituindu-se dreptul de proprietate pe același amplasament f. 10, 12, in nici un moment nu s-a efectuat o expertiza cadastrala care sa identifice suprafața de teren solicitata.
Mai mult, casarea se impune si ca nerespectare a procedurii de citare. Deși au fost indicați ca proprietari T. S. si Ministerul Sănătății, aceștia nu au fost introduși in cauza.
A depus, in fotocopie, înscrisuri: act de vânzare, titlu de proprietate nr._ –_ din 30.05.1997, titlu de proprietate nr._ –_ din 23.09.1996 (f. 20 – 22).
Intimata, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
În recurs a fost încuviințată si administrată proba cu înscrisuri.
La solicitarea instanței la dosar a fost depusa adresa nr._/29.11.2013.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:
La data de 13.03.1991 reclamantul P. C. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate ce a aparținut mamei sale P. J. (f.14), arătând ca este îndreptățit sa primească teren in suprafață de 1,38 ha in localitatea Gradiștea (f. 15). Conform registrului agricol autoarea sa figura cu 1,48 ha teren, 1,38 ha arabil in vatra satului si 0,10 ha curți si clădiri (f. 17-18).
Prin hotărârea nr. 1055/12.07.1991 emisă de Comisia Județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor B. au fost validate propunerile din anexele 1, 2a, 2b, 3, 9a, 10, 11, 13 împreuna cu documentația anexata. La poziția 83 figura petentul in calitate de moștenitor al defunctei P. J., urmând a i se reconstitui dreptul de proprietate pe teren in suprafață de 0,96 ha din care 0,8771 ha arabil extravilan s1 0,0829 ha arabil intravilan. Diferența de 0,42 ha pana la suprafață totala îndreptățită de 1,38 ha s-a pierdut ca urmare a includerii in terenul de mai sus a celui in suprafață de 0,21 ha vie nobila conform regulamentului de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Întrucât petentul formulase cerere de restituire si pentru terenul in suprafață de 10 ha de pe urma altor autori si i se acordaseră acțiuni in echivalent, a formulat contestație iar prin hotărârea nr. 1482/14.08.1991 Comisia Județeana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor B. a admis in parte contestația si a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafață de 1 ha in intravilan si 9ha echivalent in acțiuni la IAS.
Modificarea a fost operata si in anexa la hotărârea nr. 1055/12.07.1991, la ordinea 83 fiind prevăzut dreptul petentului la reconstituirea dreptului de proprietate pentru 2,38 ha, din care 1,0829 ha in intravilan.
A fost emisa adeverința nr. 867/26.09.1991 pentru suprafață totala de 1,96 ha prevăzuta in tabelul anexa nr. 3 la poziția nr. 83, extravilan 0,8771 ha arabil, iar intravilan 1,0829 ha.
La data de 30.05.1997 a fost eliberat pe numele moștenitorului P. Ctin titlul de proprietate nr._ –_ de către Comisia Județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B., pentru terenul in suprafață de 1 ha si 9400mp, din care 0,94 ha in extravilan si 1ha in intravilan.
La data de 24.11.2010 petentul s-a adresat Instituției Prefectului B. solicitând includerea in actul de proprietate a terenului în suprafață de 1029 mp. Nu a făcut dovada răspunsul primit sau a formulării unei cereri de emitere a actului administrativ.
La data de 11.10.2012 reclamantul a formulat acțiunea ce face obiectul prezentului de dosar.
Cu privire la primul motiv de recurs, referitor la lipsa rolului activ al instanței de fond, tribunalul retine ca aceasta a avut suficient rol activ prin solicitarea de relații referitoare la obiectul cauzei si prin îndrumarea reclamantului in vederea precizării acestui obiect. Totodată, acest motiv nu poate fi primit, având in vedere si dispozițiile art. 129 alin. 51 C.pr.civ., potrivit cărora părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probele pe care ele nu le-au propus si administrat in condițiile legii.
Nici cel de al doilea motiv referitor la neintroducerea in cauza de către instanța a numitului T. S. si a Ministerului Sănătății nu este întemeiat. Tribunalul retine ca potrivit principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, reclamantul este cel care fixează cadrul procesual prin indicarea în acțiune a părților pe care le cheamă în judecata si a obiectului cererii, posibilitatea instanței de a introduce părți in cauza, fiind prevăzute doar in anumite cazuri, expres reglementate.
In concluzie, având in vedere principiul disponibilității dar si unul dintre efectele hotărârii judecătorești, respectiv acela de a fi opozabila terților, instanța retine ca si acest motiv de recurs este neîntemeiat, urmând a-l respinge.
Având în vedere precizarea acțiunii din ședința publica din 29.11.2012, vând condițiile de exercitare a plângerii de fond funciar astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 53 si urm din legea nr. 18/1991 republicata, precum si paratul împotriva căruia a fost formulata acțiunea, tribunalul constată că în mod corect prima instanță s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a solicitat, pronunțând sub acest aspect o sentința legala.
Întrucât motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate și nici din oficiu nu au fost constatate motive de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefundat recursul declarat de reclamantul P. C., domiciliat în mun. B., .. 1, ., ., împotriva sentinței civile nr. 222/12.02.2013 pronunțată în dosarul nr._ de către Judecătoria B. în contradictoriu cu pârâta P. comunei Gradiștea cu sediul în ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9.12.2013.
Președinte Judecători
B. A. A. A.-M. Cășaru V. R. Grefier,
N. I.
Tehnored. AA B. /2 ex/12.12.2013
Jud. fond A.B.
← Anulare act. Decizia nr. 77/2013. Tribunalul BRĂILA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 68/2013. Tribunalul BRĂILA → |
---|