Contestaţie la executare. Decizia nr. 265/2013. Tribunalul BRĂILA
Comentarii |
|
Decizia nr. 265/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 4735/196/2012*
Dosar nr._
Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 265
Ședința publică de la 23.04.2013
Președinte – V. A.
Judecător – A. R.
Judecător – C. D. T.
Grefier – A. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul I. de Politie Județean B. cu sediul in B., .. 10-12, județul B., împotriva sentinței civile nr.4806/25.06.2012 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul R. N. domiciliat in Braila, ..1, ., ., având ca obiect contestație la executare suspendare executare.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 16.04.2013 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în temeiul dispozițiilor art.260 C.p.civ. a amânat pronunțarea la data de 23.04.2013.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 30.03.2012 sub nr._ contestatorul Inspectoratul de Poliție Județean B. a formulat în contradictoriu cu intimatul R. N. contestație la executare împotriva somației și a procesului verbal provizoriu de stabilire a cheltuielilor de executare silită emise de B. P. L. în dosarul nr. 71/2012.
In motivarea contestației la executare s-a arătat că s-au stabilit cheltuieli de executare peste pragul maxim impus de OMJ nr. 2550/2006.Totodată s-a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă si irevocabilă a contestației la executare.
Intimatul, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată, arătând că executorul judecătoresc a calculat în mod corect cheltuielile de executare.
Deliberând asupra cererii deduse judecății, prin prisma materialului probator administrat în cauză, Judecătoria B., prin s.c. nr. 4806/25.06.2012, a respins-o ca nefondată.
S-a reținut că prin s.c. nr. 2097/7.10.2010 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ a fost modificată sentința nr. 915/2009 a Tribunalului B. și în rejudecare a fost admisă acțiunea formulată de reclamanți (printre care și intimatul R. N.) și a fost obligat pârâtul I. de politie al Județului B. să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale cuvenite și neachitate ca urmare a majorării cu 100% a coeficienților de ierarhizare ai salariului de funcție conform Ordinului nr. 38/2003 pentru perioada 1.04.2006-1.04.2009, actualizate cu rata inflației pana la data plății efective.
S-a observat că urmare acestui titlu executoriu, executorul judecătoresc L. P. a stabilit că suma ce i se cuvine creditorului R. N. este de_ ron.
S-a reținut că potrivit Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006 cheltuielile de executare se calculează astfel: pentru sume care nu depășesc 50.000 ron, onorariul executorului este de 10%, iar pentru sumele care depășesc 50.000 ron, dar până la 80.000 ron se aplică un coeficient de 3%.
Astfel, s-a apreciat că în mod corect a fost calculat onorariul de 5655,83 ron, la care s-a aplicat TVA, cheltuieli executare inițiale, cerere încuviințare, procese verbale constatare și c/v notificare, rezultând un total al cheltuielilor de executare de 7757,41 ron.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul Inspectoratul de Poliție al Județului B. arătând că prin această cerere se urmărește să se valorifice posibilitatea anulării executării silite demarate, având în vedere dispozițiile OUG 71/2009. În mod greșit instanța de fond a stabilit că onorariul executorului judecătoresc poate fi menținut în condițiile în care devin incidente dispozițiile ordonanței de urgență. Onorariile executorilor judecătorești nu pot avea o existență separată de executarea silită care este suspendată de drept.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile atacate, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele, potrivit prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Tribunalul reține că în speță executarea silită s-a pornit în temeiul titlului executoriu constituit din decizia nr. 2097/7.10.2010 a Curții de Apel G., formându-se dosarul de executare nr. 71/2012 al B. L. P.. În cadrul dosarului de executare s-a întocmit procesul verbal provizoriu de stabilire a cheltuielilor de executare silită din data de 14.03.2012 și s-a emis la data de 15.03.2012 somație către debitorul IPJ B..
Deși recurentul de plânge de faptul că instanța de fond a făcut o analiză a cuantumului onorariului executorului judecătoresc, reținem că nemulțumirile contestatorului au vizat această împrejurare. Acesta a invocat aplicabilitatea dispozițiilor OUG 71/2009 numai în ceea ce privește scutirea sa de la plata taxei de timbru.
Însă se observă că recurentul contestator IPJ B. face parte din sectorul bugetar în sensul art. 1 alin. 4 din OUG nr. 71/2009. Totodată se constată că titlul executoriu pus în executare de către intimatul R. Nicușor, se referă la drepturi salariale care urmează să fie plătite astfel după procedura specială prevăzută de OUG nr. 71/2009.
Prin urmare tribunalul consideră că se impune a se analiza legalitatea executării silite prin prisma prevederilor OUG nr. 71/2009 invocate de recurent.
OUG nr. 71/2009, modificată și completată, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, consacră un impediment legal, de ordine publică, pentru declanșarea sau continuarea executării silite. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din acest act normativ, adoptat din necesitatea menținerii echilibrelor bugetare și, în mod implicit, din necesitatea respectării angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011, se va realiza după o procedură de executare care prevede plata unui procent de 5% din valoarea titlului executoriu în anul 2012, un procent de 10% în 2013, un procent de 25% în 2014, un procent de 25% în 2015 și o ultimă tranșă de 35% în 2016, pe parcursul termenelor statuate de lege orice procedură de executare silită fiind suspendată de drept (art. 1 alin. 2).
Tribunalul constată compatibilitatea măsurilor instituite prin art. 1 alin. 1 din OUG nr.71/2009, cu principiile conținute în art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 1 din Primul Protocol adițional, astfel cum aceste principii au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, prin decizia din data de 4 septembrie 2012, publicată la 18 septembrie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins ca vădit neîntemeiate cererile reclamanților din cauza "D. și alții împotriva României", prin care aceștia invocau încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil), respectiv a articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție (dreptul de proprietate), prin aceea că autoritățile interne (Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice) au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante. În motivarea hotărârii sale, CEDO a apreciat că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neputându-se reproșa Guvernului român că a refuzat să execute hotărârile interne ce recunoșteau reclamanților drepturi de natură patrimonială. CEDO a apreciat că eșalonarea plăților de către Guvern, în calitatea sa de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților. CEDO și-a argumentat, totodată, decizia prin faptul că reclamanții au primit până în prezent o fracție semnificativă din sumele cuvenite și că nu există indicii că Guvernul intenționează să nu respecte calendarul plăților pentru viitor.
Având în vedere cele expuse mai sus, tribunalul constată ca intimatul nu poate efectua acte de executare silită împotriva recurentului, având în vedere faptul că orice procedură de executare silită este suspendată de drept. Prin urmare tribunalul apreciază ca nelegale actele de executare efectuate în dosar de executare nr. 71/2012 și constată ca fondată contestația la executare formulată de către contestator.
În raport cu acestea, tribunalul nu va mai analiza legalitatea stabilirii cuantumului cheltuielilor de executare silită.
Pentru considerentele reținute, tribunalul apreciază ca nelegală și netemeinică hotărârea recurată și constată ca fondat recursul dedus judecății, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, urmează să îl admită ca atare, să modifice sentința în sensul admiterii contestației la executare și anulării somației și procesului verbal provizoriu de stabilire a cheltuielilor de executare silită din dosarul de executare nr. 71/2012 al B. L. P..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul I. de Politie Județean B. cu sediul in B., .. 10-12, județul B., împotriva sentinței civile nr.4806/25.06.2012 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul R. N. domiciliat in Braila, ..1, ., ..
Modifică sentința în sensul că:
Admite contestația la executare.
Anulează somația și procesul verbal provizoriu de stabilire a cheltuielilor de executare din dosarul de executare silită nr. 71/2012 al B. L. P..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 23.04.2013.
PreședinteJudecătoriGrefier
V. A. A. R. C. D. T. A. B.
Tehnored.R. A.
Dact.B..A.
2 ex./8.05.2013
Jud.fond.D. N.
← Evacuare. Decizia nr. 511/2013. Tribunalul BRĂILA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|