Fond funciar. Decizia nr. 620/2013. Tribunalul BRĂILA

Decizia nr. 620/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 195/228/2013

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Decizia civilă nr. 620

Ședința publică din 28 noiembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: V. R.

Judecător: A. A. B.

Judecător: A. M. Cășaru

Grefier: L. E. P.

La ordine fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta C. L. de Fond Funciar Ulmu, cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 467/26.03.2013 pronunțată de Judecătoria Făurei județul B. în dosarul nr._ având ca obiect fond funciar - eliberare titlu de proprietate, în contradictoriu cu reclamanta P. D., domiciliată în ., județul B. și pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B., cu sediul în B., Piața Independenței nr. 1, județul B.;

Dezbaterile orale ale cauzei au avut loc în ședința publică din 18.11.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a dispus amânarea pronunțării la data de 25.11.2013 și ulterior la 28.11.2013 când a pronunțat următoarea hotărâre;

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făurei la data de 25.01.2013 sub nr._ reclamanta P. D. a solicitat, în contradictoriu cu paratele C. L. de Fond Funciar Ulmu și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B., ca în baza probelor ce se vor administra în cauză, să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să se dispună obligarea lor la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 4,14 ha teren situată în extravilanul satului J., ..

In motivare, reclamanta a arătat în esență că, prin adeverința nr. 1552/9.08.1994 eliberată de C. L. de Fond Funciar Ulmu, eliberată în baza hotărârii nr. 2944/30.06.1993 emisă de intimata C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B., s-a reconstituit mamei sale P. C. dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,14 hectare teren și, deși au trecut 20 de ani nu s-a emis titlul de proprietate pentru acest teren.

Deoarece mama sa P. C. a decedat la data de 04.03.2011 și a rămas ca moștenitoare a acesteia în calitate de fiică, întrucât consideră că se tergiversează în mod nejustificat emiterea titlului de proprietate, solicită obligarea intimatelor la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 4,14 hectare teren.

Cererea nu a fost întemeiat în drept.

A depus în susținere, în fotocopie, înscrisuri: adeverința nr. 1552 emisă de Consiliul local Ulmu, jud. B., buletin de identitate ..H. nr._ (f. 3-4), certificat de deces (f. 10).

Legal citată, intimata C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității acțiunii deoarece reclamanta nu a formulat nici o cerere pentru emiterea titlului de proprietate și nu are nici o culpă pentru neemiterea titlului de proprietate, deoarece C. locală de fond funciar Ulmu nu a înaintat spre validare documentația privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru P. C..

La solicitarea instanței la dosar a fost depusa adresa nr. 628/11.03.2013 (fila 20 dosar), intimata C. L. de Fond Funciar Ulmu, județul B. precizează că nu înaintat Comisiei Județene B. pentru stabilirea dreptului de proprietate documentația pentru emiterea titlului de proprietate deoarece în Tarlaua 112 unde s-a efectuat punerea în posesie figurează și reclamanta P. D. în calitate de moștenitoare a autoarei P. C. și că această documentație este în curs de validare.

Prin sentința civilă nr. 467/26.03.2013 Judecătoria Făurei a admis plângerea, a fost obligată C. L. de fond funciar Ulmu să întocmească și să înainteze documentația pentru emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 4,14 ha teren pentru P. D. către C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B.. A fost admisă excepția prematurității plângerii invocată de intimata C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. și a respins plângerea față de această intimată.

În termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, intimata C. L. de Fond Funciar Ulmu a declarat recurs împotriva acestei sentințe și a solicitat introducerea alături de petenta P. D. și a numiților P. C., P. N., P. V., P. I., Tamasag F., Agapița M., C. C., B. A. așa cum reiese din hotărârea nr. 127/2003 emisă de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B..

În motivarea recursului a arătat că instanța de fond nu a făcut referire la numiții P. C., P. N., P. V., P. I., Tamasag F., Agapita M., C. C., B. A. cărora li s-a stabilit anterior calitatea de moștenitori de la autorul P. N. I., și care au fost omiși. Instanța s-a pronunțat prin această hotărâre a sa, luând în considerare doar hotărârea nr. 2944/30.06.1993 a Comisiei Județene de fond funciar B. pe care petenta a indicat-o in mod eronat, omițând să precizeze că în baza aceleiași hotărâri li s-a stabilit calitatea de moștenitori și celor 7 frați ai petentei cu care petenta a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în anul 1991.

Cererea nu a fost întemeiată in drept.

A depus, în fotocopie, înscrisuri: dovadă comunicare, sentința civilă nr. 467/26.03.2013 recurată, cerere înregistrată sub nr. 2492/23.03.1991, certificate de stare civila, declarații sub proprie răspundere, legat singular, testament, extras registru agricol, hotărârea nr. 127/26.03.2003 emisa de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor B., anexa 3 .. 2944/30.06.1993 emisa de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor B. (f. 6 – 34).

Intimata C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Intimata P. D., legal citată, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În apărare a arătat, în esență, că prin cererea nr. 2492/23.03.1991 doar mama sa P. C. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991 pentru suprafața de 8 ha.

Numitul P. I. nu a formulat nici un fel de cerere pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate pentru vreo suprafață de teren sau declarație de moștenitor. Celelalte persoane au declarat că sunt îndreptățite să primească drept moștenire suprafața de 0,25 ha fiecare, pe care, ulterior au cedat-o numitei P. C. (mama sa). Din anul 1991 și până în prezent niciunul dintre moștenitori nu au solicitat suprafața de teren deoarece au renunțat in acel an.

In drept a invocat dispozițiile art. 115 – 118.

În recurs a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:

La data de 23.03.1991 a fost înregistrată sub nr. 2492 cererea formulată de P. N., P. V., P. C., P. I., Tamasag F., Agafiții M. și C. C., în calitate de moștenitori ai defunctului P. N., cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului in suprafața de 8 ha, ce a aparținut autorului comun (f. 9 dosar).

Prin hotărârile nr. 2944/30.06.1993 și nr. 127/26.09.2003 emise de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor B. au fost validate propunerile de modificare ale anexelor Ulmu, la poziția 99 figurând pentru defunctul P. N I., mostenitorii P. C., P. N., P. V., P. I., Tamasag F., Agapița M., C. C. B. A., P. D. (f. 32), cu suprafața solicitată de 8 ha, dar stabilită de 4,14 ha.

P. C. a decedat, succesoarea sa, in calitate de fiică, fiind reclamanta P. D..

Împotriva celor doua hotărâri emise mai sus nu au fost formulate, în termen legal, plângeri, nefiind urmată procedura prevăzută de art. 53 și urm. din Legea nr. 18/1991, astfel încât conținutul acestora nu mai poate fi pus in discuție.

Întrucât de la emiterea ultimei hotărâri amintite mai sus nu a fost emis titlul de proprietate pe numele defunctei P. C., pentru terenul in suprafața de 4,14 ha ce a aparținut autorului P. N I., la data de 25.01.2013 reclamanta P. D. a formulat acțiunea ce face obiectul prezentului dosar.

Cu privire la motivul de recurs formulat, respectiv neintroducerea în cauză de către instanță a numiților P. C., P. N., P. V., P. I., Tamasag F., Agapita M., C. C., B. A. instanța reține că potrivit principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, reclamantul este cel care fixează cadrul procesual prin indicarea în acțiune a părților pe care le cheamă în judecată și a obiectului cererii, posibilitatea instanței de a introduce părți în cauză, fiind prevăzute doar în anumite cazuri, expres reglementate.

În concluzie, având în vedere principiul disponibilității dar și unul dintre efectele hotărârii judecătorești, respectiv acela de a fi opozabila terților, instanța retine ca acest motiv de recurs este neîntemeiat, urmând a-l respinge.

Totodată se retine de către tribunal că, obiectul acțiunii formulate de reclamantă, conform motivelor de fapt invocate, și în lipsa indicații exprese a unui temei legal, nu îl constituie o plângere funciară, ci o obligație de a face, respectiv de emitere a titlului de proprietate.

Având în vedere însă că instanța de fond a admis excepția de prematuritate a acțiunii in contradictoriu cu parata C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, si motivele de recurs nu vizează hotărârea pronunțată în contradictoriu cu aceasta, tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă va verifica, doar în limita cererii de recurs, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Se reține de tribunal că reclamanta solicita obligarea paratei la emiterea titlului pentru întreaga suprafața de 4,14 ha, doar pe numele sau, deși și ceilalți moștenitori au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, cu indicarea, eventual potrivit cotei succesorale, a părții care le-ar reveni ulterior.

Titlul de proprietate se eliberează pe numele autorului comun, urmând ca la ieșirea din indiviziune să se stabilească, potrivit cotelor legale cât revine fiecărui moștenitor. Împrejurarea că pe declarația pe proprie răspundere, unii moștenitori au arătat că renunță în favoarea altui moștenitor („cedează”) nu prezintă relevanță în prezenta cauză, atât timp cât dreptul cedat privește un teren, iar actele de dispoziție asupra terenurilor trebuie să îmbrace forma de validitate prevăzută de lege.

In concluzie, constatând că cererea reclamantei de a i se elibera doar ei, titlu de proprietate pentru întreaga suprafață de teren de 4,14 ha este neîntemeiată, tribunalul, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va admite recursul ca fondat, va modifica în parte sentința și, în rejudecare, va respinge cererea formulată împotriva pârâtei C. L. de Fond Funciar Ulmu, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta C. L. de Fond Funciar Ulmu, cu sediul în ., în contradictoriu cu reclamanta P. D., domiciliată în ., județul B. și pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor B., cu sediul în B., Piața Independenței nr. 1, județul B. împotriva sentinței civile nr. 467/26.03.2013 pronunțată de Judecătoria Făurei județul B. în dosarul nr._ .

Modifică în parte sentința și în rejudecare:

Respinge ca nefondată cererea formulată de petenta P. D. împotriva pârâtei C. L. de Fond Funciar a Comunei Ulmu.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 noiembrie 2013.

Președinte,

V. R.

Judecător,

A. A. B.

Judecător,

A. M. Cășaru

Grefier,

L. E. P.

Red.BAA/Tehnored.BAA

2 ex./05.12.2013

Judecător fond – B. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 620/2013. Tribunalul BRĂILA