Legea 10/2001. Sentința nr. 525/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 525/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 1285/44/2012
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Sentința civilă nr. 525
Ședința publică din data de 10 aprilie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: V. V.
Grefier: L. E. P.
La ordine fiind pronunțarea asupra cererii de revizuire formulată de revizuentul C. F., domiciliat în B., ., ., ., județul B., în nume propriu și în calitate de mandatar al revizuenților C. T., domiciliat în B., ., cartier Hipodrom, ., ., M. Tincuța, domiciliată în București, cartier Drumul Taberei, ., ., ., în contradictoriu cu intimații P. M. B., cu sediul în B., Piața Independenței nr. 1, județul B., C. L. Municipal B., cu sediul în B., Piața Independenței nr. 1, județul B. și C. L. pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, cu sediul în B., Piața Independenței nr. 1, județul B.;
Dezbaterile orale ale cauzei au avut loc în ședința publică din 3.04.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a dispus amânarea pronunțării la data de 10.04.2013, când,
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de revizuire înregistrată sub nr._, constată:
P. cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria B., reclamanții C. F., C. T. și M. Tincuța, au chemat în judecată pe pârâții P. M. B., C. L. Municipal B. și C. L. pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să le plătească despăgubirile bănești în valoare de 147.343 lei RON, aferente imobilului situat în B., ., precum și dobânda legală în sumă de 29.806 lei RON, pe perioada 1.05.2008 – 31.05.2011 și obligarea la cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanții au precizat că în luna februarie 2008 au depus la C. pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 toate actele doveditoare privind dreptul de proprietate, precum și cele care atestă calitatea acestora de moștenitori conform art. 23 din lege.
Reclamanții au motivat că sunt proprietarii terenului pe care îl revendică, în suprafață de 208 mp, iar prin decretul de expropriere nr. 39/1962, nepublicat în Monitorul Oficial, a fost preluat de către stat.
Pentru imobilul în cauză P. M. B. era obligată ca prin dispoziție motivată să propună acordarea despăgubirilor bănești.
P. sentința civilă nr. 8844 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, s-a admis excepția de necompetență materială și în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. 1 și 3 Cod de procedură civilă, raportat la art. 26 din Legea nr. 10/2001, a declinat competența în favoarea Tribunalului B..
Cauza a fost înregistrată prin declinare de competență la Tribunalul B. la data de 5.01.2012 sub nr._ .
După declinarea de competență, reclamanții au depus la dosar precizări cu privire la obiectul acțiunii în sensul că au solicitat obligarea pârâților la
1. plata despăgubirilor bănești aferente imobilului situat în B., ., în valoare de 147.343 lei RON;
2. obligarea Primăriei M. B. să emită dispoziție motivată de acordare a despăgubirilor bănești potrivit Legii nr. 10/2001;
3. obligarea la dobânda legală aplicată la despăgubirea de 147.343 lei RON pe perioada 1.02.2002 – 31.12.2011, în valoare de 144.174 lei;
4. obligarea la plata daunelor morale în valoare de 100.000 lei RON.
Au solicitat obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.
P. sentința civilă nr. 436 din 5.04.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, s-a admis ca fondată în parte acțiunea formulată de reclamanții C. F., C. T., și M. Tincuța, în contradictoriu cu pârâta P. M. B., cu sediul în municipiul B., Piața Independenței, nr. 1, județul B. și în consecință a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 și stabilește în favoarea acestora măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor acordate în condițiile prevăzute de art. 16 alin. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul situat în B. ., județul B.; a obligat pârâta P. M. B. prin Primar să emită dispoziție pentru măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor acordate în condițiile prevăzute de art. 16 alin. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul situat în B. ., județul B. și să înainteze dosarul împreună cu dispoziția către Secretariatul Comisiei Centrale în termen de 10 zile de la adoptarea dispoziției, conform art. 16 alin. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005; a respins ca nefondate capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la dobânda legală aplicată la despăgubirea de 147.343 lei RON pe perioada 1.02.2002 – 31.12.2011, în valoare de 144.174 lei și la plata daunelor morale în valoare de 100.000 lei RON și obligarea la plata cheltuielilor de judecată și a respins acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâții C. pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 și C. L. Municipal B., ambii cu sediul în Piața Independenței nr. 1, județul B.,pentru lipsa calității procesuale pasive.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții C. F., C. T. și M. Tincuța și au solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, motivând că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la toate capetele de cerere și s-a pronunțat cu privire la ceea ce nu s-a cerut prin acțiune.
P. decizia civilă nr. 585/R din 2 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel G. s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. F., C. T. și M. Tincuța împotriva sentinței civile nr. 436 din 5.04.2012 pronunțată de Tribunalul B..
Instanța de recurs a reținut în considerentele deciziei civile nr. 585/R din 2 noiembrie 2012 că în cauză se aplică dispozițiile din Titlul VII, Capitolul II,V și următoarele din Legea nr. 247/2005 prin care s-a modificat Legea nr. 10/2001 și că, după . acestui act normativ, competența de a stabili și individualiza cuantumul și natura despăgubirilor, a măsurilor reparatorii, întinderea sau modalitatea lor de acordare revine entităților prevăzute în normele modificatoare și nu instanțelor judecătorești.
Împotriva sentinței civile nr. 436 din 5.04.2012 pronunțată de Tribunalul B. au formulat cerere de revizuire revizuenții C. F., C. T. și M. Tincuța, motivând că este nelegală și netemeinică să fie desființată și decizia civilă nr. 585/R/8.11.2012 a Curții de Apel G. prin care s-a respins recursul a nefondat.
În motivarea cererii de revizuire, au susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat în dispozitivul sentinței nr. 436 din 5.04.2012 pronunțată de Tribunalul B. asupra unui lucru cerut și anume, asupra pretenției bănești de 147.343 lei solicitată atât în cererea introductivă cât și în precizările ulterioare depuse la dosar la data de 23.01.2012 pentru termenul din 2.02.2012.
În loc să se pronunțe asupra primului capăt de cerere, adică asupra pretenției de 147.343 lei, instanța de fond a copiat o parte din textul Legii nr. 247/2005.
Se invocă motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod de procedură civilă, care vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supus judecății și ceea ce nu s-a pronunțat deși s-a cerut (minus petita). În dispozitivul sentinței instanța de fond s-a pronunțat în sensul că stabilește în favoarea reclamanților măsuri în echivalent sub forma despăgubirilor acordate dar nu se pronunță asupra lucrului cerut și anume valoare în lei sau cuantumul acestor despăgubiri.
Un alt motiv invocat vizează dispoziția din sentința instanței de fond prin care a dispus obligarea Primăriei M. B. să emită dispoziție motivată de acordare a despăgubirilor bănești potrivit Legii nr. 10, lucru pe care reclamanții nu l-au cerut și care intră în opinia revizuenților sub incidența dispozițiilor art. 322 pct. 2 Cod de procedură civilă .
Consideră că procedura prevăzută de art. 16 alin. 2 din Titlul VII, Capitolul II,V și următoarele din Legea nr. 247/2005 se aplica în anul 2005 și nu în anul 2012 când pricina se afla pe rolul instanțelor.
Procedura prevăzută mai sus se aplică de către P. M. B. dosarelor rămase nesoluționate privind Legea nr. 10/2001 și aflate încă în arhiva Comisiei Locale pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 și revizuenții consideră că dispoziția cuprinsă în sentința civilă nr. 436 din 5.04.2012 nu poate fi adusă la îndeplinire, constituind un motiv de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 1 Cod de procedură civilă .
Revizuenții susțin că prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privind emiterea dispoziției de despăgubire a plății obligației bănești, P. M. B. le-a încălcat drepturile prevăzute de art. 6 CEDO și art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Cu privire la respingerea capetelor de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la dobânda legală aplicată la despăgubirea de 147.343 lei pe perioada 1.02.2002 – 31.12.2011, în valoare de 144.174 lei și la plata daunelor morale în valoare de 100.000 lei și obligarea la cheltuieli de judecată, revizuenții au motivat că dispoziția este potrivnică tuturor actelor normative în vigoare, respectiv OG nr. 9 din 21.01.2000, OG nr. 13 din 24.08.2011 privind dobânzile în cazul obligațiilor bănești.
Au invocat art. 1535 alin. 1 din Noul cod civil privind daunele moratorii pe care le poate pretinde creditorul.
În ce privește plata daunelor morale în valoare de_ lei, consideră că a fost respins fără motivare acest capăt de cerere, motiv de nelegalitate deoarece au fost nesocotite dispozițiile Legii nr. 281/2003 și ale Legii nr. 221/2009 actualizată prin Legea nr. 202/2010.
Consideră că instanța de judecată poate reține culpa intimaților pârâți și răspunderea civilă delictuală a acestora care să atragă plata de către aceștia a sumei de_ lei cu titlu de daune morale.
Solicită admiterea cererii de revizuire a sentinței civile nr. 436/5.04.2012 pronunțată de Tribunalul B. pe care o consideră netemeinică și nelegală, casarea acestei sentințe, desființarea deciziei civile nr. 585/R din 8.11.2012 a Curții de Apel G. prin care s-a respins recursul și admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul B. pentru a se pronunța asupra fondului cauzei prin expertiză judiciară în limitele obiectului acțiunii formulate.
P. precizările ulterioare depuse la dosar (filele 33-42 din Dosarul nr._ al Curții de Apel G., revizuenții au formulat motive de revizuire ce vizează decizia civilă nr. 585/R/ 2 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel G. prin care s-a respins recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 436 din 5.04.2012 pronunțată de Tribunalul B..
Intimații nu au formulat întâmpinare în cererea de revizuire.
Tribunalul, examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate de revizuenți și a dispozițiilor legale incidente constată că este nefondată, pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse.
În cererea de revizuire au fost invocate motivele de revizuire prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 1 Cod de procedură civilă și dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod de procedură civilă .
Potrivit art. 322 alin. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu pot fi aduse la îndeplinire.
Raportând dispozițiile legale invocate la sentința civilă nr. 436 din 5.04.2012 pronunțată de Tribunalul B. a cărei revizuire se solicită, se constată că este susceptibilă de a fi pusă în executare deoarece prin dispozitivul hotărârii atacate s-a constatat că reclamanții revizuenți sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, în condițiile prevăzute de art. 16 alin. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul situat în B. ., județul B. și a dispus obligarea pârâtei P. M. B. prin Primar să emită dispoziție pentru măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor acordate în condițiile prevăzute de art. 16 alin. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul situat în B. ., județul B. și să înainteze dosarul împreună cu dispoziția către Secretariatul Comisiei Centrale în termen de 10 zile de la adoptarea dispoziției, conform art. 16 alin. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Așa cum s-a motivat și în considerentele sentinței atacate, obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit, în principal, acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001, capăt de cerere pe care instanța de fond l-a soluționat în raport de dispozițiile legale în vigoare, respectiv art. 16 alin. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deoarece nu avea competența legală să stabilească și să individualizeze cuantumul și natura despăgubirilor, a măsurilor reparatorii, întinderea sau modalitatea lor, aspect confirmat și de către instanța de recurs prin decizia civilă nr. 585/R/ 2 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel G..
Entitatea notificată, respectiv Municipiul B. prin Primar, trebuie să respecte dispozițiile stabilite prin sentința civilă nr. 436 din 5.04.2012 pronunțată de Tribunalul B. și să emită dispoziție motivată privind despăgubirile și să înainteze dosarul notificatorilor la instituția abilitată de lege pentru stabilirea și plata despăgubirilor bănești.
P. M. B. nu dispune de fonduri bănești pentru plata directă a despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 și nici nu are competența legală de a stabili și plăti aceste despăgubiri.
Obligația stabilită în sarcina Primăriei M. B., este clară și în conformitate cu legea, aceea de a emite dispoziția conform Legii nr. 10/2001.
Reclamanții revizuenți pot cere executarea sentinței în ce privește obligarea Primăriei M. B. să emită această dispoziție.
Nu există nici un impediment la executarea hotărârii și prin urmare, nu se poate reține existența motivului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 1 Cod de procedură civilă.
În ce privește susținerea revizuenților în sensul că procedura de acordare a despăgubirilor stabilită conform dispozițiilor art. 16 alin. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 se aplică de către P. M. B. dosarelor rămase nesoluționate privind Legea nr. 10/2001 și aflate încă în arhiva Comisiei Locale pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 și că dispoziția cuprinsă în sentința civilă nr. 436 din 5.04.2012 nu poate fi adusă la îndeplinire, această susținere nu este corectă deoarece dispozițiile Legii nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001 sunt încă în vigoare și se aplică tuturor cauzelor nesoluționate printr-o hotărâre definitivă, după . acestei legi.
Instanțele nu se pot substitui în ce privește competența, nici instituțiilor notificate și nici instituțiilor abilitate de lege pentru stabilirea cuantumului și plata despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii.
Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 2 Cod de procedură civilă potrivit cărora, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, aspectele relevate de revizuenți au fost invocate și în calea de atac a recursului declarat împotriva sentinței revizuite și instanța de recurs a constatat că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate.
Cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată și încadrarea juridică a pretențiilor reclamanților, instanța de fond s-a pronunțat, ținând cont de competențele date atât prin Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, cât și de prevederile legale de drept comun, în ce privește soluționarea capetelor de cerere având ca obiect despăgubiri, dobânzi, penalități și daune morale.
Instanța de fond a fost investită cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în B. ., județul B..
În cadrul acestei acțiuni, reclamanții au solicitat măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești în valoare de 147.343 lei RON reprezentând valoarea imobilului expropriat.
Instanța de fond a analizat acest capăt de cerere prin prisma dispozițiilor legale în vigoare la data soluționării litigiului, respectiv, dispozițiile art. 16 alin. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prin care s-a modificat Legea nr. 10/2001, conform cărora, deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Potrivit art. 16 alin. 2 din același act normativ, notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.
Dispozițiile legale invocate mai sus se aplică și în cazul proceselor aflate pe rol,având ca obiect contestații împotriva dispozițiilor emise în baza Legii nr. 10/2001 sau acțiuni directe introduse la instanță pentru obligarea entităților notificate de a emite dispoziții în baza Legii nr. 10/2001, cum este și cazul reclamanților revizuenți.
La data introducerii acțiunii de către reclamanți erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001 și instanța nu avea competența legală să stabilească cuantumul măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor bănești, chiar dacă reclamanții au pretins acest lucru prin acțiune.
Dacă instanța de fond ar fi respins cererea reclamanților ca inadmisibilă întrucât nu avea temei legal de acordare a despăgubirilor în cuantumul solicitat, ar fi constituit o împiedicare a accesului liber la justiție și ar fi negat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii pentru imobilul expropriat.
Faptul că instanța de fond a acordat măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești pentru imobilul expropriat, dar nu a indicat cuantumul acestor despăgubiri, fie suma solicitată de reclamanți, fie o altă sumă, nu înseamnă că s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, ce ar constitui motiv de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod de procedură civilă.
Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii, prevede că „în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, stabilesc: Instanța de judecată este competentă să soluționeze în fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.”
P. sentința pronunțată a cărei revizuire se solicită, instanța de fond s-a conformat atât deciziei XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care este obligatorie, în sensul că a soluționat acțiunea reclamanților în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare, respectiv Municipiul B. prin Primar de a răspunde la notificarea formulată de reclamanți, înregistrată sub nr. 7099 din 9.11.2001 prin care au solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în B. ., județul B., cât și dispozițiilor Legii nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001 privind modul de stabilire, acordare și plată a despăgubirilor bănești.
Evaluarea imobilelor ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001 se face conform procedurii instituite prin Legea nr. 247/2005, respectiv de către comisiile de evaluare ce își desfășoară activitatea în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conform dispozițiilor art. 16 alin. (6) din Legea nr. 247/2005, după primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordare titlurile de despăgubire.
P. același act normativ se prevede că deținătorii bunurilor imobile vor fi înștiințați în timp util despre efectuarea lucrării de evaluare.
C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este competentă să emită decizia de stabilire a despăgubirilor bănești.
Conform dispozițiilor art. 20 (1) din Legea nr. 247/2005,competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.
Față de dispozițiile legale invocate, instanța de fond consideră că a soluționat cererea reclamanților de acordare a măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor bănești, fără a avea competența legală să stabilească suma acestora și să oblige instituția pârâtă la plata despăgubirilor.
Cu privire la soluționarea capetelor de cerere având ca obiect obligarea Primăriei M. B. să emită dispoziție motivată de acordare a despăgubirilor bănești potrivit Legii nr. 10/2001; obligarea la dobânda legală aplicată la despăgubirea de 147.343 lei RON pe perioada 1.02.2002 – 31.12.2011, în valoare de 144.174 lei și obligarea la plata daunelor morale în valoare de 100.000 lei RON, instanța de fond s-a pronunțat în sensul că a obligat Primăriei M. B. să emită dispoziție motivată de acordare a despăgubirilor bănești potrivit Legii nr. 10/2001 și a respins capetele de cerere privind obligarea la dobânda legală aplicată la despăgubirea de 147.343 lei RON pe perioada 1.02.2002 – 31.12.2011, în valoare de 144.174 lei și obligarea la plata daunelor morale în valoare de 100.000 lei RON, motivând că Legea nr. 10/2001 nu conține prevederi cu privire la obligarea entității notificate să plătească pretenții ale reclamanților.
Legea nr. 10/2001 prevede o procedură specială, limitată nu mai la drepturi ce decurg din caracterul reparator stabilite în favoarea foștilor proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989,
Actele normative invocate de revizuenți, respectiv OG.nr. 9 din 21.01.2000, OG nr. 13 din 24.08.2011 privind dobânzile în cazul obligațiilor bănești, nu sunt incidente în cauză .
Actele normative menționate reglementează pretențiile civile, altele decât cele prevăzute în legile speciale, respectiv în Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.
Nu sunt incidente nici dispozițiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative cu caracter politic, deoarece pretențiile reclamanților privesc măsuri reparatorii pentru imobilul preluat în mod abuziv de către stat și care intră sub incidența Legii nr. 10/2001.
De asemenea, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 1535 alin.1 din Noul Cod Civil cu privire la daunele moratorii, având în vedere că dreptul reclamanților s-a născut înainte de . Noului Cod Civil.
Cu privire la proba solicitată de către reclamanți în cererea de revizuire, respectiv expertiză tehnică judiciară de evaluare a imobilului pentru care se solicită despăgubirile, nu poate fi administrată decât în condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire și de rejudecare a procesului în fond.
Având în vedere că instanța investită cu cererea de revizuire constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 1 și art. 322 pct. 2 Cod de procedură civilă, pentru admiterea cererii de revizuire, nu se poate administra proba solicitată.
Cu privire la motivele de revizuire invocate de revizuenți, ce vizează decizia civilă nr. 585/R/ 2 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel G. prin care s-a respins recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 436 din 5.04.2012 pronunțată de Tribunalul B., nu pot fi analizate de către Tribunalul B. ca instanță de fond întrucât potrivit art. 323 alin. 1 Cod de procedură civilă, cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere.
P. Decizia civilă nr. 69/R din 6 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._, s-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată împotriva sentinței civile nr. 436 din 5.04.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, instanța care a pronunțat hotărârea de fond.
Competența de soluționare a cererii de revizuire de către Tribunalul B. este limitată numai la sentința civilă nr. 436 din 5.04.2012 și nu poate fi extinsă asupra deciziei civile nr. 585/R/ 2 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel G..
Pentru considerentele expuse urmează ca Tribunalul, să respingă ca nefondată cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul C. F., domiciliat în B., ., ., ., județul B., în nume propriu și în calitate de mandatar al revizuenților C. T., domiciliat în B., ., cartier Hipodrom, ., ., județul B., M. Tincuța, domiciliată în București, cartier Drumul Taberei, ., .. 5, ., sector 6, împotriva sentinței civile nr. 436 din 5.04.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. M. B. (Municipiul B. prin Primar) cu sediul în B., Piața Independenței nr. 1, județul B., C. L. Municipal B. cu sediul în B., Piața Independenței nr. 1, județul B. și C. L. pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, cu sediul în B., Piața Independenței nr. 1, județul B..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 10 aprilie 2013.
Președinte,
Judecător V. V.
Grefier,
L. E. P.
Red.VV/Tehnored.VV
8 ex./11.04.2013
| ← Pretenţii. Decizia nr. 288/2013. Tribunalul BRĂILA | Pretenţii. Decizia nr. 3/2013. Tribunalul BRĂILA → |
|---|
