Pretenţii. Sentința nr. 1330/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1330/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 23-12-2013 în dosarul nr. 1905/113/2013
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 1330/2013
Ședința publică de la 23 Decembrie 2013
PREȘEDINTE A. M. Cășaru
Grefier S. G.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamantul C. R. C. domiciliat în loc I., ., jud B. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5, și reprezentat prin D.G.F.P. B., cu sediul în B., ., având ca obiect pretenții .
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 11.12.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, și când, instanța, a amânat pronunțarea astăzi 18.12.2013.
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 07.06.2013 sub nr._, reclamantul C. R. C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale si 100.000 euro in echivalent lei la cursul din data executării hotărârii, reprezentând daune morale pentru reținerea nelegala in intervalul 12 martie 2011, orele 14.30 - 13 martie 2011, orele 14.30 si consecințele acestei masuri.
Reclamantul a solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că in luna martie 2011 era ajutor de sef de post in .; în seara zilei de 9.03.2011, in jurul orelor 23,15 . Făurei s-a produs un scandal in care au fost implicate mai multe persoane, dintre care una gesticula amenințător cu un pistol; în cursul cercetărilor premergătoare, partea vătămata și doi martori au susținut ca in local ar fi fost prezent si el, deși pe toata durata urmăririi penale a declarat ca nu a participat la conflict, aflându-se in . trei putându-se datora confuziei posibile între asemănarea sa fizică cu a unui anumit inculpat. Cu toate acestea, prin ordonanța de reținere nr. 13/12.03.2011 emisa in dosarul nr. 218/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B., s-a dispus reținerea sa pentru 24 de ore, măsura scoaterii de sub urmărire penala pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunurilor moravuri si tulburarea liniștii publice fiind luata prin rechizitoriul întocmit la data de 3.01.2012. Urmare a măsurii reținerii, Inspectoratul Politiei Județului B. a luat măsura punerii lui la dispoziția unității cu începere din data de 12.03.2011, măsura care a încetat la 1.03.2012, adică după peste 11 luni.
Reclamantul a mai susținut că în acest interval statutul sau de polițist este acela de lucrător neoperativ, situație care l-a prejudiciat prin neacordarea de către unitatea la care este angajat a sporurilor si celorlalte drepturi acordate colegilor săi, cat si prin pierderea vechimii, întrucât in aceasta situație vechimea se considera câștigate 3 luni la 1 an fata de 6 luni la 1 an pentru un lucrător operativ. De asemenea, a fost nevoit sa facă numeroase deplasări la P. de pe lângă Tribunalul B. pentru a-l contacta pe procurorul de caz in perioada in care nu avea angajat avocat, cu scopul de a-i prezenta probe in apărarea sa si a suportat plata onorariului pentru avocat, toate aceste sume fiind componente ale prejudiciului material pe care l-a încercat.
Reclamantul consideră că cel mai mare impact, care nu poate fi corect cuantificat si cu atât mai puțin reparat, îl constituie prejudiciul moral suferit prin încarcerarea sa ca persoana nevinovata timp de 24 de ore. Susține că până la acel moment se bucura de o reputație morala si profesionala neștirbita, era apreciat si stimat de colegi si prieteni, era mândria si modelul familiei sale, întreaga sa activitate neoferind nici cel mai mic motiv pentru a face pe cineva să se gândească că poate săvârși o fapta antisociala. Șocul reținerii sale a fost resimțit de întreaga comunitate, familie si prieteni, si din modalitatea in care mass-media a prezentat participarea sa la acea fapta penala. Efectele nu vor dispărea niciodată in totalitate, măsura luata pe nedrept afectându-i pentru totdeauna, in reprezentarea colectiva, imaginea de cetățean corect si păzitor al legii, demnitatea de om supus celei mai dure masuri penale - lipsirea de libertate - in condițiile in care prezumția de nevinovăție a fost total ignorata, astfel ca reparația morala trebuie să fie de natură să constituie cel puțin un paleativ real pentru adevărata sa reabilitare.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 504 alin. 2, 505 si 506 alin. 2 Cod procedură penală.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional de Direcția Generala a Finanțelor Publice B., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În apărare a invocat dispozițiile art. 504 alin. 2 Cod procedură penală, susținând că nu există dovada că reclamantul a fost reținut în mod nelegal. Din examinarea ansamblului probator din dosarul nr. 218/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. se poate constata că în cauză s-au efectuat cercetări sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. 2 Cod penal, iar măsura privativă de libertate nu a fost instituită în mod nelegal raportat la dispozițiile legale incidente și faza procesuală la momentul care a fost dispusă, cercetările efectuate de organele de urmărire penală fiind efectuate cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale.
Pârâtul consideră că în raport de motivele pentru care a fost luata măsura preventivă si perioada pe care s-a luat, în cauza nu se poate angaja răspunderea civila a statului, deoarece măsurile provizorii au fost dispuse in baza unor probe verosimile care conduceau, la acea data, la concluzia ca se impuneau asemenea masuri. Faptul că ulterior, in funcție de cercetările efectuate s-a dispus si scoaterea de sub urmărire penala a reclamantului, nu constituie o eroare judiciara, respectiv o măsura nelegala, care sa atragă răspunderea patrimonială a statului.
În acest sens a făcut referire și la doctrina in materie, arătând că în măsura in care fapta si împrejurările in care aceasta a fost săvârșita au fost corect stabilite, deosebirile de apreciere a gradului de pericol social concret al faptei, precum si masurile dispuse pe parcursul cercetării penale nu pot fi considerate ca erori judiciare si nu pot pune problema vreunei reparații patrimoniale; apreciindu-se altfel, ar însemna sa fie golite de conținut si lăsate fără eficienta dispozițiile Codului de procedura penala referitoare la aplicarea masurilor preventive; împotriva masurilor preventive părțile nemulțumite pot formula căile de atac prevăzute de lege, in speța neexistând o asemenea dovada.
Pârâtul a mai învederat și că suma solicitată ca daune morale este excesivă față de situația de fapt și probele administrate în cauză, având în vedere și perioada privativa de libertate de 24 de ore, iar în privința daunelor materiale generate de măsura administrativa dispusa de Inspectoratul Județean de Politie B., reclamantul avea la dispoziție alta cale legala pentru realizarea dreptului.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că susținerile pârâtului sunt neîntemeiate deoarece legalitatea oricărei măsuri preventive se stabilește prin raportare la soluția finală care încheie cercetarea penală, respectiv trimiterea în judecată și condamnarea inculpatului față de care a fost luată măsura, oricare altă rezolvare juridică fiind de natură să invalideze legalitatea măsurii preventive luată la un moment dat. Încetarea procesului penal față de reclamant plasează în mod evident măsura arestării sale preventive în afara condițiilor prevăzute de lege, întrucât ea nu poate fi luată justificat și pe bază de probe temeinice decât față de autorul unei fapte penale, situație inexistentă în speță.
La solicitarea reclamantului în cauză s-au administrat proba cu înscrisuri și cea cu martori.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată în fapt următoarele:
Prin ordonanța de reținere nr. 13/12.03.2011 emisă în dosarul nr. 218/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B., s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a reclamantului C. R. C., în calitate de învinuit, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal.
Prin rechizitoriul întocmit la data de 3.01.2012 reclamantul a fost scos de sub urmărire penală pentru săvârșirea acestei infracțiuni. Din cuprinsul rechizitoriului reiese că s-au avut în vedere dispozițiile art. 10 lit. c Cod procedură penală, respectiv că fapta nu a fost săvârșită de reclamant.
Art. 504 alin. 2 Cod procedură penală, invocat drept temei al acțiunii, prevede că „Persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal are dreptul la repararea pagubei.”
Conform alin. 3 al aceluiași articol „Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j.”
De asemenea, la alin. 4 se prevede că „Are drept la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei.”
Din coroborarea dispozițiilor citate, instanța reține că persoana privată de libertate sau căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal are dreptul la repararea pagubei, cu condiția ca nelegalitatea măsurii privind libertatea să fie stabilită printr-una din modalitățile prevăzute de art. 504 alin. 3 Cod procedură penală ori să rezulte din situațiile enumerate în art. 504 alin. 4.
În speță, se constată că scoaterea de sub urmărire penală nu a fost dispusă pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j, care se referă la existența autorității de lucru judecat, ci pentru că fapta nu a fost săvârșită de reclamant.
Se mai constată că reclamantul nu a invocat și nu a dovedit existența vreuneia din celelalte situații menționate în art. 504 alin. 3 și 4 Cod procedură penală.
Prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de aceste texte de lege, reclamantul nu este îndreptățit să beneficieze de repararea pagubei în temeiul art. 504 alin. 2 Cod procedură penală.
Pentru considerentele expuse acțiunea va fi respinsă ca nefondată, nemaifiind necesară analizarea celorlalte susțineri și apărări formulate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. R. C., domiciliat în I., ., jud B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5 și reprezentat prin D.G.F.P. B., cu sediul în B., ., ca nefondată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică astăzi, 23 decembrie 2013.
Președinte,Grefier,
Cășaru A.-M. G. Steluța
Tehnored CAM/20.01.2014
GS/5 ex.21.01.2014
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Partaj judiciar. Decizia nr. 125/2013. Tribunalul BRĂILA → |
|---|
